xanax what it does to you generic xanax dose dependance xanax

valium significado en espa±ol valium 10 mg buy valium Hollywood

ambien tasteless buy ambien online ambien West Jordan

what can happen to your baby if you take xanax while pregnant xanax drug single dose xanax detection

tramadol causa dependГЄncia tramadol no prescription tramadol en arthrotec

can i give tramadol to cats tramadol 50mg tramadol nausea and dizziness

what happens if u take expired xanax buy xanax xanax per cefalea tensiva

what happens when i stop taking xanax buy xanax can you drink chamomile tea and take xanax

xanax meglio gocce o pastiglie buy xanax take xanax before surgery

buy valium online New Hampshire buy valium online what drugs interact with valium

DOSAR

Mahalaua – ce-a fost şi ce-a ajuns

July 14th, 2012, com Comenteaza

Nu cu mulţi ani în urmă,  Ostrovul de pe Lacul Fundeni era una dintre ultimele mahalale din Bucureşti. De câţiva ani, zona s-a  civilizat.

 

Ostrov cu pisică moartă

Străzile care străbat peninsula au fost asfaltate,  maşinile şi oamenii nu  se mai  împotmolesc în glod.  Primăria a racordat cartierul şi la magistrala de gaz,  există  apă  curentă. Practic, infrastructura a fost pusă  la punct. Nici ţânţarii nu  mai pişcă  precum altădată, datorită soluţiilor  pulverizate în aer  de  către  oamenii de  la deratizare. Acum,  în Ostrov  e aparent bine şi, privit din perspectivă, din spatele Pieţei Delfinului, nici  n-ai  zice  că  a  fost  cândva o groapă unde fojgăiau  câteva sute de oameni.

Aşa  a crescut  şi preţul zonei,  mai  ales  că Ostrovul e la o aruncătură de băţ de oraş. Sub aspect imobiliar, deci, în Ostrov  se cumpără, se vinde  şi se închiriază, ca în orice alt cartier  al Bucureştiului. Preţul pentru chiria unei camere este, potrivit informaţiilor locului,  cca 450-500 lei pe lună. În zece ani probabil lucrurile vor sta cu totul  altfel. În ciuda  eforturilor primăriei de a civiliza  zona,  deocamdată, Ostrovul are  un aer  ciudat, îţi lasă  senzaţia a ceva  confuz,  de conglomerat. S-au  ridicat multe  case  noi,  dar mai sunt şi destule bordeie, pe vechile uliţe trec şi maşini  de epocă  (doar  pentru că nu  au fost scoase  din  uz),  dar   şi  Mercedesuri care  mai nimeresc în roţi şi câte o grămăjoară de bălegar. O grădiniţă nouă,  modernă – singurul edificiu de  învăţământ, dacă  nu  cumva singura instituţie a statului din zonă – se decupează într-un cadru ambiental atent  îngrijit. Semn că urmaşii ostrovenilor vor trăi alte vremuri.

Pe insula de pe Lacul Fundeni sunt vreo 100 de case şi câteva mii de suflete.

Accesul  în Ostrov  se face pe un pod  acum asfaltat, iar azi nu mai există teama  de izolare, nici  o calamitate naturală nu  l-ar  putea desprinde de capitala care îi dă viaţă ca un cordon ombilical,  pentru că zona nu dispune de resursele necesare autoconservării. Dacă pe vremuri ostrovenii câştigau un  ban  din  pescuit, azi, fauna  lacustră s-a  împuţinat de  la atâtea desecări,  doar  câte  un  pescar  nostalgic încumetându-se să  mai  arunce momeala. Iată  unul chiar  la piciorul podului, dacă  nu  cumva o fi brand de zonă. Mai sunt şi vapoarele de pe lac, cum le zice o localnică – adică ambarcaţiuni de agrement. E şi ăsta  un  pas  spre  modernitate, deşi  mai  e loc – Ostrovul ca reper  turistic pe harta  Bucureştiului. Dacă  peşti  nu  mai  sunt, poate  se găsesc fiare (metale  adică, atunci  când lacul  e secat,  iar  albia  devine mină  de  „aur” pentru căutătorii de  fiare  vechi).  În definitiv, Ostrovul nu prea  are cu ce se mândri în afara cadrului natural, cu condiţia să fie privit de la distanţă, într-o   imagine de  perspectivă care surprinde  frumos  peninsula  înconjurată de ape.  Cum  ai păşit  în interior, aerul  te sufocă. Noi ne-am  şi nimerit în mijlocul  unei  zile toride. Nu tu un curent, o boare, fie de apă stătută. Canicula parcă a blocat fluxul de energie  apă – aer – pământ al Ostrovului.

