Eu n-am văzut filmul „Maria Mirabela“. Mi-a scăpat, nu știu de ce. Și sunt și eu unul „din epocă“, pe când filmele de animație și în  general, filmele pentru copii erau adevărate evenimente. Dar m-am uitat de curând, pe Youtube, la câteva secvențe din poveștile celor două fetițe năstrușnice.

Coloana  sonoră  a  filmului, compusă  de Eugen Doga, răsună la etajul trei, unde se află gaşca  veselă a redacţiei. Un timp. Dar, chiar şi după aceea, colegul meu Octavian Tibăr, magnetizat de melodie,  face să  vibreze clădirea: Maaariiia  Miiraabeeelaaa!!! Asta      e,  efectele documentării. Acestea  sunt datele de dinaintea întâlnirii  cu  Medeea  Marinescu, interpreta Mirabelei. După  31 de ani de la filmare, mă întâlnesc cu actriţa la TNB, înaintea spectacolului  Egoistul,  unde  joacă   alături   de  Radu Beligan. Am  ajuns primul şi o aştept, când văd o maşină cu numărul… XX – B – MMM. Asta trebuie să  fie – Mirabela Medeea Marinescu, îmi zic.  Aşa  este, Medeea coboară din maşină, ne  strângem  mâinile  şi  facem  cunoştinţă, schimbăm două vorbe şi îmi verific intuiţia cu privire la numărul maşinii. „A,  nu! Nu e de la Mirabela. Mă  cheamă  şi Ana-Maria.” Te mai numeşte cineva Mirabela?  În  loc de răspuns, Medeea râde. E  clar: „Toată  lumea! Înainte, mulţi credeau că  ăsta  este  numele meu real.  Între timp, unii au aflat…” Mă gândesc la actorii care sunt asociaţi „pe viaţă” unor personaje care au făcut istorie. Îmi vin în minte cei din serialul Dallas; deşi cariera lor a continuat cu roluri importante, în planul percepţiei publice, ei s-au oprit acolo: la J.R., Bobby, Sue Ellen… Nu ştiu cum e pentru un actor care a devenit celebru în copilărie. E un… dezavantaj? „Ba nu, dimpotrivă. Copil fiind, am plecat cu avantajul unui  capital  de  simpatie  şi  notorietate, în condiţiile în care, în acea vreme, filmele erau privite de milioane de telespectatori. Simpatie care s-a păstrat şi astăzi. Acum, după 31 de ani, m-aş bucura ca şi celelalte roluri, cum este, de exemplu, cel din primul film pe care l-am făcut în Franţa (Je vous trouve très beau), să aibă acelaşi impact ca Mirabela”, spune Medeea, care a avut o receptare importantă în cinematografia franceză, poate mai mult decât în România. Şi încă franţujii  n-au văzut Mirabela! Apropo   de copiii din industria show-bizului. Sunt cunoscute dezbaterile pe această temă, sub incidenţa „politicii  corecte”  a  psihologiei  şi  jurisprudenţei. Până unde se poate întinde coarda? Cât din ceea ce face un copil pe scenă nu e resimţit ca presiune? Alt   caz: Cleopatra  Stratan. Ca  să nu mai vorbim de exemplul clasic:  Michael Jackson – o victimă sigură a industriei. Medeea nuanţează. „Există  copii care sunt talentaţi şi dezinhibaţi şi joacă în filme, fără ca părinţii să-i oblige să  facă  ceva anume. Aceşti   copii au o copilărie  normală.  Depinde  de părinţi. Pe de alta parte, cunosc situaţii când părinţii fac dresură cu copiii lor, şi nu de puţine ori le pun în spate eşecurile lor casnice. Dar un casting ţine şi de noroc,  poţi să fii cel mai frumos şi cel mai deştept, nu e vorba că  nu eşti bun – asta  nu înţeleg ei.  Şi  mai e ceva. Există  şi o lege care prevede că un copil nu are voie să muncească mai  mult  de şase ore pe zi.  Să  fim serioşi,  şi când fac filme, copiii se joacă, nu muncesc! Din fericire, eu am avut o copilărie normală şi am trăit într-o famile normală.”

