taking tramadol oxycodone buy tramadol obat tramadol itu untuk apa

tramadol tropfen oder tabletten buy tramadol taking tramadol to help me sleep

how much does 10mg valium go for on the street diazepam 5mg valium 2 mg plm

soma Louisiana buy soma soma wiki castlevania

tramadol ultram experience buy tramadol no prescription what is tramadol hcl 50 mg tablet

ambien show up as benzo buy ambien does ambien have benzodiazepine in it

ambien lawsuit commercial ambien pill can i take ambien with amitriptyline

aura-soma-kurse.ch buy soma soma adliyesi resmi web sitesi

phentermine 15 side effects buy phentermine on phentermine while pregnant

doctor that prescribes xanax generic xanax which is stronger buspirone or xanax

ZOOM

La trei ani după, adevărul despre (cazul) TANACU

August 20th, 2009, com 65 comentarii

Toamna trecută, la trei ani şi trei luni după exorcizarea tragică de la Tanacu, am poposit pe acele locuri. Am ajuns la mânăstire la ora 14, pe un drum de ţară, peste câmpuri. Am intrat în curtea pustie, maicile erau undeva prin chilii sau la trapeză. Absenţa lor îmi lăsa senzaţia că nu vor să-şi arate faţa, că stau retrase, că poate se roagă pentru Irina Cornici… Mânăstirea era albă, văruită curat. Totul e nou, fără patina istoriei. Am deschis portiţa spre o îngrăditură, erau acolo două morminte proaspete cu cruci de lemn, şi au sărit doi dulăi suri, graşi, au început să latre, parcă păzeau mormintele…

Luncile din jur erau deja aproape îngălbenite de toamnă. Predominau salcâmii. Pustietatea, galbenul toamnei, dar şi amintirea chinului fetei exorcizate, făceau ca totul să pară straniu şi trist. Exorcistul de conjunctură, Corogeanu, şi cele patru ajutoare ale sale, măicuţe ascultătoare, erau la închisoare. Din punctul de vedere al justiţiei pământene, erau vinovaţi: lipsire ilegală de libertate şi tratament dur urmat de moartea victimei. Din punct de vedere al justiţiei divine, nimeni nu s-a putut pronunţa ferm, dar s-au invocat circumstanţe degrevante.


După „cazul Tanacu“, se va vorbi altfel despre exorcizări la noi. Altfel se vor da binecuvântările episcopale pentru a se recurge la „scoaterea duhurilor rele“ din om. Poate că odată cu cazul Tanacu se încheie faza folclorică a exorcismelor. Apar rezerve şi respingeri ale unui misticism popular, înfloritor la noi. Iar cazurile de „posedare demonică“ vor fi abordate cu o pregătire sistematică. De altfel, în biserica ortodoxă nici nu se vorbea, până mai ieri, de „exorcisme“. Cuvântul acesta este nou la noi, este preluat, deşi lingvistic el traduce corect referentul dezlegări. La noi se vorbea despre „scoaterea duhurilor rele“ şi de „molitvele Sfântului Vasile“.


Ca şi-n alte cazuri de penitenţi cu tulburări grave, şi-n cazul Irinei Cornici s-a formulat întrebarea: era bolnavă psihic sau era demonizată? Nebunia ei era patologică sau religioasă? Fata era o psihotică sau o „îndrăcită“? Dacă era o psihotică, a fost greşită supunerea ei la un ritual de exorcizare? Psihoticii reacţionează pozitiv la molitvele vasiliene? Vom da răspunsuri, iar alteori le vom sugera. În genere, toţi care vin la mânăstiri cu tulburări emoţionale sunt consideraţi „îndrăciţi“. Sau primesc acolo abundente sugestii, inconştiente, care le potenţează comportamentul de „posedare“, şi le alimentează tematica delirului.

Preotul Corogeanu nu avea nici o informare despre maladiile mentale, nu avea nici experienţă spirituală, sau avea una precară, ţinând de o religiozitate folclorică, şi nu de una temeinică, teologică, filocalică.


