shokugeki no soma 24 th soma muscle relaxant the strokes soma guitar chords

buy diazepam online Durham buy valium online how long has valium been around

find a doctor to prescribe xanax buy xanax is there generic xanax xr

can i take tramadol for a sore throat where to buy tramadol tramadol side effects urine

ambien is it narcotic buy ambien online half life ambien cr

get valium Orlando buy valium online codeine and valium together

what if you smoke xanax buy xanax online legally xanax gocce dose

dose of tramadol for severe pain buy tramadol order ultram Detroit

diazepam buy Spokane buy valium online buy valium Oceanside

diazepam Round Rock buy valium can i take valium into australia

ZOOM

KHMERII ROSII

October 20th, 2007, com Un comentariu

Asia de sud-est: junglă luxuriantă, temple budiste şi climă tropicală. Ar putea fi un paradis dacă extremele comportamentului uman n-ar fi împins această zonă a lumii pe calea unor regimuri totalitare, prea puţin propice pentru omenie. Vietnamul, Birmania, Laosul, Thailanda, Cambodgia se află în mica noastră zonă de interes. Vietnamul şi Laosul sunt ţări comuniste, amândouă foste colonii franceze. Birmania este o dictatură şi la putere se află junta militară; este ţara cele­brei Aung San Suu Kyi. Thailanda, o monarhie constituţională, este în prezent cea mai democratică ţară din regiune, o oază a libertăţilor de tot felul, către care se scurg azilanţii politici. Şi, în sfârşit, Cambodgia, actualmente o democraţie, în care procesul khmerilor roşii nu s-a încheiat încă, din care ei nu au dispărut şi unde, de la o zi la alta, se poate întâmpla orice. Un adevărat butoi cu pulbere, în ciuda aparent paşnicei capitale Phnom Penh, a templelor budiste ale ţării, printre care faimosul Angkor Vat ale cărui pietre străpung vertical verdele junglei. Destinaţie: versiunea contemporană a vechiului regat khmer, cu sângeroasa sa istorie a se­colului al XX-lea şi totodată farmecul său.

Vin de la Angkor Vat şi sunt încântată de vechea măreţie khmer. O parte din spirit mi-a rămas acolo, în templul zecilor de Buddha şi al lui Vishnu. Vat înseamnă, atât în khmeră cât şi în thailandeză, „templu”. Iar locul prin care mă plimb acum nu are nimic din frumuseţea unui templu; este, din contră, un loc al terorii în care nu poţi să nu te întrebi despre inechitatea condiţiei umane. Este muzeul Tuol Sleng al Genocidului. Se află în vechea locaţie a unui liceu transformat într-un lagăr de concentrare sub conducerea faimosului Khang Lhek leu, cunoscut popular sub denumirea de Tovarăşul Duch. Aproximativ 17.000 de oameni au trecut prin acest centru înainte de a fi duşi la aşa-numitele Câmpii ale Asasinatelor dinafara Phnom Penh-ului unde majoritatea au fost executaţi cu suliţe, pentru a nu mai consuma gloanţe. Dintre miile care au intrat în Centrul Tuol Sleng, cunoscut şi sub denumirea de S-21, numai şapte au supravieţuit.

Mă uit la craniile dezgropate de la Choeung Ek, una dintre „Câmpii”, înşirate pe mai multe rafturi într-una dintre săli. Sunt o grămadă, toate frumos curăţate, martore peste timp ale atrocităţilor Khmerilor Roşii pentru care un craniu uman era fix egal o tărtăcuţă. Am văzut multe filme horror la viaţa mea, dar Tuol Sleng şi istoria sa le întrece pe toate.

Comunismul cambodgian datează încă dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial şi a apărut sub influenţa vietnameză. Perioada este cea a luptei pentru câştigarea independenţei de sub stăpânirea franceză. în anii 1945, unităţi ale Viet Minh-ului făceau incursiuni ocazionale în bazele cambodgiene şi, alături de guvernul de stânga care conducea în acea perioadă Thailanda, ei au încurajat formarea unor bande khmer de stânga. Departe de aici, în Europa anilor ’50, comunismul este privit cu mult romantism şi speranţă. Este perioada de înflorire a mişcărilor de stânga în Vest, mai ales în Franţa, unde Partidul Comunist Francez are mare influenţă în cercurile intelectuale. Şi tocmai la Paris se adună câţiva tineri studenţi cambodgieni al căror destin este îngemănat cu cel al ţării lor. Printre ei Saloth Sar, cunoscut ca Pol Pot după 1976, care s-a născut în 1928 în provincia Kampong Thum de la nord-est de Phnom Penh. Saloth Sar a absolvit un liceu tehnic în Phnom Penh şi apoi a mers la Paris pentru a studia electronica radiocomunicaţiilor. Având însă alte veleităţi – el este mai degrabă interesat de literatura clasică franceză şi de marxism – nici nu se străduie probabil să obţină o diplomă.

