Ceea ce noi numim miracol, pentru el este un loc comun. Călătoreşte în lumea spiritelor şi în cea a viselor aproape mai des decât în lumea reală. Cere ajutorul naturii, îi aduce ofrande. Vorbeşte cu animalele şi cu plantele, transformate în instrumente de putere. Cel mai drag îi e Condorul din Anzi. Când îşi desface aripile, în zbor, i se întind până la trei metri. Şi fâlfâie o vibraţie energetică aproape divină. Doamnelor şi domnilor, James Arevalo! Unul dintre cei mai fascinanţi şamani! În martie 2000, de echinox, în timp ce medita pe o insulă sacră de pe lacul Titicaca, a primit o mândreţe de nume spiritual: Mallku. Înseamnă, aţi ghicit, Spiritul Condorului. Şi, în tradiţia incaşă, are rol de conductor.
La 14 ani mergea singur în deşert, ca să postească
James Arevalo s-a născut pe coasta de nord a statului Perú, într-o familie catolică tradiţională. Mama lui este indiancă Mochica, un popor preincaş. Între cei şapte fraţi alături de care a crescut, viitorul şaman a fost, întotdeauna, un ciudat. Îi plăcea să stea singur, să privească spectacolele naturii, să-şi facă jocuri printre ele: „Începând de la nouă ani, am conştiinţa lumii magice din Anzi. Îmi duceam prietenii în pelerinaj, în munţi, timp de mai multe zile, spre disperarea părinţilor. Între mine şi natură s-a creat o comunicare totală. Primul şi cel mai important maestru al meu a fost şi este Pachamama, Mama Pământ. Iar ghidul meu pe drumul şamanic este Wiraqocha, Marele Spirit”.
La 12 ani a devenit vegetarian, la 14 mergea singur în deşert, ca să postească şi să mediteze. Peste încă doi ani le-a spus părinţilor că pleacă. Ei au crezut, fireşte, că e vorba de câteva zile. Nu s-a mai întors niciodată. A călătorit prin Perú, a stat uneori în ashramuri, s-a apucat de yoga şi a învăţat cele mai dificile asane. Îşi făcea singur hainele, din materiale naturale, purta sandale şi părul lung, ca un apostol.
O vreme s-a retras în munţi, a trăit ca un pustnic. Apoi a coborât în pădurile tropicale ale Amazonului. Tot pentru meditaţie şi comuniune cu Mama Pământ. Căreia îi mulţumea pentru hrana cea de toate zilele. Spirituală şi fizică. Evident, trăia doar cu apă şi fructe.
A fost condamnat ca terorist
Mallku a fost tentat şi de filosofia estică şi de ideile de egalitate. Mergea în pieţe, cu prietenii, şi ţineau discursuri împotriva lăcomiei şi a dictaturii religioase. Mai exact, împotriva Bisericii Catolice din Perú, a Guvernului corupt şi a Căii Strălucitoare, mişcarea de gherilă de inspiraţie maoistă. De aici până la arestare, în 1980, n-a mai fost decât un pas. A fost condamnat ca terorist şi aruncat în puşcărie. Opt zile a stat într-o celulă minusculă, umedă, fără lumină, alături de alţi zece prizonieri. Au băut apă din toaletă, că despre mâncare nici vorbă. Apoi, aşa, din senin, ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic, au fost eliberaţi. De atunci a rămas cu un mare „drag” de poliţiştii de orice fel. Din fericire, însă, nu-i întâlneşte prea des. Ei nu umblă prin Anzi, pe cărări şamanice. Prin lumea spiritelor, nici atât. Uneori, prin aeroporturi, se uită încremeniţi la bagajele lui: fluiere, tobe, clopoţei, scoici, pene de condor. După „vămuire”, le spune, aşa, în glumă: „Sunt instrumente de putere, domnilor, purtătoare de vrăji, n-o să mai dormiţi şi o să aveţi mari necazuri dacă aţi pus mâna pe ele!” Apoi pleacă, amuzat de faptul că, întotdeauna, poliţiştii rămân cu gura căscată şi cu ochii holbaţi.
După ce a învăţat Anzii, metodele spirituale străvechi, secretele incaşe de iluminare şi tehnicile de vindecare practicate în societăţile andine timpurii, Mallku a ajuns şi la şcoală. Nu că ar fi avut nevoie, dar asta e legea, ca să fie ghid, chiar şi spiritual, e obligatorie o patalama. În prezent, Mallku este proprietarul unei agenţii de turism care iniţiază grupuri de pelerini din toată lumea pe drumul şamanic, în Anzi.
Exerciţiu de îmbrăţişare a fiinţei
Mallku şi soţia lui, Alanna Aisha, maestră în tehnici de eliberare prin dansuri sacre şi meditaţii, au fost, de curând, oaspeţii centrului de Dezvoltare Personală Amaneser, din Bucureşti. În două săptămâni de workshop-uri, consultaţii individuale şi conferinţe, câteva zeci de români au învăţat abc-ul înţelepciunii sacre incaşe. De unde rezultă că interesul, sau fascinaţia, pentru calea şamanică este în creştere şi pe la noi. Cu atât mai mult cu cât locurile au fost limitate şi mulţi amatori au rămas pentru data viitoare.
