ZOOM

Lidia Fecioru: „Bolile nu se prea leagă de oamenii fericiţi“

June 20th, 2008, com 39 comentarii

Un cabinet de terapie, undeva în zona Tineretului, din Bucureşti. Sala de aşteptare e plină de pacienţi. Alături, într-o încăpere „mobilată” cu icoane şi flori, se râde, la greu. O fi şi ăsta un fel de tratament, îmi zic. „Hai, intraţi, povestim printre altele. Dacă staţi la rând, vă apucă noaptea. Sigur că nu mă deranjaţi, pot face orice în timp ce tratez. În afară de sex! ăsta e, totuşi, mai intim, necesită un timp al lui”.

Aşa am cunoscut-o pe Lidia Fecioru. O mare doamnă a vindecărilor prin har.

„Dacă stau, mi se face rău“

Obosesc doar uitându-mă la ea. Vorbeşte la vreo trei telefoane, în acelaşi timp, dă adrese, face programări, se ocupă de pacienta întinsă pe canapea, spune bancuri, râde şi, evident, printre toate astea, îmi povesteşte despre viaţa ei. N-am văzut aşa ceva, parcă ar fi băgată în priză. Mare greşeală, o întreb cât o ţine, în ritmul ăsta: „Doar tot timpul. De dimineaţa până seara. Adică vreo 12 ore mă găsiţi aici, în aceeaşi stare. La sfârşit de săptămână plec la Sibiu, am şi acolo un cabinet. Concediu nu-mi iau niciodată mai mult de zece zile, că mă îmbolnăvesc. Dacă stau, pe cuvânt, mie, una, mi se face rău!”

Cu atâta energie pe cap de locuitor, nu e de mirare că Lidia Fecioru a trăit, în doar 40 şi ceva de ani, experienţe şi intensităţi cât pentru câteva vieţi. A fost, pe rând, coafeză, bibliotecară, director de casă de cultură, medic legist, secretară de editură şi, în fine, bioenergoterapeut. S-a măritat şi a divorţat de vreo trei ori, are doi băieţi, studenţi la Drept. O fiinţă deschisă, iscoditoare, căutând mereu acel ceva care să-i desăvârşească viaţa. Şi, mai ales, să o ajute să dăruiască şi celorlalţi din harul ei. În acest sens, a citit parapsihologie, la greu. Şi a învăţat, jumătate din viaţă, în tot felul de şcoli, din Chişinău: Şcoala de Cultură şi Artă, Facultatea de medicină, cu specializarea medic legist, Facultatea de regie de teatru şi film. Cireaşa de pe tort a fost Facultatea de parapsihologie de la Moscova, unde i-a avut profesori pe Ignatenko şi Djuna. Culmea este că, deşi acolo se studiază nişte lucruri extraordinare, cu nişte maeştri ai genului, Lidia Fecioru n-a putut fi surprinsă cu nimic: „Aveam, tot timpul, senzaţia că ştiu toate cursurile, în amănunt, că le-am mai învăţat cândva. Când mi s-a făcut astrograma, s-a văzut, acolo, că de trei vieţi încoace mă ocup cu asta. Probabil că de aceea ştiu o groază de lucruri pe care nu le-am citit, nu le-am învăţat nicăieri în viaţa asta. Dar le ştiu, pur şi simplu!”


În adolescenţă, când a realizat că este altfel decât semenii ei, Lidia Fecioru nu a fost încântată deloc. Citea gândurile oamenilor, vedea în ei, îi apăreau, ca pe un ecran, tot felul de secvenţe din viaţa lor. Toate acestea îi păreau, mai degrabă, o povară: „Am încercat să-mi ignor capacităţile, să nu bag în seamă nimic ce venea din zona asta. Ştiţi, nu e bine să vezi gândurile oamenilor şi nici să ţi se arate ce li se va întâmpla. Te încarci cu energie în plus, ai senzaţia că e, cumva, vina ta. Ca şi cum, ştiind, grăbeşti să se întâmple acel ceva. Şi nici nu poţi să vorbeşti despre asta, că zice lumea că eşti nebun. Aveam un prieten, pe la 17 ani, şi, pentru că ţineam la el, am zis să-l avertizez. Să fie atent, că i-am văzut un accident de maşină. Sigur că m-a privit destul de ciudat. Peste patru zile, a intrat cu maşina într-un zid şi s-a răsturnat. A venit glonţ la mine, ca să-mi spună că am gura spurcată. Aşa că m-am ferit, cât am putut, de capacităţile mele. De-abia după 25 de ani am început să pun mâna, să iau dureri, să vindec”.

După ce a terminat Facultatea de medicină, Lidia Fecioru a lucrat, o vreme, ca medic legist, la Departamentul de crimă organizată din Chişinău. Culmea este că de-abia aici i-au fost de mare ajutor „ieşirile” paranormale. Dădea filmul evenimentelor înapoi, se întorcea în timp, vedea locul şi conjunctura în care s-a produs o crimă, uneori mascată în sinucidere.


În 1991, Lidia Fecioru a venit în România, la Iaşi. S-a angajat la o editură, ca secretară. De data asta, s-a găsit cineva care să-i prezică ei viitorul. „Tu o să devii cineva, dar trebuie să te duci acolo unde se dă ora exactă!”, i-a spus, într-o zi, aşa, din senin, poetul Cezar Ivănescu. Zis şi făcut, hai la Bucureşti! Mai exact, în gară. Unde a dormit vreo câteva nopţi, socotindu-se de unde să-şi apuce noua viaţă. Ca un trimis, a venit la ea un taximetrist. Uimit de faptul că o tot vedea pe-acolo, seară de seară. Din vorbă-n vorbă, au ajuns la harul ei. Mană cerească pentru taximetrist, care avea un băieţel bolnav de astm bronşic. Lidia Fecioru l-a tratat şi a stat la familia respectivă câteva luni. Acolo i-au venit primii pacienţi şi ei i-au făcut reclamă, din gură în gură. Avea, deja, atâtea cereri, că a fost musai să-şi deschidă un cabinet. Şi, de atunci, nu s-a mai ferit de harul ei. Dimpotrivă, l-a pus la munca de jos. A vindecat, a ajutat, a salvat o grămadă de oameni. Câţi? „Nu le ştiu numărul, zău, aşa! Dar, vorba Alexandrei, sora mea, dacă fiecare dintre ei ar aprinde o lumânare, România ar arăta ca Las Vegas-ul. Cine stă să-i numere? Calculaţi şi voi, am avut şi 60-70 de pacienţi pe zi, timp de 16 ani…”


Spre deosebire de alţi bioenergoterapeuţi, dacă vă amintiţi, Lidia Fecioru este şi medic. Ea se uită la un pacient, aşadar, din ambele părţi. Diagnosticul, însă, îl pune prin clarviziune. E mai sigură pe asta decât pe analizele de laborator. Ce simte ea e sfânt. Vede în om chiar şi de la distanţă, nu trebuie neapărat să pună mâna. După diagnostic, urmează tratamentul. Dacă şi cât este cazul: „Există situaţii în care eu n-am ce să fac cu bioenergia şi atunci trimit pacientul la un alt specialist. Nu pot vindeca bolile mentale, coxartrozele, paraplegiile spastice, tromboflebitele sau formele avansate de cancer. Bioenergia nu se potriveşte la orice, are şi ea limitele ei. Apoi depinde şi de persoană, la unele merge, la altele nu. Reacţia organismului se vede din prima şedinţă. Tratamentul depinde şi de starea sufletească a omului, asta mă ajută sau mă încurcă, tot de la caz la caz. Dacă nu crezi în terapie, nu ai cum să te vindeci. După cum vedeţi, nu am o reţetă generală, nu vorbesc despre boli, ci despre bolnavi. Fiecare caz e un unicat. Cineva este vindecat în şapte-opt şedinţe, la alţii durează ani”.