Psihozele (nebunia) nu constituie o dizabilitate dobândită. Nu au cauze reperabile, nu au „evoluţie“. Ci victima se naşte cu o dispoziţie psihotică, în genere latentă până în post-adolescenţă. Ea se comportă normal, sau oricum ne-clinic, până la 20-23 de ani. După care persoana, dacă s-a născut cu acea predispoziţie psihotică, va face o decompensare, adică psihoza va izbucni. La Irina cauzele decompensării psihotice par să fie următoarele două (a doua atârnând mai greu în balanţă):

1. Senzaţia şocantă c-a fost deposedată de către mânăstire, de cei 3.700 de euro, câştigaţi de ea cu greu în Germania, bani cu care ea voia să-şi cumpere o căsuţă.

2. Impresia traumatizantă, morbidă, la aflarea că tot ce a trăit ea până atunci este un ocean de păcate, mai negru ca o Sodomă, păcate pentru care, i se zice, se plăteşte cu iadul; este şocată că a fost dată de gol, de colega ei, cum că a ascuns la spovedanie păcate grele, şi n-a mărturisit faptul că s-a masturbat sau că s-a mângâiat erotic cu colega de orfelinat.

Preotul controlează obştea monahală prin păcatele ei. Aşa le controla Corogeanu pe măicuţe, cu o autoritate totală. Irinei i-a spus că masturbarea e un păcat calificat ca „a face amor cu diavolul“, acuplare cu diavolul! Iar fata a fost izbită să afle că ea, candida fecioară, amărâta apărătoare a castităţii sale, a făcut amor chiar cu diavolul în persoană! A fost năucită, nici n-a mai pus la socoteală că ar putea scăpa totuşi de cazanul cu smoală dacă se va supune unui canon sever, cu o mie de mătănii etc. Această perspectivă reparatorie n-o liniştea deloc, la cât de îngrozită era.

În paranteză vom nota opinia medicală că autoerotismul la adolescenţi nu-i chiar un dezastru, ci, zic medicii, este o soluţie pasageră de a elibera tensiuni erotice. Sunt medici care o privesc ca preferabilă unor relaţii sexuale aleatorii cu risc veneric; dar, repetăm, ei o privesc ca o soluţie limitată la o etapă, până la începerea satisfacerii normale a trebuinţei erotice, preferabil prin întemeierea unei familii.

Evident, când te afli sub legământul castităţii, apar probleme care cer o tratare atentă. Educarea castităţii cere pricepere multă, şi în nici un caz n-o reducem la înfricoşarea penitentei cu chinurile iadului. Ci se face sublimarea erosului, acolo unde este mai accentuat. Măicuţele mai mature, mai lucide, vor cere deschis – când este cazul – ajutorul „medical“ al duhovnicului. „Ce să fac, că mă munceşte gândul de împreunare biologică?“, îl întreba o călugăriţă pe preot. Un duhovnic bine informat ştie să dea canon adecvat (alimentar, fizic, spiritual), să dea „ascultări“ chibzuite, pentru sublimarea energiei sexuale. Metoda înspăimântărilor şi a pedepselor antume şi postume este cam retardată.

Aşadar, crizele Irinei sunt decompensări ale unei psihoze, care s-a instalat plenar. Faptul că în delirul ei apăreau teme precum iadul şi diavolul a atras calificativul de „demonizare“. Mai ales la a doua criză, cu violenţe şi delir polimorf, preotul Corogeanu era sigur că fata e îndrăcită şi decide exorcizarea. Se gândea şi la beneficiul moral, faima pe care o va câştiga mânăstirea sa, ca loc de scoatere a duhurilor rele, faimă dobândită de câteva mânăstiri din ţară, care atrag sute de pelerini.

Mai departe, se ştie cum au decurs lucrurile. În paroxismul crizei fetei, Corogeanu a imobilizat-o printr-o figură sportivă cunoscută de el de pe vremea când era fotbalist. Apoi au legat-o pe fată cu lănţişoare de priponit câinii, au legat-o de un suport de scânduri, în formă de cruce; aceasta servea şi de targă, când o transportau din chilie în biserică, pentru multe ore de maslu şi molitve. Când urla, i se băga un prosop în gură. În biserică, i se lipea gura cu leucoplast, trei ore. După slujbă, era ţinută la izolare. Apoi iarăşi în biserică, pentru maslu şi molitve. A treia zi, fata a dat semne de cedare, a fost dezlegată şi dusă în curtea mânăstirii, unde s-a stins încet.

