soma supply san francisco soma online off the grid sf soma

valium o lexotanil buy valium degree of unsaturation for valium

class drug xanax generic xanax xanax ontwenning

dog ate my valium buy valium online valium overdose recovery

safe xanax dosage with alcohol xanax no prescription klonopin weaker than xanax

xanax avlocardyl generic xanax peach colored xanax

efectos valium feto valium online verschil diazepam en valium

diazepam Elizabeth buy valium blue 10 mg valium

role of tramadol in premature ejaculation a systematic review and meta-analysis tramadol 50mg what is tramadol 200 mg

ambien cr canada price ambien 10 mg how many ambien can you take a day

CULTURA MASS-MEDIA

J. Madison Davis: „Toţi ştiu tot despre toţi“

July 16th, 2012, com 2 comentarii

J.  Madison  Davis  este prozator,  eseist,  profesor de  „creative writing“   la   Universitatea   din   Oklahoma   şi  preşedintele „International  Association  of Crime Writers“. La sfârşitul  lunii iunie a fost prezent la „Mystery&Thriller Festival“  de la Râşnov.  Cu acea  ocazie  am purtat cu domnia-sa un dialog pentru „Flacăra“.

 

❙     Domnule J. Madison Davis, care este importanţa studiilor de specialitate și a culturii  în formarea unui  autor  de romane poliţiste?

– Este  o  întrebare dificilă;  cred  că  există scriitori  care au pur și simplu talent  în a spune povești, iar acesta  e, probabil, cel mai  important  aspect.  Dar  pentru crearea   unei  situaţii verosimile este deosebit de util să ai informaţii din cât mai multe  domenii. Poate  că abilitatea de  a  înţelege, la  nivel  psihologic, comportamentul oamenilor, și abilitatea de  a crea  povești  interesante sunt   mai  importante decât cultura, cu siguranţă mai importante decât erudiţia. Unii sunt  atât de bine școliţi încât nu sunt  scriitori  buni,  știu  prea  multe. Cred  că, într-un fel, asta poate  ascunde adevărurile umane simple  la care încearcă  să ajungă.

 

❙     Deci, e ceva mai important să înţelegi lumea decât să fii erudit.

– Da, e mai mult  vorba  despre înţelegerea oamenilor și  a  frământărilor lor.  Personajele complet pozitive sau complet negative nu sunt foarte  interesante. Ele, probabil, nici nu există. Până  și  cea  mai  haină   persoană are  aspecte interesante; asta  nu  o absolvă,  nu  o face mai bună,  dar  o face mai interesantă, câtă vreme  o înţelegem. Un  prieten mi-a  spus   cândva că oamenii nu fac rău  crezând că fac rău,  fac rău crezând că fac bine, iar acesta  e cel mai interesant  aspect:  găsesc  justificări  mereu. Jefuiesc banca  pentru că nu-mi  pot  hrăni  copilul,  ucid pe  cineva  pentru că nu-mi  pot  hrăni  copilul, jefuiesc o casă pentru că s-a uitat  cineva urât  la mine  – infractorii găsesc  mereu justificări,  iar eu  cred  că,  în  literatura poliţistă, înţelegerea părţii   întunecate a  personajului pozitiv și  a părţii  pozitive, umane, a personajului negativ este foarte importantă pentru a oferi realism și e  mai  importantă decât   un  detaliu știinţific concret.

 

❙     Sunteţi scriitor, profesor,  eseist  și președintele IACW. Cum  faceţi  faţă  atâtor preocupări și ce ipostază preferaţi?

– O, nu știu dacă le fac faţă cu brio tuturor. Important este  să  nu  încerci  să  le  faci  faţă dintr-o dată,  ci pe rând. Dar cel mai mult  îmi place  scrisul.  Când  mă  gândesc la  mine  mă gândesc ca la un scriitor.  Sunt  un scriitor  care predă, un scriitor care face una sau alta.