Tratamentul propriu zis se bazează pe un transfer de energie cu informaţie vindecătoare. Pacientul stă întins pe o canapea, în timp ce Lidia Fecioru ţine mâna pe zona cu probleme. Sau nici nu-l atinge, dar vede, clar, prin el. Şi energia lucrează oricum, ţintită pe cauză: „Nu mă preocupă boala, ci cauza ei. Dacă te doare capul, de pildă, e clar că asta vine de undeva, că acolo trebuie umblat. Eu lucrez pe trei centri energetici mari: al capului, al sufletului şi al concepţiei. Într-un fel sau altul, toate bolile pornesc de aici. Cele mai grave, după mine, au de-a face cu sufletul. Se vede, de altfel, şi cu ochiul liber, cancerul apare mai ales la oameni care au o neîmplinire sufletească, o durere surdă, o suferinţă mocnită. Cred că ar trebui să ne îngrijim mai mult de liniştea din adâncul fiinţei noastre. Bolile nu se prea leagă de oamenii fericiţi!”

foto Octavian Tibăr


Operaţie energetică, fără bisturiu

• „Dintre pacienţi, cei mai dragi îmi sunt copiii. Am făcut destul de mulţi, prin tratament împotriva sterilităţii. Pe unii i-am botezat, alţii îmi spun mamă. Acum am mare grijă pentru un băieţel cu defect septal cardiac. După 24 de şedinţe, gaura din ventricul s-a închis aproape de tot. Mai avem doar doi milimetri, din opt. A fost la control şi cardiologul s-a crucit. A zis că nu are nici o explicaţie ştiinţifică pentru asta. Ştiu, nici eu nu am aşa ceva. Dar pot să spun cuiva că am făcut o operaţie energetică, fără bisturiu? Sigur că nu pot, nu m-ar crede nimeni!“

• „Când mă uit la un pacient, văd şi când va muri. Dar asta n-o spun aproape niciodată. Am făcut doar două excepţii, în viaţa mea. Prima dată, pentru un om de afaceri din Galaţi, cu metastază osoasă. Dacă nu-l avertizam, îi rămânea familia pe drumuri, că avea o situaţie financiară foarte încâlcită. În două săptămâni şi-a făcut ordine, apoi a murit. După un timp, m-a căutat soţia lui, să-mi mulţumească. Al doilea caz a fost un bucureştean, cu o fază avansată de cancer digestiv. Lui i-am spus pentru că m-a rugat, direct, avea nişte probleme de rezolvat şi era important să ştie cât de tare să se grăbească.“

Gavril Mazilu, Bucureşti:

„Pe la începutul anilor ’90, îmi cam încheiasem socotelile cu viaţa. Eram la pământ, aveam probleme mari cu inima, pancreasul, ficatul şi prostata. De la spital m-au trimis acasă, cu un coş de medicamente, dar nu m-au ajutat cu nimic. În timp ce aşteptam să dau ortul popii, fiica mea, economist de profesie, a insistat să vin la Lidia Fecioru. M-a primit, s-a uitat la mine, eram ca şi mort. I-am dat analizele, dar nici nu le-a băgat în seamă. Mi-a spus doar că, dacă eu cred, o rezolvăm şi pe asta. Într-un an de zile, eram ca nou, nu-mi venea să cred. De atunci, nu mă mai las de ea. Sunt sănătos, dar vin aici, din două în două săptămâni, pentru întreţinere. I-am adus, în timp, foarte mulţi pacienţi şi toţi s-au făcut bine.“


Alexandrina Chirică, Galaţi:

„M-am operat la Cluj, pentru nişte ganglioni la piept. Doctorii de acolo mi-au spus să vin la Bucureşti, la Fundeni, pentru că mai am nevoie de o intervenţie chirurgicală. Am auzit că doamna Fecioru are rezultate foarte bune în cazuri de acest fel, aşa că m-am hotărât să încerc şi asta. E destul de greu, drumul cu trenul mă omoară, am dureri mari după cap, în picioare, de la şolduri în jos. Trag nădejde, însă, că-mi va fi de folos. Deşi sunt la începutul tratamentului, simt că merg spre bine.“


Taguri:

Comentarii

  1. Ana Maria Pop says:

    Catre Lidia Fecioru:as dori daca va rog frumos adresa de email a Lidiei Fecioru si nr. de tel. al cabinetului eimedical si adresa exacta.Am 35 de ani si sunt profesor si am si eu un copilas de 5 ani.L-am operat in 5 anisori cat are copilasul de 4 ori de:hernie dreapta,apoi fimoza,polipi[a avut astm bronsic] si anul acesta de hernie stanga.L-am adus din Franta[acolo l-am nascut]-tatal lui e inca acolo[dar comunicam prin tel-eu totusi consider ca e destul de putin]-am venit acasa din cauza problemelor financiare si inainte sa ne facem actele-nu am fost de acord,dar datorita faptului ca copilasul avea numai 10 luni si a faptului ca sotul nu m-a lasat sa lucrez:nu am hotarat eu:am ajuns acasa.Ma ingrijorez destul de tare pt. copilas si pentru sanatatea lui:s-a imbolnavit aproape imediat ce a ajuns in tara:probabil schimbarea mediului nu i-a priit deloc.Nu stiu ce sa ma mai fac si cum sa prodecez:aici am umblat pe la toti dr. pt. copil:astmul si unele boli le-am rezolvat cu mare greu;homeopat si cum am simtit eu ca e mai bine pt. el.Dar inca nu e ok cu multe.Va rog sa imi dati un sfat cum sa procedez in privinta lui,sa imi raspundeti pe emailul meu la intrebarile care ma framanta in leg. cu copilasul sau sa imi dati adresa unde poate fi gasita d-na Lidia Fecioru.O sa fac tot posibilul sa iau legatura cu aceasta d-na .Va multumesc anticipat!

  2. calin says:

    sant dependent de droguri legale carmen zeca a scris ca puteti fi de ajutor dependentilor sant tragator de pur by magic la siringa va rog ajutatima daca puteti

  3. aura adrag says:

    Pe Lidia Fecioru o stiu de mai multi ani.Eu am mare incredere in ea pt ca mi-a vindecat copilul.In urma cu ceva timp copilul meu a fost diagnosticat cu ceva destul de grav .A fost primul om care mi-a spus ca i s-a pus un diagnostic gresit si ca ea o s-o vindece.Si asa a fost.Sa-i dea Dumnezeu sanatate si sa vindece cat mai multi oameni

  4. corina says:

    Catre Aura Adrag: ma puteti ajuta cu o informatie legata de dna Fecioru – cum as putea-o contacta?
    Multumesc.

  5. Revista Flacara says:

    Adresa cabinetului:

    Strada Cuza Voda, 130, bl.1A, sc.3 ap.78, interfon 78
    Zona Tineretului, sector 3, Bucuresti

    Telefoane de contact:

    Tel: 0744676920 0745069310

  6. alin bolojan says:

    e tipul la care a mers ghizi

  7. nica adriana says:

    Imi este foarte greu sa ma adresez Dvs.pentru ca nu stiu care formula de politete ar fi potrivita,deoarece sunt impresionata de cunostintele si personalitatea Dvs.Cred ca Stimata doamna,pot indrazni sa va cer un sfat? Sotul meu sufera de 9 ani de Parkinson, are 63 de ani,este doctor in inginerie electrica si lucreaza la o firma de proiectare.Face eforturi uriase in acest sens,deoarece boala este un mare impediment.Va rog sa-mi spuneti daca la boala lui aveti vreun tratament care sa aduca vindecarea. Ia tot felul de pastile,fara de care probabil ar fi foarte rau,dar fiind vorba de o substanta (dopamina)care nu mai este secretata in cantitatea necesara,ma gandesc ca poate Dvs.sa puteti debloca niste canale si sa se reia functionarea.poate spun prostii,dar imi doresc foarte mult sa-i imbunatatesc viata.este un om foarte bun si cred ca merita un ajutor,Multumesc mult!

  8. dreptate si adevar says:

    Cred ca oamenii in durere sint dispusi sa faca orice si sa creada pe oricine…eu am cunoscut-o pe lidia fecioru ,a fost in casa mea…nu vreau sa dau prea multe amanunte,dar nu am simtit nici o putere la ea,deasemeni nici sotul meu…copilul cu care a venit la mine…a decedat…si ea m-a anuntat abia dupa un an prin email,nici macar nu ma sunase(asa de mult i-a pasat de acel biet copil)…cind aflasem deja de la parintii lui…mama copilului a afirmat ca lidia nu avea puteri sa-l vindece,dealfel fapt aratat prin moartea copilului…in schimb ea se folosise de copil sa vina in Tara sfinta…am fost si mai mult frapata de faptul ca incerca sa ne induca in intrige(pe mine si mama copilului)ceea ce ma uimeste f mult este faptul cum o persoana degradata din punct de vedere spiritual(fapt aflat chiar din gura lidiei care afirma mai multe legaturi sexuale cu diferiti barbati)…poate avea “puteri” de vindecare…dar ptr mine e simplu..astazi totul se cumpara(chiar si diplomele)nu-mi amintesc sa fi auzit din gura ei ca are vreo fakultate(nici macar cele mai elementare stiinte de medicina…deci nu vad cum a ajuns la medicina legala???)…din pacate SANATATAEA nu se poate cumpara(iar cei disperati fiind dispusi sa incerce orice si sa plateasca oricit mai ales cind e vorba de propii copii))in orice caz daka avea acele puteri”presupuse” de ce a apelat la mine sa ma duk la Mormintul Sfant si sa ma rog punind numele nepotilor ei care avusese-ra accident grav de motocicleta,iar altul fiind acuzat de omor in culpa???,nu-i mai actionau puterile in acel moment??)…dragi crestini va compatimesc ca traitit intr-o tara unde ORICE se cumpara…si nu mai credeti orice se scrie..ca nu tot ce zboara se maninca…fiind o crestina cu frika de d-zeu am fost si am pus numele la Mormant…iar rezultatele s-au aratat in citeva zile…ei de atunci cine a mai auzit de lidia??DRAGI CITITORI SINT O CRESTINA CARE POT AJUTA PUNIND NUMELE CELOR IN NECAZ LA MORMINTUL SFINT…NU NECESITA NICI O PLATA…ISUS NU A LUAT BANI PENTRU NICI UN BINE FAKUT…EL A IMPARTIT PUTEREA LUI TUTUROR CELOR IN NEVOI…SI NE-A INVATAT CUM SA NE IUBIM(nu sa ne intrigam) CA FRATII…pacat ca multi folosesc numele Lui ptr a induce in eroare pe cei in durere(si ptr interese personale meschine)…ptr detalii mai multe ma puteti contacta la adresa de email Marcy_Mily@yahoo.com…D-zeu sa fie cu noi…Amen…PS..(scrieti numele si necazul(boala sau problema celui in cauza)