Preotul, exorcistul de conjunctură, a intrat în panică, şi, după ce s-a consultat telefonic cu un exorcist bătrân şi iscusit, a chemat salvarea. Doctoriţa de pe salvare, şi ea panicată, ajunsă la mânăstire, i-a făcut fetei, care zăcea inertă, trei injecţii cu adrenalină şi manevre de resuscitare, pripite şi ferme, deşi spunea că a constatat că Irina nu mai avea puls.

Nu vom şti niciodată dacă fata a murit din cauza tratamentului la exorcizare (deshidratare, insuficienţă cardiacă, complicaţii datorate zvârcolirilor în stare legată, imobilizare prelungită) sau moartea s-a datorat erorilor de reanimare. Ori poate se asociază amândouă cauzele… Preotul Corogeanu (făcuse trei ani de Teologie) a exorcizat „după carte“ şi din auzite. Adică el cunoştea antecedente răsunătoare, din acelea care fac faima patericelor. Avea zel, ambiţie, voinţă, şi beneficia de creditul pe care poporimea îl acordă terapiilor mânăstireşti. Nu şi-a pus nici o clipă problema că avea de-a face cu un caz psihic, care nu poate fi rezolvat doar cu entuziasm vârtos. La noi se merge, oricum, pe premisa – plauzibilă în plan simbolic – că în orice demenţă este amestecat şi dracul… Prestaţia preotului se baza pe imitarea, cu aplomb total, a unui caz rezolvat la Ierusalim; un caz pe care părintele Cleopa Ilie îl povestea atât de expresiv, că te treceau fiorii izbânzii când îl ascultai. Sau chiar când îl citeai. Corogeanu, în zelul său inocent, a forţat nota, dar mai ales, în zăpăceala finalului, a ratat tragic o posibilă reuşită… Era suficient ca pacienta să fi supravieţuit, „operatorul“ s-ar fi ales cu un succes de stimă sau evlavie, indiferent de gradul de remitere, sau de durata „remiterii“. Şi ar fi fost „acoperite“ şi ignoranţa operatorului, şi precaritatea „tratamentului“ făcut empiric. Dar sfârşitul tragic al penitentei (accidental, totuşi!) a pus în discuţie, categoric, tot eşafodajul improvizaţiei şi dreptul de a face asemenea operaţii fără calificare şi experienţă…

Se pune întrebarea dacă, într-o schizofrenie diagnosticată ca atare de specialişti, sunt eficiente exorcismele? Adică: un bolnav psihic poate beneficia de un tratament religios (sfântul maslu, rugăciuni, molitvele vasiliene, agheasmă, tămâie, cruce), tratament care porneşte de la premisa că se scoate de acolo un diavol? Adică se poate scoate un diavol şi din fiinţele fără diavol? Întrebarea pare paradoxală. Dar desueţii bogumili (relansaţi în Balcani de Anton Doncev şi Valentin Taşcu) ar răspunde că diavolul este prezent în toate minţile care îi formulează numele… Aşadar, ce şanse are exorcizarea pe bolnavii psihici?

Lucrurile stau aşa. Dacă se constată că tema delirului este religioasă, plină de referinţe din cultura religioasă, referinţe la iad, la naraţiuni sataniste, este limpede că exorcizarea poate da roade, chiar în cazul schizofrenilor tipici. Tema delirului ne indică tratamentul. Dominanta tematică a delirului ne orientează spre ajutorul bisericii sau al balamucului. Adică, dacă dominanta tematică a delirului psihotic este satanistă, vor avea efect molitvele vasiliene, sfântul maslu, rugăciunile, agheasma, puterea crucii. Şi psiho-etnic vorbind, la poporul nostru creştin, chiar profund creştin, tema religioasă este abisal prezentă; reiese că terapiile sacerdotale, „scoaterea duhurilor rele“, sunt valabile şi aplicabile în orice dizabilităţi psihice. Condiţia este ca exorcistul să aibă o solidă informare în problemele acestea şi o experienţă certă.

