- Revista Flacara - http://revistaflacara.ro -

Laura Pascu:„Trebuie să ştii să te faci iubit de cititori. Sau, urât.“

Dacă societăţile  tradiţionale  sunt  încă  patriarhale, în  mediul on-line, doamnele îşi fac tot mai mult simţită prezenţa, având un cuvânt de spus. feminis.ro şi prcafe.ro – sunt două exemple.

Când a început pentru Laura Pascu „aventura“ on-line?

– Cred că prin 2005, când mi-am făcut blogul.  La început nu prea  ştiam cu ce se ocupă on-line-ul ăsta, dar am învăţat în timp. În plus, la început  credeam că  dacă eu scriu ceva  pe blog, nu vede nimeni sau, mă rog, doar prietenii mei.  Când am descoperit că am 10.000 de vizitatori unici pe lună, am fost şocată, m-am întrebat: „oare, cine sunt toţi oamenii ăştia şi de ce mă citesc?“ şi mi-am dat  seama că am propriul meu ziar on-line.

❙    Eşti   redactor-şef   la   revista on-line feminis.ro. Ce are special feminis, cu ce se deosebeşte de alte reviste on-line dedicate femeilor?

–  feminis.ro este  o  revistă glossy  pentru femei smart şi sexy. Femei trecute de 30 de ani, femei care ştiu ce vor de  la viaţă.  Cititoarele, peste 220.000 pe lună, sunt de diferite  profesii şi fiecare  îşi  doreşte să  citească acolo  diverse subiecte. Sunt femei interesate de modă, la fel de bine ca şi de sănătate, dar  şi de tehnologie sau turism. Trebuie să satisfaci toate gusturile. Trebuie să le dai  orice informaţie şi-ar dori să găsească acolo.  Nu ştiu dacă feminis se deosebeşte în mod special  de  alte  reviste  on-line, poate  doar prin  calitatea  articolelor. Eu  am lucrat  în  presa  scrisă şi televiziune, nu  am lucrat în domeniul glossy. Aşa că am anumite pretenţii de la redactori şi îmi doresc  să scrie calitativ. De multe ori în on-line se pierde calitatea în detrimentul tag-urilor şi traficului.

❙     În această   revistă, după cum spui, te ocupi cam de tot. Cât de mult schimbă mediul on-line natura funcţiei? Trebuie să ştie un  redactor-şef al unei reviste on-line mai multe decât unul care conduce o revistă pe hârtie?

– În afară de planul  editorial, un redactor-şef de la o revistă pe hârtie trebuie să aibă informaţii şi despre distribuţie şi despre machetele de publicitate ce intră în revistă. Cel din  mediul on-line, nu are deloc  treabă cu distribuţia. Mi-e drag  să mă ocup de partea  editorială, de planificarea articolelor, de scris articole. În plus, faţă de redactorul-şef tradiţional, trebuie  să  ştii SEO,  să  ştii ce să  faci cu tag-urile, să  ştii să  alegi  titlurile  şi să  verifici ca articolele  să fie adaptate pentru motoarele de căutare. Tot redactorul-şef se mai ocupă şi de creşterea traficului. Dacă într-o zi mi-a scăzut numărul de vizitatori cu 1.000 de vizite, ştiu că în ziua aia trebuie neapărat scris un articol care  să  ridice  traficul  a  doua zi cu 2.000. Şi atunci iar mă bat cu googleanalytics să văd ce cuvinte  se  caută zilele  alea  pe  internet. Sau citesc tendinţele, ştirile, încerc să am exclusivităţi.

❙     În on-line sunt milioane de articole pe aceeaşi temă. Cum determini cititorul să ajungă fix la tine?

– În presa scrisă pui titlul în aşa fel încât să atragă  cititorul. În presa  on-line mai  adaugi ceva: titlul nu trebuie DOAR să atragă, dar mai trebuie şi să fie punctat de google, de motoarele de căutare. La fel şi primele rânduri din articol. Când lucram în presa scrisă, mă aşezam în faţa computerului  şi scriam  tot ce  îmi trecea  prin cap  referitor  la  articolul  pe care  îl aveam  de făcut. Acum, înainte  să scriu un articol, fac un research  despre ce s-a mai  scris pe domeniul ăla, care sunt tag-urile folosite, ce ar trebui  să scriu ca să diferenţieze şi, evident, caut tag-urile pe care îmi voi construi articolul. Apoi iau 10 cuvinte importante (cam ce cred eu din  ceea ce spun statisticile  şi, în special, googleanalytics) şi încep să scriu articolul. Din cele 10 cuvinte trebuie să fac un titlu atractiv şi un lead la fel de atractiv. Adică titlul şi primele  vreo două rânduri, chestiile  ălea ce apar  atunci  când  cauţi  ceva pe google. E ceva mai  dificil, dar  poate  şi mai incitant şi provocator.