Să nu vă imaginaţi, cumva, că Mallku predă nişte lecţii de şamanism. Nici vorbă, asta e cale lungă, e treabă de destin, e scris în stele, cum s-ar zice. El vă poate învăţa, însă, ceva mult mai important, sub aspectul vieţii de zi cu zi: cum să ajungeţi la esenţa voastră, la amplificarea conştiinţei spirituale, care trezeşte şi susţine vitalitatea. Altfel spus, cum să vă eliberaţi de spaime, vinovăţii, furii, convenţii sociale sau religioase, frustrări, încărcături de stres ori umbre de zădărnicie. Ca să puteţi trăi liberi, în armonie cu voi, cu natura şi cu semenii. Ceea ce vă face fericiţi. Sigur că povestea asta cu fericirea sună ca dracu’, cel puţin pentru unii dintre noi, dar eu, una, chiar îi dau dreptate şamanului: „Oamenii s-au îndepărtat de natură, de ritualuri, de ei înşişi, de esenţa lor divină. Nu trăiesc în prezent, ci sub povara trecutului sau în proiecţia viitorului. Nu sunt atenţi la amănunte, se bazează doar pe ceea ce cred că ştiu, nu pe ceea ce simt. Ar trebui să ne folosim inima mai mult şi mintea mai puţin. Să punem bază pe a fi, nu doar pe a avea, a face… Altfel, vedeţi, sunteţi prizonierii emoţiilor negative. Ele vă blochează dezvoltarea spirituală şi lucrează şi în plan fizic, transformându-se în boli”.
Conferinţa Pelerinaj şi Cosmoviziune Andină, susţinută de Mallku şi Alanna, la Bucureşti, şi la care am participat şi noi, a inclus şi o meditaţie. De conexiune între Pământ şi Cer, spre a crea unitatea dintre minte şi inimă. Astfel încât emoţiile noastre să convieţuiască paşnic cu părţile raţionale din noi. Să nu se mai atace, să nu se mai sfâşie reciproc. Împărţindu-ne în jumătăţi schizofrenizate. Când îngeri, când demoni, ba în Rai, ba în Iad.
Pentru meditaţie, toţi participanţii au stat cu ochii închişi. Cu instrumentele sale de putere, tobe, fluiere, scoici, plante, pene de păsări, Mallku a creat, pur şi simplu, o altă realitate, total diferită de aceea în care, practic, ne aflam. Respectiv o banală sală de conferinţe, dintr-un hotel. Sunete metalice, răgete de animale, triluri de păsări. Şi, peste toate astea, „aripile” de condor ale Alannei, bătînd aerul într-un dans sacru, eliberator. Participanţii la meditaţie mi-au spus că efectul a fost o linişte interioară de zile mari. Ca şi când s-ar fi rezolvat toate problemele din viaţa lor. Eu nu pot să vă spun impresii, am stat cu ochii foarte deschişi, fără să mă concentrez. Voiam să văd ce se întâmplă în partea şamanică şi să surprindem asta în fotografii. În schimb, mi-a plăcut exerciţiul de îmbrăţişare a fiinţei. Vi-l recomand, este chiar folositor. Când sunteţi supăraţi, agitaţi, copleşiţi de griji, vă ajută să găsiţi scurtătura către pacea interioară. Aşadar, întindeţi palma stângă spre Pământ şi dreapta spre Cer. Imaginaţi-vă că sunteţi o punte între ele. Apoi, aşezaţi-vă palma stângă în zona plexului solar şi dreapta pe inimă. Ca şi când v-aţi îmbrăţişa fiinţa. Cu toată puterea Cerului şi a Pământului. Ca să vă echilibreze şi să vă apere de rele.
„Cancerul este un efect emoţional“
– Prin ce se deosebeşte calea şamanică de celelalte căi de vindecare?
– Pe calea şamanică, omul se confruntă cu blocajele lui cele mai profunde: frica, dependenţa, prejudecata. Foarte pe scurt, toate acestea sunt transformate, pe drumul extazului, prima condiţie care face să se mişte şamanismul. Eliberarea de blocaje deschide mintea şi inima, activează puterile noastre inconştiente şi astfel accesăm o altă dimensiune a existenţei.
– Cum se ajunge la starea de extaz sau de transă, cum o numin noi?
– Este vorba de o aliniere energetică prin care individul poate să transceadă lumea comună. Armonia corpului, a minţii, a inimii şi uniunea tuturor corpurilor noastre ne permit ca, la un moment dat, să accesăm starea de extaz. De regulă, se ajunge la această stare prin meditaţie, dublată de alte tehnici şamanice.
– Am înţeles că lucraţi cu spiritul naturii. Cum intraţi în legătură cu el?
– În primul rând, trăind în natură, în armonie cu ea. Apoi prin meditaţie, dinamică corporală, contact direct cu plantele de putere şi cu elementele naturale vitale: pământ, apă, piatră.
