Se iau ideile unor oameni, se ambalează la firma S.C. Mercur S.A. din Oradea, se obţin brevetele de inventator pe numele unuia dintre cercetători sau pe numele firmei, se câştigă medalii de aur şi argint la Saloanele de inventică de la Bruxelles 1999 respectiv Geneva 2000. Apoi se adaugă aplauze, fotografii, felicitări şi… atât. Proiectele rămân undeva îngropate în nişte dosare, le văd cei din Ministerul Apărării, dar nu reacţionează sau le preiau alţii parţial, iar inventatorii adevăraţi rămân cu buza umflată.

Suntem doar în România şi, vorba lui Mircea Badea, asta ne ocupă tot timpul! Aceasta e soarta multor inventatori români şi a invenţiilor lor. Fizicienii Fănică Mircea şi Dumitru Ţuclea sunt două astfel de exemple. Cei doi au lucrat la proiectarea unor materiale pentru o vestă antiglonţ deosebită, au confecţionat un arzător care reduce ­substanţial con­­sumul de gaze, au dezvoltat o serie de experimente privind anizotropia şi multe alte proiecte importante.

Inventatorii sunt acel soi rar de oameni cu idei atât de îndrăzneţe încât schimbă viaţa semenilor în asemenea mod încât aceştia din urmă, după ce s-au obişnuit cu invenţia, nici nu mai concep să trăiască altfel decât beneficiind de pe urma ei. Aşa a fost cu telefonul lui Alexander Graham Bell, la fel cu becul lui Thomas Edison şi exemplele curg râuri în istoria inventicii mondiale. Există însă şi destui inventatori români pe care istoria i-a cunoscut şi recunoscut de-a lungul vremii, după cum şi astăzi avem inventatori români ale căror invenţii au obţinut apreciere mondială, au proiecte de o mare utilitate, dar rămân aproape anonimi fiindcă nu există sponsori, autorităţile nu sunt interesate, proiectele mor undeva prin sertarele prăfuite ale unor instituţii, prototipurile prind patina timpului în vreun cotlon de fabrică la marginea vreunui oraş românesc mai răsărit. Fizicienii Fănică Mircea şi Dumitru Ţuclea au lucrat la mai multe proiecte în cadrul grupului de cercetare de la S.C. Mercur S.A. din Oradea, societatea obţinând cu ajutorul acestui colectiv condus de fizicianul Fănică Mircea o serie de brevete şi medalii la saloanele de inventică din Vest.

Vesta antiglonţ şi blindajul minune

Dumitru Ţuclea şi Fănică Mircea sunt doi dintre fizicienii români pasionaţi de ştiinţă şi progres, oameni care s-au încăpăţânat să nu plece în străinătate atunci când au primit invitaţia din partea unor instituţii prestigioase din Occident crezând că pot face ceva aici, în ţara natală. Au făcut, dar regretă şi acum naivitatea de a spera că vor reuşi să lupte cu birocraţia şi interesele din România. Încărcaţi cu documente, fotografii şi medalii, cei doi ne-au prezentat cu mândrie una dintre cele mai interesante invenţii ale lor: materialele ceramice pentru veste şi blindaje antiglonţ, create în anul 1997. „Ideea a plecat de la mine. Eu înainte de a lucra pentru societatea Mercur am lucrat pentru Institutul de Cercetări Metalurgice şi acolo începuse să se abordeze problema vestelor antiglonţ şi a materialelor pentru blindare. Am plecat de acolo, fiindcă nu existau toate facilităţile necesare unui asemenea proiect, şi am propus ideeea celor de la Mercur S.A., iar aceasta ne-a finanţat proiectul, Fănică Mircea fiindu-ne şef de colectiv.  Întrucât societatea ne-a plătit corect şi ne-a făcut rost de tot ceea ce aveam nevoie, spre deosebire de cei de la institut, am reuşit să le-o luăm înainte. Astfel, am realizat placa pentru vesta antiglonţ din ceramică specială şi, la blindajul pentru maşini militare, am adăugat nişte protecţii suplimentare: protecţia pentru neutroni  şi cea pentru raze infraroşii. Un asemenea blindaj ar fi fost co­m­pus din plăci ceramice, la care se adau­gă straturi alternative de parafină (neutronii lenţi sunt absorbiţi în parafină, iar cei mai rapizi trec mult mai greu), la care se mai adaugă straturi succesive de folie de aluminiu care reflectă total orice tip de radiaţie infraroşie sau laser. Am participat la expoziţia de la Bruxelles în anul ’97 şi, pe numele societăţii Mercur, am obţinut medalia de bronz“, spune fiz. Dumitru Ţuclea. Preţul unei plăci ceramice pentru vesta antiglonţ ajunge undeva la 300-400 de dolari, adică nu cu mult peste preţul vestelor făcute de americani. De acest gen de veste şi blindaje antiglonţ s-au interesat la  Salonul de inventică de la Bruxelles polonezii şi ruşii, dar cum nu s-a reuşit atragerea unui partener care să supravegheze fluxul tehnologic, nu s-au încheiat contracte în acest sens. „Din partea română, Ministerul Apărării a spus pas! Motivele respingerii: nu avem bani pentru înzestrare şi pentru cercetare. În Irak au cumpărat, însă,  veste de la americani. Până la urmă, de veste s-a ocupat Institutul de Cercetări Metalurgice, ei au prins un contract, însă în ceea ce priveşte blindajele, aici chiar ne-au supărat autorităţile militare: noi am propus să blindăm cu plăcile noastre cu ceramică, parafină şi aluminiu TAB-urile româneşti. Le-am spus că încercăm măcar unul, îl facem noi pe cheltuiala noas­tră şi, dacă le place cum am blindat trasportorul, continuăm. Ne plătiţi ce am făcut şi continuăm. Am fi cruţat viaţa multor soldaţi de-ai noştri care au murit în Irak şi Afganistan exact datorită acestor transportoare neblindate suficient. Pare-se că nu au înţeles.“

Anizotropia izotopilor, un pas către Uraniul 237?