❙     Pentru a reuşi în on-line e nevoie de a stăpâni enşpemii de competenţe?

– Trebuie să stăpâneşti multe ca să poţi  să te joci în mediul on-line. Să te adaptezi la cerinţele cititorului, să  ştii cum  creşte traficul, să  ştii când trebuie  să îl creşti, când să îl scazi (da, ai să râzi, ai uneori nevoie şi de asta). Trebuie să ştii să te faci iubit de cititori. Sau uneori urât de cititori. Internautul român citeşte site-urile care îi plac şi alea care nu îi plac. Trebuie să atragi  atenţia. Dacă ai  un site  banal  şi curat, nu îl citeşte mai nimeni.

❙     Şi după toate astea, mai ai şi un jurnal on-line, prcafe.ro… E blogul ăsta  oaza  de linişte unde îţi tragi sufletul după atâta alergătură cu treburi de „serviciu“?

– Eu sunt foarte matinală, trezesc găinile în cartier dimineaţa pe la şase şi jumătate. Iar pe blogul  meu scriu tot cam pe la ora aia, înainte  de a face prin parc tura  mea  cu bicicleta sau, iarna, ora de sală. Da, e oarecum  oaza  mea de linişte. Acolo îmi vărs frustrările, dar  şi bucuriile.  Spun ce cred şi, mai ales, spun ce nu pot spune în alte medii on-line. Internetul încă este destul de liber. Nu ştiu ce va fi când va fi aprobat  ACTA,  dar  până  una  alta, internetul are parte de libertate  de exprimare şi de expresie. Încă poţi spune orice pe net, ceea ce duce la o oarece stare de libertate  pe care ne-o dorim cu toţii.

❙    Care e feed-back-ul de la cititorii tăi?

– Păi nu prea ştiu, se pare că mă iubesc. Am câteva  cititoare  de  la  feminis care  mă  iubesc de-a binelea. Mi-au făcut cândva un tort şi mi l-au trimis.

Eu, neavând experienţă în glossy, ofer un alt tip de exprimare, un alt mod de abordare a materialelor. Poate asta este diferenţa dintre feminis.ro şi restul.“

 

❙    Munceşti mult. Câştigi mult?…

–  Nu   muncesc  exagerat, deşi  muncesc. Sunt multe lucruri de făcut, dar  dacă ştii cum să  organizezi lucrurile, poţi să  ai  mult timp liber. Aici e partea diferită de print şi e mai frumoasă. Nu depinzi de închiderea ediţiei şi termene  limită pentru asta.  Dacă ai ceva de pus urgent în on-line, o poţi face şi din supermarket pe  telefon  sau  de  la  o cafea  cu prietenele în timp ce  zâmbeşti şi eşti  bine  dispus. Iar  de câştigat… da, se câştigă mult mai bine decât în presa scrisă. Poţi face mai multe lucruri într-un timp mult mai scurt. Nimeni nu îţi cere să vii să stai la program şi să joci solitaire dacă nu ai ce face. Munceşti, ai. Nu munceşti, joci solitaire.

❙     Emisiunea de la radio3net.ro este o completare a lucrurilor pe care le faci în on-line?

– Emisiunea PRCafe a venit ca o completare a blogului. M-am bucurat foarte mult când am început colaborarea cu Radiodifuziunea Română, implicit radioul on-line Radio3net Florian Pittiş. Este o emisiune  atât video cât şi audio, şi poate fi ascultată în fiecare luni de la ora 21.00 pe net.  Înregistrările sunt postate  şi pe  blogul  meu. Invit  oameni   speciali  care  au  ceva  de  spus, oameni  care sunt mai  rar văzuţi pe la TV sau prin presă.

❙     Cu ce se ocupa Laura Pascu cu doi ani în urmă să devină cunoscută în mediul on- line?

– Am lucrat în televiziune de la 18 ani până pe la vreo 26. Apoi am cochetat cu PR-ul. Mint. Nu am cochetat, mi-am făcut o carieră din asta.  Nu poţi să faci on-line fără să ai habar de PR. On-line-ul este comunicare. Dacă nu ştii şi nu înţelegi comunicare, nu poţi face corect on-line. Prin urmare, pot spune clar că de 10 ani fac PR, că e în on-line sau off-line, deja asta nu mai contează. Le combin frumos şi îmi place. Deşi despre oamenii din on-line se spune că stau în casă la  calculator, nu dorm nopţile şi sunt  antisociali, ei bine, eu am prieteni, merg cu bicicleta, pictez, mă culc în fiecare seară pe la 12 şi mă trezesc  la  şase  dimineaţa. Consider  că am  o viaţă socială foarte activă. Mă duc şi la teatru, dar şi la evenimentele de profil.