- Revista Flacara - http://revistaflacara.ro -

În căutarea Codului lui Oreste…

Să nu premeditezi, să te laşi curs…”

Şomer de lux – este o etichetă care nu i se prea potriveşte lui Oreste Teodorescu. Jurnalistul, care a părăsit corabia lui Bobby Păunescu după vreo doi ani si patru sezoane de emisiuni „Codul lui Oreste”, nu se gândeste la ziua de mâine cu îngrijorare. Cum spune si el: „Dacă nu astepţi nimic, nu te poate dezamăgi nimic.”

Ce-i drept, se zvoneşte că are nişte oferte, una dintre ele venind de la Intact. Om vedea dacă ăsta e drumul. Trustul care deţine Antena nu îi este străin jurnalistului, Oreste fiind unul dintre protagoniştii postului din Băneasa la începuturile sale. Însă nu este pre­ocupat de cum va decurge viitorul său. Cum ar spune el, lasă misterul să vină… „Viaţa poate fi trăită ca o magie continuă, tu alegi dacă e aşa sau, dimpotrivă, vrei să fie plictisi­toare. Importantă este şi căutarea, care e din start un pas spre găsire. Sunt sportivi care nu cred în premiu, dar trăiesc toată viaţa con­curând pentru el. Drumul ne defineşte şi pe noi.” Cum rămâne cu micile şi prozaicele mis­tere din cotidian? „Eu am o viziune holistică, n-aş separa misterele profunde de cele banale, cred că poţi identifica misterul oriunde, dar nu ca enigmă, ci ca taină, o uriaşă unitate în diversitate, ceva sacru, ceva nevăzut, neper­ceptibil, la care ne raportăm cu simţurile şi prin imaginaţie. Chiar şi când e vorba de situ­aţii concrete. Noi gândim şi percepem în imagini, decriptăm în cuvinte şi cine stăpâ­neşte asta se numeşte, dacă n-are caracter, un manipulator!”, afirmă Oreste, în cunoştinţă de cauză, deoarece ţine un curs de jurnalism la facultate, despre manipulare, dezinformare şi agresiunea informaţiilor energetice.

„Este un domeniu interesant la care şi noi, civilii, avem acum acces. Toată această apa­ratură, cum sunt GPS-urile, a fost depăşită de mult din punct de vedere al dotării mil itare. Îţi dai seama la ce nivel tehnologic s-a ajuns, de ni s-a permis şi nouă, muritorilor, să avem acces la ele.” Profesor şi student. Pentru că Oreste este şi doctorand la Teologie, în cadrul universităţii din Constanţa, cu o teză despre rolul omului şi societăţii în creştinism şi islam, un studiu comparatist între cele două religii. De la cele sfinte, rămânem într-o zonă eterică, încer­când să ne explicăm un mister vechi de când lu­mea, extratereştrii. Exis­tă ei, sau nu există? „Cred că e vorba mai degrabă de civilizaţii preumane. Probabil tot o încrucişare terestră – extraterestră. Dacă ne gândim la Titani, pe care-i găsim şi în An­tichitate, şi în Vechiul Testament, în şantierele arheologice de azi, undeau fost descoperite schelete de 10 metri. Dacă a existat o umanitate antedeluviană, poate că înţelegem mai bine toate construcţiile aparţinând unei umanităţi care nu prea ne seamănă. Noi nu avem decât o singură certi­tudine, că murim. În rest, poate că toate cele­lalte sunt iluzii, trăiri, experienţe. Dacă ne luăm după teoria probabilităţilor, atunci orice statistician ar putea să spună că există extratereştri. Că în Universul infinit există mai multă viaţă diversă, decât o insulă unde se coagulează viaţă inteligentă, pe Terra. După ce omul a explorat Universul şi a înţeles că n-are limite, e aproape imposibil să admiţi că nu există viaţă în Univers. Einstein spunea că e probabil ca aceste farfurii zburătoare să ne aparţină, dar peste 20 de mii de ani. Timpul cvadridimensional. Şi dacă pe spirală nu există trecut, prezent, viitor? Dacă timpul nu e decât o convenţie? Într-una dintre pic­turile lui Hermes Tresmegitul ceea ce este sus este şi jos, şi invers, pentru a se înfăptui mira­colul unui singur lucru. Şi atunci noi trăim sincron.”

