how does ambien cause depression buy ambien no prescription how to get ambien to work better

xanax in hubby bars buy xanax réduire xanax

how long have you taken xanax buy xanax how long does .25 mg xanax last

can i take effexor and ambien buy ambien buy zolpidem online Augusta

snort 1mg xanax generic xanax over counter medicine like xanax

does a doctor have to prescribe phentermine buy phentermine online is phen375 better than phentermine

soma korean food soma online soma anxiety panic

abruptly stopping ambien buy zolpidem online ambien high youtube

convert klonopin to ativan buy ativan online combining ativan and percocet

can you mix ambien and lexapro buy ambien online zolpidem Oklahoma

ZOOM

Lecţia de erotism

November 11th, 2010, com Comenteaza

Pe Boulevard de Clichy, la doar o sută de metri de Moulin Rouge, se află Muzeul erotismului: unul dintre muzeele foarte bine cotate din Paris, ce poate fi frecventat atât de către abonaţii Luvrului, cât şi de obişnuiţii boite-de-nuit-urilor pariziene. Totul depinde de apetitul şi de open-mind-ul turistului.

Mi s-a părut extrem de firească prezența unui astfel de muzeu în acel cartier renumit al Parisului, de la poalele Montmartre, pe bulevardul doldora de tot felul de stabilimente ale plăcerii. Desigur, nu toți cei zece milioane de vizitatori anuali ai boemului Montmartre trec porțile acestui muzeu (peste 100.000 anual), dar cei care o fac, ziua, ca și noaptea, nu regretă. Dimpotrivă, poate că unii vor fi surprinși de lipsa oricărei vulgarități sau obscenități, adesea ieftine, care te trage de mânecă zi şi noapte, la tot pasul – din Place Pigalle până în Place Clichy. Chiar dacă afirmația poate părea doctă sau pur și simplu aiurea, o vizită la Muzeul erotismului este un act de cultură erotică universală. O lecție utilă oricărui om modern și cu atât mai mult unor românași sau româncuțe înghesuiți până ieri în frustrantele și ipocritele dogme ale castității și moralei comuniste. Nu numai românii au încă multe de învățat despre sex și amor, nu doar de la francezi, dar mai ales din imensa varietate de experiențe și credințe erotice ale tuturor semințiilor de când există lumea și pământul.

Povestea Muzeului erotismului a început abia prin 1995. Atunci, Alain Plumey, principalul creator al muzeului, împreună cu încă doi camarazi, a acceptat oferta unui grup financiar de a deschide un muzeu dedicat sexului chiar în locul consacrat, Place Pigalle – Boulevard du Clichy, din inima Parisului, care ar putea fi clasat – de ce nu? – drept un „teritoriu afrodiziac“. Cei trei colecționari autodidacți ai obiectelor de „cult“ erotic au avut la dispoziție doar doi ani pentru a aduna de pe tot globul acele piese necesare reprezentărilor sexuale din aproape toate culturile Pământului. Au luat legătura cu alți colecționari, le-au scris anticarilor renumiți din toată lumea, au bătut licitațiile din marile capitale, au dat anunțuri în cotidiene de mare tiraj sau în reviste populare „de profil“, au zburat în toate cele cinci continente pentru a scotoci răbdători, uneori cu folos, dar adesea fără spor, prin târguri și iarmaroace, pe tarabele artizanilor locali pentru a descoperi acele piese rare, semnificative și expresive care să ilustreze viziunea despre sex și erotism a oamenilor din locul respectiv. Spre exemplu, în Mexic, Alain Plumey a scotocit răbdător și fără nici un rezultat în patru piețe cu obiecte de artizanat, pentru ca abia în a cincea să găsească ceva interesant. Rezultatul este uimitor, pentru că, dacă toți știm sau am auzit câte ceva despre rafinamentul sexual al asiaticilor sau despre diferitele practici sau credințe erotice ciudate ale unor triburi africane sau sud-americane, este cu totul altceva să vezi statuete, desene, picturi sau obiecte autentice care ilustrează imaginarul senzual al acelor oameni.