Mai ştim, din tradiţia bună a altor mânăstiri, că asemenea tratamente nu se fac niciodată cu un singur preot; ba chiar există prevederea să fie făcute de şapte preoţi! Precauţie cu totul neglijată la Tanacu, şi nu numai la Tanacu. Aşadar, se poate face „scoatere de duhuri rele“ şi din bolnavi psihici de orice categorie noseografică. Am văzut sau am aflat în câteva mânăstiri exorcizări pe bolnavi psihici (consideraţi evident „îndrăciţi“…); am aflat şi cazul exorcizării acelei fete (Mira), la Sihăstria. Cazul Mira trecea, prin anii nouăzeci, drept un succes răsunător şi tot norodul ştia că Mira a scăpat de diavol. Nimeni n-a mai întrebat ce a făcut Mira după aceea. Mira a fost adusă la o linie de plutire, în sensul că n-a mai făcut crize atroce, dar mintea ei a rămas la stadiul „vegetal“. Nu cred că o tratare psihiatrică ar fi obţinut mai mult. Cunosc mulţi psihiatri buni, care spun că maximum pe care-l pot ei obţine pe cale psihiatrică este să aducă bolnavul de la o psihoză devastatoare la o psihoză „normală“. Aşa s-a obţinut, prin molitve vasiliene, în cazul Mira: trecerea de la o psihoză devastatoare („îndrăcire!“), la o psihoză normală.

În cazul Irinei Cornici, lucrurile puteau decurge la fel, puteau să se termine cu o remitere de plutire; molitvele lui Vasile cel Mare ar fi avut un rol însemnat, de detonare a focarelor psihice inhibate. Da, molitvele ar fi dat un ajutor. Doctorul Gheorghe Silvestrovici, terapeutul Irinei Cornici la prima criză, era convins că doar cu ajutorul medical ar fi contribuit la „remiterea de plutire“; el spune că nu-şi va ierta niciodată că a externat-o din spital pe Irina Cornici, lăsând-o pe seama celor de la mânăstire.

Şi totuşi, Irina Cornici a fost condusă spre o experienţă mistică. Atât doar că a fost condusă silit şi inconştient. Fără să-i lase penitentei nici cea mai mică posibilitate de participare, măcar în intervalele dintre crize, intervale în care ea avea o minimă capacitate de discernere. Extind discuţia, pur informaţional, spre altă zonă religioasă: mă refer la experienţele traumatizante din misterele străvechi, care-l conduceau pe neofit în vecinătatea morţii. Ştiindu-se că vecinătatea morţii schimbă complet mentalul neofitului, face saltul impresionant, şi adesea ireversibil, de la biologic la spiritual. Evident, preotul Corogeanu nu intenţiona aşa ceva, nu ştia defel că, întâmplător, condiţiile dure la care era supusă, de nevoie, Irina Cornici puteau reitera un model iniţiatic străvechi (şi dezavuat). Fără să ştie nici despre abisul pasului metanoic, Corogeanu mergea vârtos pe un model din pateric, preluat din zbor. El „cădea“ mai degrabă pe tratamentul şocant al misterelor traumatice post-orfice (ziceam, cu totul dezavuate, chiar din vechime, de către religiile mari, inclusiv sau mai ales de către creştinism).

În misterele post-orfice, aceste episoade metanoice prin crearea – experimentală – a vecinătăţii morţii, se făceau cu consimţământul sau la cererea neofitului, care-şi asuma şi riscul unei eventuale morţi.

Citez din Cartea Judecătorilor a Tatianei Niculescu Bran, ştiu că autoarea îşi bazează descrierea pe documente, pe mărturie directă, pe investigaţie minuţioasă şi mai ales pe o înţelegere exemplară.

Canonul primit de Corogeanu sună astfel: „Să te rogi pentru ea (pentru Irina Cornici) neîncetat… toată viaţa, oriunde te-ai afla, şi în ceasul morţii tale“. Şi apoi, spre finalul cărţii: „Încerca să se roage pentru Irina, cum îi spusese duhovnicul. Era greu. Atât ar fi vrut să ştie: se afla în rai sau iad? O izbăvise de Potrivnic au nu?“

Pilduitoare această obsesie ultimă a lui Corogeanu: să ştie dacă jertfa aceea teribilă a avut măcar un rezultat pozitiv. Să ştie că Irina Cornici măcar a plecat mântuită pe lumea cealaltă. Şi căuta măcar un argument palpabil că s-a dus mântuită, curăţită de demoni… Din liniştea finală a fetei, vădită când au dezlegat-o de pe targa-cruce… când zicea blând către stareţă: „Mami …“, când închidea ochii scăpând capul în poala maicii Siluana… martorii au surprins că avea faţa senină, ca şi în poarta Împărăţiei.