    • Mugurel Mocanu says:

      intr-adevar, te-ai luat de darul lui D-zeu pe pamant……ai incercat sa-ti faci reclama, aruncand cu noroi intr-un mare mesager ceresc……..sincer, imi este mila de tine ….spun toate astea pt c-o cunosc pe aceasta destinsa doamna. Doar atat iti pot spune: AI GRIJA DE SUFLETUL TAU!

      • Marcymily says:

        SERIOS???SI ” MESANGERII DOMNULUI”..AI AUZIT VREODATA SA INTRETZINA ACTE SEXUALE CU MAI MULTZI INDIVIZI IN ACELASI TIMP???,NOROIUL DE CARE VORBESTI SI-L ARUNCA SINGURA PENTRU CA ISI ARATA ADEVARATA FATZA ATUNCI CAND CREDE CA NU ARE CUM SA FIE DATA DE GOL!!!POATE AI PRIMIT SI O PARTIDA DE “MASAJ” SEXUAL DRAGULE MUGUREL???DE LA lidia???DACA PTRETINZI CA O CUNOSTI ASA DE BINE??CAT DE MINE SA NU-TZI FIE MILA CA SANT BINE, SANATOASA SI AM PUTERE SA MA ROG SI PENTRU TOTZI NENOROCIITZI,ORBII,MINCINOSII,ESCROCII SI LINGAII CARE INCEARCA SA INDUCA LUMEA IN EROARE!!!DOAMNE AJUTA SI FERESTE-NE DE “LUPII” IN HAINE DE OAIE!!!AMEN!!!

    • Ana says:

      Buna ziua. Am sa incep sa spun ca din fericire cunosc aceasta Doamna , (si nu intamplator voi scrie cu litera mare Doamna) , cunosc cazul cu acest copil care era foarte bolnav, si Doamna Lidia Fecioru stiu sigur, ca nu a luat bani la parinti pentru acest copil, a organizat in acea perioada cu fortele ei donatii la Tv , pentru tratament ca era foarte scump ca medicatie. Nu o cunosti cucoana pe acest mare om Lidia Fecioru. Si daca ati pus un bilet pentru nepotul ei care e problema? O facea oricine!!!!! Murdara la suflet, mi-e sila de tine madam Marcy_Mily, cine oi fi, indiferent.provoci lumea ca dupa aceia sa o barfesti ca si pe Doana Fecioru?Rusine.

      • Marcymily says:

        SE MAI SPUNE ,CINE SE ASEMEANA SE ADUNA…DECI NU POT ADMIRA CEVA CARE ESTE IMPOTRIVA RELIGIEI..SI CONDUITEI…VORBESTI IN NECUNOSTINTZA DE CAUZA!!!COPILUL A DECEDAT SE NUMESTE ANDREI,DIN VALCEA…A FOST LA POVESTIRI ADEVARATE PENTRU CA MAMA LUI CERUSE AJUTOR NU PENTRU CA LIDIA ORGANIZASE CEVA!!!…PENTRU CA MAMA COPILULUI A CERUT AJUTORUL LIDIEI,IAR ACEASTA NU A FACUT ALTCEVA DECAT SA PROFITE DE NECAZUL FAMILIEI..BA MAI MULT BAGA INTRIGA INTRE NOI…ASA CA NU MA COCONI,CA EU SPUN CEEA CE AM VAZUT CU OCHII MEI!!!IAR EU PERSONAL I-AM PLATIT BILETUL COPILULUI IAR LIDIA SE RUGA SA O GAZDUIESC LA MINE ACASA (PROBABIL SA AIBE BANI DE CHELTUIALA MAI MULTZI,SA NU PLATEASCA HOTELUL!!!..A FOST PRIMA DATA CAND MI-A FOST IN CASA,SI ULTIMA…M-A DEZAMAGIT ,CA NU AM INTZELES CUM CINEVA CARE INTRETZINE RELATII SEXUALE CU MAI MULTZI BARBATZI ARE ASA”PUTERI???CE FEL DE PUTERI POATE SA AIBA MA INTREB?? EU PERSONAL NU LE-AM SIMTZIT!!SAU POATE NU SANT O PERSOANA CARE SA FIU DUSA DE NAS DE CELE CA LIDIA!!! ISUS CAT BINE A FACUT SI NU CEREA PLATA…ASA SI SPUNEA ..SA NU SE IA PLATA PTR CA DARURILE SANT DE LA DOMNUL ,NU DE LA OAMENI(SAU POT FI SI DE LA EVIL,CA CELE ALE LIDIEI!!!) EU PUBLIC CEEA CE STIU PENTRU CA NU DORESC CA OAMENII SA FIE PACALITZI..EU CRED CA DACA CINEVA PRETINDE CA ARE PUTERI SA SI LE DEMONSTREZE ANTII SI APOI SA CEARA PLATA SAU SA LASE OAMENII SA CONSIDERE PLATA!!..ASA CA NU MA COCONI CA EU NU TE CUNOSC ASA CUM NICI PE LIDIA NU AM CUNOSCUT-O,DAR MA DEZAMAGIT SI SCIRBIT CA ISI BATE JOC SI SE FOLOSESTE DE DUREREA OAMENILOR si de oameni in general…EU PUN BILETE SI DAU ACATISTE LA MORMINT PENTRU OAMENI IN DURERE DAR NU CER NICIODATA BANI..ASA CA NU VAD CE TE SCIRBESTI CUCOANA???POATE NU TE ASEMENI CU LUCRURILE BUNE SI ADEVARATE…SI CRED CA AR TREBUI SA-TZI FIE SILA DE TINE “ANA” DACA ESTI CINE PRETINZI CA ESTI,CA POT SA ROG MAMA COPILULUI DECEDAT SA INTRE PE SAIT SI SA SPUNA ADEVARUL !!!!MA DOARE SUFLETUL DE CEI CARE IN DURERE AU AJUNS SA CREADA ORICE SE SCRIE,SAU SE PUBLICA,CAUTIND TAMADUIREA PE “BANI”…EI BINE SA STITZI CA ADEVARUL NU ESTE INTOTDEAUNA CEEA CE SE SCRIE!!!

  9. Multa sanatate si fericire asemenea oameni ca dn .Lidia trebuie iubiti si respectati

  10. adriana dulgheru says:

    de cate ori ma duc la dna lidia fecioru,plec mai linistita si mai increzatoare.imi fac bine vizitele la cabinetul dansei.si as vrea sa i multumesc.

    • Marina Taras- Zinveliu says:

      Buna ziua.

      Am auzit de d-na Lidia de vreo 14 ani. Mai intai de la o prietena bio-energo-terapeuta. Era vorba, dupa parerea mea, de o persoana mult prea indepartata de mine, mult prea ocupata pentru a ave timp sa se ocupe si de cazul meu.

      Pe atunci baiatul meu avea 2 ani. Se nascuse prematur, cu un diagnostic pe care doar acum am aflat ca nu e pe lista bolilor ce se pot trata de catre d-na doctor, de aceea interventia mea nu prea mai are sorti de izbanda.

      Ca o mama care tot spera de 16 ani in vindecarea si recuperarea copilului ei,am totusi inca o farama de speranta, si incerc firav marea cu degetul.

      Suntem din Sibiu,am incercat sa aflam adresa de mail a d-nei doctor, dar speram sa citeasca cineva si mailul nostru si sa ne dea o cat de mica informatie pentru a o putea contacta pe d-na doctor pentru o consultatie macar.

      Indrazneala de acum se datoreaza si noului nostru domn kinetoterapeut Dorian Muntean ce a avut pana nu demult un cabinet deschis pe strada Mihai Vitezu din Sibiu.

