Loteria Română – cel mai valoros brand românesc
November 8th, 2010, Alice-Claudia Gherman Comenteaza Tweet„Loteria Română“ este cel mai valoros brand de pe piaţa autohtonă, în acest moment, ne spune Gheorghe Benea, Preşedinte, Director General al Companiei Naţionale „Loteria Română“ S.A., care a avut amabilitatea de a ne acorda interviul de mai jos.
Loteria Română este una dintre instituţiile cu tradiţie ale societăţii româneşti, fiind înfiinţată în 1906. În 2011 se vor împlini 105 ani, cum va sărbători Loteria Română evenimentul?
– Abia am împlinit 104 ani, încă nu ştim foarte clar cum vom sărbători evenimentul. Pot să vă spun, însă, că principalul nostru obiectiv pentru 2011 este acela de a îmbunătăţi relaţia cu jucătorii, pentru că această instituţie, spre deosebire de alte societăţi comerciale obişnuite, prin statutul ei, se sprijină pe un pilon de bază: jucătorii. De asemenea, pentru anul viitor, dorinţa noastră este aceea de a aduce jucătorii în zona comunităţii europene, prin colaborarea pe care o vom începe cu o loterie dintr-o ţară europeană – Spania (Loteria Naţională Spaniolă). Această colaborare va permite jucătorului român să participe şi să joace în spaţiul european. Dacă Loteria Română va împlini 105 ani, Loteria Spaniolă va face 250 de ani. Ca un reper pentru Loteria Spaniolă, în 2008 a avut o cifră de afaceri de peste zece miliarde de euro. E o provocare şi pentru noi.
Cum aţi sărbătorit anul acesta cei 104 ani ?
– Anul acesta am sărbătorit mai discret, în pas cu situaţia economică naţională şi internaţională. Am făcut o aniversare în familie, cred, însă, că mult mai important este ceea ce reiese din această activitate de 104 ani, fiindcă din 1906 până acum Loteria nu a făcut rabat de la ţelul ei şi anume, acela de a se pune în serviciul comunităţii. Trebuie specificat faptul că, din banii care se adună din comercializarea produselor loteristice, pe lângă premii, cea mai mare parte a profitului realizat se întoarce înapoi la comunitate, aşa cum prevede legea în vigoare. Astfel, 60% din profit se duce către construcţia de locuinţe sociale, săli de sport şi arena sportivă polivalentă, 0,4% pentru promovarea culturii scrise, iar profitul net anual aferent activităţii de pronosticuri sportive se varsă Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret în scopul finanţării activităţii sportive. La aceste acţiuni se adaugă şi fondurile destinate acţiunilor filantropice, iar domeniile pentru care Loteria Română realizează acţiuni de sponsorizare sunt următoarele: sportul, cultura şi cultele, sănătatea, serviciile sociale, educaţia, protecţia drepturilor omului, protecţia mediului ş.a. În cei 104 ani de activitate, Loteria Română a dat întotdeauna o importantă mână de ajutor românilor aflaţi în situaţii dificile. Ultimele două acţiuni, mai de anvergură, au fost campaniile umanitare pentru ajutorarea victimelor inundaţiilor din 2008 şi cele din vara acestui an, când, prin contribuţia jucătorilor şi prin mobilizarea pe care au făcut-o colegii mei, am reuşit să adunăm, de exemplu, în 2010, o sumă de peste 800.000 de euro, bani care să fie folosiţi pentru reconstrucţia locuinţelor afectate de inundaţii. Pentru astfel de campanii, întotdeauna răspunsul din partea jucătorilor a fost unul foarte entuziast şi foarte prompt, au susţinut necondiţionat această cauză şi au dat dovadă de o solidaritate deosebită faţă de semenii lor aflaţi în situaţii grele.
„Chiar dacă este acreditată ideea că, în perioadele de criză, oamenii alocă mai mulţi bani pe jocuri de noroc, pot să vă spun că nu este chiar aşa. Nu au crescut vânzările, dar nici nu au scăzut semnificativ, cum se întâmplă în alte sectoare de consum. La profitabilitate vom fi ca şi anul trecut. În 2009 profitul net al companiei a fost de 150,590 mii lei.“
Pe site-ul Loteriei Române se spune că viziunea Loteriei Române este de a dezvolta jocuri de noroc moderne, diversificate şi atractive. Sună cam vag, cum dezvoltă mai exact instituţia jocurile de noroc moderne, cum a făcut-o până acum şi ce urmează?
