when to eat while taking phentermine buy phentermine shortness of breath while on phentermine

purchase diazepam Pittsburgh buy valium what is valium used for in cats

can i have a glass of wine with xanax buy xanax what is xanax medicine for

what happens if i take too many tramadol buy tramadol can i take tramadol if allergic to ibuprofen

canine dosage tramadol buy tramadol online can you take subutex after taking tramadol

can you shoot liquid xanax generic xanax can i have a drink while taking xanax

the best way to get off of xanax generic xanax can xanax side effects

can valium cause weight gain buy valium online valium pill 5 mg

xanax 0.50 compresse buy xanax online without prescription can you take xanax sublingual

tramadol causing blisters tramadol 50mg tramadol solution for injection

DOSAR

In misiune ONU prin Africa

January 31st, 2011, com 2 comentarii

S-a pomenit „paraşutat” în jungla din Congo. Aproape cu mâinile goale. Pardon, cu uniforma militară şi steagul ONU. Pe post de arme. Ceea ce, între noi fie vorba, pe canibali îi impresionează până la… cină. Asemenea şi pe alţi sălbatici de-ai locului. Încântaţi să-şi încerce macetele şi kalaşnikoavele pe o „prospătură”. Si, totuşi, Dorin Mara este sigur în viaţă. L-am văzut, l-am atins, am stat la taclale.

Cred ca participarea trupelor româneşti în misiuni internaţionale este un lucru bun. Ne arată că existăm, că suntem în cărţi. Dar, evident, avem exact locul pe care-l merităm, adică unul mediocru. Cum e ţara aşa e şi armata!”

Îmi povesteşte despre cum şi-a făcut si desfăcut peste zece gospodării. Uneori din nimic, doar cu paie, chirpici şi apă de ploaie. Alteori mai de lux, respectiv cu pat de campa­nie, cuptor de pâine, filtru de apă, ba chiar antenă de satelit. Pentru două-trei mărunţi­şuri, un şef de trib l-a umplut de servitori. Erau vreo şapte băştinaşi pe capul lui, care să tundă iarba, care pe la bucătărie. A mâncat de toate, mai puţin carne de om şi de câine. Frip­tura de crocodil sau de gazelă e delicatesă cu­rată. De la maimuţă i s-a aplecat. Că a văzut-o, aşa, proaspăt tăiată, pe o tarabă. Si mâna parcă era de copil. Sigur că a fost şi ţintă vie, dar au murit întotdeauna alţii. De gloanţe, de mine, tăiaţi cu sălbăticie. Sau, pe bune, mâncaţi. Canibalii îşi văd de ale lor, pe motiv că e ritua­lic. Din doi ofiţeri ONU, lăsaţi izolaţi la post, au făcut un adevărat ospăţ. Până şi copiii au primit câte o bucată, ca să prindă gustul.

Apoi vorbim despre sclavi. Da, mai există. Mai ales femei, că sunt foarte multe. Se vând şi se cumpără ca în orice piaţă. Ieftin, dai maxi­mum o capră. De unde şi ideea că poligamia, în Africa, e o formă de protecţie socială. O practică inclusiv preoţii catolici. Că o femeie fără bărbat sigur ajunge sclavă. O lume ciuda­tă, spune Dorin Mara, fascinantă şi îngrozitoa­re, în acelaşi timp. Preistorie curată, cu oameni primitivi, care vânează şi cultivă, ca să aibă din ce trăi. Scoala şi asistenţa medicală aproa­pe că nu s-au inventat. De unde şi puzderie de boli şi epidemii. Omul nostru a trecut inclusiv pe lângă un val de febră hemoragică EBOLA. La început s-a îmbolnăvit un vânător. Ţâşnea sângele din el, pur şi simplu, a murit imediat. Apoi au murit toţi participanţii la înmormân­tarea lui. Si tot aşa, peste o sută de morţi, în 48 de ore. Chiar dacă nu există tratament pentru asta, coşmarul s-a oprit, brusc, într-o zi. În schimb, s-a pricopsit cu malarie, căreia îi duce frica şi azi. Îmi arată medicamentele, în rucsac, pentru cazuri de Doamne-fereşte. Cică mala­ria te poate lovi din nou şi la doi ani după vin­decare, dacă te prinde, aşa, cu imunitatea fra­gilă.

