Sunt liberalii peste tot/toţi? Sunt ei speranţa – sau, numai, dezamăgirea? Deşi, în cele ce urmează, este vorba despre liberali, să nu vă aşteptaţi la clemenţă, masaje blânde& mângâietoare. Un examen obiectiv, la vremea lui, face cât o radiografie. Sunt liberalii principala forţă în care să ne încredem? Sunt ei pregătiţi să preia şi să înlocuiască administraţia Băsescu-Boc? Să analizăm câteva aspecte.
Dacă ar trebui să ne uităm ceva mai atent pe scena politică, am vedea că PNL, Partidul Naţional Liberal, este cea mai matură formaţiune politică (la această oră) din România, măcar dintr-un singur punct de vedere. Care face uneori bine, alteori rău. Cel al pluralităţii vocilor, opiniilor, direcţiilor. Aşa, din afară, ar putea părea cel mai democratic partid.
O discuţie care se va reaprinde, cu siguranţă, la anul, în preajma alegerilor – mai ales -ţine de liderul liberalilor. A fost el bine-ales? E normal să se tot întrebe lumea. Şi singurul răspuns adevărat este acela pe care îl vor da alegerile prezidenţiale.
Atunci vom vedea scorul obţinut.
Dacă este Crin „proverbiala” locomotivă politică, gata să tragă partidul înainte – sau, dimpotrivă, să-l împingă înapoi. Despre Crin, la această oră, părerile sunt împărţite. Partizanii îl consideră „imperial”.
Prin alianţele făcute, atât PNL cât si însuşi Crin Antonescu, zis – mai recent – Antonescu, au speranţe la o mai bună mediatizare. Mai degrabă decât toate reflectoarele pe el, Crin are parte de altceva, de o altă cavalcadă: toate tunurile pe Băsescu.
Borbely s-a trezit că aruncatul pisicii în ograda politicii îl poate absolvi de orice (alte) comentarii peiorative
Adicătelea un crin… imperial. Alţii îl văd ca pe un lider leneş şi mocăit. Care se scoală târziu – şi nu prea face altceva mai mult decât să cam „ardă gazul”.
Continuarea dezbaterilor „rege contra preşedinte” nu e decât, de fapt, scânteia/ sâmburele/zâzania dintre republică prezidenţială şi monarhie.
Sunt singurele modele pe care le-a cunoscut, până acum, România.
Nu avem alte „scenarii de organizare”. Regele rămâne singura – şi ultima şansă, atunci când toate partidele politice dezamăgesc. Când toate celelalte variante politice s-au erodat. Şi se dovedesc dezastruoase.
Preşedinţia este, încă, o instituţie tânără. Uneori, se arată chiar infantilă. Iar monarhia ştie să aştepte. Are răbdare. Şi înţelepciune.
Borbely şi conotaţiile politice
Coloratura politică a cazului Borbely, care, altfel, ar ţine tot de registrul mitei – şi acuzaţiilor interminabile de corupţie, (cu) care plouă în ţara românească, începe abia de la atitudinea UDMR.
Uniunea Maghiarilor ţine o şedinţă cu uşile închise. Apoi decide să iasă şi să clameze că, de fapt, este vorba de un atac cu conţinut politic. Şi să pună toată afacerea pe seama unei contraofensive la adresa poziţiei UDMR privind noua (re)organizare teritorială.
Ca şi cum şpaga e de vină pentru orientarea convingerilor politice…
Un alt eveniment care ar suporta o „trataţie” în regim politic ar fi povestea cu mita de la Ministerul de Interne. Nu vom glosa foarte mult pe această temă.
Sigur că admite o „lectură politică”: Însă, la bază, e mai mult un caz de corupţie crasă. Neaoşă.
Un „scandal”, cum se spune în lumea românească.
Pe scurt, am putea zice aşa: secretarul general al Ministerului de Afaceri Interne (M.A.I.), împreună cu alţi colegi, este acuzat că a făcut câteva angajări „suspecte”, în vreme ce angajările erau strict restricţionate, pe vremea crizei.
De aici, o întreagă sarabandă.
Conotaţia politică ar fi dată de „uite, nene, ce fac generalii, chestorii şi coloneii de prin M.A.I., în timp ce nimeni nu se uită la ei, adică atunci când rămân singuri, nesupravegheaţi”. Pe de altă parte, nu ne putem împiedica să vedem că, dacă s-ar fi dorit, scandalul putea fi muşamalizat la nivelul ministerului, gen spălarea rufelor în familie. Nu ar fi prima dată când se întâmplă asta.
Or, acest lucru, oficializarea scandalului este şi de bine şi de rău. De bine, pentru că denotă stricteţe – consecvenţă şi respectarea principiului: „au greşit, trebuie să plătească”.
Partea rea: că aduce cu o reglare de conturi în Ministerul de Interne, în care cineva a decis să-i sacrifice pe aceşti pioni deveniţi, probabil, indezirabili.