Un alt brevet de maximă importanţă a fost studiul anizotropiei izotopilor naturali – separarea izotopică, un studiu care de asemenea nu a fost niciodată pus în aplicare. Proiectul aparţine în totalitate fizicianului Fănică Mircea, care a obţinut brevetul de la OSIM pe care apoi l-a vândut parţial societăţii Mercur pentru capitalizarea societăţii. În natură atomii au nucleu şi electroni, iar nucleul e compus la rândul său din protoni şi neutroni. „Există substanţe la care numărul de particule din nucleu diferă deşi substanţele sunt aceleaşi. De exemplu Carbonul, pe inelul exterior are electroni şi pe interior număr egal de protoni, dar variabil de neutroni. Deci masa lor atomică va diferi în funcţie de neutroni şi substanţele astfel rezultate se numesc izotopi şi au acelaşi număr atomic în tabelul lui Mendeleev, dar nucleul lor e mai greu sau mai uşor funcţie de numărul de particule pe care le au în plus“, explică Dumitru Ţuclea.  „Nimeni nu a studiat până acum care este varietatea izotopică de calciu pe care o avem în oase, de pildă“, susţine Fănică Mircea. „M-am gândit să fac un asemenea studiu, să văd de ce, după o anumită vârstă, oasele omului pierd unul dintre izotopii de calciu. Prin acest studiu sper să putem ajuta la rezolvarea osteoporozei“, mai spune fizicianul. Colegul său Dumitru Ţuclea: „În calciul natural se găsesc mai mulţi izotopi între care există un raport izotopic care se păstrează, adică există 33% izotop de un tip, 20% izotop de alt tip ş.a.m.d. Fănică a găsit un procedeu prin care se poate modifica acest raport. El a venit cu un aparat care se găseşte pe piaţă (nu dau mai multe detalii), l-a modificat major, apoi  introducĂnd un amestec de izotopi cu un anumit raport natural se poate  schimba raportul mărind capacitatea unui izotop pe seama celorlalţi. Aceasta se poate face şi cu uraniul, de pildă, care de la stadiul natural de uraniu 235 poate ajunge la o anumită cantitate de uraniu 237, iar de aici la bomba atomică nu mai sunt mulţi paşi de făcut. Metoda separării izotopice are aplicabilitate în mai multe domenii. De pildă, la semiconductori, trecerea prin aparatul lui Fănică înseamnă obţinerea unor materiale semiconductoare cu proprietăţi extraordinare faţă de cele de la care s-a plecat în sensul  generării unor curenţi mult mai mari decât se generau înainte, sau că pot trece prin materialele respective curenţi mult mai mari etc.“ Indiferent de aplicaţiile anizotropiei, proiectul a rămas doar cu un brevet, pe jumătate deţinut de societatea Mercur, iar restul în sertarul fizicianului Fănică Mircea.

Arzătorul care nu-ţi creşte factura la gaze

Cei doi fizicieni au mai inventat în 1999 un tip de arzător realizat în două variante – pentru aragaze şi pentru sobe de teracotă/cazane de apă caldă – numit: Sistem de ardere gaze – economizor ecologizant. Care este noutatea acestui sistem de ardere a gazelor? Reducerea consumului de gaze cu 40% pentru producerea căldurii, limitarea noxelor cu 10-15% şi micşorarea timpului de ardere a gazelor până la a atinge temperatura de confort într-o încăpere. Pare tentant pentru orice consumator casnic, nu-i aşa? Cu aşa minune de arzător toată lumea s-ar bucura să mai scadă, în anotimpul rece, factura Distrigaz. Cum întotdeauna în România există un dar, dreptul de a produce acest tip de arzătoare a fost cumpărat contra un milion de euro de către Grupul Romet Buzău, al fostului senator PSD Constantin Toma, care se obliga, pe măsură ce se vindea produsul, să-i plătească pe inventatorii acestuia. „Ei ne-au luat modelul, l-au schimbat, l-au făcut pătrat, i-au mai adăugat nişte chestii şi au comandat la Comarnic câteva sute de plăci de ceramică – cei de acolo ştiau cum se face, fiindcă ei ni le-au făcut pentru prototipurile noastre, deşi am încheiat şi cu ei o convenţie că nu au voie să facă din materialul pe care l-am conceput noi. Asta e ţara. Noi şi ­Mercurul care ne reprezintă nu am luat nici un ban. S.C. Mercur S.A. i-a dat în judecată şi se judecă de patru ani de zile“, mai spune Dumitru Ţuclea. Astfel, invenţii care pot schimba viaţa şi prestigiul României se duc pe apa sâmbetei, în timp ce alţii se îmbogăţesc din tranzacţii făcute cu companii străine care vând românilor ceea ce ei şi-ar fi putut confecţiona singuri folosindu-se de zestrea inventatorilor autohtoni.

foto Alice-Claudia Gherman,

Octavian Tibăr şi arhiva Fănică Mircea

Taguri: nr. 10 / octombrie 2009 Tweet

Tuesday, October 20th, 2009 at 3:16 am, ZOOM, RSS feed