Un „Robocop“ cu forţa în creier
Dacă vrei să arăţi unui prieten ce înseamnă o „forţă a naturii“, cvadruplul campion mondial şi european la skandenberg, Ion „Iron“ Oncescu, poate fi oricând un exemplu: 31 de ani, 185 cm, 96 kg, perimetru biceps – 45 cm, perimetru antebraţ – 43 cm. Cu o tenacitate de-a dreptul enervantă, dată poate de zodia „Taurului“, „Iron“ Oncescu a transformat skandenberg-ul, un sport aproape cvasinecunoscut până la el în România, într-un show de televiziune. Secretul său la masă: îşi învinge psihic adversarii! Surprinzător prin tot ceea ce face, burlacul Oncescu îşi găseşte timp să vâneze brunete focoase, să fie manager, să facă alpinism, să studieze istoria sau să fie jurnalist. Chiar dacă, în iunie, la Las Vegas, a pierdut categoric în faţa campionului american Michael Todd, Oncescu se gândeşte deja la revanşa de la Bucureşti. Până atunci, visul unei nopţi de vară pentru „Iron“ Oncescu este să învingă legenda John Brzenk la braţul drept şi să devină campion mondial la categoria 110 kg.
„Am fost unul dintre cei patru aleşi să lupte la Las Vegas“
– Care este diferenţa dintre meciurile disputate în carieră şi întâlnirea supermediatizată cu polonezul Artur Glowinski, desfăşurată la începutul lunii mai?
– Artur este primul concurent chel cu care m-am întâlnit…
– Te-au enervat tupeul lui Glowinski sau zbieretele lui?
– De fapt altceva m-a enervat, faptul că şi-a uitat ciunga în avion. Asta poate fi cu adevărat o problemă într-o înfruntare „face to face“.
– La Sport Total FM mi-ai declarat, în direct, că va fi 5-1. Până la urmă a fost 4-2. Te-a surprins Artur Glowinski?
– Nu m-a surprins. Chiar înainte de meci a lansat zvonul că e puţin accidentat. În aceste condiţii am decis să fiu puţin mărinimos, i-am dat un deget şi era să-mi ia toată mâna…
– Ce înseamnă stilul top-roll? Este stilul tău…
– Top-roll înseamnă atacul încheieturii adversarului. Este un stil mai tehnic, pe care într-adevăr îl preferam anii trecuţi. Acum variez stilurile în funcţie de adversarul întâlnit.
– Dar hook-ul lui Glowinski? Pare să te fi incomodat un pic.
– Hook este un stil ceva mai rudimentar, care foloseşte mai mult muşchiul biceps. În traducere aproximativă ar însemna „cârlig“, adică încheietura este folosită ca un cârlig pentru a trage braţul oponentului.
„Începutul meciului e disciplinat, finalul este improvizat“
– Ai obţinut calificarea pentru marea gală profesionistă de la Las Vegas, din iunie. Ce reprezintă acest concurs în skandenberg-ul mondial?
– Această gală reprezintă lansarea ligii PAL (Professional Armwrestling League) în Statele Unite. Au fost alese doar două confruntări şi mă bucur că am reuşit să fiu unul dintre cei patru concurenţi care au avut onoarea să lupte în Las Vegas.
– Tragi mereu la primul loc?
– Categoric, acest lucru a fost dintotdeauna un deziderat pentru mine. Altfel nu aş fi reuşit să ating performanţele de până acum. De la „a vrea“ până la „a putea“ este însă ceva distanţă în orice îţi propui să înfăptuieşti. Un meci profesionist este diferit faţă de un meci de amatori, sunt mai multe variabile care trebuie luate în considerare. Elementul surpriză contează mai puţin, deoarece întâlneşti acelaşi adversar pe parcursul a şase runde. Acest fapt mă poate dezavantaja, mai ales că adversarul meu de la Las Vegas, campionul Americii la categoria grea, Michael Todd, îmi este apropiat ca valoare. Mai e şi riscul categoriei, eu cântăresc doar puţin peste 95 kg şi am ales să lupt în cadrul categoriei +95 kg. Todd a avut peste 115 kg. Nu vreau să scuz în vreun fel eşecul din faţa lui „Monster“ Todd, dar acesta este adevărul.
