ZOOM

INFO ZOOM

May 5th, 2011, com 3 comentarii

Pledoarie pentru monarhie

La final de aprilie, nunta regală britanică a captat atenţia întregii lumi. Un milion de oameni au ieşit în stradă pentru a asista la cununia Prinţului William cu Kate Middleton, peste un miliard au urmărit transmisiile TV, 9 milioane de vizualizări a înregistrat pagina specială dedicată de către BBC, 5.000 de ofiţeri de poliţie au asigurat securitatea, 7.000 de jurnalişti au fost prezenţi, 1.900 de persoane au fost invitate la ceremonia din catedrala Westminster Abbey, 650 au participat la recep­ţia de la prânz, 300 la dineul oficial oferit de prinţul Charles. Dincolo de toate, nunta a fost o splendidă pledoarie pentru monarhie, fără alt termen de comparaţie decât încoronarea din 1953 a Reginei Elisabeta a Il-a.

Un sfânt contemporan

Tot un milion de oameni s-au aflat a doua zi (oare câţi asistaseră şi la nuntă?) pe străzile Romei spre a fi martorii unei premiere: pentru prima dată, un Papă a fost beatificat de către succesorul lui. Dar ce Papă! Ioan Paul al II-lea a jucat un rol fără egal în istoria contemporană, mulţi considerându-l cel mai important om politic al vremii. Primul care s-a rugat într-o sinagogă, la Zidul Plângerii şi într-o moschee, primul care a vizitat o ţară ortodoxă (România!), omul care a influenţat radical căderea comunismului şi care a călcat în mai multe ţări decât orice şef de stat. Se poate spune că, şi fără minunea oficial recunoscută, merită cu prisosinţă calitatea de sfânt.

Sfârşit aşteptat

Nu se stinseseră câtuşi de puţin ecourile „nunţii secolului” şi cele ale ceremoniei de la Roma când Barack Obama a anunţat scoaterea definitivă din scenă – după zece ani de efor­turi! – a lui Osama bin Laden, teroristul nr. 1 al lumii. Atât de bine a căzut anunţul, şi pen­tru sondajele în care preşedintele SUA nu stă­tea prea bine, şi pentru a „lua faţa” celorlalte două mari evenimente mediatice, şi pentru comemorarea din toamnă a unui deceniu de la 11 septembrie, încât n-au lipsit suspiciunile că bin Laden ar fi fost ucis mai de mult. Aruncarea în mare a cadavrului a amplificat aceste cârcoteli. Dar sunt numai răutăţi. Să mai sperăm doar că Al Quaeda nu cântă şi fără dirijor…

Halal centenar!

România a reuşit să marcheze într-un mod foarte original centenarul Emil Cioran. Mai întâi, la licitaţia de documente organizată la Paris nu s-a înscris nici o instituţie de cultură din ţară (Ministerul, Academia, ICR, Muzeul Literaturii etc.). În ultima clipă, au intrat în lici­taţie TVR şi BCU, care au şi reuşit câteva achiziţii. Numai că, la sfârşit, întregul lot a fost re-licitat şi l-a adjudecat omul de afaceri ameri­can George Brăiloiu (foto). Care, din fericire, a donat totul Academiei, primind Meritul Academic. Numai că, între timp, s-a aflat că, prin testamentul fratelui filosofului, documen­tele ar fi trebuit donate statului de la început. A urmat un circ internaţional, cu dezvăluiri, acu­zaţii şi retractări.

Rowmania

Cvadruplul campion olimpic, Ivan Patzaichin, a lansat proiectul Rowmania, în ideea de a promova ecoturismul cu barca în zona Deltei Dunării. El a realizat şi o am­barcaţiune cu design unic, numită canotcă, o combinaţie între canoe şi lotcă. Programul Rowmania a fost gândit ca o campanie naţională având ca scop promovarea mişcă­rii fizice prin folosirea ambarcaţiunilor cu vâsle, pentru o mai bună înţelegere şi in­terpretare a naturii. Campionul român a precizat că în perioada 2-4 septembrie Asociaţia Ivan Patzaichin – Mila 23 va or­ganiza, la Tulcea, un festival internaţional al bărcilor, unde vor participa circa 200 de persoane din străinătate.

Ambasadorii României

Dacă românii din alte bresle, profesii, mese­rii şi ocupaţii nu ne fac prea mândri (să luăm un exemplu la întâmplare: politicienii), gimnas­tica rămâne unul dintre punctele forte ale naţiunii. După o pauză de şapte ani fără aur la marile competiţii, România s-a clasat pe locul doi, la medalii, în cadrul recentelor Campio­nate Europene, cu opt medalii, dintre care trei de aur. O notă cu totul specială merită Sandra Izbaşa (foto), care nu numai că a luat aurul de două ori la 21 de ani (vârstă „matusalemică” în gimnastica feminină), dar a făcut-o la doi ani după o dublă gravă accidentare, în urma căreia mai toată lumea îi cântase prohodul carierei.


Taguri:

Comenteaza