 

Pe J. Madison Davis l-am întâlnit pentru prima oară la începutul lunii iunie, la Toronto, la „Bloody Words XII“, Canadian Conference. La sfârşitul aceleiaşi luni, în drum spre Râşnov, a făcut un popas în redacţia „Publicaţiilor Flacăra“.

 

❙     Deci, toate celelalte persoane din dumneavoastră sunt scriitori la rândul lor.

– Da, așa e, pentru că într-acolo mă poartă imaginaţia. Mă duceţi,  de pildă,  pe Calea Victoriei  din București, iar eu mă uit la case și încerc să-mi imaginez ce se află în ele; e un obicei, așa îmi funcţionează mintea. Restul… Fiind profesor, mi-e foarte  bine să fiu și scriitor,  trebuie să ai ce să pui pe masă, iar postul ţi le oferă într-un mod care te încurajează să scrii. Există o zicală  americană despre universităţi, cum  că sunt   organizate  pe  politica   de  „publish  or perish“ (publică sau dispari) – ce poate  fi mai bine pentru un scriitor? Mi se spune „trebuie să publici“ – perfect! Sigur!

 

❙     Faceţi ce trebuie să faceţi.

– Da, exact, exact.

 

❙     Literatura a suferit schimbări dramatice în secolul XX, în toate genurile literare. Ce părere aveţi despre cele înregistrate de literatura de suspans ? Încotro se îndreaptă ea acum?

– Mă gândesc intens  la asta. Cred că trecem printr-o perioadă foarte dificilă, nu știm încotro se îndreaptă, încă încercăm să ne dăm  seama. Romanul s-a schimbat drastic în secolul  XIX, s-a metamorfozat și mai mult  în secolul XX. În secolul  XXI se lucrează cu  tot  felul  de  medii electronice, se pun  cărţi  pe Kindle, se pot  procura electronic etc., iar asta va schimba felul în care sunt  scrise romanele și conţinutul lor.

 

J. Madison Davis printre autori români de mystery & thriller.

❙     Cum?

– De exemplu, ar putea să fie mai  scurte. Cert este că vor fi afectate.  Cred că ne aflăm în vâltoarea unor  evenimente despre care încă nu realizăm cât de mult  vor schimba romanul. Se pare  că unul dintre lucrurile făcute  de e-book e acela că tot mai mulţi  oameni citesc.

 

❙     Oare?

– Nimeni n-ar fi prezis  asta acum 20 de ani, părea că toată  lumea  o să se uite  la filme,  iar acum  se downloadează cărţi. Pe de altă parte, probabil că mediul în sine are anumite caracteristici  mai confortabile în acea formă  decât  pe hârtie.  Când  stau  la computer, mereu simt nevoia să clickez și să mă duc din loc în loc. Oare și acest ecran mic are același efect, te face nerăbdător? Cred  că un lucru  care o să se întâmple este revenirea în forţă a povestirilor scurte.  De asemenea, bănuiesc că într-un format electronic o carte lungă pare pur și simplu prea lungă. Dacă te apuci de o carte mare în format pe hârtie, ajungi la un anumit punct din roman și spui „uite cât am citit din el!“. Cu un e-book, dacă ai citit 500 de pagini  din el, nu știi unde e sfârșitul, ești doar  la o pagină oarecare și s-ar putea să începi  să-ţi spui  „vai,  nu  se mai  termină, e plictisitor, o să fac altceva“. Nu știu ce să zic.

 

❙     Totuși, ce ziceţi?

– Dacă oamenii cumpără o povestire scurtă cu 99 de cenţi, mai puţin de un dolar, o citesc și le aduce plăcere,  e un  lucru  bun.  Cert  este că nuvela va  reveni.   În  America se  spunea că nuvela era un  manuscris de 120 de pagini  pe care nimeni nu urma să-l publice  – revistele nu vroiau să-l publice pentru că era prea lung, editorii  de carte  nu  vroiau să-l publice  pentru că volumul ar  fi fost  prea  mic.  Era  pierdere de timp să scrii nuvele, aproape că nu puteai să le publici  dacă nu erai premiant Nobel. Pe e-book, pentru 2 dolari,  cred că genul  va reînflori.