– Sunt două aspecte aici. În primul rând, cel legat de diversificarea jocurilor, iar proiectul de colaborare cu Loteria Spaniolă face parte din acest program al nostru, în al doilea rând este dorinţa noastră de a fi prezenţi chiar şi în cel mai îndepărtat colţişor de ţară prin programul Nici o comună fără un punct de vânzare Loto, care a început să prindă contur. E dificil, dar nu abandonăm acest program de dezvoltare a reţelei de vânzare. În ceea ce priveşte modificările aduse jocurilor loteristice, am introdus, începând chiar de anul trecut, dar de anul acesta am generalizat, două extrageri săptămânale la toate jocurile noastre loteristice. Efectele au început să se vadă. Tot în acest an am introdus încă o categorie de câştiguri, cea de-a IV-a, la cel mai popular joc al Loteriei Române, Loto 6/49. Această măsură a venit ca un răspuns la aşteptările jucătorilor noştri care îşi doreau să poată câştiga şi cu trei numere ghicite. De la începutul anului am dat peste şase milioane de premii, iar valoarea lor este de peste 150 milioane de euro.
Multă lume se întreabă de unde provin banii pe care Loteria Română îi pune în joc. Cum se constituie fondul de premiere?
– Există un act normativ care a intrat în vigoare anul trecut, Ordonanţa de Urgenţă nr.77/2009, care reglementează activitatea jocurilor de noroc din România. În cadrul acestei Ordonanţe îşi regăseşte existenţa şi Compania Naţională Loteria Română S.A. care are drept acţionar unic statul român. Compania Loteria Română se autofinanţează iar sumele puse în joc provin în totalitate din vânzările pe care noi le realizăm. Regulamentele de joc stipulează procentul minim din încasări care trebuie să se distribuie către fondul de câştiguri, prin urmare către jucători, în cazul fiecăruia dintre jocurile loteristice pe care le organizăm. Ca să poţi să te menţii pe piaţă, iar jucătorul să fie stimulat, trebuie clar să existe premii atractive pentru jucători, altfel, jucătorii îşi pierd interesul şi atunci nu se mai poate susţine jocul, iar Loteria Română nu-şi mai poate atinge principalul scop. Şi anume, atragerea unei părţi din disponibilităţile băneşti ale populaţiei, pe baza liberului consimţământ, în vederea creării fondurilor necesare finanţării unor obiective de interes public naţional şi atribuirii de câştiguri participanţilor la joc.
De obicei, atunci când Loteria Română acceptă să sponsorizeze o instituţie, are în vedere nişte criterii pe baza cărora face sponsorizarea, cum alege Loteria Română destinatarii sponsorizărilor?
– Într-adevăr, suplimentar contribuţiei Loteriei Române la finanţarea unor obiective de interes public naţional, aşa cum este stipulat în legislaţie, instituţia noastră desfăşoară o importantă activitate de sponsorizare, în cele mai diverse domenii: sport, cultură, religie-culte, medico-sanitar, social, asistenţă şi servicii sociale, educaţie, protecţia mediului ş.a.m.d. Pentru activitatea de sponsorizare avem o anumită sumă prevăzută anual în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat prin Hotărâre de Guvern. Nu noi stabilim suma finală destinată activităţii de sponsorizare, aceasta trebuie să treacă prin „furcile caudine“ ale Ministerului de Finanţe. Anul acesta nu am reuşit să mărim această sumă, astfel încât să ne ridicăm la nivelul solicitărilor, lucru care oricum este greu de făcut pentru că solicitările sunt, în fiecare an, foarte multe. Noi am încercat chiar să înfiinţăm o fundaţie, Fundaţia Loteria Română, prin care să rezolvăm mai uşor, din punct de vedere procedural, aceste cazuri. Nu am găsit, însă, sprijinul necesar pentru a putea pune în practică acest proiect. Am vrut s-o înfiinţăm în 2010, sperăm să fim mai convingători şi să reuşim în 2011.
Pe ce criterii faceţi sponsorizările?
– Există o comisie la nivelul companiei, care analizează toate solicitările de sponsorizare care acoperă domenii precum: sănătatea – cazuri medicale deosebite, sportul – cluburi sportive care nu au sponsori, cultura şi cultele. Comisia are un regulament, în baza căruia se acordă un anumit punctaj. În funcţie de acest punctaj, sumele acordate variază de la o mie de lei până la 30.000 de lei. Dar activitatea principală a companiei nu este cea de sponsorizare. Rolul social al companiei se regăseşte în misiunea noastră, de a asigura un profit tot mai mare, iar procentul alocat finanţării proiectelor sociale, adică acel procent de 60% pentru locuinţe şi săli de sport, plus cultură, sport şi acţiuni de sponsorizare ajunge la 70% anual, deci tot mai mare. Sponsorizarea funcţionează mai mult ca o completare a activităţilor Companiei Naţionale Loteria Română. Rolul nostru social se regăseşte în însuşi modul cum se distribuie profitul, iar distribuţia profitului se stabileşte de către legiuitor.