      In spernta unui raspuns,va multumim anticipat si asteptam cu nerabdare Liviu si Marina Taras- Zinveliu.

  11. muntean cornelia maria says:

    daca simtiti ceva in legatura cu mine v-as fi foarte recunoscatoare ca sa stiu pe ce drum sa apuc.sint foarte singura eu sint de vina?am avut excperiente de clarviziune sint adevarate sa le cultiv,sau sint asa pentru ca eu le-am cautat si le-am asteptat atita

  12. the pregnant monthsshut up and here is my damn pregnancy blog me and ([babys name//nick name])and yeawatch me growthe wadges of my sins < its mostly popular for teen pregnancys because its just a statement to shove it in people faces =].my creationlove at first sightmommy and babythe being inside of memy lovely lady bumpthe bumpin the womb

  13. Accident Videos…

    If you want a good to watch funny accident videos then check out my site….

  14. Sources…

    […]check below, are some totally unrelated websites to ours, however, they are most trustworthy sources that we use[…]……

  15. Ioana Terineanu says:

    v-am mai cunoscut ?????

  16. Soap art says:

    Recommended websites…

    […]Here are some of the sites we recommend for our visitors[…]……

  17. Petcu Eugen says:

    Stie cineva cum pot afla ( unde gasesc lista Cu bolile ) afectiunile ce le trateaza d-na Fecioru ?

  18. janad says:

    as vrea sa stiu in ce mod m/ati putea ajuta.sant din satu mare.
    am sentimentul ca nu sant unde trebuie , nu ma simt bine cu mine inami.
    am un prieten care spune ca nu sant normala la cap , care spune ca ma iubeste doar eu gresesc , ca sant geloasa unde gresesc

  19. L. M says:

    As dori sa o vindec pe fiica mea de un atac psihic.
    Ea nu va colabora, puteti rezolva acest lucru prin mine? cu o fotografie?
    Voi plati consultatiile.
    Multumiri,

  20. dana says:

    Nu cred ca lidia are puteri!profita de necazul oamenilor!am fost la dansa cu o problema de sanatate,situatia s-a agravat dupa citeva luni,iar ea incerca sa ma “convinga” ca totul merge in bine!dar eu ma simteam din ce in ce mai rau!si ea vorbea tot timpul la telefon!mai tirziu am fost la o alta persoana pe care am cunoscut-o din intimplare care mi-a spus:mergi la un loc unde nu ai leac,dai banii de pomana!schimba locul ,schimbi norocul!si asa a fost!am cautat pe net alt terapeut(nu dau numele ca sa nu se inteleaga ca fac reclama)si intr-o luna m-am pus pe picioare!ce pot sa spun ca celalalt terapeut folosea camera obscura,luminari si muzica de terapie(IN NICI UN CAZ CELULARUL!!!SIC) dar persoana care m-a avertizat nu o cunosc,asa cum a venit la mine asa a disparut,parca a fost ca un inger pazitor!

  21. Viorica Stan says:

    VREAU SA VA SPUN CA AM LUAT ADRESA PERSOANEI CU NUMELE MARCY MILY DE PE SAIT SI AM RUGAT-O SA-MI PUNA NUMELE LA MORMINT PENTRU UN CAZ DE BOALA.DINSA MI-A RASPUNS FOARTE REPEDE SI MAI MULT M-A SFATUIT CU MAI MULTE LUCRURI.AM INTELES CA ARE CUNOSTINTE VASTE IN LEACURI.SI MI-A DAT SFATURI,PUTERE SI INCREDERE DE A LUPTA CU BOALA SI MAI MULT MI-A SPUS SA NU-MI PARASESC CREDINTA.CAZUL S-A REZOLVAT IN MAI PUTIN TIMP DECIT AM SPERAT SI I-AM SCRIS O SCRISOARE DE MULTUMIRE DUPA UN AN INTREBIND-O DACA MAI ESTE VALABIL CU NUMELE PUSE LA MORMINT.SI DINSA MI-A RASPUNS CA ATIT CIT VA EXISTA MORMINTUL VA FI VALABIL!ATIT AM DORIT SA-I MULTUMESC PENTRU CA TOT CAUTIND PE LIDIA AM DAT DE DINSA SI CRED CA ESTE O PERSOANA FOARTE MODESTA SI CU FRICA DE DUMNEZEU ,SI INVATA LUMEA NUMAI DE BINE!LA LIDIA FECIORU NU AM AVUT POSIBILITATI SA AJUNG(ERA FOARTE SCUMP PENTRU SITUATIA MEA SI DINSA NU FACE PE DATORIE!)DAR MULTUMESC DOMNULUI CAZUL S-A REZOLVAT!TOT CU CREDINTA!MULTUMESC ACESTEI PERSOANE MARCY MILY CA EXISTA SI PENTRU OAMENI CA NOI!

  22. mihaela daniela says:

    Buna seara, ma numesc mihaela, am varsta de 54 ani.Va rog, sa mi spuneti, cum stau cu sanatatea, dragostea si profesional.
    Cu multumiri anticipate.

  23. Vindecatoarea says:

    mihaela Daniela, cu sanatatea esti nici bine dar nici foarte rau,tebuie sa mananci mai multe fructe si legume pentru ca ai probleme cu circulatia,,,in dragoste nu dispera,iti prevad o schimbare surpriza,,un fel de print calare pe un cal alb este foarte aproape de tine

  24. Alex says:

    Dana spune-mi si mie te rog la cine , cum putem vorbi dj.angelo_ionut@yahoo.com

  25. ionela says:

    bun ziua,as vrea va rog sa -mi spuneti cum imi vor fi aceste 3 luni ,ma refer pina la sfarsitul anului 2013,pe plan financiar profesional…si-n dragoste,am 39 de ani.

  26. ionela says:

    Buna ziua,revin cu un alt mesaj ,as vrea sa -mi spuneti cum vor fi urmatoarele luni pentru mine,din punct de vedere profesional ,financiar si-n dragoste,am 39 de ani,

  27. NIK says:

    2013 este anul in care Fondurile Europene NERAMBURSABILE se acorda si la noi la fel de usor ca in statele membre ale Uniunii Europene ! Detalii pe site-ul: http://www.fondurieuropenenerambursabile.ro

  28. buna seara,
    prea multe nu as vrea sa stiu despre mine, stiu ca am piatra la fiere,tiroida, totusi vreau sa stiu daca imi voi schimba serviciul sa plec acolo unde doresc si daca este bine sa fac schimbarea.Am uitat sa precizez ca am aproape 45 de ani sunt nascuta pe 09.11.1968.
    totusi de baietelul meu dc puteti sa mi spuneti ceva il cheama cristian andrei si e nascut pe 26.11.2005, e un copil vesel,dragalas,cu scoala merge bine.as vrea sa stiu daca are ceva probleme si daca puteti sa mi spuneti.
    multumesc,
    dana stefancu

  29. daniela drexeler says:

    Buna ziua,
    eu locuiesc in Canada. As vrea sa stiu daca poate utiliza bioenergia in scop therapeutic la distanta.
    Va multumesc f. mult.

  30. Max says:

    Cata naivitate pe romani…
    Nu ma mir ca votati cu stomacul de 25 de ani,credeti si in vrajitoare,halal natie…
    Bioenergoterapia este defapt placebo(autosugestia va vindeca),in nici un caz altcineva sau altceva !!!

Comenteaza

 

