O vizită la Erevan nu e completă fără o scurtă oprire la locul de origine a unuia dintre cele mai fine brandy din lume: „Ararat”. Ca un făcut, distileria era extrem de aproape de hotel. Treceai podul făcut de prizonierii nemți în cel de-Al Doilea Război Mondial și ajungeai direct la poarta companiei.
Oricine poate vizita, începând cu ora 9.30, locul unde se produce prestigioasa marcă a Armeniei: coniacul Ararat. Vizita începe la sala în care se distilează vinul, continuă cu zona unde se învecheşte coniacul şi cu expoziţia de unelte şi obiecte utilizate în timp la obţinerea acestei băuturi alcoolice şi se termină cu o degustare a trei feluri de brandy Ararat cu vechimi diferite: cinci ani, zece ani şi 20 de ani. Partea cea mai plăcută şi mai aşteptată de către tot grupul de străini veniţi să vadă Araratul la el acasă! La finalul vizitei, de la magazinul de suveniruri se poate achiziţiona un cadou aromat pentru acasă. O domnişoară simpatică, reprezentantă a grupului Pernod Ricard, care a preluat marca în portofoliul său, ne-a spus succint povestea celor 120 de ani de existenţă a brandului.
Pe tot parcursul excursiei în distilerie ne-a însoţit aroma fină de coniac, despre care gazda noastră ne-a spus glumind că se numeşte Parfumul Îngerilor. Tot de la ea aflăm că la obţinerea brandy-ului final se folosesc şase tipuri de struguri albi, culeşi la sfârşitul lui septembrie, din care se face vin, care apoi se distilează de două ori. După a doua distilare se obţin trei tipuri de alcool: capul, inima şi corpul alcoolului. Se alege doar inima distilatului, care trebuie să aibă 70 de grade alcoolice. Francezii numesc genul ăsta de alcool „apa vieţii”, iar această parte se învecheşte în butoaie de stejari aduşi din Rusia – fiindcă Armenia nu prea stă bine la capitolul păduri de esenţă tare, mai ales stejar. Iată de ce printre numeroşii bariculi pe care i-am văzut în companie, doar câţiva erau autohtoni. Butoaiele sunt cele care dau culoarea şi aroma deosebită brandy-ului Ararat.
Astăzi, 92% din producția coniacului „Ararat“ este destinată exportului. Cea mai mare piață de desfacere pentru „Ararat“ o reprezintă Rusia, apoi Ucraina, Belarus și Kazahstan.
Istoria acestui coniac deosebit, de care Winston Churchill era foarte îndrăgostit, a început în 1887, când Nerses Tairyan, un comerciant armean, la sfatul vărului său Vasili Tairyan, a început să producă brandy. Distilarea s-a făcut adoptând tehnologia clasică franţuzească de producere a coniacului, iar în 1899 făbricuţa lui Tairyan a fost cumpărată de o companie rusească – N.L. Shustov şi fiii – ceea ce a făcut băutura faimoasă în scurt timp la curtea țarului. Odată cu instaurarea regimului sovietic şi peste Armenia, distileria a fost naţionalizată şi a intrat într-o etapă de dezvoltare diversificându-şi producţia. După 1991, când Republica Armeană şi-a declarat independenţa şi s-a desprins de blocul sovietic, s-a înfiinţat Yerevan Brandy Company, producătoarea de drept a deja faimosului brandy Ararat – care a strâns între timp un cufăr întreg de medalii de aur (48) şi doar opt medalii de bronz. Un cufăr ce ni l-a prezentat cu mândrie ghidul actual al companiei în turul pe care l-am făcut prin distilerie. Din 1999 Yerevan Brandy Company a fost preluată de Pernod Ricard Group.
