IN MEMORIAM
S-a dus. A cântat și a trăit așa cum a vrut. Pentru el, libertatea era mai presus de orice. Libertatea de creație, libertatea de exprimare. Deranjant pe timpul lui Ceaușescu, deranjant chiar și după Revoluție pentru curajul său de a spune ce crede, cu patimă, uneori cu vehemență. Așa a traversat prin viață, timp de aproape un secol, unul dintre cei mai importanți artiști români. Prieten cu Nichita Stănescu, Johnny Răducanu obișnuia să se ducă din când în când la locul de veci al poetului și îi închina o sticlă de votcă, golind-o pe mormânt. Ei, și ce întâlnire vor avea acum, în Ceruri! În generozitatea lui, Johnny Răducanu a cântat și pentru „Flacăra“, la eveni- mentul pentru relansarea revistei, în 2001. Noi nu vom cânta pentru el, că nu ne pricepem. Dar vom tăcea. Mult. În memoria celui care a fost și va rămâne întotdeauna în sufletele noastre, JOHNNY RĂDUCANU.
Munca lui înseamnă cam 24 de ore. Dacă vă duceţi la pianul lui o să vedeţi că-i înfăşurat în fulare. Are pe corzile pianinei vreo zece fulare, ca să nu deranjeze. (…) Când se enervează, discută cu pianul şi îl înjură, îl trece Dunărea. Vorbeşte cu el, cu lucrurile… – fragment din declaraţia lui George Butunoiu, administratorul blocului unde a locuit Johnny Răducanu, apărut în revista Flacăra din luna decembrie, anul 2001.
