Întâi a fost fotografia. Apoi cuvântul, televiziunea. Periplul în presa românească e amplu pentru Luana Ibacka, prezentatoarea emisiunii de la Prima TV, „Cunoaște, Visează, Iubește!“
❙ Spune-ne, te rog, câteva cuvinte despre emisiunea ta de la Prima TV.
– Emisiunea Cunoaşte, Visează, Iubeşte! este un proiect care tinde, ca şi întreaga mea fiinţă, să răspundă unor întrebări esenţiale de viaţă. Din acest motiv am ales ca titulatură trei verbe imperative, ce definesc trei direcţii absolut prioritare pentru persoanele care doresc să evolueze.
❙ Ce înseamnă arta de a trăi cu stil?
– Înseamnă alegerile de zi cu zi în ceea ce priveşte sănătatea, educaţia, mâncarea, comportamentul, anturajul, timpul liber. Dacă le alegi cu stil, confortul vieţii tale creşte. Acest stil se cultivă, se educă şi răspunde unor necesităţi reale, nu unor mofturi. Luxul e binevenit în viaţa cuiva care a avut o educaţie în sânul unei familii aristocrate dar e efemer şi ridicol, pentru cineva care dă un tun şi îşi ia o maşină de 100.000 de euro. Oamenii cu adevărat bogaţi sau cu adevărat săraci nu se văd prin cât cheltuie, ci prin cum cheltuie.
❙ Cât costă să trăieşti cu stil? Este ceva accesibil pentru toată lumea?
– Bineînţeles că nu, dar atitudinea şi stilul atrag şi creează contextul unor posibilităţi. De aceea se şi spune că sărăcia trage la sărăcie şi banul la ban. Dacă ai educaţia şi cunoştinţele, o nevoie reală de un standard înalt, ele se petrec. Dacă te văicăreşti, crezând că meriţi o viaţă mai bună, tot acolo vei fi şi peste cinci ani. Te costă educaţia, dar am văzut cu toţii destinele unor oameni remarcabili. Prin sport, prin voinţa de a fi cel mai bun în orice domeniu, prin consecvenţă şi un plan de viaţă bun, poţi dobândi statutul, banii, poziţia ce conferă vieţii un stil. De la confort la lux există posibilităţi pentru oricine să trăiască bine. Prima condiţie e să crezi asta, să cauţi în tine resursele şi să te apuci de treabă!
❙ Ce părere ai despre leacurile băbeşti? Foloseşti?
– Da, folosesc mereu altceva, uneori şi în paralel. Mama are o vorbă, ce pui în gură, pune şi pe faţă. Pe vremuri se folosea orice fruct sau legumă, iarbă sau plantă, pentru a face pomezi, tincturi sau măşti. Azi, cosmetica revine la esenţe naturale, iar produsele scumpe (din gamele organice sau fără parabeni) au ajuns un lux, când ele sunt de fapt bază tradiţională, utilizată de secole, dacă nu de milenii. Se redescoperă prin magazinele bio tot ce avem la îndemână şi nu folosim. Eu pun pe faţă şi o roşie, şi ulei de măsline, şi miere, şi o banană, şi căpşună, şi ou crud… Uneori le amestec cu drojdie de bere sau iaurt. Sunt sute de combinaţii pe care le găseşti în frigider sau la piaţă, care pot oferi unei casnice sau unei persoane fără buget mare de beauty, o şansă la anti aging.
„Cunoaște, Visează, Iubește!“ e un proiect de suflet al Luanei. „Ce ar rămâne din existența omului, dacă lupta pentru cunoaștere, pofta de visare și emoția iubirii ar dispărea?“ – se întreabă ea retoric.
❙ O femeie este frumoasă atunci când are încredere în ea. Încrederea în sine face o femeie puternică, îţi place să spui. Dar feminitatea, delicateţea? Mi se pare o pasăre tot mai rară, mai ales în zona mondenă unde ca să te afirmi trebuie să fii tot mai înfipt în problemă…
– Nu cred că e o regulă. Da, peste 90 la sută din personajele mondene nu sunt modele. Dar cine zice că ar trebui să fie? Trăim o epocă în care se dărâmă mituri, se schimbă concepte, se trece la plata facturilor pentru globalizare, confort, consum excesiv, lene şi iresponsabilitate. E un timp în care feminitatea va fi într-adevăr acceptată la nivel cultural, social, energetic şi oricum… Femeile acţionează prin emisfera dreaptă a creierului, bărbaţii prin emisfera stângă. Emisfera dreaptă este intuitivă, ilogică, iraţională, romantică, religioasă, în timp ce emisfera stângă e logică, raţională, matematică, şi predispusă mereu la calcule. Cele două emisfere sunt în conflict permanent şi, de regulă, oamenii nu conştientizează acest lucru şi nu luptă pentru echilibrul acestor două „minţi“. Mintea feminină are o anume graţie, cea masculină are eficienţă. Evident, pe termen lung, certurile înving graţia, căci lumea înţelege mai bine limbajul matematicii, nu pe cel al iubirii. Dar urmează pe tot globul o adevărată schimbare de conştiinţă, în care materialul, masculinul, matematica, vor cădea de pe primul loc. Feminitatea, femeia, cu delicateţea şi iubirea care o caracterizează, vor face un switch în programul de distrugere al acestei lumi.