Continuăm vizita pe alei întregi cu bariculi de dimensiuni egale, mai vechi sau mai noi. Una dintre aceste alei se numeşte Aleea Preşedinţilor – toţi preşedinţii de stat care au trecut pe aici şi au degustat din Ararat au inscripţionate numele pe câte un baricul. Aici e Lech Walesa, fostul preşedinte al Poloniei, mai încolo e Arnold Ruutel, fost preşedinte al Estoniei, ceva mai încolo Dimitri Medvedev, fostul preşedinte al Federaţiei Ruse, şi un pic mai încolo Traian Băsescu. Mă sprijin de butoi să-mi fac o fotografie, plăcuţa cade, moment de glume în grupul nostru. O fi vreun semn? Există şi o alee a personalităţilor artistice care au trecut pe aici şi au degustat din preţiosul lichid chihlimbariu precum Charles Aznavour, George Benson, Yuri Bashmet, Valentin Gaft ş.a. În capătul aleii găsim câteva sticle de coniac Ararat din 1902, când încă nu exista interdicţia de a avea inscripţionat numele de coniac pe produs aşa cum a fost introdusă ea din 1907 şi până astăzi, când termenul „coniac“ nu mai poate fi folosit decât de Franţa ca să-şi denumească distilatele din regiunea Cognac, în timp ce pentru Ararat se utilizează termenul de brandy.
După acest tur de forţă prin distilerie ne oprim în sala de degustare. Ni se spune că vârsta coniacurilor de 5, 10, 15, 20 de ani reprezintă de fapt vârsta amestecurilor, fiindcă fiecare coniac este rezultatul unui amestec în anumite procente de distilate de vin învechit. Vechimea unui brandy Ararat diferă de cea a unui coniac franţuzesc fiindcă, dacă la coniacul franţuzesc vechimea o dă cel mai tânăr distilat din cupajul care alcătuieşte coniacul, aici 20 de ani de pildă înseamnă vârsta medie a cupajului. În categoria Ararat premium intră coniacul cu vârste între şase şi zece ani, iar în cea superpremiu intră coniacurile Ararat de 15 şi 20 de ani, adică sortimentele Ararat Vaspurakan respectiv Ararat Nairi. Există şi brandy Ararat cu vârsta peste 25 de ani, chiar 45 – Ararat Kilikya, dar ele deja au un preţ pe măsură şi se adresează oamenilor cu dare de mână. Toate brandy-urile au 40 de grade alcoolice, doar unul singur a avut 50 de grade şi acela a fost coniacul preferat al lui Winston Churchill.
„Niciodată nu întârzia la cină, nu te abține să fumezi un trabuc hawaiian sau să bei un coniac armenesc“ – obișnuia să spună Sir Winston Churchill.
Noi avem în faţă trei pahare cu brandy de cinci, de 10 şi de 20 de ani vechime. Ni se spune în glumă că primul pahar este pentru gust, al doilea pentru bucurie, iar al treilea pentru fericire. Al patrulea, adaug eu, ar fi fost prea mult, iar lumea ar fi plecat din sală umblând deja pe trei cărări.
Coniacul se degustă dimineaţa fiindcă simţurile sunt mai vioaie în această parte a zilei. Lichidul se ţine la temperatura camerei, se toarnă în pahare cu deschidere în formă de lalea, apoi paharul se încălzeşte ţinându-l în mână pentru a se evapora uşor lichidul şi a- i simţi aroma. Dacă punem paharul răsturnat Încet într-o parte pe masă şi nu curge, înseamnă că avem de-a face cu un coniac bun, lichidul va ajunge până în buza paharului, dar niciodată nu se va vărsa. Suntem făcuţi atenţi la culoarea, transparenţa şi vâscozitatea lichidului din pahare. Un coniac bun este absolut transparent, uşor uleios, nu se scurge repede de pe pahar, cu cât urmele rămân mai mult timp cu atât coniacul e mai vechi. Pentru a testa originalitatea coniacului se varsă o picătură de coniac pe mână, dacă mâinile nu se lipesc când le frecăm avem de-a face cu un coniac Ararat original. Dacă francezii obişnuiesc să bea coniacul alături de o cafea sau o ţigară bună, armenii îl savurează împreună cu o bomboană de ciocolată neagră sau un pahar de suc proaspăt de piersici. Noi am ales varianta cu ciocolată neagră.