Şi dacă preotul penitent va vedea şi dramatizarea Spovedanie la Tanacu a Tatianei Niculescu Bran, va avea o sugestie în plus că Irina Cornici se află în rai. Autoarea acestei piese a fost foarte inspirată când a imaginat că Irina Cornici a devenit înger: a devenit îngerul păzitor al lui Corogeanu… Nu-i o ironie a sorţii, ci un paradox metafizic. Şi cum Irina Cornici învăţase câteva folositoare figuri de judo şi karate, îngerul păzitor Irina, în piesa amintită, e gata să aplice lovituri de karate celor care-l huiduiesc sau vor să-l linşeze pe nefericitul preot în cătuşe. Dacă prin canonul primit, şi prin vrednicia sa, Corogeanu va ajunge într-o zi la iluminare, s-ar putea să aibă şi el aceeaşi viziune cum că Irina este de-acum îngerul său păzitor. Şi cine ştie dacă… nu cumva… această fiinţă, Irina Maricica Cornici, jertfită totuşi dintr-o întâmplare creştină pe o cruce de scânduri de cofraj… această fiinţă cutremurată până la nebunie de întâlnirea cu poruncile cereşti… va fi să dobândească odată un loc ales la pomenirea celor buni, în veac.

foto Agerpres şi arhiva



Fişa biografică a Irinei Cornici. S-a născut în 1982, într-o familie cu probleme mentale. Tatăl său s-a sinucis prin spânzurare de grinda casei, când Irina avea doi ani, şi ea a asistat la scena spânzurării. Irina are şi un frate sărman cu duhul. Aşadar, antecedente familiale agravante, de luat în considerare la un diagnostic al fetei. Irina e abandonată de mamă la trei ani; intră la un orfelinat. Irina creşte în condiţii dure, în frică şi frustrări; învaţă să se protejeze de agresiuni fizice şi sexuale, învaţă câteva figuri de karate, pentru autoapărare. Îşi protejează panicată virginitatea, de asaltul derbedeilor din orfelinat, dar şi de asaltul unor adulţi supraveghetori. După ieşirea din orfelinat, o perioadă lucrează în Germania, ca îngrijitoare, strângând ceva bani. Ajunge la mânăstirea Tanacu întâmplător, vizitându-şi o colegă de orfelinat, apoi acceptând şovăielnic să rămână aici. În mânăstire face prima criză psihotică, socotită de preotul Corogeanu ca „demonizare“. Este dusă la Spitalul Judeţean Vaslui; un doctor psihiatru îi pune diagnosticul „schizofrenie dezorganizată“. Primeşte un tratament cu sedative. Revine la mânăstire. După scurt timp, face a doua criză, devastatoare.

Finalul şi canonul. Irina Cornici a murit la 15 iunie 2005. • Avea 23 de ani. A murit virgină, cum a consemnat raportul autopsiei. • A fost îngropată în satul natal. • Preotul Corogeanu a oficiat slujba de înmormântare, huiduit de câţiva, protejat de mulţi alţii. • La puţin timp, Irina Cornici a fost deshumată, pentru expertiză. • Preotul a fost caterisit, judecat, condamnat. • Un grup de monahi de frunte au semnat un protest contra condamnării preotului, citând şi argumente din controversele actelor medicale. Pe când Corogeanu aştepta să fie încarcerat, duhovnicul său, unul dintre duhovnicii mari ai României de azi, a încercat să-l ridice pe preotul osândit, să-l facă să fructifice spiritual încercarea grea prin care trece. Este memorabilă reconstituirea acestei întrevederi în cartea ne-fictivă a Tatianei Niculescu Bran: Duhovnicul îl întărea pe preotul condamnat, povestindu-i din propria lui experienţă carcerală, îi spunea cum a procedat el însuşi demult în temniţele comuniste: A pus lacăt minţii sale, frământărilor lăuntrice, revoltei de a fi persecutat; şi s-a lăsat în Voia Domnului. „Şi din clipa aceea, am fost purtat ca pe aripi de îngeri“. Bunul duhovnic începea astfel exorcizarea exorcistului…

Taguri:

Comentarii

  1. {Angie says:

    Thanks George Arion for the share

  2. why android says:

    wow a good post, can i share in my blog?

  3. Jason says:

    Thanks George Arion for the share

  4. zin drag says:

    O rusine de articol.
    Tendentios, dezinformat si dezinformator.
    Sa ne traiesti, frate ziarist!

Comenteaza