 

❙     M-ar bucura.

– Povestirile scurte  și revistele aproape că au dispărut din cauza cheltuielilor de tipar etc.; e scump și se încearcă  umplerea spaţiului liber mai  degrabă cu multe  reclame  decât  cu texte. Nu   multă  lume   mai   citea   povestiri.  Apoi, dintr-o dată,  a apărut e-book. Cred  că e o situaţie imprevizibilă; a citi un  e-book e diferit  de a citi o carte normală. Nu e neapărat vreo inferioritate, e pur  și simplu diferit.  Într-o carte normală  te poţi  întoarce, dacă  e prea  complicată poţi sări peste  câteva  pagini. În e-book ar trebui să te întorci  folosing  cursorul și probabil că nu o  să  te  chinui   să  faci  asta.  Cred   că  trecem printr-o perioadă de schimbări revoluţionare și nu  înţelegem încotro   se  îndreaptă literatura. Am niște idei, dar nu sunt  sigur.

 

❙     11 septembrie 2001 a schimbat modul în care se scrie un thriller?

– Poveștile se schimbă mereu cu  trecerea timpului pentru că lumea  e atrasă de alte idei, dar  există și unele  evenimente istorice  care fac unele idei să pară  ridicole  sau irelevante. Ca să dau  un  exemplu extrem, nimeni nu  o să mai scrie azi un roman despre un tată care n-o lasă pe fiica lui să se mărite cu un anume tip. Asta era o problemă importantă acum câteva secole, acum e o problemă moartă. Astfel de schimbări culturale se  întâmplă, nu  se  mai  poate  scrie despre căsniciile  forţate,   asta  e.  Și apoi  s-au schimbat și altele. Chiar  în secolul XX se poate observa, în  America și  probabil și  în  restul lumii  civilizate, ce s-a întâmplat cu detectivul „hard-boiled“ – în anii ’60 acel tip de bărbat a început să pară  ridicol.  Brusc, nimeni nu  mai vroia să citească despre astfel de indivizi, așa că o vreme  nu  s-au  mai  publicat cărţi  cu ei. Au reapărut mai târziu, din nostalgie sau așa ceva, dar  timp  de  o vreme  erau  aproape comice  – categoria Philip  Marlowe, s-au făcut filme-parodii despre ei, erau  o glumă, concepţia despre bărbat era dusă  în derizoriu.

 

❙     Totuși, revenind la 11 septembrie…

– Nu sunt foarte sigur ce s-a întâmplat după 11 septembrie, în afară, poate, de faptul că lumea a devenit mult  mai conștientă că există  atâtea aparate electronice și de supraveghere. Ce descopăr  în multe  dintre romanele și lucrurile pe care le citesc e un fel de paranoia, te simţi  supravegheat, ai impresia că ești  urmărit, că-ţi citesc mailurile… Te întrebi de ce fac asta, crezi că n-au nici un motiv să-ţi facă asta exact ţie, dar există senzaţia că ar putea s-o facă, că toată lumea știe totul despre tine, că nu mai există intimitate; într-un fel, cred  că 11 septembrie a dat  un semnal de alarmă, că te afli într-o bază de date undeva și că se știe tot ce faci sau se poate  afla destul de  ușor.  Am  remarcat că în romanele americane instituţiile statului aproape niciodată nu mai apar într-un rol pozitiv.

 

❙     Într-adevăr.

– FBI-ul ascunde secrete și pune ceva la cale, avem poliţistul bun, apoi FBI-ul vine și dă totul peste  cap. În copilăria mea, FBI-ul era perfect, FBI-ul făcea totul  bine, venea,  rezolva crime, îi ajuta pe săraci. O parte din imaginea aceasta i se datora propagandei lui J.E. Hoover, dar  acum imaginea e complet opusă. În orice film de azi, FBI-ul vine, strică  totul  și cred  că există  sentimentul că Guvernul pune ceva la cale, cel puţin în cărţile americane. În anii ’60 marile  corporaţii erau  cele care făceau asta, ele se ascundeau, ele făceau rău… Acum e vorba mai puţin de corporaţii și mai  mult  de Guvern în general. Mă face să cred  că sentimentul kafkian  regăsit  în cărţile est-europene e vital acum mai mult decât oricând. Deși s-a simţit în anii ’20 și ’30, s-a crezut că era vorba  despre altă parte  a lumii. Realitatea  este că nu există intimitate. Toţi știu tot despre toţi. Lumea pare să meargă pe această direcţie.

