Aş putea spune că e un corporatist major. Si la propriu şi la figurat. După 18 ani de multinaţionale, în poziţii care de care mai de top, Cătălin Năstăsescu si-a făcut un cadou surprinzător. O întoarcere la sine însusi. Un timp doar al lui si vindecător. Mă rog, un an sabatic, dacă tot vorbim în termeni corporatisti.
„Dacă ai ajuns disperat de prea multă muncă, desigur, toată compasiunea pentru astfel de cazuri, eu cred că ai gafat undeva. Când ţi-ai evaluat timpul, situaţia, viaţa.”
În septembrie 2008, când a luat această decizie, Cătălin Năstăsescu era director de vânzări si distribuţie la Toyota România. O poziţie de „travaliu”, ca să-l citez. Plus cursurile la o universitate din Marea Britanie, si week-end-urile petrecute la birou, pentru tema de casă, un fel de aplicaţie practică pe realităţile job-ului. După vreo trei ani si jumătate de „supliciu”, sigur că au apărut si frustrările. Îsi dorea si un timp pentru el, familie, pentru cei doi copii, în special. Fetiţa, în vârstă de 12 ani, mai directă fiind, chiar i-a atras atenţia să nu-si mai aducă acasă figura aia prea serioasă si preocupată, de birou. Avea restanţe si faţă de o mai veche pasiune a lui, investiţiile pe piaţa de capital. Un domeniu care se cere aprofundat, nu e de citit asa, seara, înainte să adormi.
Zis si făcut, hai să punem viaţa agitată, de multinaţională, în stand-by. Si să ne ocupăm si de viaţa în sine, ca întreg, cu toate ale sale. Ne permitem o pauză? Da, trăim din economii si proiecte de training, la nevoie. Cătălin Năstăsescu nu este genul de corporatist care-si petrece anul sabatic prin locuri exotice: „O colegă a făcut un fel de ocol al lumii, dintr-un punct de vedere o invidiez, dar mie nu mi se potriveste asta, m-as fi risipit.
Am preferat să îmbin plăcutul cu utilul, să fac si lucruri folositoare pentru carieră. Sunt cărţi de citit, informaţii de procesat, analize business si personale. M-am întrebat, de pildă, ce-mi place în viaţa corporatistă? În travaliul acela, de dimineaţa până seara, în presiunea la care te ex- pui? Eu mă consider o persoană anxioasă, îmi începeam ziua deja într-o stare de tensiune, cu gândul la agendă, responsabilităţi, întâlniri, trafic… Am înţeles că-mi plac provocarea, performanţa, competiţia. Si, sigur, pentru satisfacţiile profesionale plătesti un preţ. Dacă nu esti atent, însă, nu-l poţi duce. Viaţa corporatistă, business-ul, în general, presupune întotdeauna investiţie de timp si uzură. Altfel, nu iesi din zona de mediocritate. Ok, dar cum procedezi ca să duci uzura asta pe picioare, să o faci comestibilă?
Cred că, în primul rând, trebuie să lucrezi într-un domeniu care-ţi place. Asocierea dintre stilul corporatist si o situaţie profesională care nu este pe placul tău te nenoroceste, pur si simplu. Eu măcar am avut grijă să nu fac asemenea combinaţii niciodată si cred că asta m-a ajutat să-mi cam duc oboseala pe picioare, să nu cad. Sigur că nu putem chiar să muncim de plăcere, dar e al naibii de important să o facem cu plăcere. Este si motivul pentru care, desi anul sabatic mi-a trecut, nu mi-am luat nici un angajament de multinaţională. Nu e cine stie ce ofertă, e o piaţă îngustă, nu vreau să fac compromisuri. Dacă nu-mi place cultura corporatistă a unora, dacă n-am o chimie cu ei, îi evit. Prefer să mă implic în proiecte de training, am avut câteva, cel mai important cu Sony”.