– Cantonamentul cu Radu Valahu şi lotul României te-a ajutat? Ce s-a întâmplat în escapada, din mai, desfăşurată pe terenul de vânătoare care a aparţinut lui Ceauşescu?
– Cred că ne-a ajutat pe toţi cei din Lotul Naţional al României care am fost prezenţi. Deşi această acţiune s-a desfăşurat în premieră pentru skandenberg-ul românesc, a fost o reuşită. Aproximativ 20 de sportivi ne-am pregătit în comun, timp de o săptămână, într-o zonă foarte frumoasă, la cabana Reşca-Bulvanu, situată într-o pădure, la vreo 10 km de Caracal, în judeţul Olt. Pregătirea a fost atât specifică, la masa de skandenberg, cât şi generală, alergări, jocuri de echipă, sporturi mai mult sau mai puţin extreme, demonstraţii. A fost frumos… Managerul Dragoş Corcoveanu s-a străduit, împreună cu cei din zonă, să ne ofere cele mai bune condiţii. Am fost trataţi ca nişte adevărate vedete şi asta ne-a stimulat, mai ales pe cei din lot aflaţi mai la început. Cel mai important lucru este că am reuşit să creionăm o echipă, relaţiile interumane sunt importante, chiar dacă sportul meu este unul individual.
„Îmi plac mult fructele de pădure“
– Vorbim în acest sport despre forţa braţelor. Cât de importantă devine diferenţa de greutate?
– Diferenţa de greutate în favoarea celui mai greu constituie un avantaj numai atunci când nivelul de antrenament al celor doi oponenţi este aproximativ similar.
– Eşti disciplinat tactic sau improvizezi în timpul partidei?
– Începutul meciului e disciplinat, finalul este improvizat. E ca la şah, unde primele mutări sunt standardizate, iar după aceea îţi adaptezi tactica în funcţie de ceea ce mută adversarul tău.
– Ce te deranjează cel mai tare înaintea unui meci mare, cu miză?
– Comentariile şi zgomotul mediatic. Uneori mă deconcentrez din cauza asta. Sunt însă de acord că e un rău necesar.
– Pari un tip imprevizibil. Te deranjează publicitatea?
– Nu cred că sunt imprevizibil. Am doar un ritm al meu din care e mai greu să ies. Variaţiile de oboseală fac ravagii uneori în comportamentul meu. Pur şi simplu câteodată sunt aproape epuizat şi cei din staff-ul meu nu vor să renunţ la a mai bifa un lucru, însă îmi iese destul de prost şi lumea din jur nu vede şi cauzele, vede doar efectul. Publicitatea are părţile ei bune, evident şi părţile ei rele, care la mine se traduc prin imposibilitatea de a mai face anumite acţiuni dragi mie, deoarece acum sunt persoană publică şi nu mai pot trece „neobservat“.
– La capitolul alimentaţie, poţi să ne spui ce cuprinde meniul dintr-o zi pentru un campion mondial la skandenberg?
– Masa mea este cumva apropiată de cea a unui atlet de circuit, gen triatlon sau decatlon. Încerc să nu variez prea mult greutatea mea corporală, în consecinţă adaptez meniul la efortul zilnic depus. Mai mult antrenament, mai multă mâncare şi invers. Ca alimente consumate pe parcursul zilei, mâncarea mea este hiperproteică şi hiperglucidică, normo sau hipolipidică. Consum alimentele în stare cât mai naturală, prefer o prelucrare termică minimă. Carnea, lactatele, fructele, legumele, cerealele sunt nelipsite din meniul meu de zi cu zi. Beau multă apă şi tot felul de sucuri isotonice.
– Care este mâncarea preferată?
– Îmi plac mult fructele de pădure.
– Foloseşti suplimente alimentare?
– Da, variez şi aici, de la un minim care să susţină antrenamentul zilnic, la o cantitate mai mare înaintea concursurilor.
„Cred că tipele brunete, înalte, sunt mai pe placul meu“
– Ai superstiţii?
– Nu am superstiţii. Sunt credincios şi, o să vă mai spun un secret, încerc să dorm cât mai mult înaintea unui meci greu. Dacă nu sunt odihnit suficient, mi-e infinit mai greu la masă.
– Fetele cam roiesc în jurul tău. Un model?