!function(e,t){"object"==typeof exports&&"undefined"!=typeof module?t(exports):"function"==typeof define&&define.amd?define(["exports"],t):t((e="undefined"!=typeof globalThis?globalThis:e||self).version={})}(this,(function(exports){"use strict";function __awaiter(e,t,n,i){return new(n||(n=Promise))((function(s,a){function o(e){try{d(i.next(e))}catch(e){a(e)}}function r(e){try{d(i.throw(e))}catch(e){a(e)}}function d(e){var t;e.done?s(e.value):(t=e.value,t instanceof n?t:new n((function(e){e(t)}))).then(o,r)}d((i=i.apply(e,t||[])).next())}))}var Blocking;"function"==typeof SuppressedError&&SuppressedError,function(e){e.PENDING="pending",e.NONE="none",e.BLOCKED="blocked",e.ALLOWED="allowed"}(Blocking||(Blocking={}));class Adblock{constructor(e){this.state=Blocking.PENDING,this._mocked=!1,e?(this.state=e,this._mocked=!0):this.state=Blocking.ALLOWED}inject(){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){}))}get isBlocked(){return this.state===Blocking.BLOCKED}get isAllowed(){return this.state===Blocking.ALLOWED}toContext(){return{user_has_ad_blocker:null,is_ad_blocked:null}}}const OBFUSCATING_BASE_64_PREFIX="UxFdVMwNFNwN0wzODEybV",encode=e=>OBFUSCATING_BASE_64_PREFIX+btoa(unescape(encodeURIComponent(JSON.stringify(e))));function decode$1(e){return JSON.parse(decodeURIComponent(escape(atob(e.replace(OBFUSCATING_BASE_64_PREFIX,"")))))}var version="0.2.11";const APP_ENV="production",TRACKING_DOMAIN="https://click-euw1.bodis.com/",SALES_JS_URL="https://parking.bodiscdn.com/js/inquiry.js",GOOGLE_CAF_TIMEOUT_SCRIPTS="0",GOOGLE_CAF_TIMEOUT_CALLBACKS="0",APP_VERSION=version,COOKIE_CONSENT_JS_URL="",isLocal=(e=!0)=>"production"!==APP_ENV;function log(...e){}const FIND_DOMAIN_URL="_fd",getFindDomain=()=>{const e=`/${FIND_DOMAIN_URL}${window.location.search}`;return fetch(e,{method:"POST",headers:{Accept:"application/json","Content-Type":"application/json"}}).then((e=>e.text())).then(decode$1)};var ZeroClickReasons;!function(e){e.CAF_TIMEDOUT="caf_timedout",e.CAF_ADLOAD_FAIL_RS="caf_adloadfail_rs",e.CAF_ADLOAD_FAIL_ADS="caf_adloadfail_ads",e.DISABLED_GB="disabled_gb",e.DISABLED_AB="disabled_ab",e.DISABLED_DS="disabled_ds",e.AD_BLOCKED="ad_blocked",e.PREFERRED="preferred"}(ZeroClickReasons||(ZeroClickReasons={}));const getZeroClick=e=>__awaiter(void 0,void 0,void 0,(function*(){const t=Object.assign(Object.assign({},e),{type:"zc_fetch"});return fetch("/_zc",{method:"POST",body:JSON.stringify({signature:encode(t)}),headers:{Accept:"application/json","Content-Type":"application/json"}}).then((e=>__awaiter(void 0,void 0,void 0,(function*(){try{return decode$1(yield e.text())}catch(e){return{}}}))))})),waiter=(e,t)=>new Promise((n=>{t(e),e<=0&&n();let i=e;const s=()=>{i>0?(i-=1,t(i),setTimeout(s,1e3)):n()};s()})),decode=()=>JSON.parse(atob(window.park||""));var PAGE_STYLES='* {\n font-smoothing: antialiased;\n -webkit-font-smoothing: antialiased;\n -moz-osx-font-smoothing: grayscale;\n}\n\nhtml, body {\n width: 100%;\n margin: 0;\n}\n\nhtml {\n background-color: #2B2B2B;\n height: 100%;\n}\n\nbody {\n min-height: 90%;\n font-family: Arial, sans-serif;\n letter-spacing: 1.2px;\n color: #ccc;\n text-align: center;\n}\n\n/* App Target - This starts hidden until we apply a class to "activate" it */\n\n#target {\n opacity: 0;\n visibility: hidden;\n}\n\n/* Status Messages - These are displayed when we are not rendering ad blocks or Related Search */\n\n#pk-status-message {\n height: 100vh;\n width: 100%;\n display: flex;\n flex-direction: column;\n align-items: center;\n justify-content: center;\n}\n\n/* Sales Box - Default State */\n\n#sales-box {\n display: block;\n width: 100%;\n padding: 3px;\n text-align: center;\n text-decoration: none;\n color: #8EABC0;\n}\n\n#sales-box a {\n display: block;\n width: 100%;\n text-decoration: inherit;\n color: #8EABC0;\n cursor: pointer;\n}\n\n/* Sales Box - Highlighted State */\n\n#sales-box.is-highlighted {\n position: relative;\n z-index: 1;\n background: #032438 linear-gradient(to top, #044368 0%, #000 100%);\n box-shadow: 0 0 15px 0 #000;\n border-bottom: 3px solid #262626;\n}\n\n#sales-box.is-highlighted a {\n line-height: 1.3;\n display: inline-block;\n font-size: 18px;\n color: #fff;\n text-shadow: 1px 1px 0 rgba(0, 0, 0, 0.5);\n background: none;\n}\n\n/* Ellipsis Loader */\n\n.pk-loader {\n display: inline-block;\n position: relative;\n width: 80px;\n height: 80px;\n}\n\n.pk-loader div {\n position: absolute;\n top: 33px;\n width: 13px;\n height: 13px;\n border-radius: 50%;\n background: #ccc;\n animation-timing-function: cubic-bezier(0, 1, 1, 0);\n}\n\n.pk-loader div:nth-child(1) {\n left: 8px;\n animation: pk-anim-1 0.6s infinite;\n}\n\n.pk-loader div:nth-child(2) {\n left: 8px;\n animation: pk-anim-2 0.6s infinite;\n}\n\n.pk-loader div:nth-child(3) {\n left: 32px;\n animation: pk-anim-2 0.6s infinite;\n}\n\n.pk-loader div:nth-child(4) {\n left: 56px;\n animation: pk-anim-1 0.6s infinite;\n animation-direction: reverse;\n}\n\n.pk-loader-text {\n position: fixed;\n font-size: 12px;\n right: 20px;\n bottom: 20px;\n font-weight: lighter;\n}\n\n/* Utilities */\n\n.pk-message-title {\n font-size: 2em;\n font-weight: bold;\n}\n\n.pk-page-ready {\n opacity: 1 !important;\n visibility: visible !important;\n}\n\n@media only screen and (max-width: 600px) {\n .hidden-xs {\n opacity: 0;\n visibility: hidden;\n }\n}\n\n/* Animation */\n\n@keyframes pk-anim-1 {\n 0% {\n transform: scale(0);\n }\n 100% {\n transform: scale(1);\n }\n}\n\n@keyframes pk-anim-2 {\n 0% {\n transform: translate(0, 0);\n }\n 100% {\n transform: translate(24px, 0);\n }\n}\n';const APP_TARGET="#target",MESSAGE_SELECTOR="#pk-status-message",PAGE_READY_CLASS="pk-page-ready",MESSAGE_TEMPLATE='
';class Renderer{constructor(e){this._domIsReady=!1,this.revealPage=()=>{this.domNode&&this.domNode.classList.add(PAGE_READY_CLASS)},this.injectMetaDescription=e=>{if(!e||0===e.length)return;window.document.title=e;const t=document.createElement("meta");t.setAttribute("name","description"),t.setAttribute("content",`See relevant content for ${e}`),document.getElementsByTagName("head")[0].appendChild(t)},this.domNode=document.querySelector(e)}get domIsReady(){return this._domIsReady}set domIsReady(e){this._domIsReady=e,e&&this.injectStyles(PAGE_STYLES)}message(e,t=""){if(this.injectHTML(MESSAGE_TEMPLATE),this.domNode){const t=this.domNode.querySelector(MESSAGE_SELECTOR);t&&(t.innerHTML=e)}t&&this.injectMetaDescription(t)}salesBanner(e){if(!e)return;const{href:t,position:n,message:i,theme:s}=e,a=document.createElement("div"),o=n||"",r="HIGHLIGHT"===s?"is-highlighted":"";a.innerHTML=t?`\n
\n ${i}\n
\n `:`\n
\n ${i}\n
\n `,"BOTTOM"===n?(a.style.marginTop="30px",document.body.appendChild(a)):document.body.prepend(a)}loading(e){let t="a few";e>0&&(t=`${e}`),this.message(`\n
\n
\n
\n
\n
\n
\n \n `)}adBlockMessage(){this.message("\n

Ad block detected

\n Please disable your ad blocker and reload the page.\n ")}errorParkingUnavailable(){this.message("\n

An Error Occurred

\n

Parking is currently unavailable. We'll be right back.

\n ")}errorParkingServicesDisabled(){this.message("\n

An Error Occurred

\n

Services for this domain name have been disabled.

