Gândul că multe  străzi vor fi închise  și astfel voi avea parte de ambuteiaje, claxoane și vociferări nu mă făcea să fiu prea entuziasmat de  participarea,   fie  și doar  ca  suporter, la maratonul   urban  din  Copenhaga.  Și  totuși, când   am   aflat   că  avem   un   român  printre alergători, am apucat aparatul foto și un drapel tricolor și am pornit  pe traseu.

Mă speriasem de pomană, nici un pic de aglomeraţie. Oraşul, într-o  frumoasă zi de duminică, era  perfect   liniştit, iar  străzile blocate  doar  temporar şi parţial lăsau suficient loc de manevră automobiliştilor destul de rari. Aflasem despre Tică doar  cu o zi înainte şi nu  prea  ştiam  exact  cum să-l  localizez,  mai  ales  pe traseu.  Aşadar, am  ales  varianta cu aşteptarea la sosire cu steagul   şi  camera.  Îmi   spusese cam după câtă  vreme  soseşte, aveam numărul de  pe  tricou; am ajuns,  evident, mai  devreme, m-am  chinuit prin  înghesuială să  ajung   la  marginea culoarului pe care treceau alergătorii şi dă-i  şi aşteaptă.

Nu  l-am  văzut eu  pentru că stăteam cu aparatul la ochi. El a zărit steagul şi a exclamat gâfâind: E  bine  când  te aşteaptă cineva  la sosire!

Cu steagul pe umeri – câteodată patriotismul poate fi chiar foarte firesc – a păşit mai departe spre  locul  de  odihnă. Şi atunci   a  apărut  Sebastian, despre care nu  ştiam  aproape nimic.

Aşadar, povestea lor în două scurte  interviuri.

Tică   mi-a   povestit  totul  dintr-o suflare:

Sunt Dumitru Vărzariu- Darie, dar de mic  mi  se spune Tică. Am 19 ani şi sunt din Suceava, am învăţat  la Colegiul Național „Ştefan cel Mare“, tot la Suceava. Cu câteva luni înain te să termin clasa a XII-a familia  mă  bătea la cap în  legătură   cu facultatea.  Mi-am   pus   harta lumii  în faţă  şi mi-am făcut  un top 10 ţări  unde mi-ar plăcea să studiez,  iar apoi am început  să caut pe internet facultăţi care au profilul web design, multimedia design. Îmi  aduc aminte  că  mă încânta foarte mult  Malaezia, găsisem o facultate foarte interesantă, dar costurile erau prea mari. În  cele din  urmă  am ales Copenhaga, Danemarca din mai multe motive:  prezentarea celor de la KEA era foarte atrăgătoare, şcoala  era   în   capitală,   prin urmare, mult  mai multe oportunităţi,  mulţi biciclişti… Dar a contat şi faptul că era o ţară nordică. Eram foarte încântat de Copenhaga, pierdeam ore întregi navigând  cu  Google Maps  pe străzi.

Am   ajuns   aici,  în   Danemarca, pe 9 august 2011, iar pe 22 august am început deja să studiez Multimedia Design la Copenhagen School  of  Design and Technology (KEA). Mi-a plăcut oraşul de când am ajuns şi încă  îmi  place. M-am  acomodat destul de rapid, mi-am găsit locuinţă cu chirie după 6 zile, iar job după  25 de zile. Şcoala m-a încântat de când am păşit  în ea. Îmi place aici că sunt foarte multe oportunităţi  şi pentru că am avut posibilitatea să  călătoresc.  Am vizitat câteva ţări pe care nu mă gândeam niciodată că o să ajung să le văd.

Mă  abţin  să-i  spun că  este un   mare   norocos  pentru  că nici locuinţele, nici job-urile pentru străini nu se găsesc chiar  pe  toate  drumurile şi îl chestionez despre cursă.

Este prima mea participare la un maraton şi sunt  foarte fericit că am reuşit să-l termin, chiar destul de bine pentru o primă participare, 3 ore şi 44 minute. Am  ales să particip la cursă din plăcere, pentru  a-mi testa rezistenţa psihică şi, bineînţeles, fizică. Sper să mai am posibilitatea  să  alerg şi  la alt  maraton, poate la cel din Berlin de pe 30 septembrie, atunci sper să fie într-un  scop caritabil. Atmosfera de la maraton e foarte frumoasă; sunt  momente  când nu  mai  ai energie şi intervin  spectatorii care cântă, dansează, aplaudă. Iar pe 1 iulie voi pleca singur cu bicicleta până în România.