„Anul 2009 a fost cel mai bun, când «Loteria Română» a realizat venituri totale de 1.480.387.000 de lei, din care un profit net de 150.590.000 de lei. Din plata impozitului pe profit, «Loteria Română» a contribuit la bugetul de stat cu suma de 73.632.000 de lei.“
De ce să joace românii la Loto? Cum i-aţi motiva?
– În primul rând, avem o serie de argumente specifice jocului loteristic, al cărui principiu de bază este: Toată lumea câştigă! În acest sens, le recomandăm să joace la Loteria Română fie din plăcerea jocului, fie din dorinţa de a câştiga premii importante, fie din dorinţa de a face bine altora, fiindcă sumele încasate se întorc la comunitate. Maximum 20% din profitul anual rămâne pentru finanţarea activităţii instituţiei. De asemenea, recomand românilor să joace la Loto pentru că suntem cei mai credibili. Loteria Română promovează jocul responsabil. Mesajul nostru către jucători este: „Joacă responsabil! Gândeşte-te unde poţi folosi ultimul leu pe care îl ai în buzunar ca să fie cel mai bine pentru tine, pentru familia ta, pentru cei de lângă tine!”. Nu transmitem jucătorilor mesaje incorecte şi ne implicăm activ în prevenirea dependenţei. Credibilitatea noastră s-a construit în timp, în cei 104 ani de activitate. Pentru al treilea an consecutiv, un juriu european a stabilit, prin studiu amănunţit, că suntem cel mai valoros brand din România, asta spune ceva despre noi. Revenind la argumentele jocului loteristic, vă reamintesc faptul că am crescut şansele de câştig, prin introducerea a două extrageri săptămânale. În acelaşi timp, Loteria Română acordă cele mai mari şi valoroase premii şi asigură cele mai înalte standarde de securitate şi integritate.
Cum arată profilul jucătorului veritabil la Loto?
– Portretul robot al jucătorului la Loto, aşa cum reiese din datele statistice, este persoană de sex masculin, studii medii, cu vârsta între 30 şi 49 de ani, din zona urbană. Însă, ultimii trei câştigători nu s-au încadrat în acest profil, în sensul că unul dintre ei avea 25 de ani şi ne bucură faptul că ni se alătură şi jucători mai tineri. O altă caracteristică a jucătorilor de Loto, pe care am descoperit-o stând de vorbă cu o parte dintre câştigători, o constituie faptul că, în general, sunt oameni simpli, cu necazuri materiale, care ştiu valoarea banului şi care sunt animaţi de dorinţa de a face bine aproapelui.
Care sunt jocurile cu cei mai mulţi adepţi?
– De departe jocurile Loto sunt cele mai jucate, iar vârful pivotului este 6 din 49, datorită faptului că sumele adunate sunt mai ridicate, iar premiile au valoare mai mare.
Sunteţi membri ai Asociaţiei Mondiale a Loteriilor (WLA), ce presupune aceasta mai exact?
– Suntem din 1991 membri ai European Loteries, iar din 1992 suntem membri ai World Loterie Association, alături de foarte multe state din Europa, Africa, cele două Americi, Asia. Ca membru activ ne-am însuşit codul de conduită al acestei organizaţii, care presupune dezvoltarea de jocuri responsabile, în sensul că prevenim jocul sub o anumită limită de vârstă, se interzice jocul pe credit, prevenim jocul patologic, asigurăm securitatea şi protecţia consumatorului. Mijloacele de plată sunt sigure, câştigurile se plătesc cu promptitudine, iar dacă un câştigător nu vrea să apară în presă nu apare, asigurăm confidenţialitatea datelor.
Câteva cuvinte de final pentru cititorii revistei Flacăra?
– În primul rând, doresc să-i felicit pentru faptul că au ales să-şi petreacă o parte din timpul pe care îl au la dispoziţie citind această revistă cu un conţinut extrem de interesant. Şi, nu în ultimul rând, le doresc ca norocul să-i însoţească în tot ceea ce fac, inclusiv la jocurile Loto.