Îi simţi în voce acea bucurie copilărească, privilegiu unic destinat artiştilor, îmbrăcând sâmburele de înţelepciune, dureros extrasă din experienţele cu depresia, drogurile, anxietatea, la rândul lor având rădăcini într-o copilărie marcată de abuzurile tatălui său.
Ai zice că atunci când ajungi în faţa unor personalităţi, nume mari, celebre în toată lumea, care au făcut istorie într-un domeniu sau altul şi care, evident, şi-au asigurat astfel nemurirea, noi muritorii, căpătăm, aşa, un fel de evlavie (iertată fie-mi comparaţia), care ne face să nu îi putem privi decât de jos în sus, uitând deliberat că sunt şi ei oameni, ca şi noi. Mai mult chiar, îi învestim cu virtuţi uşor hiperbolizate, justificate parţial prin tehnicile tot mai subtile şi mai inovative prin care aceşti frumoşi idoli ai noştri sunt transformaţi în branduri, adică în produse de marketing.
Iar atunci când aceşti idoli vin din zonele artei, şi mai ales ale unor forme de artă „de larg consum“, cum este muzica, emoţia întâlnirii cu ei e şi mai copleşitoare. Şi totuşi, întâlnirea, e drept, telefonică, pe care am avut-o cu Joey Kramer, bateristul de la Aerosmith, am trăit-o absolut firesc, cu sentimentul reîntoarcerii în timpurile în care muzica era soundtrack-ul vieţii mele, într-un dialog scurt, dar viu, cu un prieten vechi care în mod sigur nu va îmbătrâni niciodată. Joey Kramer, bateristul de la Aerosmith este un om al notelor, nu al cuvintelor. Vorbeşte puţin, concis, are răspunsuri prompte, inclusiv la întrebări pe care probabil nici el nu şi le-a pus vreodată.
Joey Kramer, ţi-ai dorit vreodată să cânţi şi la alt instrument?
Da, am şi încercat puţin la chitară şi oarecum la chitară bas.
Dacă n-ai fi ales muzica, ce altă profesie te-ar fi atras? Sau, măcar ca hobby?
Mi-ar fi plăcut să fiu arheolog, să sap, în căutarea istoriei.
După mai mult de 30 de ani, a rămas muzica aceeaşi pasiune intensă, devoratoare 24 de ore pe zi, 365 de zile pe an? Cât la sută e job, cât e pasiune?
Aş putea spune că, după atâţia ani, după atâtea turnee, înregistrări şi lucrurile auxiliare pe care le faci ca să rămâi în top, pasiunea rămâne elementul esenţial, dar să zicem că 10% este totuşi job.
Vorbind despre procente, poţi aplica acelaşi calcul când e vorba despre rolul trupei Aerosmith în viaţa ta?
Grea întrebare (râde)… Aerosmith îmi ocupă aproape toată viaţa, tot timpul. Deci, procent maxim.
Am auzit că în parcul Disneyland din Florida există un magazin imens cu articole purtând marca Aerosmith.
Da, este de fapt unul dintre cele mai mari magazine dedicate rock’n roll-ului. Acolo există într-adevăr o secţiune foarte mare consacrată muzicii noastre, poate cea mai mare din lume.
De unde vine denumirea actualului turneu, Cocked, Locked, Ready to Rock? Cine l-a botezat?
Joe (Perry) i-a găsit numele. Exprimă exact ceea ce avem de gând să facem în spectacolele noastre: să zguduim din temelii, să dezlănţuim mulţimea, într-un rock nebun.
Cum ai putea descrie, în trei cuvinte, esenţa firii tale?
Spirit liber… sunt două cuvinte deja, nu? Mai am doar unul… aş zice: compasiune.
Poţi să-mi spui dacă te-ai gândit să predai ştafeta, să creezi o şcoală de toboşari?
Ştafeta e deja preluată de fiul meu, Jessie, care are 28 de ani. Lucrează cu mine, are grijă de tobe, dar în paralel are şi el o trupă a lui.
Cum te relaxezi cel mai bine?
La volan… Şi cu un pic de cocaină… Glumesc!
Cum vezi viitorul rock’n rollului?
În cele mai frumoase şi strălucitoare culori! În permanenţă apar câte două, trei trupe de valoare, care să scrie mai departe istoria.
Şi ultima întrebare: dacă ar trebui să scrii un epilog la cartea pe care tocmai ai lansat-o şi să alegi remediul suprem care ar putea salva lumea asta de urât, care ar fi: iubirea sau religia?
Iubirea, clar!
Mulţumesc frumos pentru interviu, Joey. Vă aşteptăm cu drag la Bucureşti!
Şi eu îţi multumesc şi abia aştept să vă… rock’n roll.
Joey Kramer a lansat recent o aplicaţie pe iPhone, numită Hit Hard, care a aprins deja spiritul fanilor trupei şi ai jocurilor de tip rhythm. Jocul are cinci niveluri, corespunzătoare creşterii bătăilor pe minut (bpm), cu grade diferite de dificultate. Notele se succed într-o anumită ordine iar punctele se acumulează dacă se respectă ritmul corect. Melodia urmăreşte versiunea creată şi înregistrată de Kramer. Când finalizezi un nivel primeşti un mesaj de la Joey prin care afli cât de bine ai jucat şi, evident, poţi fi premiat.
foto Nova Music și arhiva Aerosmith