- Revista Flacara - http://revistaflacara.ro -

Malta, 7.000 de ani de poveste

Chiar în locul unde Ulysse s-a îndrăgostit de Calypso, te vor ispiti străduţele romantice ale oraşului tăcut, apele turcoaz şi templele pline cu poveşti. Vara asta, în Malta e rost de distracţie, chiar în plină stradă!

Mdina, în lumina aştrilor

De oriunde-ai privi Malta, din avion sau din înspumatele valuri ale Mediteranei, insula ţi se prezintă ca o veritabilă bijuterie care încătuşează în toate unghiurile sale lumina fabuloaselor răsărituri şi o istorie de peste 7.000 de ani.

La fiecare pas descoperi un peisaj intim, cu străduţe strâmte, trotuare înguste. Clădirile sunt monumentale, construite dintr-o cărămidă moale, poroasă, de culoarea mierii, majoritatea în stil baroc, dar întâlneşti şi elemente ale stilului gotic şi italian. Casele au vederea chiar spre stradă şi nu admit numere, ci nume de fată sau de floare, de cavaler sau de sfânt, dar şi numele unui vis al proprietarului. La colţurile clădirilor sau la ferestre vezi de obicei statuete de sfinţi, unde maltezii obişnuiesc să aprindă lumânări.

Laguna Albastră, uriaşa piscină naturală

Ce ai zice de o incursiune prin Oraşul Tăcerii noaptea? Toate muzeele şi atracţiile turistice sunt închise, dar plimbarea nocturnă are farmecul ei. Ia cu tine o sticlă cu vin şi ceva gustări şi mergi în cel mai îndepărtat loc al oraşului, unde ai întâlnire cu bastioanele, o părticică importantă a Maltei. Puţin curaj şi ai ajuns chiar în vârf, desfaci sticla cu vin şi te bucuri de cel mai inedit picnic pe care l-ai avut vreodată.

Cel mai potrivit moment pentru a vizita Mdina este atunci când pe cer e lună plină, pentru că întregul oraş se animă, iar cuplurile de îndrăgostiţi savurează din plin clipele romantice. Dacă te plimbi pe străduţele oraşului s-ar putea să ai o întâlnire specială, cu fantomele care se spune că locuiesc în clădiri, iar una dintre acestea se află chiar în casa cu flori frumoase de lângă bastioane. Se pare că în balconul casei se vede umbra unui cavaler care a renunţat la viaţă după ce femeia pe care o iubea l-a respins.

Despre destinaţii cu multe plaje acoperite cu nisip fin probabil că ai mai citit. Totul e asezonat cu palmieri, ceva vieţuitoare marine, frumos colorate şi cam aşa îţi imaginezi vacanţa. În Malta ai o altfel de vacanţă, din care nu lipsesc plajele cu nisip fin şi mai ales scufundările. Laguna Albastră dă clasă tuturor locurilor, special amenajate pentru snorkeling. Ape de un albastru ireal, ondulate, limpezi că nici oglindă nu-ţi mai trebuie pentru a te aranja. De ambele părţi ale lagunei sunt plaje cu nisip fin şi plaje cu roci, nerăbdătoare să le explorezi. Iar locul este atât de populat de înotători, încât nici vapoarelor nu li se permite să aibă viteză în zonă, aşa că te poţi răsfăţa în voie printre valuri.

Templele, melanj de istorie şi fascinaţie

Dacă vrei să cauţi misterul vechilor civilizaţii şi misticul artei şi al meşteşugurilor, templele neolitice din Malta şi Gozo te vor fascina şi vei începe un „tur al misterului magic“. L-au cucerit şi pe scriitorul  Eric Von Däniken, autorul cărţii Chariots of the Gods, pasionat de arheologie, un Indiana Jones al descoperirilor. Începe cu templele Hagar Qim, cocoţate chiar pe cel mai înalt vârf din sudul insulei de unde privesc marea şi insuliţa Filfa. Locurile de trecere au forme geometrice şi sunt porţiuni de-a dreptul misterioase, marcate de bucăţi mari de piatră, astfel încât e imposibil să nu simţi vibraţiile civilizaţiilor care le-au construit. Templele se pot mândri cu mai mulţi ani chiar şi decât Piramidele din Egipt. Faţă în faţă cu templele Hagar Qim le găseşti pe surorile lor, templele Mnajdra. De cum pătrunzi pe aceste tărâmuri, descoperi un întreg parc, moştenit şi păstrat cu sfinţenie; templele nu sunt decât un balon uriaş care protejează frumuseţile din interiorul lor. Şi încă nu ai descoperit Templele Ggantija de pe Insula Gozo. Merită să-ţi faci timp pentru a merge dintr-o cameră în alta, să te opreşti pentru câteva clipe de meditaţie în faţa pietrelor, încearcă să ghiceşti cum funcţiona oracolul şi cum trăiau şi iubeau strămoşii tăi. Trebuie să ai doar puţină imaginaţie, fiecare piatră vrea să-ţi spună o poveste, ai putea chiar să intuieşti ce vrea să-ţi povestească.

Festele, veselie la cote înalte

Fiecare orăşel sau sat, chiar dacă are doar o mie de locuitori, are măcar o zi pe timp de vară în care sărbătoreşte un sfânt sau un eveniment. Defilări cu fanfară, chioşcuri cu bunătăţi, lumini, statui, procesiuni şi focuri de artificii, aşa cum n-ai văzut vreodată… Dacă ajungi vara în Malta o ţii tot într-o petrecere în fiecare weekend. Satele sunt decorate cu banere, cluburile se întrec în ornamente care mai de  care mai sofisticate, iar statuia sfântului protector al oraşului este purtată pe umeri şi muzica animă atmosfera pe străduţe. Cele mai populare feste sunt Adormirea Maicii Domnului (15 august) şi Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), prilej de a gusta savuroasa nuga în mai multe culori, dar şi de a asculta concertul din faţa bisericii.

Patru atracţii malteze de neratat:

Luna de miere în Malta – are o combinaţie reuşită de soare, mare, nisip şi viaţă de noapte activă; e alegerea ideală dacă eşti în căutarea unor locuri exotice, încântătoare, pline de eleganţă, dar şi pentru călătorii fascinante, experienţe culinare şi culturale deopotrivă.

Degustare de vinuri – Malta se mândreşte cu vinuri care păstreză aroma strugurilor. Ai ocazia să le guşti în cadrul unor evenimente informale şi să le asezonezi cu romburi de brânză. Iar pentru a şti cât mai multe despre vin, cere la agenţie o excursie opţională la podgorii!

Maratonul din Malta şi-a câştigat deja reputaţia de cea mai reuşită mixtură de soare, istorie şi amuzament. Oricine aleargă: atleţi, începători, gospodine şi chiar septuagenari. Startul îl iei la altitudine şi te opreşti chiar în cel mai jos loc din insulă.

Snorkeling – Merită să renunţi la câteva ore de plajă pentru a explora paradisul acvatic. Te aşteaptă o aventură printre recifuri de coral, peşteri şi epave unele chiar din al Doilea Război Mondial.