Un alt student cambodgian la Paris este leng Sary. Născut în 1930, este student la Sorbona la Sciences Po. Un altul, Khieu Samphan, considerat „unul dintre cei mai străluciţi intelectuali ai generaţiei sale”, născut în 1931, studiază economia şi politica, iar Hou Yuon, născut în 1930, studiază economia şi dreptul. Amândoi au primit doctoratul de la Sorbona. Son Sen merge la cursuri de educaţie şi literatură, iar Hu Nim, la cursuri de drept. Sunt născuţi în 1930 şi respectiv în 1932.

Aceşti oameni au fost probabil cei mai educaţi şi cei mai mari intelectuali din istoria comunismului mondial. Cum au ajuns să devină criminali odioşi este o sinistră curiozitate a temperamentului uman. Majoritatea erau bursieri în Franţa ai guvernului cambodgian şi aveau o situaţie materială privilegiată. Proveneau din familii de proprietari de pământ sau angajaţi civili, iar Pol Pot şi Hou Yuon aveau rude în familia regală. Sora mai mare a lui Pol Pot fusese concubina regelui Monivong.

Influenţaţi profund de comunismul francez, întorşi la Phnom Penh, ei îşi câştigă deja o reputaţie de politicieni de stânga prin scrisoarea deschisă pe care i-o trimit regelui Norodom Sihanouk în care îl denumesc pe acesta „strangulatorul tinerei democraţii”.

Oricum, suntem cât se poate de departe de comunismul românesc, de cizmarul Ceauşescu şi soţia sa semianalfabetă. Cu atât mai trist. Cartea nu te face întotdeauna mai omenos. <

După întoarcerea lor în Cambodgia prin 1950, Pol Pot şi ceilalţi studenţi de la Paris au început activitatea pentru răspândirea comunismului. Iniţial au înfiinţat Partidul Lucrătorilor din Kampuchea, avându-l ca Secretar General pe Tou Samouth. în 1962, acesta a fost asasinat, iar locul lui a fost luat de Pol Pot. De atunci încolo foştii studenţi la Paris au ocupat rolul central în conducerea partidului, înlătu- rându-i pe veteranii pe care îi considerau pro-vietnamezi. Ulterior, urmăriţi de Poliţia lui Sihanouk, ei s-au mutat din Phnom Penh în regiunile ocupate de minorităţi etnice, precum Khmer Loeu, pe care i-au pregătit pentru lupta de gherilă. în 1966, organizaţia şi-a luat denumirea de Partidul Comunist Kampuchean. în 1968, Khmerii Roşii, aşa cum fuseseră denumiţi de Sihanouk, au lansat o insurgenţă naţională pe tot teritoriul Cambodgiei. în paralel, în 1970, regele Sihanouk a fost înlăturat de la conducerea ţării de către Premierul Lon Nol şi Adunarea Naţională. în exil la Beijing, el se aliază cu Khmerii Roşii şi devine conducătorul guvernului acestora în exil. Iată aşadar, la celălalt capăt al lumii, un rege comunist. Popularitatea regelui Sihanouk a rezultat în succesul în rândurile cetăţenilor al Khmerilor Roşii care, prin 1973, deţineau deja controlul în fapt al celei mai mari părţi a teritoriului cambodgian. în acelaşi timp, nu se ştie ce a fost în capetele americanilor, dar, în orice caz, ei au intervenit în zonă, susţinându-l pe Lon Nol, inclusiv împotriva fostului rege. Un mare istoric, Ben Kiernan, ne spune că „revoluţia lui Pol Pot nu ar fi câştigat fără destabilizarea economică şi politică a Cambodgiei practicată de Statele Unite.” Greu de înţeles jocurile unchiului Sam şi ale C.I.A., nu-i aşa?