Bun, şi acum  întrebarea: de unde să apuci acest  reportaj? În dosarul nostru despre arhitectura Bucureştiului, Ostrovul era pata  de culoare,  mahalaua. Doar că era o mahala ideală încropită din  amintirile unora. Timpul trecând peste cartier  ca un buldozer care a nivelat pământul desfundat, acum  Ostrovul nu se deosebeşte prea mult de celelalte cartiere bucureştene. Noul Ostrov  ne punea în faţă o realitate care aruncă amintirile despre el la coşul  de gunoi,  iar dorinţa de a face un reportaj despre un Bucureşti altfel ne-a confruntat cu propriile prejudecăţi. Deci, ce am putea spune despre un cartier  în tranziţie? Asta-i  întrebarea care ne-a măcinat preţ de mai bine de o oră, încât ajunsesem să credem că e un reportaj ratat.  Şi ne-am plimbat prin Ostrov,  pe străzile lui cu nume de peşti de toate neamurile, cu ştiuci şi obleţi până când  soarele  ne-a ajuns  în mijlocul  capului. Ei, şi atunci…

Undeva în mijlocul  cartierului, două femei au ieşit pe stradă să ia aer. Cât se poate.  Una, mai bătrână, stă pe un scăunel, alta, mai tânără, direct  pe bordură. Dacă  o fi rece, deşi  soarele trebuie să fi încălzit bine piatra. Ne prezentăm şi le întrebăm despre Ostrov.  Ce-a fost şi ce-a ajuns.  Numele primarului Onţanu reapare la zece  cuvine.   Lui  îi  datorează  cartierul toate facilităţile  de care beneficiază astăzi.  Tot lui îi datorează cele câteva sute de lei pe care îi oferă primăria cetăţenilor cu venituri reduse. În arşiţa  zilei, în locul unde femeile  s-au oprit  la taclale, pute  de-ţi ia nasul  din loc. După o dezbatere  pe marginea subiectului, localnicele ajung la concluzia că e o pisică moartă aruncată la câţiva  metri  în spate,  într-o  zonă  virană. Pe bucata de pământ cu pricina s-au judecat  la tribunal timp  de mai  mulţi  ani  membrii unei familii.  Disputa s-a încheiat recent,  punând-o în posesia terenului pe  o nepoată căreia  i se cuvenea de drept terenul – după cum cred cele două femei. Fericita nepoată va veni în curând să construiască aici o casă. Până una, alta, ceva e putred la mijloc. Pisica. Celor două li se mai alătură o femeie  în vârstă. A ieşit să cumpere oţet, iar dacă tot s-a întâlnit cu vecinele intră în vorbă.  Simte  şi ea  aerul  pestilenţial: „Dar  ce pute-aşa?” „E o pisică  moartă.” „Unde?” „În grădină.” „Să arunce cineva  pisica.”  „Păi  s-o arunce…” Cine oare? Clasica poveste cu drobul de sare. Onţanu poate.

Lui nea Ion, „deputatul“ străzii, i se datorează popularea Ostrovului.

