500: Internal Server Error 500: Internal Server Error
Interviu, PEOPLE

Luana Ibacka – forță, grație și stil

April 8th, 2012, com 2 comentarii

Întâi a  fost  fotografia.  Apoi cuvântul,  televiziunea. Periplul  în presa românească e amplu  pentru Luana  Ibacka,  prezentatoarea emisiunii  de la Prima TV, „Cunoaște, Visează,  Iubește!“

 

❙     Spune-ne, te rog, câteva cuvinte despre emisiunea ta de la Prima TV.

– Emisiunea Cunoaşte, Visează, Iubeşte! este un proiect care tinde,  ca şi întreaga mea fiinţă, să răspundă unor  întrebări esenţiale de viaţă. Din acest motiv  am ales ca titulatură trei verbe imperative, ce definesc  trei direcţii  absolut prioritare pentru persoanele care doresc  să evolueze.

 

❙     Ce înseamnă arta de a trăi cu stil?

– Înseamnă alegerile de zi cu zi în ceea ce priveşte sănătatea, educaţia, mâncarea, comportamentul, anturajul, timpul liber.  Dacă  le alegi  cu stil, confortul vieţii  tale  creşte.  Acest stil se cultivă,  se educă şi răspunde unor  necesităţi reale, nu unor  mofturi. Luxul e binevenit în viaţa  cuiva  care a avut  o educaţie în sânul unei  familii  aristocrate dar  e efemer  şi ridicol, pentru cineva care dă un tun şi îşi ia o maşină de  100.000  de  euro.   Oamenii  cu  adevărat bogaţi sau cu adevărat săraci nu se văd prin cât cheltuie, ci prin  cum cheltuie.

 

❙     Cât costă să trăieşti cu stil? Este ceva accesibil pentru toată lumea?

– Bineînţeles că nu, dar  atitudinea şi stilul atrag  şi creează  contextul unor  posibilităţi. De aceea se şi spune că sărăcia  trage  la sărăcie  şi banul la ban. Dacă ai educaţia şi cunoştinţele, o nevoie reală de un standard înalt, ele se petrec. Dacă  te  văicăreşti, crezând că meriţi  o viaţă mai bună,  tot acolo vei fi şi peste  cinci ani. Te costă educaţia, dar  am văzut cu toţii destinele unor   oameni  remarcabili.  Prin   sport,   prin voinţa  de  a fi cel mai  bun  în orice  domeniu, prin  consecvenţă şi un plan  de viaţă  bun,  poţi dobândi statutul, banii, poziţia ce conferă vieţii un  stil. De la confort  la lux  există  posibilităţi pentru oricine să trăiască bine. Prima condiţie e să crezi asta,  să cauţi  în tine  resursele şi să te apuci  de treabă!

 

❙     Ce părere  ai  despre  leacurile  băbeşti? Foloseşti?

– Da, folosesc  mereu altceva,  uneori şi în paralel. Mama are o vorbă, ce pui în gură, pune şi pe faţă. Pe vremuri se folosea orice fruct sau legumă, iarbă sau plantă, pentru a face pomezi, tincturi  sau  măşti.   Azi,  cosmetica  revine   la esenţe  naturale, iar produsele scumpe (din gamele organice sau fără parabeni) au ajuns un lux, când ele sunt de fapt bază tradiţională, utilizată   de   secole,   dacă   nu   de   milenii.   Se redescoperă prin magazinele bio tot ce avem la îndemână şi nu  folosim.  Eu pun  pe  faţă  şi o roşie, şi ulei de măsline, şi miere, şi o banană, şi căpşună, şi ou crud… Uneori le amestec  cu drojdie de bere sau iaurt.  Sunt sute  de combinaţii pe care le găseşti  în frigider sau  la piaţă,  care pot  oferi  unei  casnice  sau  unei  persoane fără buget  mare  de beauty, o şansă  la anti aging.