\n ")}errorParkingNoSponsors(e){this.message(`\n
\n No sponsors\n
\n \n ${window.location.hostname} currently does not have any sponsors for you.\n \n `,e)}imprint(e){if(!e)return;const t=document.querySelector("#imprint-text");t&&(t.innerHTML=e.replace(/(?:\r\n|\r|\n)/g,"
"))}injectStyles(e){if(!e)return;const t=document.createElement("style");t.innerHTML=e.toString(),document.head.appendChild(t)}injectScript(e){if(!e)return;const t=document.createElement("script");t.type="text/javascript",t.src=e,document.body.appendChild(t)}injectJS(js){js&&0!==js.length&&eval(js)}injectHTML(e){this.domNode?(e&&(this.domNode.innerHTML=e),this.domIsReady=!0):(this.domIsReady=!1,console.error("An error occurred when trying to render this page. DOM node not found."))}prerender(e){this.injectMetaDescription(e.domain),this.injectHTML(e.html)}template(e){var t;this.domIsReady||this.prerender(e),this.injectStyles(e.stylesheet),this.imprint(e.imprint),this.salesBanner(e.salesBanner),this.injectJS(e.javascript),null===(t=e.scripts)||void 0===t||t.forEach((e=>{this.injectScript(e)}))}}const Render=new Renderer(APP_TARGET);var Type;!function(e){e[e.Failed=0]="Failed",e[e.Disabled=1]="Disabled",e[e.Redirect=2]="Redirect",e[e.Parking=3]="Parking",e[e.Sales=4]="Sales"}(Type||(Type={}));let State$2=class{get trackingType(){return this._trackingType}set trackingType(e){this._trackingType=e}get track(){return!!this.trackingType}};class Disabled extends State$2{constructor(){super(...arguments),this.type=Type.Disabled}static build(e,t){let n;switch(t===Blocking.BLOCKED&&(n="adblocker"),e.cannotPark){case"disabled_mr":case"disabled_rc":n=e.cannotPark}if(n){const t=new Disabled;return t.reason=n,t.domain=e.domainName,t}}get message(){switch(this.reason){case"adblocker":return"

Ad block detected

Please disable your ad blocker and reload the page.";case"disabled_mr":return`

Invalid URL

Referral traffic for ${this.domain} does not meet requirements.`;default:return`

No sponsors

${this.domain} currently does not have any sponsors for you.`}}get trackingType(){switch(this.reason){case"adblocker":return"ad_blocked_message";case"disabled_mr":return"invalid_referral";case"disabled_rc":return"revenue_cap_reached";default:return"no_sponsors_message"}}toContext(){return{cannotPark:this.reason}}}class Failed extends State$2{constructor(){super(...arguments),this.type=Type.Failed}static cannotPark({cannotPark:e}){switch(e){case"disabled_b":case"prohibited_ua":case"disabled_fr":case"revenue_cap_reached":case"disabled_mr":case"disabled_rc":case"disabled_cp":case"invalid_domain":{const t=new Failed;return t.reason=e,t}}}static noSponsors({cannotLoadAds:e}){if(e){const e=new Failed;return e.reason="no_sponsors",e}}static fromError(e){const t=new Failed;return t.reason="js_error",t.error=e,t}get track(){return!!this.trackingType}get message(){switch(this.reason){case"disabled_fr":case"disabled_rc":case"no_sponsors":return`\n

No Sponsors

\n

${this.domain} currently does not have any sponsors for you.

`;case"disabled_mr":return`\n

Invalid URL

\n

Referral traffic for ${this.domain} does not meet requirements.

`;case"js_error":return"\n

An Error Occurred

\n

Parking is currently unavailable. We'll be right back.

\n ";default:return"\n

An Error Occurred

\n

Services for this domain name have been disabled.