Ostrovul e un cartier in mijlocul Bucureştiului care  a păstrat practicile gregare ale unei  comunităţi mici. Localnicii  se cunosc bine între ei, se mai ajută sau ies la poartă să ia pulsul cartierului, la  câte  o  bârfă  cu  vecinii. Înainte vreme, şi-au fost singuri de ajutor, când autorităţile îi ignorau şi nici biserică  nu aveau. În Satul fără biserică – după cum mai era numit Ostrovul, oamenii mergeau  la  oraş  ca  să-şi spele păcatele în faţa Domnului. Aşadar, comportament tipic pentru membrii unei  comunităţi obligaţi  să acţioneze solidar. Se întâmpla şi pe vremea când nu exista apă curentă, în iernile geroase,  când ostrovenii lăsau cişmelele deschise  pe  timpul nopţii ca să nu  îngheţe apa. Apa  nu  îngheţa, dar  a doua zi străzile deveneau  adevărate patinoare, îngreunând deplasarea.  Şi dă-i  adunarea la spart  gheţuşul. Sau când, după ploaie, era nevoie de acţiuni  comune pentru a face drumul practicabil. Starea  de semi-sălbăticie în care au fost ţinuţi  ostrovenii a avut şi un avantaj. Din această  cauză, pe timpul   comunismului  au  scăpat   de  demolare. Insensibil la estetica  urâtului, Ceauşescu ocolea mereu zona. Toate acestea ni le spune domnul   Paul,   patronul  unui  magazin mixt   din Ostrov   unde  ne-am   oprit   să  bem   o  cafea. Ostroveni încă  de  pe timpul vechiului regim, domnul Paul  şi soţia  sa  deţin  magazinul de câţiva  ani. Afacerea  merge,  dar  nu să te îmbogăţeşti.   Un  transport cu  marfă   soseşte  chiar atunci,  iar cei doi  pun  mâna  şi cară  înăuntru mai multe  lăzi. În principal bere Timişoreana la doi litri şi Pepsi Cola, tot la doi litri. De-a lungul şi de-a  latul  Ostrovului mai  sunt  vreo  câteva magazine. Completează nevoile de moment ale locuitorilor cartierului, pentru că majoritatea îşi fac cumpărăturile mari la oraş, cel mai aproape la 10 minute de mers, în Piaţa Delfinului. Întreb dacă  mai  sunt  veterani în Ostrov,  iar domnul Paul  ne povesteşte despre nea Ion, „deputatul străzilor”, care pe vremea lui Ceuşescu scotea oamenii  din   bordeie  la  acţiuni   cetăţeneşti. Iată-ne  deci în căutarea personajului principal al Ostrovului…

Am bătut la poarta veteranului, dar n-a răspuns. Am sunat, am strigat. Nimic.  Din fericire, a ieşit o vecină. Am întrebat-o de nea Ion şi s-a mirat  că nu răspunde. Aflăm  că, de obicei, la ora asta, adică în jurul prânzului, moşul  e în faţa  porţii.  Înmuiat după inspecţia pe  care  o face în fiecare zi la răsăritul soarelui pe străzile Ostrovului, se aşază pe un scăunel  să privească lumea.  Îi spunem vecinei cine suntem, dar ea e neîncrezătoare: „A, păi nu-şi mai aduce aminte moşul.   Puteţi   să  încercaţi,   dar…”   Între  timp apare băiatul vecinei,  care  aflând  despre ce-i vorba,  dispare în curtea  lui nea Ion. Se întoarce după un minut cu persoana în cauză.  Trebuie să vorbeşti tare ca să te audă, e concluzia. Fără să aştepte prea  multe  întrebări, nea Ion începe să ne povestească despre război.  Austria, Cehoslovacia… Probabil e placa  de prezentare obişnuită. Cele mai vechi amintiri din memoria selectivă   a  octogenarului. Îl  aducem la  mal, vorbindu-i de  Ostrov,  iar  nea  Ion  parcă  abia aştepta. Veteranul insulei este, să-i spunem aşa, un  modernist. Nu  face diferenţa pe care o fac de  regulă cei care  au  trăit  regimurile politice ante şi post-decembriste. Nu-i un nostalgic, nu bate câmpii  cu Epoca de aur, şi nici nu dă în ciocoii zilei. Dimpotrivă. Crede  că în România e mai bine decât  altădată. „Sunt  organizaţii, primării.  Primăria face mult  pentru noi. Mai e şi câte o lepră, dar în general e bine…”, îşi dă el cu părerea despre starea  ţării. Iar recunoştinţa lui cetăţenească faţă  de  primărie este  exemplară, poate lua lesne forma autoculpabilizării. „Dacă spun o vorbă  rea  sunt  un  tâmpit, un  prost!”,

