„Nu ne vindem ţara!”, se striga la începutul anilor ’90. De parcă vroia cineva s-o cumpere. Între timp n-au vândut-o, au dat-o aproape gratis. Pe bucăţi. Acum trebuie împărţită din nou, dar în alt sens, administrativ. De ce trebuie reorganizată România? Simplu, pentru că aşa ne-ar da UE mai mulţi bani.
A cam trecut vremea nenumăratelor mini-judeţe şi a orgoliilor locale, astăzi Europa vrea să stea de vorbă cu entităţi suficient de consistente pentru a putea pune în lucru proiecte de dezvoltare economică
Fondul european de dezvoltare este împărţit pe regiuni. Or, numeroasele noastre judeţe sunt unităţi teritoriale prea mici pentru a putea intra într-un calcul de macro-dezvoltare economică. Şi, între noi fie vorba, în varianta actuală e mult mai uşor de pierdut urma banilor…
De fapt, cele opt regiuni pe marginea cărora a ieşit atâta amar de agitaţie (Nord-Vest, Nord-Est, Sud-Vest, Sud-Est, Sud, Vest, Centru, Bucureşti – Ilfov) există deja, dar fără autoritate juridică, fără ca un Consiliu regional să aibă putere asupra consiliilor judeţene, unde se-ntâmplă cam ceea ce ştiţi că se-ntâm-plă. Lucrurile astea nu sunt spuse clar de nimeni: nici de presă, nici de preşedintele Traian Băsescu, nici de ministrul Elena Udrea – principalii promotori ai demersului, care astfel a rămas să pară un fel de tichie de mărgăritar.
Din considerente statistice şi de colectare a datelor, la nivelul UE s-a creat un sistem unitar, numit NUTS (Nomenclature of Territorial Units), organizat pe şase niveluri teritoriale. NUTS II e nivelul de la care se aplică politica de dezvoltare regională în ţările UE. Regiunile trebuie să gestioneze fondurile PHARE şi să coordoneze proiecte infraf structurale regionale. Deşi deocamdată fără prea multă putere, regiunile au devenit automat membre ale Comitetului Regiunilor când România a aderat la UE, în 2007.
La ora aceea, însă, ele existau de nouă ani! Lucru pe care putem pune pariu că nu prea l-aţi auzit de când s-a-ncins dezbaterea de anul ăsta. Regiunile au fost create în 1998, prin asocierea consiliilor judeţene din România, pentru a coordona dezvoltarea regională necesară pentru ca România să adere la Uniunea Europeană. Regiunile de dezvoltare ale României corespund cu diviziunile de nivel NUTS II din UE. Deşi devin din ce în ce mai semnificative în domeniul de dezvoltare regională, aceste regiuni nu au deocamdată nici un statut administrativ, nici un consiliu legislativ sau corp executiv. Nu sunt, aşadar, unităţi administrativ-teritoriale, nu au personalitate juridică, fiind rezultatul unui acord liber între consiliile judeţene si cele locale. Cadrul legislativ pentru constituirea regiunilor de dezvoltare a fost dat prin Legea nr. 151/1998, privind dezvoltarea regională în România. Simplu, nu?
Comuniştii au rezolvat-o simplu, fără dezbateri, negocieri, păreri. Iar în inima ţării trona Regiunea StaLin, având capitala în oraşul cu acelaşi nume – azi Braşov.
Cu ocazia vizitei din 2002 a comisarului european Michel Barnier, care răspundea de politica regională, premierul Adrian Năstase declara că o variantă pentru România ar putea fi împărţirea ţării pe regiuni de dezvoltare, după model european. Dezbaterea publică a murit însă înainte de-a se naşte, şi asta probabil pentru că la Cluj se semnase un Memorandum pe această temă, iniţiat de maghiari, drept care a renăscut teama de autonomie locală, secesiune, chestii de-astea. Ca urmare, Năstase s-a sucit şi a declarat că orice discuţie pe tema asta e periculoasă.
Nouă ani mai târziu, iniţiativa reorganizării teritoriale a fost din nou îngropată, tot din cauze etnice, dar de data asta din partea cealaltă: UDMR vrea altfel de împărţire, ca să nu piardă majoritatea locală. Populaţia maghiară din judeţele Bihor, Satu Mare, Sălaj şi Mureş ar ajunge într-o regiune în care procentul le-ar scădea sub 20%, ceea ce ar însemna, conform legilor în vigoare în România, că această comunitate, de două ori mai mare decât cea din Covasna şi Harghita, ar rămâne fără drepturile lingvistice pe care le-au garantat convenţiile la care România este parte. UDMR propune ca regiunile de dezvoltare să rămână doar ceea ce sunt, fără atribuţii de administraţie publică locală.
