La jumătatea secolului al XIII-lea, regele Ungariei, Bella al IV-lea comanda vestiţilor armurieri de la Sibiu 80 de tunuri, pentru că oraşul transilvănean avea deja tradiţie în fabricarea acestor noi şi devastatoare arme. În anii ’80, tot la Sibiu, se inventează Jerry.
Povestea începe în plin regim comunist, atunci când col. Vasile Repede îşi asumă, în faţa ministrului Apărării Naţionale, Constantin Olteanu, o sarcină specială: realizarea unui tun demontabil care să poată fi cărat în zonele montane dificile. O idee bună, însă greu de îndeplinit pentru multe unităţi militare de producţie, care refuză proiectul. Pentru echipa tehnică de la UM 01434 din Sibiu va fi însă o reţetă de succes. După schiţele primite, în faţa tehnicienilor militari se conturează imaginea unui tun cunoscut, calibrul 76 mm. Ceva asemănător cu cele folosite de britanici în fulgerătorul război al Malvinelor, din 1982. Spionajul tehnic românesc se pare că funcţionase cu succes şi de data aceasta. Zvonurile spuneau că proiectul se primise pe filieră iugoslavă. Însă de la aceste schiţe, de provenienţă controversată, şi până la realizarea fizică, mai erau necesare studii şi inovaţii. Fabricarea unui tun este o sarcină dificilă, iar testarea şi calibrarea lui implică multe riscuri.
Întreg proiectul a fost conceput şi realizat pe parcursul mai multor ani, perioadă care a reprezentat mii de trageri şi zeci de nopţi nedormite. Pentru realizarea acestei piese de artilerie a lucrat cu migală o echipă întreagă de ingineri civili şi militari, maiştri şi muncitori. Rezultatul… a fost o mare reuşită: un tun mic! Pentru dimensiunile lui mignone tunul a fost poreclit Jerry, după personajul din vestitele desene animate Tom şi Jerry. Aşa cum micuţul şoricel nu putea fi prins niciodată, strecurându-se prin cele mai înguste cotloane, şi Jerry-tunul, de calibrul 76 mm, putea fi transportat foarte uşor, manevrat de doi oameni şi ascuns cu uşurinţă la nevoie. Se adapta perfect pentru lupta de rezistenţă în munţi, în zone rurale sau pentru misiunile vânătorilor de munte.
Tunul a fost omologat în 1985, brevetat şi, apoi, fabricat în producţie de serie mică, dar nu pentru înzestrarea armatei române, ci pentru export…
Urma lui s-a pierdut, probabil prin ţările lumii a treia, cu care România socialistă avea puternice legături comerciale. Domnul Repede este convins că Jerry încă este prezent în înzestrarea militară, undeva pe glob. După ce şi-a realizat acest vis, col. Vasile Repede, comandant al UM 01434, a ieşit, cu „misiunea îndeplinită”, la pensie.
Chiar dacă oraşul transilvănean are o tradiţie de aproape zece secole în ceea ce priveşte artileria, din păcate, legendele numeroşilor armurieri din arsenalele Sibiului sunt date uitării. Peste dosarele sigilate din arhivele secrete unde zace Jerry se adună praful… Un muzeu al armurierilor, în adevăratul sens al cuvântului, despre tot ceea ce s-a realizat de-a lungul secolelor la Sibiu, va rămâne doar o speranţă.
foto arhiva familiei Repede,
realizate de Vasile Cârdei
Col (r). ing.Vasile Repede, după ce a absolvit Liceul de Arte şi Meserii în Blaj, a fost admis la Academia Tehnică Militară din Bucureşti, specializarea Armament. După terminarea studiilor, în decembrie 1955, locotenentul Vasile Repede este repartizat la Arsenalul Armatei Sibiu. Din 1966 este numit comandant al unităţii 01434, bază militară ce a preluat atribuţiile Arsenalului Sibiu, transformat între timp în uzină de piese auto, funcţie pe care o va menţine până la pensionare, în 1987.