 

Cunoaște,  Visează, Iubește!“ e un proiect de suflet al Luanei. „Ce ar rămâne din existența omului,  dacă lupta  pentru cunoaștere, pofta de visare  și emoția  iubirii ar dispărea?“ – se întreabă ea retoric.

 

❙     O femeie este frumoasă atunci când are încredere în ea. Încrederea în sine face o femeie puternică, îţi place să spui. Dar feminitatea, delicateţea? Mi se pare o pasăre tot mai  rară, mai  ales în zona  mondenă unde ca să te afirmi trebuie să fii tot mai înfipt în problemă…

– Nu cred că e o regulă. Da, peste 90 la sută din personajele mondene nu sunt  modele. Dar cine zice că ar trebui să fie? Trăim  o epocă  în care se dărâmă mituri, se schimbă concepte, se trece la plata facturilor pentru globalizare, confort, consum excesiv, lene şi iresponsabilitate. E un  timp  în  care  feminitatea va  fi într-adevăr acceptată la nivel  cultural, social,  energetic şi oricum… Femeile  acţionează prin  emisfera dreaptă a creierului, bărbaţii prin  emisfera stângă. Emisfera  dreaptă este intuitivă, ilogică, iraţională, romantică, religioasă, în timp  ce emisfera stângă e logică, raţională, matematică, şi predispusă mereu la calcule.  Cele două emisfere sunt  în conflict  permanent şi, de  regulă, oamenii nu conştientizează acest lucru  şi nu   luptă  pentru  echilibrul  acestor    două „minţi“. Mintea  feminină are o anume graţie, cea masculină are eficienţă. Evident, pe termen lung,   certurile  înving  graţia,    căci   lumea înţelege mai  bine  limbajul  matematicii, nu  pe cel al iubirii.  Dar urmează pe tot globul  o adevărată schimbare de conştiinţă, în care materialul, masculinul, matematica, vor cădea  de pe primul loc. Feminitatea, femeia,  cu delicateţea şi  iubirea care  o  caracterizează, vor  face  un switch  în  programul de  distrugere al  acestei lumi.

 

Eu, Luana de la televizor, sunt  imaginea unei femei puternice și stabile. În realitate, sunt… mai puternică de atât,  doar  că mi-e  frică  să mă folosesc de tot ce ar genera această forță descătușată!“

 

❙     Aş zice că particip doar în proiecte  non-vedete. Vedetele mele sunt oamenii obişnuiţi – spuneai undeva. Personal, cred că vedeta a ajuns  un cuvânt gol de sens. Din punctul tău de vedere, care-i diferenţa dintre  un om obişnuit şi o vedetă?

– Vedeta  este cineva care se expune. Se află într-un context, în care poate  fi analizată, judecată  după măştile   pe  care  le  prezintă. Cine naiba  poate  crede  însă că ceea ce se spune pe sticlă  sau  în ziare  despre o vedetă reprezintă realitatea? Toate sunt  strategii de marketing şi PR şi, deseori, se vând pe sine, fără măcar  un scop! Asta mi se pare uluitor în România, că au statut de vedetă persoane care nu produc nimic de  vânzare, sau  vreun serviciu în  beneficiul cuiva.  Îşi  vând  copanele, buzele,   îşi  plimbă părţi  ale corpului, însoţind peisajul de conversaţii goale de conţinut, deseori vulgare şi agresive.  Deci, oamenii obişnuiţi pot  deveni mult mai uşor vedete la noi. O bătaie în public  sau o relaţie  cu un fotbalist, o căsătorie cu un miliardar bătrân şi hidos, sau un viol la liceu, te fac la noi  persoană  publică. Ei  devin   fotomodele, cântăreţi, prezentatori tv…

 

❙     Ai avut diverse joburi de-a lungul vremii, până ai ajuns aici. Care te-a împlinit mai mult? Televiziunea crezi că e ultima ta profesie?

– Tot ce am  făcut  m-a  împlinit. Am  făcut acest drum cu mare  dedicaţie şi plăcere.  Am şi azi acelaşi entuziasm pentru munca mea, cum aveam la 18 ani. Nu mi-am propus niciodată să ajung  în acest fel în televiziune şi habar n-am dacă  e ultimul job. Am  impresia că abia  am început!