„Eu, Luana de la televizor, sunt imaginea unei femei puternice și stabile. În realitate, sunt… mai puternică de atât, doar că mi-e frică să mă folosesc de tot ce ar genera această forță descătușată!“
❙ Aş zice că particip doar în proiecte non-vedete. Vedetele mele sunt oamenii obişnuiţi – spuneai undeva. Personal, cred că vedeta a ajuns un cuvânt gol de sens. Din punctul tău de vedere, care-i diferenţa dintre un om obişnuit şi o vedetă?
– Vedeta este cineva care se expune. Se află într-un context, în care poate fi analizată, judecată după măştile pe care le prezintă. Cine naiba poate crede însă că ceea ce se spune pe sticlă sau în ziare despre o vedetă reprezintă realitatea? Toate sunt strategii de marketing şi PR şi, deseori, se vând pe sine, fără măcar un scop! Asta mi se pare uluitor în România, că au statut de vedetă persoane care nu produc nimic de vânzare, sau vreun serviciu în beneficiul cuiva. Îşi vând copanele, buzele, îşi plimbă părţi ale corpului, însoţind peisajul de conversaţii goale de conţinut, deseori vulgare şi agresive. Deci, oamenii obişnuiţi pot deveni mult mai uşor vedete la noi. O bătaie în public sau o relaţie cu un fotbalist, o căsătorie cu un miliardar bătrân şi hidos, sau un viol la liceu, te fac la noi persoană publică. Ei devin fotomodele, cântăreţi, prezentatori tv…
❙ Ai avut diverse joburi de-a lungul vremii, până ai ajuns aici. Care te-a împlinit mai mult? Televiziunea crezi că e ultima ta profesie?
– Tot ce am făcut m-a împlinit. Am făcut acest drum cu mare dedicaţie şi plăcere. Am şi azi acelaşi entuziasm pentru munca mea, cum aveam la 18 ani. Nu mi-am propus niciodată să ajung în acest fel în televiziune şi habar n-am dacă e ultimul job. Am impresia că abia am început!
❙ Fotografia e una dintre primele tale pasiuni. Ce domenii ale fotografiei ai abordat şi care este cel care te interesează cel mai mult?
– Fotografia nu mai e ce a fost. Nu mai suportă nici măcar o comparaţie. Ca şi în cinema, un film de acum 30 de ani nu mai are legătură cu filmul de azi. Suntem contemporani cu trecerea de la arte, la serii mari şi încântătoare de imagini fabricate de tehnologii şi computere. Omul e încă prezent în visual-uri, dar sub 50 la sută. E ficţiune, virtual, fals deci din punctul meu de vedere. Eu am pozat oameni şi obiecte, gândind fiecare imagine, atât artistic cât şi tehnic, astfel încât imaginea obţinută să fie esenţă şi simbolul nemodificat al subiectului. Azi, orice peisaj, persoană sau obiect e atât de modificat, trucat, colorat, retuşat, încât realitatea existentă e de nerecunoscut. Curând, nu se va mai deranja nimeni cu pozatul clasic. Se vor lua din bănci de imagini, şi se vor prelucra…
❙ Să dăm puţin timpul înapoi. Care sunt cele mai importante amintiri din această devenire profesională?
– Sincer? Nu pot rezuma aşa ceva. Amintirile profesionale mie mi-au dictat tot parcursul vieţii, aşa că, dacă vrei să scrii un roman…
❙ Dar personală?
– Viaţa mea s-a schimbat total după ce am devenit mamă. E cea mai importantă amintire personală. În prezent, tot ceea ce fac este ca mama din mine să fie personajul prioritar şi abia după să vină în galop femeia, prietena, iubita, colega, profesionista, liderul unor mici grupuri de persoane cu preocupări comune…
❙ Te căsătoreşti, apare un copil, te desparţi. Cum reuşiţi, tu şi Cabral, să compensaţi nevoia unui copil de a avea o familie, mamă şi tată?
– Nevoia unui copil de a avea o familie nu e compensată de nimic.
❙ Spuneai undeva „Despre mine dacă pui numele pe net, nu găseşti mai nimic reprezentativ şi real. Despre cine sunt cu adevărat, află doar cine trebuie.” E o afirmaţie tranşantă pentru o persoană mondenă, o afirmaţie care incită şi mai tare la aflarea secretelor ei… Aşa că, o ultima întrebare: e diferită imaginea unei persoane mediate de presă – ziare şi televiziune – de ceea ce este ea în realitate?
– Poate la mine mai puţin decât la alţii, pentru că eu nu am mizat totul pe o carte. În majoritatea joburilor şi responsabilităţilor profesionale, mi-am asumat o anume independenţă, un statut mai mult de colaborator, şi atunci nu mi-a fost frică să mă arăt aşa cum sunt. Dar la nivel profund de cunoaştere, de adevărată cunoaştere, într-adevăr, puţine lucruri s-au spus despre mine. Nici nu am avut o popularitate exagerată, nici nu mi-am dorit să şochez, deci nu am stârnit valuri mediatice care să mă ridice sau să mă doboare. Am răspuns amabil şi adevărat la solicitările unor sfaturi de viaţă, a unor servicii şi produse din domeniile în care am lucrat. Viaţa mea personală, fricile, grijile, adevăratele vise şi dorinţe, proiecte de viitor şi prietenii, nu au fost subiecte de ziar.