– Am admirat destule fete frumoase. Cred că tipele brunete, înalte, sunt mai pe placul meu. Dintre celebrităţi le-am remarcat de-a lungul timpului pe Gina Gershon (n.r. – actriţa din Face Off – 1997), dar şi pe Naomi Campbell.
– Despre noul (re)nume, Ion „Iron“ Oncescu, ce zici?
– Înainte mi se spunea „Alpinistul“, din cauza pasiunii mele pentru căţărat. Multă lume crede că asta mi-a fost suficient pentru a deveni cel mai bun român la skandenberg, dar se înşală. Noua poreclă, „Iron“, mi-a fost dată de un englez, uimit de faptul că, deşi arătam oarecum subţirel, îi dovedeam tot timpul pe adversarii mei. Ceilalţi au preluat nickname-ul şi acum „Iron“ este mai cunoscut decât Ion.
„Unii dintre cei mai buni din lume au 45-50 de ani“
– În alte sporturi, vârsta de 30 de ani înseamnă începutul… retragerii. În skandenberg până la ce bornă viageră se poate concura cu succes?
– Ai dreptate, însă sunt şi sporturi unde această vârstă reprezintă doar maturitatea. În skandenberg ai să fii surprins să afli că unii dintre cei mai buni din lume au 45-50 de ani. Sper să concurez şi eu cel puţin până la această vârstă, îmi asum riscul de a plictisi lumea cu succesele mele…
– Un cvadruplu campion mondial, de la oricare altă disciplină olimpică, şi nu numai, ar fi primit bani frumoşi din partea forurilor sportive coordonatoare. Eşti mulţumit de modul în care ţi s-a apreciat performanţa?
– Deoarece forurile de resort au o putere mică în skandenberg, pot spune că sunt relativ mulţumit de ceea ce am obţinut. Suntem încă un sport de nişă, este adevărat, cu un potenţial bun. Dacă aş fi făcut skandenberg pentru bani, aş fi renunţat de multă vreme. În ultimul timp se fac eforturi să se dea o importanţă mai mare acestei activităţi şi poate asta va aduce mai multe finanţe pe viitor.
„Aş vrea o revanşă cu Todd, la Bucureşti!“
– Faptul că ai câştigat, iată şi primele tale două titluri europene de skandenberg, la începutul lunii iunie, în Bulgaria, a schimbat ceva?
– Nu a schimbat mare lucru în percepţia celor din jur. Într-un fel a părut ceva normal ca, fiind cvadruplu campion mondial, să obţin şi primele titluri europene din carieră. Mie însumi mi-am dovedit însă ceva, şi anume depăşirea anumitor complexe legate de unii dintre adversarii mei cu care nu mă mai confruntasem în ultima vreme. Am riscat însă destul de mult luptând cu braţul drept cu nici două săptămâni înainte de Las Vegas. România, ca echipă, s-a ridicat mult. În afară de mine, încă trei sportivi români au urcat pe podiumul de premiere, ăsta e un salt mare pentru lot.
– Şi totuşi, cum rămâne cu „Monster“ Michael Todd?
– Un rezultat pe care nu mi l-am dorit, dar care cu siguranţă îmi va reda din motivaţie şi mă va mobiliza în continuare. Aş vrea o revanşă la Bucureşti!
La meciul din 13 iulie, americanul Todd, presupus a fi printre primii şase din lume (pe bune!) l-a învins net (fără drept de apel) pe al nostru „Iron“ cu categoricul 6 – 0! Un meci din care „Robocop“ poate învăţa multe. Despre eschive. Dar şi despre arbitri!
În rezumatul trimis de americani către PRO TV sunt reluări slow-motion cu stop cadre şi grafică elocventă, din care rezultă faptul că amercanul Todd a fost clar avantajat de arbitri, care nu i-au acordat nici măcar un cartonaş galben, în ciuda faptului că în cel puţin patru runde a făcut greşeli de cot sau de priză care impuneau acest fapt.
De asemenea, strapul folosit (cureluşa cu care se leagă mâinile concurenţilor în caz că se scapă priza) a fost unul neoficial şi modificat grosolan faţă de ceea ce se foloseşte în prezent. De aici s-a născut suspiciunea că Oncescu a fost băgat „la înaintare“, decizia de a pierde acest meci luându-se la nivel înalt.