În general, lucrurile pe care le port au o anu­mită semnificaţie, au o poveste a lor. Nu port toate aceste inele să dau bine cu pumnul. Îmi imaginez, când am să mor, că o să fac pe arogantul şi o să le împart apropiaţilor.”‘

Cu o aşa filosofie, ce ar putea să-l mai sur­prindă pe Oreste? Viaţa, care pentru noi e plină deseori de neprevăzut, se aşază într-o matcă mai largă pentru el. „Nu cred că ar mai fi ceva care să mă surprindă. Cred că toate lucrurile au un sens.” Aşa încât afirmaţia jur­nalistului, cum că, pentru el, survenirea morţii e o bucurie, nu mai pare atât de şocantă. „Prin moarte, eu înţeleg o trecere. Cred că mineralul se transformă în vegetal, vegetalul se transfor­mă în animal, animalul în uman, iar acesta în angelic. Probabil că şi angelicul se transformă în altceva, există o întreagă ierarhie a înge­rilor, conştiinţe pe alt plan”, spune jurnalistul, cu blândeţea sa caracteristică. Însă n-a fost tot timpul aşa. O recunoaşte chiar el. „Am fost un tip coleric, dar mi-am dat seama că nu duce nicăieri. Cred că nu m-am mai enervat serios de vreo şase, şapte ani. Vine din rutină, dintr-o experienţă repetitivă. Faptul de a te enerva reprezintă un blocaj energetic. Un în­trerupător care nu e nici oprit, nici pornit, în peri­colul de a face scurt-cir- cuit. Starea de între e acel căldicel pe care Hristos îl scuipa din gură. Aduceţi-vă aminte de parabola de pe cruce. Tâlharul care regretă.”

Pentru Oreste, toată această experienţă spiri­tuală a devenit ceva or­ganic, nu doar gândită, ci trăită pe propria piele. Pe diverse nivele. De la bio­logic, la afectiv. „Cred că acela care în domeniul spiritual funcţionează doar intelectual, e ca un eunuc, care înţelege problema acuplării, dar nu poate face la fel. Experimentez ceea ce conceptualizez, altfel e onanie intelectuală, doar pierdere de energie.” Desigur, nu lipsesc obstacolele, iar unul dintre cele mai mari „experimente” a fost căsnicia sa. „Am fost un nemernic chiar în raport cu fami­lia mea! A fost o perioadă, intrasem într-un haos, în mintea şi în sufletul meu. Acum, am ajuns la un grad de seninătate alături de soţia mea, dar după ce am trecut prin iadul căsniciei noastre. Fiecare, defazat fiind, am luat-o pe arătură. Eu primul. Ajunsesem aproape să ratez această căsnicie. Dar s-a produs ceva din­colo de ratarea noastră şi am reuşit să trecem peste o perioadă îngrozitoare pentru că între noi a fost iubire. Am tras de iubirea noastră ca de un elastic care s-a întins mult, până când am atins limita. Am involuat şi evoluat îm­preună.”

Apropo de elastic. Nu poţi să tragi de el prea mult nici când e vorba de tine. O ştie şi Oreste, care evadează uneori din asceza sa, într-un alt rol. La propriu şi la figurat. Pentru că… „Cine petrece prea mult timp cu sine însuşi, se plictiseşte. Mi-a plăcut să fiu altfel, să joc.”

Jurnalistul a absolvit regia de film, dar n-a practicat. „Am învăţat multe lucruri de la părinţii mei. De la tata am deprins con­ceptul limitei de competenţă şi bun-simţ. Nu am îndrăznit să fac film, pentru că între a face un compromis şi a face un film oarecare, eu am ales să nu fac. Când eram student, nu-mi imaginam să fac altceva decât film, nici nu voiam să aud de televiziune. Dacă îmi spunea cineva că o să fac televiziune, stricam prietenia cu el! Am depus doar o sin­gură dată un proiect la CNC, un scurtmetraj, dar a fost punctat atât de jos încât mi-am dat seama că, dacă nu semnezi un pact cu diavolul, nu faci nimic”, mărturiseşte Oreste, care preferă competiţiei neloiale din cine­matografie, să-şi facă singur filmele, în minte. Dacă de regizat nu a regizat nimic, în schimb a jucat. „Să zicem, promotorul meu a fost Florin Piersic jr. Povestea cu actoria a început întâmplător, odată cu filmul lui Florin, Eminescu vs. Eminem. În filmul ăsta eu mă joc pe mine, biografia personajului pleacă de la date reale. S-a întâmplat să rămân fără curent în perioada aia, am sunat la Electrica şi un tip de-acolo mi-a zis: Eu fac un efort pentru matale, dacă îmi reciţi o poezie de Eminescu. Şi am recitat. La Geo Saizescu am jucat un cocalar care semăna cu Oreste, dar rolul cel mai consistent l-am făcut în WebSiteStory, filmul lui Dan Chişu.” Experienţele „profane” nu se opresc aici. Cu câţiva ani în urmă, jurnalistul nostru a pozat aproape nud pentru o publicaţie ro­mânească. „În perioada în care fizicul meu mă făcea să nu-mi fie ruşine de mine”, glumeşte el. „Acum, n-aş mai avea curaj.”