\n "}}get trackingType(){switch(this.reason){case"disabled_rc":return"revenue_cap_reached";case"disabled_mr":return"invalid_referral";case"adblock":return"ad_blocked_message";case"no_sponsors":return"no_sponsors_message"}}get domain(){return window.location.hostname}toContext(){return{cannotPark:this.reason}}}function unpackPHPArrayObject(e,t){const n=e[t];if(n&&!Array.isArray(n))return n}class Parking extends State$2{constructor(){super(...arguments),this.type=Type.Parking}static build(e,t){const n=new Parking;n.domain=e.domainName,n.html=e.template,n.scripts=e.scripts||[],n.javascript=e.inlineJs,n.stylesheet=e.styles,n.imprint=e.imprintText;const i=unpackPHPArrayObject(e,"salesSettings"),s=(null==i?void 0:i.status)&&"NOT_FOR_SALE"!==(null==i?void 0:i.status);if(s){const{status:e,location:t,message:s,link:a,type:o}=i;n.salesBanner={message:s,href:a,position:t,theme:o}}return t.wantsToServeAds?n.trackingType="ctr":s&&window.location.pathname.startsWith("/listing")?n.trackingType="sales":n.trackingType="visit",n}toContext(){return{}}}class Sales extends State$2{constructor(){super(...arguments),this.type=Type.Sales}static build(e){const t=unpackPHPArrayObject(e,"salesSettings");if(!t)return;const{status:n}=t;return["NOT_FOR_SALE","EXTERNAL_MARKET","URL"].includes(n)?void 0:window.location.pathname.startsWith("/listing")?new Sales:void 0}toContext(){return{}}get trackingType(){return"sales"}init(e){window.context=e;const t=document.createElement("script");t.type="text/javascript",t.src=SALES_JS_URL,document.head.append(t)}}class Redirect extends State$2{constructor(){super(...arguments),this.type=Type.Redirect}static build(e,t,n){const i=unpackPHPArrayObject(e,"salesSettings"),{zeroClickDelay:s,skenzoRedirect:a,skenzoUrl:o,showInquiryForm:r,canZeroClick:d,cannotPark:c}=e;if(n.cannotLoadAds&&n.wantsToServeAds)return Redirect.toState(n.noAdsRedirectUrl,"no_ads_redirect");if(d&&(null==t?void 0:t.reason)){if(null==t?void 0:t.redirect)return Redirect.toState(t.redirect,"zc_redirect",s);if(a&&o)return Redirect.toState(o,"skenzo_redirect")}if(window.location.pathname.startsWith("/listing")){if("EXTERNAL_MARKET"===(null==i?void 0:i.status)&&(null==i?void 0:i.external))return Redirect.toState(i.external,"sales");if("URL"===(null==i?void 0:i.status)&&(null==i?void 0:i.link))return Redirect.toState(i.link,"sales")}return(null==i?void 0:i.status)&&"NOT_FOR_SALE"!==(null==i?void 0:i.status)&&(n.cannotLoadAds||n.cannotLoadAds&&!d||r)?Redirect.toState(`${window.location.origin}/listing`):void 0}static toState(e,t,n=0){const i=new Redirect;return i.url=e,i.delay=n,i.trackingType=t,i}toContext(){return{}}}const browserState=()=>{var e,t,n,i,s;const{screen:{width:a,height:o},self:r,top:d,matchMedia:c,opener:l}=window,{documentElement:{clientWidth:h,clientHeight:u}}=document;let p;try{p=(new Date).getTimezoneOffset()/60*-1}catch(e){p=null}return{popup:!(!l||l===window),timezone_offset:p,user_preference:null===(e=null===Intl||void 0===Intl?void 0:Intl.DateTimeFormat())||void 0===e?void 0:e.resolvedOptions(),user_using_darkmode:Boolean(c&&c("(prefers-color-scheme: dark)").matches),user_supports_darkmode:Boolean(c),window_resolution:{width:null!=h?h:0,height:null!=u?u:0},screen_resolution:{width:null!=a?a:0,height:null!=o?o:0},frame:d===r?null:{innerWidth:null!==(t=null==r?void 0:r.innerWidth)&&void 0!==t?t:0,innerHeight:null!==(n=null==r?void 0:r.innerHeight)&&void 0!==n?n:0,outerWidth:null!==(i=null==r?void 0:r.outerWidth)&&void 0!==i?i:0,outerHeight:null!==(s=null==r?void 0:r.outerHeight)&&void 0!==s?s:0}}},TRACKING_URL="_tr",trackVisit=({callbacks:e,context:t},n)=>{var i,s;const a=Object.assign({ad_loaded_callback:null==e?void 0:e.adLoadedCallback,app_version:version,caf_timed_out:null==e?void 0:e.cafTimedOut,caf_loaded_ms:null==e?void 0:e.cafLoadedMs,channel:null===(i=null==t?void 0:t.pageOptions)||void 0===i?void 0:i.channel,fd_server_datetime:t.fd_server_datetime,fd_server:t.fd_server,flex_rule:t.flex_rule,host:t.host,ip:t.ip,ivt:null===(s=null==t?void 0:t.pageOptions)||void 0===s?void 0:s.ivt,js_error:t.js_error,no_ads_redirect:t.noAdsRedirect,page_headers:t.page_headers,page_loaded_callback:null==e?void 0:e.pageLoadedCallback,page_method:t.page_method,page_request:t.page_request,page_time:t.page_time,page_url:t.page_url,reportable_channel:t.reportableChannel,template_id:t.templateId,type:n,user_has_ad_blocker:t.user_has_ad_blocker,uuid:t.uuid,zeroclick:t.zeroClick},browserState());fetch(`/${TRACKING_URL}`,{method:"POST",headers:{Accept:"application/json","Content-Type":"application/json"},body:JSON.stringify({signature:encode(a)})})};var State$1;!function(){if(!window.CustomEvent){function e(e,t){t=t||{bubbles:!1,cancelable:!1,detail:void 0};const n=document.createEvent("CustomEvent");return n.initCustomEvent(e,t.bubbles,t.cancelable,t.detail),n}e.prototype=window.Event.prototype,window.CustomEvent=e}}(),function(e){e[e.Pending=0]="Pending",e[e.Loaded=1]="Loaded",e[e.Failed=2]="Failed"}(State$1||(State$1={}));class Provider{constructor(e){this.timeoutSeconds=5,this.handlePixelEvent=e=>{switch(this.state){case State$1.Failed:break;case State$1.Pending:setTimeout((()=>this.handlePixelEvent(e)),100);break;case State$1.Loaded:this.onPixelEvent(e)}},this.watch=()=>{switch(this.state){case State$1.Loaded:case State$1.Failed:break;case State$1.Pending:this.isLoaded()?this.state=State$1.Loaded:this.isTimedOut()?this.state=State$1.Failed:setTimeout(this.watch,50)}},this.config=e,this.identifier&&this.identifier.length>0?(this.state=State$1.Pending,this.timeoutAt=new Date,this.timeoutAt.setSeconds(this.timeoutAt.getSeconds()+this.timeoutAfter()),this.injectPixel()):this.state=State$1.Failed}get identifier(){var e;return null===(e=this.config)||void 0===e?void 0:e.key}get pixelEvents(){var e;return null===(e=this.config)||void 0===e?void 0:e.pixel_events}injectPixel(){this.injectedAt||(this.injectedAt=new Date,this.inject(),this.watch())}inject(){const e=document.createElement("script");e.text=this.script,document.head.appendChild(e)}isTimedOut(){return+new Date>=+this.timeoutAt}timeoutAfter(){return this.timeoutSeconds}selectPixelEvent(e){if(Array.isArray(this.pixelEvents))return this.pixelEvents.find((t=>"term-view"===t.trigger&&"visit"===e||(!(!["term-click","ad-view"].includes(t.trigger)||"ctr"!==e)||"ad-click"===t.trigger&&"click"===e)))}}class Facebook extends Provider{get script(){return`!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version='2.0';n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window, document,'script','https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js');fbq('init', '${this.identifier}');`}onPixelEvent(e){const t=this.selectPixelEvent(e);t&&(t.custom?window.fbq("trackCustom",t.event):window.fbq("track",t.event))}isLoaded(){return!!window.fbq}}class Outbrain extends Provider{get script(){return`!function(_window, _document) {var OB_ADV_ID = '${this.identifier}';if (_window.obApi) {var toArray = function(object) {return Object.prototype.toString.call(object) === '[object Array]' ? object : [object];};_window.obApi.marketerId = toArray(_window.obApi.marketerId).concat(toArray(OB_ADV_ID));return;}var api = _window.obApi = function() {api.dispatch ? api.dispatch.apply(api, arguments) : api.queue.push(arguments);};api.version = '1.1';api.loaded = true;api.marketerId = OB_ADV_ID;api.queue = [];var tag = _document.createElement('script');tag.async = true;tag.src = '//amplify.outbrain.com/cp/obtp.js';tag.type = 'text/javascript';var script = _document.getElementsByTagName('script')[0];script.parentNode.insertBefore(tag, script);}(window, document);`}onPixelEvent(e){const t=this.selectPixelEvent(e);t&&window.obApi("track",t.event)}isLoaded(){return!!window.obApi}}class Revcontent extends Provider{get script(){return""}inject(){const e=document.createElement("script");e.src="https://assets.revcontent.com/master/rev.js",document.head.appendChild(e)}onPixelEvent(e){const t=this.selectPixelEvent(e);t&&window.rev("event",t.event)}isLoaded(){return!!window.rev}}class Taboola extends Provider{get script(){return"window._tfa = window._tfa || [];!function (t, f, a, x) {if (!document.getElementById(x)) {t.async = 1;t.src = a;t.id=x;f.parentNode.insertBefore(t, f);}}(document.createElement('script'),document.getElementsByTagName('script')[0],'//cdn.taboola.com/libtrc/unip/1451879/tfa.js','tb_tfa_script');"}onPixelEvent(e){const t=this.selectPixelEvent(e);t&&window._tfa.push({notify:"event",name:t.event,id:t.pixel_id})}isLoaded(){return Array.isArray(window._tfa)}}class Tiktok extends Provider{constructor(e,t){super(e),this.useAltTikTokEventsForAdsPlatformUser=t}get script(){return`!function (w, d, t) {w.TiktokAnalyticsObject=t;var ttq=w[t]=w[t]||[];ttq.methods=["page","track","identify","instances","debug","on","off","once","ready","alias","group","enableCookie","disableCookie"],ttq.setAndDefer=function(t,e){t[e]=function(){t.push([e].concat(Array.prototype.slice.call(arguments,0)))}};for(var i=0;i{const{detail:{type:t}}=e;switch(t){case"visit":case"ctr":case"click":this.providers.forEach((e=>e.handlePixelEvent(t)))}},this.providers=[new Facebook(e.facebook),new Tiktok(e.tiktok,e.useAltTikTokEventsForAdsPlatformUser),new Taboola(e.taboola),new Revcontent(e.revcontent),new Outbrain(e.outbrain)]}listenForEvents(){document.addEventListener("pixel",(e=>{this.onPixelEvent(e)}));window.onmessage=e=>{const{origin:t,data:n}=e;ALLOWED_ORIGINS.includes(t)&&(null==n?void 0:n.startsWith(MESSAGE_PREFIX))&&window.location.search.startsWith(ADS_PARAM$1)&&document.dispatchEvent(new CustomEvent("pixel",{detail:{type:"click"}}))}}dispatchEvent(e){document.dispatchEvent(new CustomEvent("pixel",{detail:e}))}}class URLSearchParamsPolyfill{constructor(e){this.params={},e&&e.slice(1).split("&").forEach((e=>{const[t,n]=e.split("=").map(decodeURIComponent);this.params[t]=n}))}has(e){return Object.keys(this.params).includes(e)}append(e,t){this.params[e]=t}toString(){return Object.keys(this.params).map((e=>`${encodeURIComponent(e)}=${encodeURIComponent(this.params[e])}`)).join("&")}}const parse=()=>"function"==typeof window.URLSearchParams?new URLSearchParams(window.location.search):new URLSearchParamsPolyfill(window.location.search);var State;!function(e){e[e.Pending=0]="Pending",e[e.Loaded=1]="Loaded",e[e.Failure=2]="Failure",e[e.TimedOut=3]="TimedOut",e[e.Errored=4]="Errored"}(State||(State={}));const CAF_SCRIPT_SRC="https://www.google.com/adsense/domains/caf.js",TIMEOUT_SCRIPTS=Number(GOOGLE_CAF_TIMEOUT_SCRIPTS),TIMEOUT_CALLBACKS=Number(GOOGLE_CAF_TIMEOUT_CALLBACKS);class StateMachine{constructor(){this.state=State.Pending}transitionTo(e){this.state=e}transitionFromPendingTo(e){this.done||(this.state=e)}get loaded(){return this.state===State.Loaded}get timedOut(){return this.state===State.TimedOut}get done(){return this.state!