Nu lipsesc însă şi propunerile hibride: fie 16 judeţe, fie 8 regiuni şi şase judeţe, fie 8 regiuni şi două judeţe! Tradiţionale struţo-cămile. Să sperăm că nu se va ajunge aici.
Până una-alta, a rămas ca-n gară. Mai vorbim la toamnă.
Între timp, se caută soluţii intermediare. Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat că Inspectoratul de Stat în Construcţii va fi reorganizat pe structura regiunilor de dezvoltare economică, menţionând că vor dispărea 125 de posturi, cele mai multe fiind de şoferi, secretare şi şefi. „La nivelul judeţelor nu mai vorbim de şefi, vorbim de inspectori în construcţii care îşi vor face treaba, iar un aparat de conducere va exista doar la nivelul regiunii”, a anunţat ministrul. Altfel spus, până se ajunge la un acord privind reorganizarea administrativă, se va face reorganizarea deconcentratelor (minunat cuvânt!) conform regiunilor NUTS II.
Proiectul de reorganizare teritorială nu se referă însă doar la regiuni – iată un alt lucru important despre care nu s-a prea vorbit, obsedaţi cum eram de numărătoarea judeţelor şi de pericolele etnice. În prezent, în România sunt peste 2.600 de comune, din care vreo 2.100 au sub 5.000 de locuitori. Potrivit proiectului, acestea ar deveni sate arondate unor localităţi mai mari. Implicit, nu ar mai avea primari, viceprimari, consilieri şi nici buget propriu. Ar depinde de aşa-numitele Centre de comune, pe care le-ar stabili prefectul. Primarul comunei de care vor aparţine viitoarele sate îşi va desemna câte un reprezentant pentru fiecare sat arondat, persoana care ar uma să emită diverse adeverinţe şi să centralizeze problemele cetăţenilor. În ceea ce priveşte oraşele şi municipiile (ştim cum şi de ce au fost avansate „în grad” destule dintre ele, înainte de 1989!), 117 au sub 10.000 de locuitori (!) şi ar trebui să devină comune, iar 60 de municipii au sub 50.000 de cetăţeni şi ar urma să devină simple oraşe.
Cum e la alţii? Franţa metropolitană (deci fără teritoriile „de peste mări”) are 22 de regiuni la 61 de milioane de locuitori. Germania are 16 landuri pentru 82 de milioane de cetăţeni. Polonia – 16 voievodate, aproape 39 de milioane de oameni. Marea Britanie: 9 regiuni, 60 de milioane de oameni. Raportul: 2,7 – 5,1 – 2,4 – 6,6 milioane de oameni, în medie, pe fiecare unitate admini-strativ-teritorială. România e cea mai generoasă: 42 de judeţe la mai puţin de 22 de milioane de cetăţeni, deci 0,5 milioane pe judeţ.
Cum a fost altădată? Am avut şi 68 de judeţe! Împărţirea teritoriului în judeţe este atestată documentar în Ţara Românească încă din secolul al XV-lea. În Moldova, unităţile administrative erau ţinuturile, iar în Transilvania si Banat diviziunea teritorială tradiţională a fost megiesul.
Alegerea lui Cuza ca domn al Principatelor Unite în 1859 a adus cu sine şi reorganizarea administrativ-teritorială. Con-orm Decretului domnesc nr. 495/1862 şi Legii nr. 396/1864 pentru înfiinţarea consiliilor judeţene, unitatea administrativă de bază a statului a devenit judeţul. Fiecare judeţ, condus de prefect, era împărţit în „plăşi” (plase), conduse de subprefecţi, care, la rândul lor, se împărţeau în comune. După Marea Unire din 1918, împărţirea pe judeţe a fost extinsă la întreg teritoriul Regatului Român.