Să nu care cumva să vă imaginaţi că Dorin Mara este un aventurier şi atât. Nici vorbă, avem de-a face cu un profesor universitar doc­tor, specialist în strategie navală, plecat în prima misiune ONU de la Universitatea Naţională de Apărare. În 2001, a dat concurs, pur şi simplu, pentru un post de observator militar în Congo. Si dus a fost: „Fiind prima mea misiune în Africa şi pentru ONU, o consider şi acum o experienţă teribilă. Am fost paraşutat în junglă, cu o brumă de echipa­ment, fără arme, fără provizii, fără adăpost.

Sigur ca misiunile ONU nu rezolvă problema din Africa, dar măcar o ameliorează, opresc vărsarea de sânge şi Limitează pagubele”.

Am avut noroc cu o misiune creştină, un fel de colibe, în fapt, fără geamuri, fără uşi, unde ne-am aşezat, cât de cât. Eram patru ofiţeri superiori, din Malaezia, Kenya, Nigeria şi România, adunaţi în ceea ce se numeşte un post de observare. Războiul se terminase, cel puţin pe hârtie, şi noi patrulam între rebeli şi forţele guvernamentale, ca să nu se mai atace. Eram ca nişte flori, aşa, cu mâinile goale, dar cu promisiunea că, pentru situaţii grave, de securitate, ONU dislocă o unitate militară în zonă. Acum, ce să zic, acolo e grav mai tot tim­pul. Segregarea etnică e în floare, sunt peste 30 de triburi importante şi vreo 400 de grupuri etnice, se vorbesc o grămadă de limbi, autori­tatea statală e ca şi inexistentă. Am întâlnit sol­daţi care erau când la rebeli, când în trupele guvernamentale, după cum le era de foame. Ca arme, au kalaşnikoave, în general, dar nu le folosesc prea des, că nu e nevoie. Când atacă un sat, jefuiesc şi violează, asta e arma lor pre­ferată. Mai şi trag, au tras şi în noi, am avut colegi care au călcat pe mine şi au fost grav răniţi sau au murit. Inclusiv români, că sunt destui în zonele de conflict. La un moment dat, eram vreo 25 pe o singură misiune ONU.”

Am o slăbiciune specială pentru copii, rucsacul meu e plin cu bomboane. Opream la un grup de trei-patru ţânci şi automat se adunau o sută în jurul meu. Ăia mici plângeau, că a venit sperietoarea albă. În provincia Ecuator, din Congo, am reparat şi o şcoală, pe banii mei”.

În 2003-2004, când a fost comandant de grupare navală, în misiunea care a deschis cir­culaţia pe fluviul Congo, Dorin Mara si-a îmbunătăţit nivelul de trai si de siguranţă. Avea soldaţi înarmaţi, între 30 si 100, din Uruguay, Ghana si Bangladesh, si o cabină dichisită, pe vapor. Escorta toate convoaiele de barje, tot ce căra ONU pe fluviu. De data asta, naufragiile şlepurilor congoleze, supraîn­cărcate cu oameni animale şi mărfuri, i-au dat cea mai mare bătaie de cap. Fie că barjele se loveau de stânci, că fluviul e plin de ele, fie că ăia vindeau benzina si rămâneau în pană. Si dă-i cu salvări de oameni si bunuri, plus hâr- ţogăraia aferentă, că se făceau doar cu aproba­re. Si trupele guvernamentale i-au făcut-o, le-a apucat strechea, la un moment dat, au luat-o pe coclauri, ca să pice în spatele rebelilor. Vreo trei zile a tot căutat la soldaţi, prin toate vă­găunile, i s-a pus la dispoziţie si un elicopter.