„Cea mai solicitantă experienţă profesională am trăit-o alături de Raiffeisen.A trebuit să mă integrez din mers la cerinţele şi specificul industriei financiare şi asta în paralel cu programul de restructurare a operaţiunilor preluate de la Banca Agricolă şi introducerea în piaţa românească a conceptului de „retail banking”. Acesta este job-ul în care am învăţat cel mai mult şi asta tocmai prin prisma solicitărilor induse de acea circumstanţă de schimbare radicală a unui model de business”.
În altă ordine de idei, după introspecţia necesară, Cătălin Năstăsescu a ajuns la înţelepciunea conform căreia, în gestionarea vieţii, ca ansamblu, cel mai important aspect este echilibrul dintre planul profesional si cel personal. O exagerare în prima parte, chiar dacă pare măreaţă si suportabilă, cel puţin la început, pe termen lung te robotizează. Nu mai înţelegi cine esti, când te-a luat valul, de ce faci anumite lucruri, ce înseamnă, de fapt, povestea asta numită viaţă? Si cine să fie atent la astfel de detalii dacă nu tu însuţi? Că doar nu te astepţi să poarte multinaţionala o astfel de grijă!
Cam asa ar suna o altă învăţătură a anului sabatic parcurs de Cătălin Năstăsescu: „Resursa umană este cea mai importantă într-o corporaţie. Oricât de bune ar fi resursele financiare, materiale etc., fără oamenii potriviţi rezultatele nu trec dincolo de mediocritate. În schimb, calitatea angajaţilor poate suplini oricând alte zone deficitare. Prin urmare, e normal ca spiritul corporatist să existe si să vrea să stoarcă această resursă. Da, esti într-un pact cu diavolul, îţi vinzi timpul tău, viaţa ta si urmează să primesti ceva: bani, carieră, recunoastere, poziţie de putere. Cine nu e constient de faptul că multinaţionalele încearcă să facă uz optim de oameni, iertaţi-mă, dar e naiv. Asa că mi se pare o oarecare formă de ipocrizie să fii corporatist si să te plângi că te storc, te epuizează. Păi, asta fac corporaţiile! Dar ce faci tu? Dacă nu mai ai instinct de conservare, dacă nu poţi să te ordonezi si, eventual, să te opresti, ajungem la drame”.
După ce si-a evaluat cariera, priorităţile, opţiunile si, da, chiar viaţa, într-un anume fel, Cătălin Năstăsescu este pregătit să abordeze piaţa proiectelor de consultanţă, de pe poziţia de freelancer: „Acum, dacă tot am gustat nesiguranţa, am văzut si că o pot duce. Am ce vinde, ca să zic asa, nu mă tem să risc, deci nu e obligatoriu să fiu angajat. Dacă încercam să devin antreprenor la 25 de ani, însă, nu, nu eram pregătit”.
Si cu de-ale vieţii cum rămâne? Păi, divorţat („Touche! Aici m-aţi prins cu garda jos!”), dar, desigur, nu din motive de carieră. Sau, cel puţin, nu în primul rând. Poate în rândurile trei-patru… Cu grijă la ce mănâncă, stiţi cum e, cât mai sănătos. Nu exagerează cu ţigări si cafea, nici imaginea nu e lăsată la întâmplare. Nu e foarte formalist, rar are o cravată, dar este atent la ţinută, e un cod vestimentar minim acceptabil în stilul de viaţă corporatist. Un fel de smart casual, ca să-i zicem asa. Si-ar mai dori să facă sport, poate cardio, într-un ritm constant, dar, cel puţin deocamdată, „e loc de mai multă constanţă”.
În rest, ideea de bază este că totul trebuie să fie quality time. De la rolul de tată până la filmul văzut seara, înainte de culcare. Totul trebuie să fie o investiţie. De la cărţile citite, până la socializare. Te mai vezi cu unii, cu alţii, ca să nu te rupi de cotidianul corporatist.
Întreb, pur si simplu, dacă face si ceva doar pentru că simte. Fără calcul, fără investiţie, chiar fără noimă. Râde, în sfârsit: „Da, am si o faţă umană, mai fac si din astea!”