povesteşte el în timp ce motorul unei maşini de la salubritate uruie la vreo 5 metri depărtare. E o vidanjă care a fost pusă  în funcţiune chiar la WC-ul  vecinei.  Nu  e de ajuns  că aerul  e fierbinte, acum  pute  şi a rahat,  dar dacă nu-i pasă lui nea Ion, de ce ne-ar  păsa  nouă?  Să-l ascultăm, deci. Nea Ion e un personaj aparte în istoria locului,  fiindcă  e „descălecătorul”, primul om  care  şi-a  făcut  casă  în  Ostrov.  I-a plăcut natura, această  insulă  înconjurată de ape şi, cu permisiunea autorităţilor, a ocupat-o. Datorită acestei iniţiative a început să fie populat Ostrovul, încet, încet urmându-i şi alţii exemplul.  Aşa  a ajuns  deputat, cum  îi place  să se autointituleze, de fapt delegat de stradă. Rolul său  era  să se ocupe  cu organizarea muncilor gospodăreşti în cartier,  să pună la treabă voluntarii. „Am atras  mulţi  voluntari, am organizat comitete de  stradă, de  cartier.  Mie mi-a plăcut să-i sfătuiesc pe oameni, am lucrat la Întreprinderea 23 August  ca şef de  brigadă. Am  vrut   să  fiu  un  om  bun.  Pe  timpul lui Ceauşescu îi ajutam pe oameni cât puteam. Pe oricine,  fie că era chiabur sau sărac. Şi ce dacă omul  fusese  chiabur? Acum  nu  mai era. Ia de aici, primeşte ajutorul meu!, împărţea dreptatea şi cheresteaua sărmanilor din Ostrov,  nea Ion.

„Eu  sunt  cu  Dumnezeu, sunt  un  om  credincios.” Îl întreb  de cine îi este dor din acele vremuri  imemoriale. „De prietenul Panţu, primul meu   ajutor.   Mă  sculam  eu  la  5  dimineaţa, Panţu după mine. Bun băiat.” Acum, pionierul Ostrovului nu  prea  mai  are ce să organizeze. Primăria sectorului 2 i-a recunoscut meritele, i-a  acordat câteva  diplome, dar  l-a  trecut  în rezervă, fiind  mai  eficientă   în  administrarea gospodăriei. Pasiunea însă  a rămas. Nea  Ion continuă să  inspecteze  străzile  cu  nume de peşti ale Ostrovului, se mai „lasă” oprit de câte un vecin pentru un sfat, amiezele stă la portiţă, şi aşa ziua se scurge până la lăsarea nopţii când ţânţarii din  baltă  dau  buzna să  sugă  sângele ostrovenilor, dacă primăria a uitat să ia măsuri. Până a doua zi dimineaţa, când ritualul reîncepe, deşi oamenii îl ascultă pe nea Ion şi noaptea, dacă e cazul..

Trece  o femeie  care,  auzind ceva  din  discuţie, intervine: „Da, nea Ion a făcut mult  pentru  cartier,  de  asta-l  ţine  Dumnezeu în viaţă. Să-i dea mulţi ani de acum încolo!” „Câţi o vrea Dumnezeu”, o completează nea Ion, care, profitând de ocazie, reanimă subiectul lui preferat: organizarea şi  curăţenia străzilor. „Eu,  când văd că e mizerie  pe străzi,  în faţa caselor, le zic şi acum  vecinilor: Băi, Gheorghe, dar  ce-i cu gunoaiele astea?  Măturaţi şi voi, ne facem  de ruşine la Capitală… Vine primăria, dar eu nu te iert!”,  mărturiseşte, ritos  şi aproape strigând, octogenarul, în timp ce aerul e tot mai fierbinte şi pute  tot  mai  rău  în  cartierul cu  nume de Ostrov.

 

Taguri:

Comenteaza