După a doua misiune ONU si 25 de ani de armată, respectiv în 2005, omul nostru s-a pen­sionat. Dar asta nu înseamnă că stă locului, fascinaţia misiunilor în zone de conflict se pare că i-a intrat în sânge. Să fie vorba de bani? Nu neapărat, desi e plătit destul de bine. În jur de 100 de dolari pe zi, ceea ce poate fi mult sau puţin, funcţie de situaţie. În Africa i s-a întâm­plat să dea si 150 de dolari pe o noapte de caza­re, chiar dacă locaţia era o cocioabă. În unele zone plăteşti, pur si simplu, culoarea. Dacă te văd alb iau si pielea de pe tine.

În noua sa calitate, de tânăr pensionar (de-abia acum are 55 de ani), Dorin Mara a prins încă trei misiuni în Congo, din 2005 până în 2009. A fost, pe rând, manager de securitate la o firmă care lucra cu ONU, inspector pentru echipamente militare si regional adviser pentru o agenţie ONU. Cam aceeasi Mărie, cu alte pălării, cum s-ar zice. Congolezii se bat în con­tinuare, desi războiul s-a terminat demult, mai trag si cu tunul, oricât îi urechează ONU, nu renunţă la sportul lor naţional, violul cu jaf, sau invers, fură de toate, din orice poziţie, apoi protestează si fac reclamaţii, inclusiv pe mi­siuni ONU, că, vezi Doamne, sunt înselaţi. Asa că Dorin Mara a desfăsurat diverse strategii de securitate, pentru oameni, locuinţe, obiective sau echipamente civile si militare. Si i-au cam iesit, fie că a fost vorba de escortă militară pen­tru angajaţi ONU, gestionarea unor situaţii de răpire, sechestrare de persoane, accidente de circulaţie sau verificarea echipamentelor mili­tare si numărarea plutoanelor de soldaţi îm- prăs tiaţi prin junglă.

În Congo am prins si alegerile, o adevărată comedie neagră. Unii nici nu ştiu ce-s alea, alţii n-au acte… Un fel de hai să alergăm pigmeii prin junglă, cu urnele la purtător. Şi-atunci de unde autoritate statală? Din păcate, în multe privinţe, nici noi nu suntem departe de Africa.”

În 2010 s-a schimbat peisajul. Despre misiunea din Somalia, Dorin Mara susţine că a fost cea mai zgomotoasă dintre toate: „Am stat în interiorul zonei de apărare, în Mogadishu, tirurile de artilerie si mitraliere erau la ordinea zilei. Am prins si atentatul sinucigas din 10 septembrie, din aeroport. De data asta am fost sef de proiect implementare-evaluare asupra portului si a posibilităţilor de transport spre oras si aeroport, cu necesarul de securitate, evident. Am lucrat sub protecţia ONU, res­pectiv a trupelor Uniunii Africane. O lună am fost în Kenya, pe acelasi proiect. Acolo e par­fum, m-as muta si mâine. Nu tu harababură, nu dictatură sângeroasă, sunt mulţi străini, asa că albii nu se simt discriminaţi. Dar, mă rog, dacă vorbim de securitate, e… ca-n Africa. Sigur că poţi umbla singur pe stradă, dar o faci pe pielea ta”.

După ce si-a petrecut sărbătorile de iarnă cu familia, la Bucuresti, Dorin Mara asteaptă o nouă misiune. Probabil tot cu ONU si tot prin Africa, măcar pe ăia îi stie cum se mănâncă, la propriu si la figurat. Concursul nu e o proble­mă, de obicei îl ia. Are experienţă militară, stie câteva limbi străine, la test si la interviu se des­curcă. Doar că a făcut cam multă scoală pentru gusturile ONU: „M-am învăţat nici să nu le spun că am si doctoratul, că mai mult mă încurcă!”

Taguri:

Comentarii

  1. Awesome website…

    Really nice blog. I will check back for more information on this subject later….

  2. Opposing Views…

    …Considering other people is important for the creative process……

Comenteaza