Departe de a fi o „șușă improvizată“ de tip mioritic, pentru a le lua banii turiștilor creduli americani sau japonezi (9 euro intrarea, față de 9,5 euro biletul la Luvru sau 8 euro la Musée d’Orsay și 27 euro la Versailles), Muzeul erotismului te întâmpină la intrare cu o autentică centură de castitate medievală și se întinde pe șapte etaje, fiecare având un profil anume. Primele patru etaje cuprind fondul permanent de exponate al muzeului, iar ultimele trei sunt rezervate expozițiilor periodice de artă contemporană cu subiect erotic ale unor artiști francezi sau străini. Fondul permanent al muzeului este constituit din două etaje dedicate așa-numitului „erotism sacru“, legat de credințe religioase sau concepții filozofice de pe diferite continente, un etaj revine „erotismului profan“, exprimat prin lucrări folclorice umoristice sau satirice pe tema sexului și, în sfârșit, un inevitabil etaj consacrat erotismului franțuzesc și prostituției de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, până în 1946, când au fost închise casele de toleranță în Franța, subiect ilustrat prin numeroase cărți poștale, fotografii, documente și chiar filme erotice din epoca respectivă. Cu alte cuvinte, urcând etajele muzeului, urci din preistorie (toată lumea știe de celebra statuetă numită „Venus din Willendorf“) până în zilele noastre, pentru a descoperi obiecte ce dovedesc venerația omului în fața miracolului vieții, al fecundității și perpetuării voluptuoase a speciei.

Sculpturi, picturi, gravuri, amulete, măști, obiecte de ceremonie, prezervative, falusuri de pe toate continentele și din toate timpurile arată firescul unui act privit de unii drept un element de legătură între corp și suflet sau între religie și sex, drept rațiune de a trăi. Hindușii și budiștii cred că sexualitatea este un act spiritual ce permite o unire mistică cu dumnezeirea, dar că ejacularea spermei de către bărbat duce la reducerea forței acestuia și la scurtarea vieții. În unele zone rurale din Balcani sunt considerate sacre propria mamă, soție și soră, în timp ce țigăncile, prostituatele, cântărețele din local și străinele sunt percepute drept femei profane. Prostituția (anticii fenicieni practicau prostituția sacră în temple ale zeiței iubirii) sau virginitatea, de care se face atâta caz în civilizația iudeo-euro-atlantică, nu au nici o semnificație, nici un înțeles în multe culturi din Pacific, africane sau sud-americane, tot așa cum sărutul este universal în societățile occidentale, arabe sau hinduse, dar este necunoscut în unele zone din Africa. Dacă pentru occidentali a face sex în public reprezintă ceva obscen, inhibant, greu de conceput, în unele insule din Oceania, în Aleutine sau în Caroline a face dragoste în aer liber nu este deloc neobișnuit, actul fiind uneori o secvență din festivaluri și ceremonii erotice.

Arta erotică populară – inexistentă în România, unde „Povestea poveștilor“ („Povestea pulei“) din secolul al XIX-lea, a lui Ion Creangă, pare chiar și astăzi un text provenind dintr-o altă lume –, dincolo de totemurile și tabuurile sale, este extrem de recreativă, dând naștere unui artizanat licențios, debordând în toate colțurile lumii de o veselie sănătoasă și viguroasă. Concesiunile inevitabile făcute ludicului, frivolului sau comercialului ce pot fi imediat sesizate în toate aceste mici figurine, caricaturi sau jucărele, unele chiar cu veleități artistice, nu sunt nici vulgare, nici anoste, nici triviale, ci doar amuzante, incitante, uneori naive, dar mereu libere de dogme și false prejudecăți. Cei care doar au auzit sau citit despre faimoasele „maisons closes de Paris“, bordelurile sau casele de toleranță de la începutul secolului XX, pot să vadă în acest muzeu nu doar fotografiile fetelor, dar și luxoasele detalii de interior, prețurile și condițiile de prestare a serviciilor sexuale. În fine, după atâtea „documentare istorice“, obositoare prin densitatea și spectaculosul informațiilor, un pic de relaxare artistică în expozițiile de pictură, sculptură și artă fotografică erotică de la ultimele etaje pică foarte bine.

După o asemenea vizită, un turist român adult nu poate să nu-și aducă aminte, prin contrast, de aberanta pudibonderie comunistă a Epocii de aur, de ipocrizia fără margini a Codului eticii și echității socialiste, de cenzura totală a oricăror secvențe cu cea mai mică aluzie erotică din ilustrațiile sau filmele românești, de eroii comuniști sau voievozii asexuați din cinema, de anumite pagini foarte uzate din „Răscoala“ lui Rebreanu și, nu în ultimul rând, de criminala politică demografică a lui Ceaușescu. Muzeul erotismului din Paris este pentru români o altă lecție de civilizație și bun gust, un exemplu rafinat de joie de vivre, care, împreună cu multe alte aspecte, face ca denumirea de „petit Paris“, autoatribuită Bucureștiului contemporan, să pară doar un apelativ emfatic.

foto Călin Hentea

Taguri:

Comenteaza