Ridic miza. Medeea are un fiu, Luca, în vârstă  de doi ani jumătate.  O întreb dacă  îl va înscrie la o agenţie de casting peste un an, doi, când va mai  creşte. „Chiar   nu m-am gândit. Cred că   lucrul cel mai important este să  nu-i inhib sau reprim  nici  un fel de pornire. Să-ţi dau un exemplu. De curând, am ieşit la nişte evenimente şi l-am luat şi pe el. E foarte dezinvolt, îi place să fie centrul atenţiei, s-a comportat ca atare.  Evident,  seamănă  cu mine. Nu i-am impus nici  o  interdicţie şi nici n-am de gând s-o fac. Am  să-l las să facă ceea ce-i place şi să se manifeste cum doreşte şi acolo unde se simte confortabil. Iar dacă ar fi să-ţi răspund la întrebare,  nu, nu cred că  o să-l  înscriu la o agenţie de casting. Mi se pare o înregimentare, un fel de obligo.”

Ce-o fi făcând Luca acum, în timp ce discutăm despre el? Actriţa zâmbeşte, e deja cu mintea la el. „Doarme. Noi, părinţii, îi mai stricăm programul în  weekend, dar e fericit când stă toată ziua cu noi şi apoi, obosit, doarme dus.” În timp ce-i spui poveşti? „Nu, n-are răbdare. Îi place să deseneze, să se uite la desene animate. În  rest, vorbeşte  el  destul. În  perioada  asta facem eforturi să-l  înţelegem noi pe el, pentru că a început să rupă cuvinte, şi are un deeebit… Tot cu mine seamănă!”

 

Luca, Mirabela.  Medeea-Mirabela… Interesant cât de puţin s-a schimbat – sau mai bine, cât de mult a păstrat – actriţa de-a lungul celor 31 de ani care au trecut de atunci. Acelaşi aer al puştoaicei de  odinioară. „Toată   lumea  îmi spune că nu m-am schimbat mult, începând cu înălţimea. Cred că succesul filmului s-a datorat faptului că Mirabela arată foarte mult aşa cum eram  eu.  Nu  făceam  un  personaj, eram  eu într-o situaţie  dată.  Prima  lecţie de  actorie. Acum,    sigur  că   m-am mai  schimbat, am evoluat, personalitatea mea s-a cizelat în toţi aceşti  ani, dar în esenţă  poate că  am rămas aceeaşi Mirabela tocmai din acest motiv: că am fost eu, cu felul meu de a fi, simplu, relaxat, şi care s-a păstrat inclusiv în privinţa stilului în care mă îmbrac, aşa, mai băieţos…” Lecţie pentru acasă: cum o vedeţi pe Mirabela peste 30 de ani? Ce, e greu de imaginat?

 

Altă  oglindă – surorile Medeei. Cele  două surori…  gemene! Una  este  stomatolog, în Anglia, la Manchester, cealaltă e un cunoscut scenograf în România (printre altele, a realizat şi scenografia serialului TV În derivă). Întrebare firească: nu le confundă nimeni cu tine? „De fapt, noi trei nu semănăm deloc. Sora mea stomatolog are ochii albaştri, iar cealaltă e şatenă cu ochii negri. A   mai intuit câte unul asemănările dintre noi: Nu eşti cumva sora Medeei? Aveţi  un aer comun…”

 

Din  nou la Maria Mirabela şi la copilăria celor  trei gemene. Mă interesează percepţia  celor două surori despre mica vedetă a familiei, sora lor,  Mirabela. Nimic competitiv la acest împărţit al jucăriilor, unde Medeea a primit cel mai mult? „N-a existat un astfel de sentiment, pentru  că  şi ele au apărut  în câteva filme. Iar în familie nu s-a făcut niciodată diferenţa asta.  Deseori, eram toate trei pe platourile de filmare; mai ales atunci când nu aveau cu cine să ne lase, părinţii ne luau cu ei pe toate coclaurile. Avem    sute de fotografii din acea perioadă. Aş  spune că şi ele au trăit în acelaşi sos  cinematografic.  Însă,  spre  deosebire  de mine, ele sunt mai timide, şi nici nu au avut această dorinţă de a fi în lumina reflectoarelor,  aşa cum am avut eu.”

