Ungaria, ţara vecină cu România la vest, a reprezentat pentru români, chiar şi în perioada comunistă, o atracţie turistică deosebită. Era un fel de Occident. După Revoluţie, pe măsură ce turistul autohton a început să călătorească mai des spre Vest, Ungaria nu a ieşit din topul preferinţelor noastre. La rândul său, România are ceva de spus turiştilor maghiari şi nu numai lor. Cum se vinde Ungaria la noi şi de ce, iată câteva probleme dezbătute cu dna Julia Soós, directorul reprezentanţei din România a Magyar Turizmus ZRT (Oficiul de Turism al Ungariei).
– Cum se promovează în România turismul din Ungaria (mai exact, ce întreprindeţi în acest sens)?
– Oficiul de Turism al Ungariei derulează, în fiecare an, o campanie internaţională, având ca punct central o anumită tematică. În 2006 a fost Anul Vinului şi al Gastronomiei, în 2007 am avut Anul Turismului Ecologic, 2008 a fost Anul Apelor Termale. În 2009 campaniile noastre au ca punct comun Turismul Cultural. 2010 va fi Anul Festivalurilor. Anual, în Ungaria se organizează în jur de 3.000 de manifestări şi festivaluri. Ne-am propus ca în fiecare an să concentrăm mai multe evenimente într-o singură tematică de promovare. Această tematică, a turismului cultural din 2009, include tot ceea ce este cultură – de la spectacolele tradiţionale de teatru, balet, operă, la arta secolului al XXI-lea, cultura băilor termale, cultura gastronomică, prezentarea tradiţiilor şi a artelor meşteşugăreşti. Încercăm să punem la punct campanii cu mesaje dedicate publicului din România. Scopul reprezentanţei Oficiului de Turism al Ungariei din România este de a atrage cât mai mulţi turişti din România către Ungaria. Pentru a prezenta oferta turistică, locurile atractive din Ungaria, organizăm tururi de studiu pentru reprezentanţii mass-media şi pentru agenţiile de turism. Presa este un partener de excepţie pentru noi. Ceea ce vede un jurnalist român în Ungaria, experienţele personale spun mai multe despre noi – despre ospitalitatea maghiarilor, despre calitatea serviciilor – decât orice reclamă. Organizăm campanii de publicitate outdoor, la radio şi în presa scrisă. Încercăm să facem cunoscute publicului larg posibilităţile turistice ale Ungariei, dar ajutăm şi agenţiile de turism şi tour operatorii din România să-şi găsească parteneri în Ungaria.
– Care sunt cele mai bine vândute destinaţii maghiare în România? Unde preferă românii să meargă în Ungaria şi de ce?
– Cea mai cunoscută destinaţie din Ungarie este capitala, Budapesta, fiind şi una dintre imaginile de marcă ale Ungariei. Foarte căutate de turiştii români sunt băile termale din apropierea graniţelor, în Regiunile Alföld de Sud şi Nord. Nu există o localitate mai importantă în Ungaria care să nu aibă măcar o baie termală. Dar sunt cunoscute şi foarte căutate şi zonele de vinuri Tokaj sau Eger din Ungaria de Nord. Gastronomia maghiară este recunoscută şi apreciată de oaspeţii noştri din România. Ungaria nu se poate mândri cu munţi înalţi însă are peisaje extrem de variate, spectaculoase pe alocuri. Unii turişti se simt bine în mijlocul câmpiei maghiare, alţii preferă dealurile şi văile regiunilor nordice şi ale teritoriului de dincolo de Dunăre. Balatonul, cel mai mare lac din Europa Centrală, este o atracţie principală pentru familiile cu copii mici, dar şi pentru iubitorii sporturilor nautice fără motor.
– Există şi un feedback, adică promovarea turismului românesc în Ungaria? Eventual, există o înţelegere cu Ministerul Turismului de la noi?
– Oficiul de Turism al Ungariei are 22 de reprezentanţe în toată lumea, dintre care unul este cel din RomĂnia. La fel şi Direcţia Generală de Promovare Turistică din cadrul Ministerului Turismului din România este reprezentat şi în Ungaria, ca de altfel în mai multe ţări. Există de mai mulţi ani, la Budapesta, Biroul de Promovare Turistică al României, condus de dl. Kerekes Gábor.
– Cât se investeşte din partea Ministerului Ungar al Turismului în promovarea Ungariei în România?
– În Ungaria turismul este reprezentat la nivel de Secretar de Stat în cadrul Ministerului Administraţiei Publice şi Dezvoltării Teritoriale. Bugetul reprezentanţei Oficiului de Turism al Ungariei în România este anul acesta de aproximativ 90 de mii de euro. Pe parcursul anului, însă, cu ocazia campaniilor speciale, cum au fost Budapest Winter Invitation (Iarnă în Ungaria), se alocă fonduri suplimentare.
– Care sunt atracţiile turistice româneşti pentru maghiari?
– Ca de altfel pentru turiştii din întreaga lume, preferate sunt unicatele. Ceea ce nu găsesc în altă parte: Delta Dunării, mânăstirile, Munţii Carpaţi.
– Organizaţi un festival al vinului în Ungaria sau manifestări de genul: cină cu dansuri maghiare, ce ne puteţi spune despre astfel de evenimente? Cât de importante sunt ele în atragerea de turişti?
– Anual organizăm peste 30.000 de evenimente şi festivaluri. Fie că e vorba despre festivaluri precum e cel de operă, de teatru, fie alte manifestări culturale – festivalurile de gastronomie, toate atrag între 50.000 şi 400.000 de vizitatori. Sunt foarte importante, pentru că genul acesta de evenimente contribuie şi la creşterea gradului de ocupare a camerelor de hotel, dar şi la creşterea veniturilor producătorilor locali, al restaurantelor. Pe pagina noastră web (www.hungarytourism.ro) cei interesaţi pot găsi toate evenimentele care se organizează anul acesta în Ungaria.