 

❙     Cum vă explicaţi această înflorire a genului mystery & thriller?

– Sunt mai multe  aspecte.  Primul ar fi acela că romanele „literare“ nu au mai spus  povești, sau  au  făcut-o  tot mai  puţin. Erau  scriitori  ca John Hawkes, în anii ’60, care susţineau că „acţiunea și personajele sunt inamicii ficţiunii“, că întorsăturile de  situaţie și alte  lucruri de  genul ăsta erau demodate și evidente și stângace și că lucrul  cu adevărat interesant era studierea formelor.  Dar e o teorie  atât  de abstractă și  intelectualistă încât nu cred că mulţumește publicul, nu îi oferă ce își dorește – o poveste. Genul mystery & thriller oferă povești mereu. Există o problemă și rezolvarea acelei probleme. Multă lume spune că în America mulţi  adulţi citesc cărţi pentru tineri pentru că ele încă sunt axate masiv pe poveste.

 

❙     Interesant!

– Într-un fel e paradoxal, dar motivul pentru care se întâmplă asta e existenţa poveștii: avem un protagonist, un personaj negativ, ai toată  satisfacţia  confruntării și o rezolvare a ei. Și genul mystery & thriller asigură aceste lucruri, nu au finaluri deschise, nu te plimbă de la un personaj la altul. Nu povestește despre un individ care locuiește în suburbie și e nemulţumit de viaţa lui, povestește despre un individ care locuiește în suburbie  și e urmărit de către  niște  criminali, deci automat e mai interesant. Dacă ne uităm la best-seller-urile tradiţionale din anii ’30 și ’40 vedem că erau  foarte  orientate spre  poveste, iar apoi, prin  anii ’60, s-au aplecat mai mult  asupra calităţilor  abstracte. Cred  că de aceea oamenii care vroiau să citească s-au distanţat treptat. În același timp, cred că operele de mystery & thriller au devenit mult mai bune.

 

❙    Asta e și impresia mea!

– Multe dintre romanele poliţiste din anii ’50 sunt  destul de proaste, sunt  și unele  bune  dar sunt și o mulţime de cărţi proaste, și asta pentru că scriitorii buni scriau romane „literare“. Cred că acum scriitorii „literari“ tind să se transforme într-un grup universitar. E la fel ca și cu poezia în S.U.A.: sunt  foarte  puţini poeţi,  sunt  foarte puţini cititori de poezie, poezia nu vinde bine, e ceva de domeniul universitar. Romanele „literare“  ajung  în același  loc, în timp  ce oamenii caută divertisment în altă parte, iar acesta e doar un aspect. Probabil că ţine și de viziunea mai întunecată asupra lumii.  Ce alte genuri mai  fac asta? Romanele de dragoste tind  să fie repetitive, westernurile – nimeni nu  le mai crede… Nu știu dacă vă răspund la întrebare, dar încerc.

 

❙     Există o dispută în Europa, în România, poate, în mod special, dacă literatura crime este sau nu literatură.

– Nici în S.U.A. nu e Paradisul, nu toată  lumea consideră literatura crime ca fiind literatură, recenziile încă se fac pe pagini  diferite faţă de creaţiile  „literare“. A apărut un fel de antipatie faţă  de  ficţiunea „literară“, și o să vă dau  un exemplu din lumea filmului: dacă un film a câștigat  „Palme  d’Or“  la Cannes, distribuitorii de filme nu vor să mai menţioneze asta în reclame, pentru că americanii n-or să meargă să-l vadă…

 

❙     Chiar așa?

