- Revista Flacara - http://revistaflacara.ro -

Limoncello di Capri

Are ceva din prospeţimea lămâilor şi te îmbie să îl bei, mai ales vara. Servit rece, limoncello este un excelent digestiv, ajuns, mai nou, ingredient pentru îngheţate.Bucătăria italiană ne răsfaţă cu pizza, paste, tiramisu, iar când vine vorba să bem ceva, gustăm vin tradiţional. După o masă copioasă, însă, este binevenit şi un digestiv. Prima opţiune ar fi limoncello, un fel de lichior italian cu un gust dulce, dar destul de puternic încât să te ameţească rapid. Atrage prin culoare, dar şi prin felul în care este servit. Vă puteţi da frâu liber imaginaţiei când vine vorba de aspect: alegeţi pentru servire pahare pe a căror margine puneţi zahăr sau ornaţi-le cu coajă de lămâie sau portocală. Un mod, am spune excentric, de a-l servi este să-l torni peste apă tonică sau şampanie.

Dacă vă imaginaţi că sunteţi pe terasa unei cafenele aflată pe o străduţă din insula Capri, la apusul soarelui, şi aveţi chef să beţi ceva răcoritor, dulceag şi un pic alcoolizat, această băutură ar fi prima opţiune. Unde mai pui că este populară şi în rândul vedetelor de la Hollywood. Actorul Danny DeVito şi-a lansat propriul brand după ce o noapte întreagă a consumat limoncello cu George Clooney, iar dimineaţa a apărut beat într-un interviu televizat. Deşi a fost stânjenitor pentru DeVito, acest eveniment a dus la crearea propriei mărci şi a unei afaceri de succes.

Limoncello este un lichior obţinut din coji de lămâie, alcool, apă şi zahăr, care se serveşte în general după cină, rece, fiind un foarte bun digestiv. Lichiorul italian, care a cucerit, de puţină vreme, şi restaurantele americane, provine din zona delimitată de peninsula Sorrentino, lângă Napoli, coasta Amalfi şi insulele Procida, Ischia şi Capri, însă a început să devină o băutură extrem de populară şi în Sicilia, Sardinia, Menton (Franţa) şi Gozo (insulă aparţinând de Malta). Este dulce, gliceric, dar reconfortant, mai ales când se serveşte tradiţional, în ceşti de ceramică îngheţate (varianta de restaurant fiind „ciocănele“ udate şi ţinute la congelator). Există şi variante ale băuturii, produse în alte zone ale Italiei: Limoncino, Limonello, Limonetta şi Crema di Limonello.

Paternitatea sa este disputată de locuitorii din Sorrentino, Amalfi şi Capri. În această din urmă insulă se spune că originea băuturii este legată de familia omului de afaceri Massimo Canale care, în 1988, a transformat Limoncello în marcă înregistrată. De fapt, încă de la începutul secolului, mama sa, Vincenza Canale, proprietara unui minihotel şi a unui restaurant în insulă, îşi servea oaspeţii cu această băutură. A devenit în scurt timp o atracţie în sine, dusă mai departe de toţi cei ajunşi la Mariantonia, pensiunea doamnei Canale. Nepoţii acesteia scriu astăzi despre isprăvile bunicii pe site-ul companiei, transformată într-o organizaţie cu structură bine definită, care îşi alege cu mare grijă furnizorii, având prioritate cei care livrează produse organice.  Tot pe pagina de internet a companiei, unde abundă culoarea galbenă, este prezentat întregul proces de fabricaţie: de la modul în care sunt culese lămâile, în perioada februarie-octombrie, la selectarea lor de către agronomi şi până la procesarea propriu-zisă.

În Sorrento şi Amalfi circulă chiar nişte legende despre producţia „lichiorului tradiţional galben“. Pe aici se spune că familiile cu stare din aceste locuri, la începutul anilor 1900, aveau mereu grijă ca musafirii lor să fie serviţi cu limoncello, obţinut după o reţetă tradiţională. În Amalfi, unii spun că băutura are origini foarte vechi, legând-o de începutul cultivării lămâilor.

Pentru obţinerea băuturii sunt alese doar fructe de dimensiuni medii spre mari, cu coaja galbenă şi groasă, bogată în uleiuri şi arome. De obicei sunt culese manual, pentru a evita contactul cu solul. Dacă ştiţi aceste lucruri şi v-am făcut curioşi, puteţi încerca să preparaţi limoncello acasă, mai ales că se apropie zilele calde de vară. Trebuie să începeţi de acum procesul, căci potrivit reţetei originale, macerarea durează cam două luni.