==State.Pending}}class Ads{constructor(e,t){this.state={script:new StateMachine,blocks:new StateMachine},this.blocksLoaded=[],this.injectScriptTags=()=>__awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){return new Promise((e=>{const t=document.createElement("script");t.type="text/javascript",t.src=CAF_SCRIPT_SRC,t.addEventListener("load",(()=>e(!0))),t.addEventListener("error",(()=>e(!1))),document.body.appendChild(t),TIMEOUT_SCRIPTS>0&&setTimeout((()=>e(!1)),TIMEOUT_SCRIPTS)}))})),this.onPageLoaded=(e,t)=>{if(this.pageLoaded={requestAccepted:e,status:t},this.state.script.done)return;const n=null==t?void 0:t.error_code;n?(this.state.script.transitionTo(State.Failure),this.failureReason=`caf_pageloaderror_${n}`):this.state.script.transitionTo(State.Loaded)},this.onBlockLoaded=(e,t,n,i)=>{this.blocksLoaded.push({containerName:e,adsLoaded:t,isExperimentVariant:n,callbackOptions:i}),this.state.blocks.done||(t?this.state.blocks.transitionTo(State.Loaded):this.blocksLoaded.length>=this.blocks.length&&(this.state.blocks.transitionTo(State.Failure),this.failureReason=`caf_adloadfail_${e}`))},this.onTimeout=()=>{this.state.script.transitionFromPendingTo(State.TimedOut),this.state.blocks.transitionFromPendingTo(State.TimedOut)},this.blocks=e,this.options=t}get loaded(){return this.state.script.loaded&&!this.blocksLoaded.map((e=>e.adsLoaded)).includes(!1)}waitForBlocks(){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){return new Promise((e=>{const t=()=>{const n=performance.now();if(this.state.blocks.done)return this.cafLoadTime=Math.round(n-this.cafStartTime),void e();const i=this.blocksLoaded.map((e=>e.adsLoaded));i.includes(!1)||i.length>=this.blocks.length?e():setTimeout(t,50)};t()}))}))}inject(){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){try{const e=yield this.injectScriptTags();return this.cafStartTime=performance.now(),e&&void 0!==window.google?(new window.google.ads.domains.Caf(Object.assign(Object.assign({},this.options),{pageLoadedCallback:this.onPageLoaded,adLoadedCallback:this.onBlockLoaded}),...this.blocks),TIMEOUT_CALLBACKS>0&&setTimeout(this.onTimeout,TIMEOUT_CALLBACKS),yield new Promise((e=>{const t=()=>{this.state.script.done?e():setTimeout(t,10)};t()}))):void this.state.script.transitionTo(State.Failure)}catch(e){return void(this.error=e.toString())}}))}toCallbacks(){return{adLoadedCallback:this.blocksLoaded.slice(-1)[0],pageLoadedCallback:this.pageLoaded,cafTimedOut:this.state.script.timedOut||this.state.blocks.timedOut,cafLoadedMs:this.cafLoadTime,googleAdsFailure:!!this.failureReason}}toContext(){const e={cafScriptWasLoaded:this.state.script.loaded,cafScriptLoadTime:this.cafLoadTime,callbacks:this.toCallbacks};return this.error&&(e.js_error={message:this.error}),this.state.script.loaded||(e.zeroclick={reason:"googleAdsFailure"}),e}mockFailedState(){this.state.blocks.transitionTo(State.Failure),this.state.script.transitionTo(State.Failure)}}class TagManager{constructor(e){this.injected=!1,this.identifier=e}inject(){if(this.injected)return;if(!this.identifier)return;if("TEST"===this.identifier)return;const e=document.createElement("script");e.setAttribute("src",`https://www.googletagmanager.com/gtag/js?id=${this.identifier}`),document.head.appendChild(e),this.track(),this.injected=!0}track(){this.push("js",new Date),this.push("config",this.identifier)}push(e,t){window.dataLayer||(window.dataLayer=[]),window.dataLayer.push(arguments)}}const ADS_PARAM="?caf",ADS_TRACKING_URL="_tr",BLOCKS_TYPE="ads",BLOCKS_CONTAINER="rs",KNOWN_CAF_PARAMS=["caf","query","afdToken","pcsa","nb","nm","nx","ny","is","clkt"];class Google{static build({pageOptions:e,preferredLanguage:t,blocks:n,googleAnalytics:i,reportableChannel:s},a,o){let r={};e&&(r=Object.assign({},e),r.hl||(r.hl=t),s&&(r.channel=r.channel.concat(`,pid-bodis-gcontrol${s}`)));let d=null==e?void 0:e.resultsPageBaseUrl;return new Google(a.uuid,n,r,i,d)}constructor(e,t,n,i,s){this._blocks=t,this._pageOptions=n,this.uuid=e,this.baseURL=s,this.ads=new Ads(this.blocks,this.pageOptions),this.tagManager=new TagManager(i)}injectTagManager(){this.tagManager.inject()}injectAds(){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){yield this.ads.inject()}))}waitForBlocks(){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){return this.ads.waitForBlocks()}))}get blocks(){return(this._blocks||[]).filter((e=>this.wantsToServeAds?e.type===BLOCKS_TYPE:e.container===BLOCKS_CONTAINER)).map((e=>{const t=parse(),n=Object.assign({},e);return n.resultsPageBaseUrl=`${this.baseURL}${ADS_PARAM}&${t.toString()}`,this.wantsToServeAds&&(t.append("click","true"),t.append("session",this.uuid),n.clicktrackUrl=`${TRACKING_DOMAIN}${ADS_TRACKING_URL}/?${t.toString()}`),n}))}get pageOptions(){const e=Object.assign({},this._pageOptions);return Object.keys(this._pageOptions).forEach((t=>{t.startsWith("bodis")&&delete e[t]})),e}get cannotLoadAds(){return!this.ads.loaded}get wantsToServeAds(){return window.location.search.startsWith(ADS_PARAM)}get adsMode(){return this.ads.loaded&&this.wantsToServeAds}get adsReady(){return this.wantsToServeAds&&!this.cannotLoadAds}get noAdsRedirectUrl(){const e=new URLSearchParams(window.location.search);return KNOWN_CAF_PARAMS.forEach((t=>e.delete(t))),`${window.location.origin}?${e.toString()}`}get callbacks(){return this.ads.toCallbacks()}toContext(){return Object.assign({blocks:this.blocks,pageOptions:this.pageOptions},this.ads.toContext())}}class CookieConsentManager{constructor(){this.injectScriptTag=()=>__awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){return new Promise((e=>{const t=document.createElement("script");t.setAttribute("src",COOKIE_CONSENT_JS_URL),t.addEventListener("load",(()=>this.awaitConsent(e))),t.addEventListener("error",(()=>e(!1))),document.head.appendChild(t)}))}))}inject(){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){this.injected||!COOKIE_CONSENT_JS_URL||isLocal()||(this.injected=yield this.injectScriptTag())}))}awaitConsent(e){let t=0;const n=setInterval((()=>{t+=1,20===t&&(clearInterval(n),e(!0)),void 0!==window.__tcfapi&&(window.addEventListener("ConsentActivity",(t=>{const{detail:{status:n}}=t;n&&e(!0)})),clearInterval(n))}),50)}}class App{main(){var e;return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){if(this.parkResponse=decode(),this.findDomainResponse=yield getFindDomain(),!this.findDomainResponse)throw new Error("Domain failed to load.");this.pixels=Pixels.build(this.findDomainResponse),null===(e=this.pixels)||void 0===e||e.listenForEvents(),this.adblock=new Adblock,yield this.adblock.inject(),this.google=Google.build(this.findDomainResponse,this.parkResponse,this.adblock),this.google.injectTagManager();const t=Parking.build(this.findDomainResponse,this.google);Render.prerender(t),this.cookieConsentManager=new CookieConsentManager,yield this.cookieConsentManager.inject();let n=Failed.cannotPark(this.findDomainResponse);if(n)return void(yield this.transitionToFailed(n));yield this.google.injectAds();const i=Disabled.build(this.findDomainResponse,this.adblock.state);if(i)return void(yield this.transitionToDisabled(i));const s=Sales.build(this.findDomainResponse);if(s)return void(yield this.transitionToSales(s));this.eligibleForZeroClick&&(this.zeroClickResponse=yield getZeroClick(this.context));const a=Redirect.build(this.findDomainResponse,this.zeroClickResponse,this.google);a?yield this.transitionToRedirect(a):(n=Failed.noSponsors(this.google),n?yield this.transitionToFailed(n):yield this.transitionToParking(t))}))}transitionToParking(e){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){this.state=e,Render.template(e),Render.revealPage(),yield this.google.waitForBlocks(),yield this.track()}))}transitionToRedirect(e){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){this.state=e;const t=this.track();Render.revealPage(),yield waiter(e.delay,(e=>Render.loading(e))),yield t,window.location.href=e.url,log(`➡ Redirecting [${e.url}]`)}))}transitionToFailed(e){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){this.state=e,Render.message(e.message),Render.revealPage(),yield this.track()}))}transitionToSales(e){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){this.state=e,e.init(this.context),yield this.track()}))}transitionToDisabled(e){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){this.state=e,Render.message(e.message),Render.revealPage(),yield this.track()}))}track(){var e;return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){if(!this.state.track)return Promise.resolve();try{const t=this.state.trackingType;return null===(e=this.pixels)||void 0===e||e.dispatchEvent({type:t}),trackVisit({context:this.context,callbacks:this.google.callbacks},t)}catch(e){return}}))}get eligibleForZeroClick(){const{cannotPark:e,canZeroClick:t,zeroClick:n}=this.findDomainResponse,{cannotLoadAds:i,wantsToServeAds:s}=this.google;return!!t&&(!!e||(!(!i||s)||!!(null==n?void 0:n.reason)))}get context(){var e,t,n,i;const s=this.findDomainResponse,a=this.parkResponse,o=null===(e=this.state)||void 0===e?void 0:e.toContext(),r=null===(t=this.adblock)||void 0===t?void 0:t.toContext(),d=null===(n=this.google)||void 0===n?void 0:n.toContext(),c=browserState(),l=Object.assign(Object.assign({},null===(i=this.findDomainResponse)||void 0===i?void 0:i.zeroClick),this.zeroClickResponse);return Object.assign(Object.assign(Object.assign(Object.assign(Object.assign(Object.assign({app_version:APP_VERSION,zeroClick:l},s),a),r),d),o),c)}init(){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){try{window.__parkour=this,yield this.main()}catch(e){console.error("app",e);const t=Failed.fromError(e);this.state=t,Render.message(t.message),Render.revealPage()}}))}}(new App).init(),exports.App=App}));