Simplificarea împărţirii administrative ar însemna, între altele, un număr mult mai mic de şefi şi funcţionari regionali. Poate că tocmai asta e problema…
După instaurarea regimului comunist în România, în 1950, s-au desfiinţat judeţele ca unităţi administrativ-teritoriale, fiind înlocuite cu regiuni. În 1968, autorităţile comuniste au revenit la împărţirea pe judeţe, întinderea acestora fiind însă diferită faţă de cea din perioada interbelică. Modificări s-au mai făcut în 1979 si 1981, dar unele judeţe istorice nu au fost reactivate niciodată: Făgăras, Turda, Somes, Târnava Mică, Târnava Mare, Trei Scaune, Fălciu, Tutova, Roman, Putna, Muscel, Romanaţi etc. După decembrie 1989 s-a înfiinţat Liga judeţelor abuziv desfiinţate, care a luptat în van pentru reînfiinţare – iar acum şansele sunt practic nule, tendinţa fiind de sens contrar.
Pentru că tentativa de reorganizare adminis-trativ-teritorială a României s-a blocat din cauza intereselor etnice şi politice, ar trebui poate amintit şi faptul că, la nivel internaţional, bântuie destul de serios tendinţele naţionaliste, ale căror obiective variază de la dorinţa (firească) de descentralizare, trecând prin autodeteminare şi autonomie (sub diferite forme), până la vise secesioniste: bascii (şi nu numai) în Spania, texanii în SUA (prin vocea lui Chuck Norris!), nordul dezvoltat al Italiei, sătul de sărăcia sudului, ca să nu mai vorbim despre formula „stat în stat”, de la Transnistria la Kosovo, entităţi recunoscute de unii şi nerecunoscute de alţii, configurând o lume contemporană destul de ciudată.
Organizarea statistică a României defineşte următoarele structuri NUTS româneşti:
Nivel NUTS I: macro-regiuni (nu se foloseşte în prezent);
Nivel NUTS II: 8 regiuni de dezvoltare, cu o populaţie medie de 2,8 milioane de locuitori;
Nivel NUTS III: 42 judeţe, actuala structură administrativ-teritorială a României;
Nivel NUTS IV: asocieri de unităţi teritoriale (nu există);
Nivel NUTS V: 265 municipii şi oraşe, 2.686 comune, cu 13.092 sate.
Regiunile de dezvoltare economică
Regiunea Nord-Est cuprinde următoarele judeţe: Iaşi, Botoşani, Neamţ, Suceava, Bacău, Vaslui. Nord-Estul însumează 3.836.875 locuitori (cca. 14,6% din populaţia totală a ţării) şi o suprafaţă de 30.949 km2.
Regiunea Vest a României cuprinde provincia istorică Banat şi zone adiacente acesteia, are o suprafaţă de 32.034 km2, reprezentând 13,44% din teritoriul României, şi are în componenţă judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş.
Regiunea Nord-Vest cuprinde teritoriul grupat în timpul reformei administrative din 1938 în Ţinutul Crişuri şi zonele adiacente acesteia, având o suprafaţă de 34.159 km2, reprezentând 14,3% din teritoriul României, în această regiune fiind cuprinse judeţele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu-Mare şi Sălaj. Populaţia Regiunii Nord-Vest era în anul 2005 de 2.737.400 locuitori (12,6% din populaţia totală a ţării)
Regiunea Centru: Alba, Sibiu, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov. Populaţie: 2.638.809 locuitori. Suprafaţă: 34.100 km2.
Regiunea Sud-Est: Judeţele Vrancea, Galaţi, Brăila, Tulcea, Buzău, Constanţa. Populaţie: 2.932.124 locuitori. Suprafaţă: 35.770 km2.
Regiunea Sud Muntenia: Judeţele Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman. Populaţie: 3.458.759 locuitori. Suprafaţă: 34.450 km2.
Regiunea Bucureşti – Ilfov: Bucureşti şi Judeţul Ilfov. Populaţie: 2.198.285 locuitori. Suprafaţă: 1.821 km2.
Regiunea Sud-Vest Oltenia: Judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Olt, Dolj. Populaţie: 2.394.895 locuitori. Suprafaţă: 31.211 km2.
Obiectivul Fondului European de Dezvoltare Regională (FEDR) este de a consolida coeziunea economică şi socială în UE, prin diminuarea dezechilibrelor regionale. FEDR finanţează:
• ajutoare directe pentru investiţiile în întreprinderi (în special IMM-uri), în vederea creării de locuri de muncă durabile;
• infrastructuri legate, în special, de cercetare şi inovare, telecomunicaţii, mediu, energie şi transporturi;
• instrumente financiare (fond de capital de risc, fond de dezvoltare regională etc.) destinate să sprijine dezvoltarea regională şi locală şi să favorizeze cooperarea între oraşe şi regiuni;
• măsuri de asistenţă tehnică.