In sfârşit, în aprilie 1975, Khmerii Roşii cuceresc Phnom Penh-ul. <

Odată ajunşi la putere, Khmerii Roşii au pus în aplicare un program radical izolând ţara de influenţa străină, închizând şcoli, spitale şi fabrici, abolind sistemul bancar, financiar şi, inclusiv, moneda! Au confiscat toate proprietăţile private şi au mutat un mare număr de cetăţeni din regiunile urbane la ţară pentru a-i obliga să muncească în societăţi agricole. Voiau să transforme astfel cambodgienii în „oameni vechi” prin munca agricolă. Aceasta a rezultat într-un mare număr de pierderi de vieţi omeneşti prin uciderea celor care se împotriveau, extenuare din cauza muncii, înfometare şi boală. Khmerii Roşii căutau astfel să transforme societatea într-una fără clase. Practic, întreaga populaţie a fost silită să muncească în lagăre de concentrare agricole. Noii ţărani erau obligaţi să producă trei tone de orez pe hectar, pe când, înainte, producţia medie era de numai o tonă. Khmerii îi obligau pe oameni să muncească douăsprezece ore pe zi, fără hrană corespunzătoare. Ei nici nu credeau în medicina occidentală, ci în medicina khmeră tradiţională. Cu ase­menea tratamente, foarte mulţi au murit.

Despre câte alte chestii sinistre ne povesteşte ghidul nostru încât ele nici nu încap într-o mică istorisire! Reţin câteva amănunte precum cel că, în timpul domi­naţiei Khmerilor Roşii, culesul de fructe sălbatice precum fragi sau mure era considerată o întreprindere privată prentru care se aplica pedeapsa cu moartea!

Ca absolventă a unei facultăţi de filologie, reţin de asemenea faptul că Khmerii Roşii au modificat până şi limba khmer. Ei au introdus termenul de mitt – tovarăş, camarad – şi au anulat vechiul samphea, salutul tradiţional cu împreu­narea palmelor şi plecăciune. Oamenii erau îndemnaţi să-şi dezvolte – lot dam – un caracter revoluţionar, să fie instrumente – opokar – ale organismului conducător numit angkar. Nostalgia după timpurile pre-revoluţionare – choeu stek arom – „boala amintirii”, putea duce la execuţie.

Dar, în sfârşit, orice coşmar îşi are o limită. Regimul Khmerilor Roşii a durat astfel numai din 1975 până în 1979. Mă întreb dacă, în acest caz, „numai” este un cuvânt potrivit.

După 1979, Khmerii Roşii s-au retras către Vest, unde au continuat să stăpâ­nească un teritoriu la graniţa cu Thailanda. Ei au fost susţinuţi de către Armata Thailandeză şi Forţele Speciale ale Statelor Unite şi se întreţineau prin contrabanda cu diamante. Au deţinut până şi un loc la O.N.U. până în 1993. Pol Pot era încă în fruntea grupului. Ciudat este faptul că înşişi Khmerii Roşii l-au judecat şi arestat în 1997. El a murit însă în 1998, fără a primi nici o pedeapsă. în anul următor, majoritatea conducătorilor Khmerilor Roşii au fost arestaţi de către noul guvern ori s-au predat şi au fost acuzaţi de genocid. Aceştia există însă şi astăzi în regiunea Pailin sau în ascunzători din Phnom Penh. Poţi să-i întâlneşti în Thailanda, dacă ai curiozitatea să circuli cu maşina pe autostrada dinspre Nord spre Raiong, litoralul thai, unde îţi pot opri maşina, te pot deposeda cu totul şi chiar lua ostatic. E mai bine să mergi cu un autocar pe acea autostradă sau s-o eviţi de-a dreptul.

Mă învârt prin muzeul Tuol Sleng şi sentimentul că viaţa este nedrept de îngrozitoare cu unii îmi atârnă ca o pată pe creier. Naziştii şi comuniştii: tot atâtea epoci horror în istoria omenirii, genociduri, privări de libertate practicate de oameni care nu mai sunt oameni, ci adevăraţi monştri hidoşi, a căror existenţă însăşi este un sinistru mister. Sunt în îndepărtata Cambodgie, dar nu pot să nu-mi amintesc de România ceauşistă şi timpurile atât de întunecate de la noi de acasă. Ies din muzeu şi nu simt deloc nevoia să-mi deschid umbrela. Las ploaia tropicală să-mi cadă pe faţă şi pe braţe şi stropii îmi şterg amintirile şi sentimentele neplăcute.

Taguri:

Comentarii

  1. I agree with your KHMERII ROSII | Revista flacara, excellent post.

Comenteaza