– Se spune că în timpul călătoriei şamanice primiţi informaţii vindecătoare din alte lumi…
– În călătoria aceea sunt nişte trăiri speciale, într-un centru de putere, care te ajută să înţelegi lucrurile în înlănţuirea lor şi să ajungi la propria ta esenţă. La vindecătorul tău interior.
– Cum trataţi o boală fizică?
– Dacă pacientul are o reacţie fizică, o alergie, să zicem, ne ocupăm de ea, prin metode de medicină alternativă. Dar aşa tratăm doar efectul. Apoi mergem la cauză, la partea emoţională. Identificăm de unde vine boala şi tratăm zona respectivă, pe parte energetică. Dar nici asta nu aduce vindecarea completă, aşa că lucrăm, apoi, pe partea spirituală, ea fiind cea mai importantă. Pe blocaje, dogme, idei. Funcţie de pacient, vedem cât de departe putem merge. Dacă am o persoană creştină, în mod radical, de pildă, nu pot să-i spun că-i vine ceva din viaţa ei trecută, că nu mă crede. În fine, dacă omul este foarte deschis facem o restructurare energetică şi atunci el poate găsi, în interiorul lui, drumul de vindecare pentru orice.
– Vindecaţi şi cancerul?
– Dacă pacientul are deschiderea necesară, da. Cancerul este un efect emoţional, în cele mai multe cazuri. În loc să aibă o viaţă ordonată, liniştită, să fie împăcaţi cu ei înşişi, oamenii îşi umplu corpul cu gunoi fizic, de la alimente, şi, mai ales, cu gunoi emoţional, de la furie, teamă, ură, vinovăţie, nemulţumire… Toate acestea se aşază şi macină undeva, până apare cancerul. Dacă în momentul acela persoana bolnavă este foarte puternică şi zice da, pot să-mi schimb viaţa, se va vindeca. Şi toţi cei din jur se miră, vai, s-a întâmplat un miracol! Când, de fapt, e vorba doar de activarea puterii noastre din interior.
– Cât de importante sunt instrumentele de putere în vindecarea şamanică?
– Păi, nu se poate fără ele, n-ai cum să deschizi porţile! Uite, toba asta, de pildă, e putere! Tam-tam-ul ei rezonează cu inima şi deschide centrii vitali, drumul vindecării.
– Sunt mulţi şamani în Anzi, respectiv multe vindecări numite de noi miraculoase?
– O, nu, şamanii putem să-i numărăm pe degete! Nici vindecările nu sunt chiar un lucru comun, dacă ar fi aşa am fi liderii lumii, or nu este cazul. Şamanismul nu e o cale tocmai uşoară, impune disciplină zilnică, responsabilitate, echilibru personal şi în familie, în societate. Dintre persoanele aflate pe drumul şamanic, foarte puţine au reuşit să păstreze şi o armonie în familie. Eu şi soţia mea suntem un caz fericit, avem o convieţuire specială. Mâncăm aproape la fel, facem sport, medităm pe aceeaşi frecvenţă, ne iubim şi regăsim plăcerea în aceeaşi dimensiune, da, noi am reuşit.
– Cum vi s-au părut românii interesaţi de vindecare şi dezvoltare personală, prin comparaţie cu alte naţii?
– E prea multă durere aici, n-am văzut bucurie şi plăcere de a trăi. Şi nici prea multă toleranţă! Cred că românii trebuie să lucreze mai mult cu inima lor, că ea a rămas în urmă, undeva, pierdută!
foto Octavian Tibăr şi arhiva Amaneser
Extazul şi călătoria şamanică
Preot şi vrăjitor, vindecător şi oficiant de ceremonii, şamanul este, de departe, cel mai fascinant personaj al credinţelor primitive. Iniţial, numele de şaman a fost purtat doar de preoţii vrăjitori din Siberia. Prin extensie, însă, în timp, au fost numiţi aşa toţi vindecătorii care se folosesc de plante, animale, forţe ale naturii sau viziuni. Şamanismul se practică şi astăzi, în forme uşor modificate, în Siberia, Laponia, Africa, America şi Australia. În esenţă, este vorba despre vindecarea unor boli fizice, prin tratarea cauzelor lor spirituale.
Şamanii susţin că nu există bariere de timp şi spaţiu decât în mintea noastră. Ei pot călători în lumea spiritelor, în alte vieţi, în infern, în viitor… Pentru a porni într-o călătorie şamanică, vindecătorul trebuie să intre într-o stare de conştiinţă modificată, de extaz, de transă, cum o numim noi. Starea cu pricina se obţine prin meditaţie, instrumente de putere, autohipnoză, licori, fum sau plante halucinogene. Apropierea sacră a şamanului de anumite droguri, greu de înţeles în Occident, este, totuşi, fundamentală pentru incursiunea în lumea spiritelor, de unde se primesc informaţiile vindecătoare. În ceremoniile şamanice, cel mai adesea se folosesc ciuperci halucinogene, gen pălăria şarpelui (în Siberia), cactuşi peyote (în America de Sud şi Centrală) şi ayahuasca (în Perú şi Ecuador).