– Cum reflectă presa autohtonă imaginea Ungariei în ţara noastră? Există ceva asemănător şi din partea presei maghiare despre România?
– Experienţa arată că presa este foarte corectă. În urma unor parteneriate, a tururilor de studiu, au apărut foarte multe articole frumoase. Pentru noi este de fiecare dată o onoare să avem presa drept oaspete. Şi constatăm că tot ceea ce oferim este apreciat, colegii dumneavoastră se simt bine la noi, au parte de experienţe frumoase şi se întorc la noi ca turişti împreună cu familiile sau cu prietenii.
– Aţi promovat Tokay, Eger, Balaton în presa românească. E dificil să faci promovarea unei regiuni din Ungaria în mass-media din România?
– Ungaria este tot mai apreciată ca destinaţie turistică. Turiştii români apreciază deosebit de mult serviciile de înaltă calitate. După ce au avut ocazia să profite de câteva zile de neuitat la noi, s-au odihnit în apele termale, au degustat vinurile ungureşti lângă o cină plăcută, au participat la evenimentele culturale organizate în toată ţara, au avut o mică parte din ceea ce oferim în domeniul turismului, sperăm să-şi mai programeze o vacanţă la vecini. Noi îi aşteptăm cu mult drag şi vă dorim sejur plăcut în Ungaria. Semnat: Oficiul de Turism al Ungariei.
Viaţa-tabloid
Mihail Gălăţanu
Da, viaţa noastră ameninţă să se transforme într-un tabloid. Iubirile noastre încep să fie, şi ele, tot mai tabloidice, fotbalul românesc a ajuns, de multă vreme, un tabloid, mai rămâne, mâine, să ne trezim că şi filosofia se tabloidizează, devine cool-fancy-trendy. Dar să le luăm pe rând, totuşi. Top-modelele, asemeni fotbaliatorilor de meserie, au alunecat în tabloid fără nici o problemă, aproape de la sine. Şi cum presa a început şi ea să facă, mai mult, caragaţă – şi mai puţin presă –, ei bine, a tras, cumva, după ea, şi aerul rarefiat (mintal) al televiziunilor. Aproape că puteam spune că tembeliziunile s-au bucurat, de fapt, în grup. Nu mai consumă, suplimentar, creier. Au curs în aceeaşi gaură neagră a tabloidizării extreme editurile. Au început să scoată cărţi pentru acefalici, cocteiluri de doi bani, poveşti cu monştri de râsul curcilor, poveşti de după doişpe noaptea, în alcove – şi ălea proaste. Au pus botul la cărţile cele mai „subţirele“, venite direct de la mama lor, din Ocţident, împreună cu chixul lor de marketing. Şi femeile noastre se tabloidizează, pe zi ce trece, sunt din ce în ce mai puţin predispuse la eseul (lovitură de picior căzută) care e viaţa noastră, de zi cu zi, cu ele. Bine că, încă, n-a apucat să se tabloidizeze şi natura. Măcar mediul înconjurător, dacă verifici, e cât de cât, la locul lui. Măcar pescuitul, vânătoarea, stau, încă, în afara tabloidelor. Sunt, însă, unele domenii care gâfâie. Care abia mai rezistă. În faţa valului uriaş al tabloidizării. De exemplu, limbajul. E asaltat cu atâtea inepţii, majoritatea venind dinspre parlamentari, euro sau băştinaşi, că îţi stă mintea în loc şi se agaţă singură, ca o pasere speriată, pe bigudiuri. Şi cea mai proastă veste este că tabloidizarea este cu adevărat un fenomen global. Nu priveşte numai România. E un fel de tsunami, deloc fermecător, mai degrabă imund, care baleiază planiglobul. Mătură pe jos, prin lume. Şi televiziunile din afară „varsă“ continuu din înţelepciunea popoarelor, cu Paris Hilton şi Brazi Piţi. Cine nici nu gândeai cu dureroasa minte a capului a ajuns vedetă, se dă în bărci, baloane & stambe cu alte diverse vedetuşti-femeiuşti-vipuletze-tze-tze. Popii, unii, se dau şi ei în vânt după sfânta noastră shpăgutză (am dzis GUTZĂ?) de toate zilele. Manelele se iau dă pă noi ca omizile, prostia+neamprostia+mârlănia+golănia prezintă o crustă/pojghiţă fetidă, imundă, de jeg depus precum gheaţa la mal. Aflăm că Oltul e poluat cu o armată de peturi, care sunt un eminent simbol al civilizaţiei noastre. PET-CULTURE, PET-SHOP. Şi, de data asta, chiar nu mă refer la animale. Ele sunt cuminţi. Şi netabloidizate. Dar ce să caute mormanul de plastice nebiodegradabile pe râul Olt? Mie mi se pare un fel de lucrare de artist plastic post-post-modern. O metaforă, ce-i drept, extrem de reuşită, a lumii în care trăim, a ţării în care ne ducem zilele. Şi, mai mult, a culturii în care văcuim. Cultură de piaţă, de tranziţie, de presimţire, de nesimţire, de ebuliţie, de inaniţie, cultură jalnică, sinistră, care nici măcar cultură nu este. Nu trăim. Supravieţuim. Şi nici măcar nu mai avem timp să ne mai fie, din când în când măcar, ruşine de asta. S-o fi tabloidizat, până la urmă, şi nu ştim noi, şi bunul-simţ?