„Îmi aduc aminte de o întâmplare cu sora mea, doctoriţa. Era în ultimii ani de facultate, eu aveam  o  problemă  cu o carie, aşa că  m-a invitat să fiu pacienta ei. Eram aşa  emoţionată… Mi-a zis: „Vezi, să te aranjezi şi tu puţin, că vrea toată lumea să te cunoască, şi profesorii, şi colegii mei.  M-am dichisit eu, mi-am aranjat părul ăsta rebel şi m-am dus dimineaţă la cabinet.  Când   am văzut-o în halat alb, am  fost foarte mândră  de ea.  Şi  ea a fost mândră  de mine. Cum   aveam nişte  emoţii grozave, am rugat-o să-mi facă o anestezie,  să mă mai calmez. Ce  crezi că s-a întâmplat? De emoţii, am leşinat! M-am trezit brusc, udă până la mijloc, aruncaseră  şi cu apă  pe mine să  mă  trezesc. Erau 20 de capete deasupra mea, care încercau să  mă  resusciteze. Sora mea a fost destul de dezamăgită  de  prestaţia mea, mi-a adresat doar  o  singură  replică:  scuză-mă  că   ţi-am stricat coafura!”

Să ne întoarcem în epocă. Pe lângă Maria şi Mirabela, sunt şi alţi copii care au făcut istorie în      cinematografia      românească:    Lulu Mihăescu, alias Veronica, Costel  Băloiu, alias Pistruiatul  – ca să  pomenim doar doi.  Deşi iubiţi  şi pomeniţi la unison de micii telespectatori, între  aceştia  nu a existat nici o frăţie, abia se cunoşteau; desigur, vedeau şi ei la televizor  ce fac ceilalţi. „Pe Veronica am cunoscut-o, dar ea a plecat apoi din ţară. N-a fost o prietenie foarte strânsă, nu ştiu de ce.  Costel chiar  era  o  figură. Era   un  talent  cu  mare potenţial, păcat că n-a avut cine să-l  îndrume sau că  n-a găsit  în  el destulă  motivaţie. Am devenit, de  curând,  prieteni  pe  Facebook. Mi-a cerut el prietenia”. O întreb dacă ştie că e taximetrist. Ştie.

O  diferenţă. Dar   asta-i viaţa, care  le-a rezervat  destine  inegale  copiilor  faimoşi  ai anilor  ’80. În  ultimii  ani, actriţa a  jucat  în două filme importante în Franţa, Je vous trouve très beau şi Donnant, Donnant, ambele semnate de Isabelle Mergault, o scenaristă şi regizoare foarte în vogă.  „Trăsesem lozul câştigător cu Je vous trouve très beau, iar ultima dată, Isabelle a scris special un scenariu pentru doi actori.  Pentru  mine  şi partenerul  meu  din film,  Daniel Auteuil. Mai mult decât flatant.” Daniel    Auteuil,   faimosul   actor   francez. Emoţionată  că  îl va  avea partener, Medeea şi-a pregătit  un  mic  discurs, dar  Daniel   a luat-o prin surprindere, actriţa n-a mai apucat  să-şi  pună   placa.  Auteuil     a  venit  prin spate, i-a cuprins umerii şi a felicitat-o. „Am avut senzaţia unei reîntâlniri. L-am întrebat, nedumerită: De  ce?  Pentru  ce?… Daniel  nu mă  felicita pentru cine ştie ce  performanţă artistică, ci pentru faptul că devenisem mamă în urmă cu câteva zile. Şi el aştepta să fie tătic, stătea  mai mereu cu ochii pe telefonul care era  dat pe silent, pentru a primi veşti de la soţia sa.  După  câteva luni, a devenit tăticul unui băieţel.”

 

„Pe plan profesional, \mi doresc să ajung mult mai sus și să reușesc să realizez acele proiecte care să mă împlinească drept actriță.“

 

„Eu am continuat să dau castinguri și în România, chiar dacă regizorii mă cunosc; să știe în contextul scenariului lor dacă sunt sau nu sunt ceea ce vor. De multe ori e frustrant, pentru că regizorii au o imagine-șablon despre un personaj și nu reușesc să vadă potențialul unui actor.“

 

Medeea are un agent la Paris care se ocupă de interesele sale. „Un agent te degrevează de momentele când ți se negociază propria soartă. Tot el se ocupă de diversele clauze contractuale.“

 

„Din punct de vedere personal, doresc să am o familie fericită. Vis care, iată, e foarte aproape de realitate.“

 

text Radu Pocovnicu, foto arhiva personală Medeea Marinescu

 

Taguri: nr. 12 / decembrie 2011 Tweet

Wednesday, December 7th, 2011 at 11:50 am, PEOPLE, RSS feed