– … ar spune „a, iarăși o chestie artistică, nu vreau să văd asta“. Mulţi oameni reacţionează la fel și faţă de aşa-zisa „literatură bună“. Mai sunt încă mulţi oameni care susţin că mystery-ul e bun tocmai  pentru că nu e literatură, ceea ce este o afirmaţie ciudată, dar ideea că toată ficţiunea „literară“ e bună și că toată ficţiunea crime e proastă sau  de  duzină este  absolut ridicolă.  Cele mai multe ficţiuni „literare“ nu sunt foarte bune, cele mai multe ficţiuni crime nu sunt foarte bune, dar ambele  operează la același nivel, iar o parte  din problemă vine din marketing. Dacă apare o carte și se decide să fie comercializată ca ficţiune crime, ea devine ficţiune crime, deși ar putea foarte bine să nu fie diferită de un roman comercializat ca ficţiune „literară“. Dacă un roman crime e scris de către un anumit autor, e vândut ca ficţiune „literară“  deși  are  aceleași  elemente ca un  roman crime veritabil, așa  că  aceste  distincţii sunt artificiale și, cred, inutile. Cele mai multe  cărţi, picturi, filme nu sunt atât de bune, asta e realitatea, cele care sunt bune – sunt așa pur și simplu pentru că sunt  bune,  nu pentru că sunt  ficţiune „literară“ sau ficţiune crime.

 

Interviu realizat de George Arion

traducere George Arion Jr.

foto Octavian Tibăr, Bogdan  Hrib

Taguri:

Comentarii

  1. […] care urmează, a cărui primă parte a apărut în Revista Flacăra din luna iulie, a fost prilejuit de participarea lui J. Madison […]

  2. Bojidar says:

    JUSTITIE = ADEVAR. VIII – MORTII = MINUS in ultimii 20 de ani in Romania. 1. Cifra de 18.308.612 alegători înscrişi pe Listele electorale permanente, sustinuta de Ioan Rus, este cifra viilor şi morţilor cu drept de vot, inclusiv Elodia si Pacepa. 2) Cifra de 16.527.971 de alegători are la baza comunicatul, Institutului Naţional de Statistică, că după recensămîntul populaţiei şi locuinţelor din anul 2011, s-a stabilit că populaţia totală a României a fost de 20.254.866 de locuitori, din care 18,4% sînt minori, adică 3.726.895 de persoane. 3) Cifra de 17.842.103 de alegători, a fost precizata în scris, în Hot. C. C. nr. 3/2003, Mon. Of. nr. 758/2003. De atunci, populaţia României a scăzut dramatic, ca urmare a “Sa traiti bine”. Acum, C. C. poate să uite de această cifră şi să raporteze numărul votanţilor la referendumul din 29 iulie 2012 la viii şi morţii comunicaţi de ex-ministrul Rus ca fiind înscrişi pe listele electorale? Cvorumul de prezenţă impus de C. C. basista a condus la încălcarea flagrantă a recomandărilor Comisiei de la Veneţia, anume că „NU se recomandă următoarele: un cvorum (prag, procentaj minimal) de participare…”. Ce vină au cei aproape 8,5 milioane de alegători care s-au prezentat la referendum şi de ce numărul lor să fie raportat la numărul celor înscrişi în listele false, la care face trimitere ex-ministrul Ioan Rus? Daca Curtea Constitutionala incalca prevederile din Lege, in care se prevede modul cum se intocmesc si actualizeaza “Listele electorale permanente” ar trebui dizolvata de urgenta. Ex-ministru Rus nu este naiv, a facut si face joc dublu. P.S. Multe raspunsuri (dosare santaj) sunt in camera de la Cotroceni sigilata in mod abuziv de Basescu. Doar este domeniul public al statului, iar statul sunt eu (Basescu). “Statul sunt eu” sunt cuvintele lui Ludovic al XIV-lea spuse in Parlamentul francez.

Comenteaza la Suspans.ro : » Articole » Jim Madison Davis: “Uneori, literatura crime e atât de impregnantă de elemente locale, încât nu îi vorbeşte unui public larg.”_Suspans.ro