Livia Dilă a lăsat B1 TV pentru televiziunea naţională, în urmă cu aproximativ jumătate de an. De la „6! Vine presa”, jurnalista a ajuns la TVR 2, unde prezintă „Ora de ştiri”şi emisiunea „Prim Plan” pe TVR 1.

„întotdeauna am pus întrebările pe care am simţit că trebuie să le pun. N-am avut impresia că am fost cenzurată.”

I Cum a fost trecerea de la un post tv la al­tul?

• Doar în prima lună a fost un pic diferit, cât m-am acomodat cu locul. După aia lucrurile au intrat pe făgaşul normal, că m-am trezit la un moment dat, după vreo câteva luni, spunând: Doamne, ce trece viaţa! Dar asta înseamnă că mi-e bine.

I Care-i diferenţa dintre TVR şi B1 TV?

• În primul rând, Televiziunea Română este mult mai mare. La lansarea grilei, m-am întâlnit cu nişte cunoscuţi, printre care Marina Almăşan, Liana Stanciu, care e venită şi ea de la B1 TV, Cristi Tabăra. De când eram în TVR, ne vedeam pentru prima dată. E uşor nefiresc, la B1 ne vedeam aproape cu toţii. Pe de altă parte, în emisiunile TVR vin tot timpul oamenii potriviţi, specialişti, nu tot felul de neaveniţi, guralivi care îşi dau cu părerea despre orice subiect. Ceea ce face diferenţa este faptul că nu urmărim spectaculozitatea unui subiect, ci abordarea sa cât mai obiectivă şi echilibrată. Dar nu pot spune ca nu încercam si la B1 să fac emisiuni serioase, relevante. Când mi-am făcut actele, a trebuit să-mi fac analizele. Poftim, dacă vrei, şi asta e o diferenţă!

I Din punct de vedere jurnalistic, e vreo schimbare?

• Am stat la B1 atâta vreme deoarece am simţit că realizez nişte lucruri. Era un feedback direct, prin mesajele pe care le primeam de la telespectatori. Dacă n-aş fi avut această certitu­dine – calitatea emisiunilor mele, n-aş fi rămas. Acum fac cam acelaşi lucru, doar că am mai multe modele. Am plecat de la B1 pentru că am simţit nevoia unei schimbări.

I Conţinutul este însă altul decât la B1TV…

• Într-adevăr, la B1 formatul era diferit. Specificul emisiunii îţi permitea să discuţi pe diverse teme, de la social, la politic, economic şi cultural. Acum vorbesc mai mult cu miniştri, la „Prim Plan”. La „Ora de stiri” subiectele sunt variate.

I E cu totul altceva…

• Da. Toată lumea ştie că un politician se exprimă într-un limbaj de lemn. O singură dată s-a întâmplat ca un politician, respectiv mi­nistrul Muncii, să-şi schimbe discursul. L-am apreciat cu adevărat pentru felul în care s-a transformat în cursul acelei emisiuni. La început a ţinut-o pe-a lui, dar când a văzut că ceilalţi au un dialog normal, uman, s-a simţit probabil în minoritate şi a devenit altul.

„Dacă aş lua un interviu special m-aş gândi la un om obişnuit, asta pentru că e uşor să pierzi legătura cu oamenii simpli, e uşor să pierzi contactul cu viaţa reală. Aşa am cunoaşte România mai bine”

I Într-adevăr, politicienii au discursuri care ţin la distanţă interlocutorul. Simţi vreo insatisfacţie în asta?

• Toată frustrarea pe care o simţi se acu­mulează în timp, dar, pe de altă parte, nu poţi să-i zici: Domnule ministru, lăsaţi-o baltă! După un interviu cu un astfel de om, sunt un pic tulburată, iar apoi fac un bilanţ, să văd ce mi-a ieşit, şi ce nu. În general, presa preia informaţia, însă urmăresc toate inter­viurile pe care le fac alţi jurnalişti cu perso­najul respectiv. Dacă a fost mai uman, sau a reuşit să scoată mai mult de la el, e ceva, dacă nu, mă calmez. Înseamnă că mi-am făcut treaba.

I Ai un ideal în carieră?

• Felul în care se face jurnalism de calitate în societăţile asezate. Ca jurnalist, îmi doresc să fiu o persoană onestă, echilibrată. În materie de vocaţie, cred că aş fi fost mulţu­mită şi dacă eram profesor. Cu toate că am profesat doar o scurtă perioadă, m-a bucurat faptul că sunt apreciată. Simţeam că elevii mă consideră deosebită şi asta era important pen­tru mine. E o încărcătură emoţională plăcută, o împlinire. Altceva, ce să-mi doresc? Să fiu un star care peste câţiva ani intră într-un con de umbră? Să-ţi faci bine treaba, asta con­tează.

I O experienţă neplăcută?

