Mânăstirea Sfânta Lidia este unul dintre locurile  liniștite ale  lumii.  Acolo unde  te  retragi,  cu tot cu ghearele tale,  în tine (în „teacă“) – și încerci,  măcar, să începi să meditezi.

Am   ajuns,   nu   cu  foarte mult   timp   în   urmă,  acolo. Acolo înseamnă, de fapt, locul unde a  fost  creștinat primul european.  Prima   europeană, ar fi mai corect. Pentru că este vorba  despre o femeie, devenită, ulterior, în calendar, Sfânta  Lidia.  În sens simbolic, am  putea  spune că  semnificația   acestui   loc  din   Macedonia    este    simplă:   aici   a „înțepat“   creștinismul,   mit fundamental al omenirii, harta Europei. Simplu,  dar pe cât de simplu, pe atât de complex.

Povestea începe,  fireşte, de la  călătoriile Sfântului Petru, despre care am mai scris, cândva. Sfânta Lidia este, practic,  prima „ucenică“ dăruită  bisericii,    pe   tărâm european. Ea face parte  din mulţimea (prea) „fericiţilor“ care   au   avut   şansa   de   a-l asculta, vreodată,  pe  Sfântul Pavel   predicând, în  carne   şi oase,  flesh and blood, cum spune, în engleză, lectura Bibliei. Sfânta  Lidia  este, dacă vrem   să  vorbim  despre modele, şi ea – la rândul ei – un  model:  unul de  receptivitate.  Este receptaculul perfect, care a primit chemarea Apostolului. Care a primit chemarea îndumnezeirii. Sfântul Pavel a primit, precum singur mărturiseşte, misiunea în   vis.   Recapitulăm,  dintre cele ştiute  – şi spunem, ca parafrază: un om i-a apărut sfântului  în  vis  –  iar   el  se dădea drept macedonean şi îl ruga   să  vină   să  îi  ajute.   Să „treacă“ dincolo,  pe continentul  european – deoarece el se găsea, la acel moment, în misiune de predicator – pe ţărmul „geamăn“/ asiatic  (în Asia Mică). Sfântul Pavel a ascultat îndemnul (cu miez) al visului ca un semn fundamental – şi a plecat.  A mers  întins, pe  mare,  cu  o  corabie  – şi  a debarcat în portul Neapole. Neapole este  numele actualului oraş Kavala, din nordul Greciei.  Este un  port  macedonean  la Marea  Egee. Neapolis era, întotdeauna, numele unui nou oraş. De fapt, în greacă, NEAPOLE   asta  şi  înseamnă: „oraşul nou“.

Primul om pe care l-a botezat pe continent/tărâm european  Pavel   (Saul)   din Tars s-a brodit să fie chiar această  femeie, inimoasă şi inspirată, pe nume… Lidia. Bisericuţa  „Sfintei Lidia“ (nu e foarte mare, ci, mai curând, un locşor  modest!) este  situată la mică    distanţă   de    orăşelul Filipi, astăzi  surpat în sine însuşi.  Către  locuitorii lui Filipi   a  scris   Sfântul   Petru „filipicele“ sale. O celebră epistolă –  peste   timp   –  ca  o săgeată îndreptată spre filipeni.  Împotriva Filipiului a tunat şi a fulgerat un om temperamental precum era Apostolul.

Autocarul cu care am sosit la  faţa  locului   ne-a  lăsat,  pe noi, patruzeci de oameni, la o oarecare distanţă de  biserică. Aşa   că   am   luat-o    pe   jos, folosind doar  „picioarele apostolilor“. Am  trecut   peste un  podeţ de  pietre  aşezate ca nişte  streşini, de  îţi  părea  că mergi  de-a dreptul pe un (a)coperiş. Odată ajuns  aici cu povestirea noastră, menţionăm  – din  respect pentru  cei care  ne-au  luat  cu dânşii – că este vorba  despre agenţia Happy Trip (www.happytripeurope.ro ) – cea care a organizat  circuitul. A fost o excursie care îţi „linişteşte“ – pe deplin – „duhul“. Pentru că te pune în  contact  mai  apropiat cu cele veşnice.

Te scoate, cum ar spune filosoful (chiar Constantin Noica),   din   rostuirea ta  vremelnică  – şi te aşază  în rostuirea  nezdrumicată a celor  hieratice.   Astfel   încât,   până   la urmă, se dovedeşte că ai de-a face, mai  mult,  cu  o călătorie interioară. Şi „reportajele interioare“ te fac, de-a  lungul vieţii, să devii  ceea ce devii.

Valea în care s-a fost întâmplat  botezul  de  atunci, din Antichitate, pare decupată din   lumea   cu  adevărat edenică. Dar nu din lumea dintre Tigru  şi  Eufrat,  ci din paradisul de-a  dreptul divin, pur  „dantesc“.

Este – acolo – un peisaj, aş spune,  tipic  grecesc.  Susura,  colo, în vale, un „râu  mititel“,precum zice, în limba română, poetul. Biserica „sfintei“ nu părea să îşi trădeze prea multă vechime. Au contraire, semăna cu o călugăriţă „şic“ – dacă aşa ceva se poate  admite – şi nu e chiar  o  blasfemie  (nu,  nici  nu  este).

Aşezământul este situat pe marginea unui râu  – Gangitis. Un  altar  de  piatră marchează locul  botezului. Iar  râul   este înfiorător de  curat  şi  atât  de frumos încât îţi chiar vine să te îndrăgosteşti definitiv de locul acela.

Oraşul „adiacent“, Filipi, ale cărui situri se văd în depărtare, este unul care poartă numele împăratului Filip (al doilea)  al Macedoniei.

Şi, ei bine,  cine  era  Lidia? Lidia    făcea   parte    dintr-un grup al  femeilor evreice   din oraş  – şi trăia  ca o vânzătoare de porfir(ă). Mai avea calitatea – ne şi spune Apostolul în relatarea sa – că era temătoare de    Dumnezeu.   Venea    din „cetatea Tiatirelor“ – şi a plecat  urechea la  vorbele   spuse de Pavel  către  femeile  evreice adunate  la  râu.   „Dumnezeu i-a deschis  inima“ – spune Apostolul Pavel – şi credem că ştie  ce  vorbeşte.  S-a  botezat „ea şi casa ei“. Şi, după aceea, le-dat  semn  Apostolului, însoţit  de  oamenii credincioşi Sila,  Timotei  şi  Sfântul  Luca, să rămână la ea în casă, la proaspăt creştinata. Şi Apostolii au acceptat cu bucurie.  M-a  cucerit,   dintru  început,  această  povestioară simplă şi  frumoasă. Şi poate că, tocmai  din  cauza  frumuseţii poveştii, Sfânta  Lidia merită o biserică,  în amintirea omului prin  care Hristos a intrat  în Europa. Un  om  care este   doi:   Sfânta   Lidia   –  şi Apostolul Pavel,  adică  lucrarea – şi omul  prin  care s-a fost făcută lucrarea. Să vizitezi această  Mânăstire a fost, pentru mine,  o faptă  a spiritului – şi aproape aş putea spune că nu am fost acolo cu trupul. Nu în trup,  ci în spirit.  Ca atunci când  vizitezi  cerurile.

Taguri: Almanah Flacara 2012 Tweet

Thursday, September 20th, 2012 at 1:54 am, ALMANAH FLACARA, RSS feed