500: Internal Server Error 500: Internal Server Error
DOSAR

Kosovo „sparge“ Europa

December 25th, 2007, com Un comentariu

In cazul în care Moscova şi Belgradul îşi vor menţine poziţia de blocare a negocierilor privind stabilirea statutului provinciei Kosovo, albanezii kosovariîşi vor declara unilateral independenţa. Occidentul va trebui să meargă pe acest drum inevitabil şi plin de riscuri.

In contextul presiunilor tot mai mari pe care albanezii kosovari le fac pentru recunoaşterea indepen­denţei provinciei lor (decizie care se preconiza a fi luată în anul 2006), problema kosovară riscă să divizeze Europa dacă nu se va găsi în scurt timp o soluţie paşnică şi de compromis agreată de majoritatea actorilor politici implicaţi şi mai ales de cei doi actori principali, Serbia şi provin­cia Kosovo. Disponibilitatea acestora faţă de realizarea cât mai urgentă a unei concesii este determinantă în menţinerea stabilităţii în Balcani, întrucât din 1999, de când provincia se află sub administraţie ONU, albanezilor kosovari fiindu-le promisă recunoaşterea provin­ciei ca regiune autonomă, s-a realizat prea Putinîn această direcţie. Discuţiile de negociere sunt permanent blocate de diverşi reprezentanţi internaţionali care văd periclitate interesele regionale mai mari decât cele ale minorităţii albaneze.

Poziţiile pe care se află Serbia si Kosovo

In prezent, Belgradul şi Pristina se află pe poziţii ireconciliabil încordate: cele 13 luni de discuţii mediate de negociatorul ONU pentru Kosovo, finlandezul Martti Ahtisaari, şi de adjunctul său, austriacul Albert Rohan, nu au adus cele două părţi mai aproape de un acord. Acest lucru se datorează în principal respingerii deschi­se de către Belgrad a declarării indepen­denţei provinciei, în baza legislaţiei ONU şi a Actului Final din 1975 de la Helsinki privind nemodificarea graniţelor ţărilor europene (Kosovo fiind considerată o parte inalienabilă din teritoriul său).

Susţinerea integrităţii teritoriale de către guvernul sârb este atât de vehe­mentă, încât Serbia îşi menţine poziţia fermă chiar şi în faţa ameninţărilor venite din partea mai multor diplomaţi UE, care au pus în vedere că Serbia trebuie SĂ UITE de Kosovo dacă vrea să intre în UE. Vojislav Kostunica, şeful guvernului sârb, a catalogat această ofertă ca fiind inde­centă.

In consecinţă, albanezii kosovari, tot mai nemulţumiţi de mersul negocierilor, înteţesc protestele, ameninţând că vor întreprinde măsuri pentru obţinerea cu orice preţ a independenţei. Ei resping vehement revenirea la guvernarea sârbă şi cer deschis încheierea perioadei de opt ani în care provincia a fost adminis­trată de ONU, luând în calcul chiar aplica­rea unui plan „C”, de declarare unilate­rală a independenţei prin parlamentul kosovar, fără acordul internaţional (ONU). Celelalte două planuri, Planul „A” şi pla­nul „B”, eşuate până acum din cauza neagreării lor unanime, nu au reuşit decât să conducă la creşterea urii şi nerăbdării albanezilor kosovari şi atragerii de tensiuni internaţionale.

Planul „A” – Planul Ahtisaari – preve­dea independenţa monitorizată a provin­ciei, cu recunoaşterea drepturilor mino­rităţii sârbe din provincie. Acest plan este sprijinit de Consiliul de Securitate al ONU şi este agreat de majoritatea ţărilor. Planul „B” – planul ruso-sârb, de menţinere a integrităţii teritoriale – este nerecunoscut de UE şi ONU. Ba mai mult, la nivel internaţional se afirmă inexistenţa vreunui plan „B”, adjunctul ambasadorului ONU în Kosovo, Albert Rohan, anunţând că nici ONU nu are „un plan B” pentru viitorul provinciei separa­tiste.

Totuşi, în prezent se discută, spre neliniştea comunităţii internaţionale, des­pre un plan „C”, unilateral, independent, ca reacţie la eficienţa scăzută a negocie­rilor comunităţii internaţionale, incapabilă să ajungă la un consens constructiv şi

care încearcă să convingă Parlamentul kosovar să nu îl aplice.

Actorii internaţionali implicaţi in soluţionarea diferendului

In soluţionarea diferendului sunt implicaţi mai mulţi actori internaţionali, a căror propunere diferă uneori de a celor­lalţi parteneri aflaţi la masa de discuţii, blocând procesul de negociere:

Grupul de Contact (format din şase membri: Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia, Rusia şi SUA) are un mandat bine definit, respectiv, de a sprijini planul for­mulat de fostul preşedinte finlandez Martti Ahtisaari, deci de recunoaştere a Kosovo ca subiect de drept internaţional;

Rusia, prea Putininteresată de integri­tatea teritorială a Serbiei, în pofida susţinerii pe care o acordă acesteia, urmăreşte în principal să-şi afirme puterea în zonă şi să dovedească faptul că are un cuvânt greu de spus pe scena politică internaţională. De aceea, îşi menţine poziţia neînduplecată de susţinere a deciziilor sârbe, ameninţând de la întâlnirea de la Bruxelles, de la 20 iulie 2007, că va face uz chiar şi de drep­tul de veto în cazul când ar exista voci europene care ar sprijini separarea şi ar bloca orice plan cu care Belgradul nu va fi de acord. Astfel, preşedintele francez Nicholas Sarcozy i-a transmis lui Putin că Rusia va trebui să facă unele concesii politice. Aşadar, ca o reacţie în semn de aparentă moderare, Rusia a cerut ca negocierile privind viitorul provinciei Kosovo să se desfăşoare sub mediatiza- rea unui „negociator imparţial”, ceea ce, de facto, reprezintă o critică directă la adresa lui Ahtisaari – plan susţinut de Grupul de Contact.

Consecinţele in plan regional ale declarării unilaterale a Independentei

O declaraţie unilaterală este periculoasă din cauză că poate diviza UE şi regiunea. Statele balcanice au nevoie de unanimitate în ceea ce priveşte planul Ahtisaari, astfel că nu mai au alte opţiuni, întrucât intenţionează să adere la cluburile euro-atlantice:

Muntenegru, care are nevoie de relaţii bune cu Serbia, nu se va număra printre primii care vor recunoaşte Kosovo;

Macedonia are mai Putinde pierdut şi nu îşi poate permite să supere minoritatea sa albaneză;

Bulgaria şi România vor fi într-o situaţie mai bună dacă se vor număra printre ultimele care recunosc independenţa, nu printre primele;

Bosnia nu va fi în măsură să ofere recunoaşterea, dat fiind efectul destabilizator pe care acest lucru l-ar avea asupra fede­raţiei sale slăbite;

Croaţia şi Slovenia îşi pot permite să amâne luarea unei decizii cu privire la întreaga chestiune. Este posibil ca Slovenia să încerce chiar să convingă Serbia să recunoască indepen­denţa provinciei Kosovo în schimbul unei şanse pentru adera­rea la UE, intenţionând să utilizeze preşedinţia Sloveniei asupra UE din anul 2008 în acest sens;

Albania doreşte să fie printre primele ţări care îşi deschid reprezentanţe la Pristina, restul regiunii va trebui să examineze lucrurile cu mai multă atenţie.

Taguri:

Comentarii

  1. Get your online degree!…

    Left you a trackback for your readers to help them get an online degree….

Comenteaza