Fiindcă erupția unui vulcan din Islanda a bulversat traficul aerian din Europa, am venit de la Viena la București cu trenul. Aproximativ 1.200 de km. O călătorie de 22 de ore. Cei 600 de km prin România i-am străbătut într-o zi-lumină.
Am plecat seara din capitala valsului iar la miezul nopții eram în imperiala gară din Budapesta. În zori am ajuns în țară, începând, din clipa aceea, să ne deplasăm cu viteza unui melc nu foarte grăbit. Așezat pe o banchetă tare, am privit ore în șir pe fereastra murdară. Mersul de rădvan al trenului mi-a îngăduit să observ cu luare-aminte spațiul prin care treceam. În primul rând am văzut mii de hectare de teren în paragină. Bălăriile, lăstărișurile se răsfățau în voie. De ce oare a mai fost o asemenea bătălie pentru restituirea pământului proprietarilor, dacă aceștia nu sunt în stare să cultive nimic pe el? Alții au suprafețe roditoare liliputane, dar au grijă de ele și obțin recolte de vis. Din loc în loc, mari grămezi de gunoaie își răspândeau miasmele pestilențiale, focare de infecție vinovate, probabil, de unele boli de care suferim. Am trecut și pe lângă halele unor întreprinderi dezafectate, ruine care aduc aminte de o vreme în care România producea utilaje, prelucra cărbune… Pretutindeni semne ale unei prăbușiri pe care politicienii o ascund sub un morman de declarații emfatice și mincinoase. Uneori, calea ferată trecea pe lângă localități umile, sate cu case din chirpici, orășele cu blocuri ca niște temnițe lăsate în uitare. Când opream prin g`ri, era un popas tot într-un decor sinistru – murdărie pe peroane, pereți care n-au mai văzut varul de ani de zile, acoperișuri într-o stare precară, călători cu fețe posomorâte. Nici măcar nu puteai să-ți îneci amarul bând o bere – la ora prânzului, la vagonul restaurant nu mai găseai nimic de băut, nimic de mâncare, încă o dovadă a modului în care știm să ne gospodărim.
Când mergi pe șosea cu mașina blestemi numai gropile pe care trebuie să le ocolești, nemaifiind atent la altceva. Când zbori cu avionul, de la înălțimea la care te afli, nu mai ai cum să vezi urâțenia de dedesubt. Dar mersul cu trenul prin România te edifică pe deplin despre locul în care trăim – un teritoriu lăsat de izbeliște.
Nu lăsați copiii să meargă ziua cu trenul! După o călătorie cu un astfel de mijloc de transport, cu greu îi mai poți convinge că trebuie să-și iubească țara.