• Admir mulţi jurnalişti din lumea presei scrise, însă uneori am fost dezamăgită să-i cunosc ca oameni. Am văzut o parte urâtă a lor. Nu sunt singurii. Unii oamenii îşi dau imediat masca jos când nu sunt în centrul atenţiei. Mi s-a întâmplat să am invitaţi nişte politicieni într-o emisiune. Discursul obişnu­it. Însă în pauza publicitară aproape că mi-au făcut curte! Am simţit un disconfort profund în acele momente. Imediat ce a început emisi­unea, au intrat în haina lor obişnuită.

I De la cele cu mască, la cele fără mască. Vorbeşte-ne despre oamenii apropiaţi, dragi ţie. Despre fetiţa ta, Maria.

• Maria e în perioada de negaţie acum. Dacă-i spun că m-am supărat pe ea, şi ea îmi zice acelaşi lucru. Mă duc la serviciu – îi zic. Şi eu mă duc la serviciu! – îmi răspunde ea cu aceeaşi monedă. Sunt topită după ea…

I Cum împarţi toate lucrurile astea, fa­milie, meserie?

• Nu e tot timpul uşor. Apropo de Maria, prima ei grijă e întotdeauna dacă sunt liberă. Uneori e atât de supărată că nu stau cât ar vrea cu ea, încât sunt momente când mă ignoră cu desăvârşire. Mă mai ajută mama mea, care se implică destul de mult. Citeşte şi cărţi de specialitate. Uite, mamă, am citit asta, apoi am aplicat. Să ştii că Maria s-a calmat.

I O amintire haioasă cu Maria?

• A văzut o poză cu mine şi tatăl ei la o nuntă, pe vremea când ea nu era, şi m-a între­bat: Dar eu unde eram? Pe mine de ce nu m-aţi luat? Lumea copiilor e de-a dreptul fan­tastică, dar nu o cunoşti decât atunci când îi ai. Nu poţi să faci exerciţii de rol înainte de vreme. În perioada asta se întâmplă lucruri incredibile în mintea lor. M-am pupat odată cu soţul meu, iar ea a sărit ca arsă: că de ce m-a pupat pe mine, nu pe ea. Îţi dai seama, nu era vorba de o excludere, pur şi simplu era geloasă pe mine! Complexul lui Oedip… Trebuie să ai mereu grijă să simtă că suntem trei, o familie.

I Te urmăreşte la televizor?

• Se uită. Într-o zi, din anumite motive nu a mai fost dat genericul de la Ora de ştiri. Ea se uita la tv şi a fost atât de debusolată, încât a început să plângă. Până la urmă a luat proble­ma în mâini. Cum adică nu se dă genericul, ce-i asta? Aşa că a luat atitudine şi a început prezentarea: Doamnili şi domnilor, vă prezint Ora de ştiri! Nu mai spun că, dacă eu reprezint pentru ea TVR 1 şi TVR 2, ea este, bineînţeles, TVR 3! Desigur, habar n-are că acest post chiar există.

„Prima dată când am apărut la televizor, la jurnal, nu i-am zis nimic mamei. Nu eram sigură că experienţa se va repe­ta a doua zi. Din fericire, s-a repetat.” Când şi-au văzut fata pe sticlă, prima lor reacţie a fost: „Ce-i asta? Ei ştiau că sunt profesoară…”

I Ţi-e frică de ceva, Livia?

• În ultima vreme, mă gândesc tot mai mult la sănătatea părinţilor noştri. Au şi ei o vârstă, încep să îmbătrânească, mai şchiopătează câte unul. Misiunea noastră, a copiilor, a fost să învăţăm. Părinţii fac totul pentru noi. Între timp, am realizat şi eu ce efort fac ei ca să ne fie nouă bine. Dar nu-i nimic nou, roata se întoarce.

I Ai vrea să schimbi ceva la tine?

• Aş vrea să fiu mai caldă. Nu sunt foarte atentă, sunt un om spontan, care e mai rapid în reacţii. Dar soţul meu mă tolerează foarte bine. Ei, asta nu înseamnă că trebuie să-l duc la capătul toleranţei! De multe ori, el ştie mai bine ce-mi trebuie. Vin agitată de la serviciu şi mă plîng că nu ştiu ce am. Ce am oare, ce-i cu mine? N-ai nimic – îmi spune el, eşti doar obosită. Odihneşte-te.

I Cum te-ai schimbat de-a lungul anilor?

• Ştii ce-i interesant? Eu nu-mi aduc aminte cum eram la 20 de ani. Eram studentă în anul întâi şi mergeam la bibliotecă. Aveam un sentiment de inferioritate în raport cu stu­denţii mai mari, care ştiau mai multe decât mine. Am simţit nevoia să învăţ, să fiu mai sigură pe mine. Iar acum mi-e bine, îmi place cum sunt. Cred că o femeie e împlinită după 30 de ani.

I Ai deja 30 de ani?

• A, nu! Eu am cât vreau să am, cifra nu contează.

Taguri: nr. 5 / mai 2011 Tweet

Friday, May 6th, 2011 at 4:31 pm, PEOPLE, RSS feed