 

❙     Fotografia e una dintre primele tale pasiuni. Ce domenii ale fotografiei ai abordat şi care este cel care te interesează cel mai mult?

– Fotografia nu  mai  e ce a fost.  Nu  mai suportă nici  măcar   o  comparaţie. Ca  şi  în cinema,  un film de acum  30 de ani nu mai are legătură cu filmul  de azi. Suntem contemporani  cu  trecerea de  la  arte,  la  serii  mari  şi încântătoare de imagini fabricate de tehnologii şi computere. Omul  e încă prezent în visual-uri, dar sub 50 la sută. E ficţiune,  virtual, fals deci din punctul meu  de vedere. Eu am  pozat oameni şi obiecte,  gândind fiecare imagine, atât  artistic  cât şi tehnic,  astfel încât imaginea obţinută să  fie  esenţă   şi  simbolul nemodificat al subiectului. Azi,  orice  peisaj, persoană sau  obiect  e atât  de  modificat, trucat, colorat, retuşat, încât realitatea existentă e de  nerecunoscut. Curând, nu  se va  mai  deranja nimeni cu pozatul clasic. Se vor lua din bănci de imagini, şi se vor prelucra…

 

❙     Să dăm puţin timpul înapoi. Care sunt cele mai importante amintiri din această devenire profesională?

– Sincer? Nu  pot rezuma aşa ceva. Amintirile profesionale mie  mi-au   dictat tot parcursul vieţii,  aşa  că, dacă vrei  să  scrii  un roman…

 

❙     Dar personală?

– Viaţa mea s-a schimbat total după ce am devenit mamă.   E cea mai importantă amintire personală. În prezent, tot ceea ce fac este ca mama din  mine  să fie personajul prioritar  şi abia  după să vină  în galop  femeia, prietena, iubita, colega, profesionista, liderul unor mici grupuri de persoane cu preocupări comune…

 

❙     Te căsătoreşti, apare un copil, te desparţi. Cum reuşiţi, tu şi Cabral, să compensaţi nevoia unui  copil  de a avea  o familie, mamă şi tată?

– Nevoia unui copil de a avea o familie nu e compensată de nimic.

 

❙     Spuneai undeva „Despre mine dacă pui numele pe net, nu găseşti mai nimic reprezentativ şi real. Despre cine sunt cu adevărat, află  doar  cine  trebuie.”  E o  afirmaţie tranşantă pentru  o persoană mondenă, o afirmaţie care incită şi mai tare la aflarea secretelor  ei… Aşa că, o ultima întrebare: e diferită imaginea unei persoane mediate de presă – ziare şi televiziune – de ceea ce este ea în realitate?

– Poate la mine mai puţin decât la alţii, pentru  că  eu  nu  am  mizat   totul   pe  o  carte.  În majoritatea joburilor şi responsabilităţilor profesionale,  mi-am   asumat o  anume independenţă, un  statut mai  mult  de  colaborator, şi atunci  nu  mi-a  fost  frică  să mă  arăt  aşa  cum sunt.  Dar  la nivel  profund de  cunoaştere, de adevărată cunoaştere, într-adevăr, puţine lucruri s-au spus despre mine. Nici nu am avut o popularitate exagerată, nici nu mi-am dorit să şochez, deci nu am stârnit valuri mediatice care să mă  ridice  sau  să mă  doboare. Am răspuns amabil  şi adevărat la solicitările unor sfaturi de viaţă,  a unor  servicii  şi produse din domeniile în care am lucrat.  Viaţa mea personală, fricile, grijile, adevăratele vise şi dorinţe, proiecte de viitor şi prietenii, nu au fost subiecte  de ziar.

Taguri:

Comentarii

  1. Mariana says:

    Un articol extraordinar, despre o femeie extraordinara! Felicitari!

  2. radu pocovnicu says:

    multumim!

Comenteaza