buy soma online Nevada buy soma kako uhvatiti velikog soma

can klonopin give you headaches generic klonopin mixing klonopin with alcohol

tramadol pharmacokinetics humans buy tramadol drug profile of tramadol

xanax dosage tapering buy xanax order xanax Oceanside

lowest prescribed dose of xanax buy xanax how long after taking suboxone is it safe to take xanax

ativan and robaxin ativan no prescription lorazepam 1mg beer

is provigil a methamphetamine buy provigil online provigil and nuvaring

will phentermine stop working order phentermine online donde puedo comprar phentermine sin receta

do you need a prescription for valium in australia diazepam 5mg half man half biscuit he who would valium take

tramadol overdose how long does it last order tramadol what is the correct dosage for tramadol

CULTURA MASS-MEDIA

Literatura ca „beauty salon“

August 20th, 2012, com Comenteaza

A trecut  vremea  când înfrumuseţarea realităţii era  o obligaţie  a scriitorilor, dictată de regimul comunist. Şi totuşi, există încă autori care  cred  că în literatură realitatea nu poate  să apară decât fardată.

Ca să te faci frumos, există  două posibilităţi: să te duci la un salon de înfrumuseţare sau să  devii   personaj  într-un  roman  scris   de Carmen  Brudeanu.  Prozatoarea  are  obiceiul să-şi prezinte eroii în termeni poetico-apologetici, făcându-i să arate ca nişte păpuşi decorative.  În cea mai recentă carte a sa, Trandafirul alb, ea procedează astfel cu protagonista, pe nume Maria:

„Maria  avea  un gât subţire de căprioară şi ochii ca două ametiste strălucitoare. Nasul prelung, dar nu exagerat, se profila  pe buzele  cărnoase,  în formă  de inimă.  Când  râdea parcă  se auzea  un clopoţel.

Când era vorba de treabă,  nu făcea mofturi, se învârtea ca un  prâsnel prin  casă. Mîinile  ei nu stăteau locului o clipă. Şi de mângâiat ştia să mângâie cu sârg, căutând acele locuri  delicate, dar  decente ale bărbatului care  tresar  la orice atingere.”

Este vorba,  cum se vede, de o înfrumuseţare exterioară şi convenţională: „Maria  avea  un gât subţire de căprioară şi ochii ca două ametiste strălucitoare. Nasul prelung, dar  nu  exagerat…” Îţi vine să crezi că autoarea vrea să-şi vândă personajul şi că în acest scop îi exhibă  întâi calităţile,  ca să obţină  un  preţ  cât mai bun.  Ea admite că există şi unele defecte, dar le atenuează repede: „nasul prelung, dar nu exagerat”.

Şi mai  grav  este  însă  faptul că  înfrumuseţarea se realizează cu mijloace simpliste, care duc inevitabil la kitsch: „gât subţire de căprioară, ochii ca două ametiste” etc.

Cât priveşte priceperea eroinei  „de a mângâia  cu sârg  acele locuri  delicate, dar  decente ale bărbatului care tresar  la orice atingere”, mă abţin să fac comentarii.

Trebuie  remarcat faptul că în roman sunt înfrumuseţate  nu   numai  personajele, ci  şi situaţiile:

„Se făcuse noaptea târziu. Maria şi Victoraş stăteau în verandă, sub stelele care cădeau una după alta.  Amândoi aveau buzele  fierbinţi şi pulsatile. Nu se mai puteau preface. Cu un suspin,  se aruncară amândoi dintr-o dată  într-un sărut  fără  sfârşit,  din  care  se mai  întrerupeau doar  ca să ia o gură  de aer.”

În  mod  surprinzător,  asemenea scene,  în loc să ne inducă o stare  de  reverie, ne fac să izbucnim în  râs.  Nu  există  ceva  mai  comic decât doi îndrăgostiţi care îşi întrerup din când în când sărutul ca să ia câte o gură  de aer.

*

Camil   Baltazar   s-a  afirmat  ca  poet   în perioada dintre cele două războaie mondiale. Un  poem   al  său,  Ultima  scrisoare mamei,  l-a impresionat puternic pe Eugen Lovinescu, care l-a comparat – luând în considerare adâncimea sentimentului morţii  – cu Mioriţa şi cu Mai am un singur dor.

Acest poet  apreciat pentru adâncimea sentimentului morţii  devine brusc, după instaurarea comunismului, un entuziast. Trecerea  de la o extremă la cealaltă,  în conformitate cu  exigenţele  partidului comunist, este  evidentă în volumul Poeme vechi  şi  noi,  apărut în  1948. Poetul  trist  de  altădată mărşăluieşte acum  în rând cu  tinerii  din  detaşamentele de  muncă voluntară:

„Cu  sapa  de-a  umăr şi zâmbet pe  faţă,/ pornim înainte de disdimineaţă./ Cu cântul  pe buze  şi pasul  voios/ începem noi ziua  în ritm luminos.//  Luptăm pentru tine,  nouă Românie/ născută din luptă, strădanii, muncă fără hotară/ şi piatră cu piatră, cu frenezie,/ îţi ridicăm, tânără republică populară.// Cu zorii în faţă,-ntr-un gând  cu poporul,/ cântând noi muncim, temerari vultani./  Ziditori ai lui azi, voim  să  făurim viitorul,/  suntem ai  lui  Dej voluntari republicani.”

Se observă faptul că autorul nu are vocaţia entuziasmului. El face  eforturi mari  să  pară voios, pentru a respecta voinţa  partidului aflat la putere: „nu  există  să existe  cetăţeni cu feţe triste”.  Elanul lui simulat este sesizat repede de cititor,  care  se distanţează ironic  de  o poezie falsă, ca de orice text propagandistic.

De  altfel,  lui  Camil  Baltazar  nici  nu-i  stă bine să o facă pe  cântăreţul vremurilor noi. Nu are suflul  necesar.  Ca un astmatic, el se îneacă ori de câte ori suflă în goarna triumfalismului. Iată ce impresie de sufocare şi gâfâială produce un   poem   dedicat  Brigadierilor de  la  Agnita Botorca şi Ceanul Mare:

„Însufleţind pământul, clisa  electrizând,/ aţi modelat în plasma-le statua voastră naltă./ Aţi  abătut dichisul, natura supunând,/  dând lumii  pildă  o faptă  ce-i un îndemn la luptă.// S-a  luat   Ceanul  Mare   cu  Agnita   Botorca/ la-ntrecere,  de  parcă-s   constelaţii./  Întreaga ţară-i  prinsă de-a muncii-nfrigurare/ şi-i simţi până  aicea a inimii pulsaţii.”

Cum   adică   „S-a  luat   Ceanul  Mare   cu Agnita  Botorca/ la-ntrecere, de parcă-s  constelaţii”? Constelaţiile se iau la întrecere?

…Se iau şi ele la întrecere, dacă o cere partidul comunist.

Taguri:

Comenteaza