Sebastian Platon  se fotografiază împreună cu Tică acoperiţi de tricolor  şi îmi răspunde liniştit  şi concis:

Sunt  în Danemarca de 21 de ani. Am  plecat din  România la 14. Pot să spun că m-am adaptat foarte bine aici. Primii 10 ani am locuit în nord, în portul Aalborg, unde a fost puţin dificil, mai mult din  cauza diferenței dintre  oraș mare și provincie. Eu sunt bucureştean din Drumul  Taberei. Apoi m-am mutat  în Copenhaga în urmă  cu 8 ani ca să fac studiile la CBS. Am terminat Finanţe și  lucrez  deocamdată  ca economist  la  Teatrul  regal. Am   doi copii cu prietena mea Anna.

– A câta participare la maraton?

– Este a cincea participare a mea la Maratonul din Copenhaga. Am   alergat  prima oară în  2009 şi am de gând să alerg două-trei maratoane pe an.

– De ce alergați,  pentru sănătate, din  pasiune, pentru compeţitie?

– O combinaţie…  Doresc să devin un  alergător din  ce în  ce mai bun. Microbul alergării mi-a fost dat de o fostă  profesoară de franceză din Aalborg în urmă  cu aproape 12 ani. Mi-a plăcut foarte mult  faptul pentru că este un sport foarte complex şi de aceea când îţi iese bine o cursă  este o mare reușită. Trebuie să ai tactica potrivită, condiţie fizică bună, psihicul tare, încălţămintea adecvată, să cunoști traseul, să ai antrenament, dar în același timp depinzi de multi  factori neprevăzuţi,  ca de exemplu vremea, accidentări, „înghesuială“ pe traseu etc. Și  totuși, dacă te antrenezi  corect, progresezi cu  siguranţă.

Pe  lângă  aceste argumente, este și un  sport relativ ușor de practicat. Având  doi copii mici (Alina 2 ani și Julius 4 ani) am constatat că  aveam din ce în ce mai  puţin   timp  de  sport.  Am jucat fotbal relativ serios până în urmă cu 5 ani, dar având copiii a devenit  practic imposibil să  am antrenamente la ore fixe și, mai ales, un  meci  oficial pe  săptămână.   Alergarea este  un  sport flexibil. Chiar am vorbit cu Tică, astăzi,  să ieşim mâine la o tură. Stabilim mâine ce oră ni se potrivește mai bine și, dacă nu se poate mâine, o lăsăm  pe altă dată.

– Ce proiecte aveţi  pentru mai departe?

– Am  de gând să particip la

2-3 maratoane pe an, dar vreau,

în același timp, să încep să alerg curse mai scurte. Chiar dacă maratonul este fascinant, distanțele mai scurte de 15 km  și „jumătate de maraton“ oferă mai mult control pe toată durata cursei. Oricum, proiectul meu personal este să-mi bat recordurile la toate distanţele la care particip oficial. 5 km, 7,5 km, 10 km, 15 km, 21,1 km (jumătate de maraton) și 42,2 km. Așa că nu cred că o să mă plictisesc.

Îi las pe cei doi să se odihnească  şi  mă   strecor   printre miile de spectatori care aşteaptă încă  participanţii întârziaţi să treacă linia de sosire. Îi văd pe  alergătorii solitari,  cu medaliile de participare la gât, cum  se  duc  să se  schimbe   şi pleacă spre alte destinaţii, probabil casnice, pe biciclete sau însoţiţi  de familii. Ca şi cum o altă  duminică obişnuită s-a încheiat. În alte  vremuri aş fi folosit fraza:  Având pe chip expresia datoriei împlinite!  Şi totuşi,   n-aş   greşi   prea   tare, pentru că  aceşti  oameni chiar se  bucură atunci   când   aleargă…

Fug  şi eu  spre  un…  autobuz.

Taguri: Almanah Flacara 2012 Tweet

Wednesday, September 19th, 2012 at 12:47 pm, ALMANAH FLACARA, RSS feed