- Revista Flacara - http://revistaflacara.ro -

Malta: Ţara legendelor

Călătoreşti în Malta pentru că vrei să vizitezi Valletta, oraşul-cetate, locuit chiar şi în secolul XXI. Te duci să vezi frumoasele biserici şi clădiri ridicate de cavalerii ioaniţi în oraşele Mdina, Rabat, Mgarr… Mergi acolo să te scalzi în Laguna albastră şi să cauţi peştii pe ­fundul Mediteranei. Totul pentru că Malta e unică în lume.

Şase insuliţe alcătuiesc arhipelagul maltez: Malta, Gozo, Comino, Filfla, Saint Paul şi Cominotto. Primele două sunt cele mai importante şi mai mari, fiind despărţite de apele Mediteranei pe o porţiune de numai un kilometru, pe care-l străbaţi lejer cu feribotul trecând pe lângă cea de-a treia insulă ca mărime, Comino. Dar, deşi aproape lipite una de alta, fiecare insulă ascunde propriile comori. În Malta se află Valletta, cea mai fortificată capitală din lume, cu grădinile Barrakka, Marele Port, co-catedrala Sf. Ioan, capela Fecioara Victorioasă, Palatul Marilor Maeştri care astăzi găzduieşte Parla­men­tul maltez. Îţi trebuie măcar două zile să o vizitezi. În oratoriul co-catedralei Sf. Ioan, Caravaggio, exilat din Italia fiindcă era acuzat de omor şi viol, a pictat faimosul tablou Tăierea Capului Sf. Ioan Bote­zătorul, o imensă pânză de 361 x 520  cm. Este singura lucrare pe care Cara­vaggio a semnat-o, restul picturilor sale fiind recunoscute după clar-obscurul inimitabil şi triunghiul echilateral prezent pe fiecare pânză. Legenda spune că italianul ar fi pictat tabloul în semn de mul­ţu­mire pentru că a fost primit pe insulă. Cum însă era foarte impulsiv, Caravaggio i-a jignit pe bine­făcă­torii săi, iar aceştia l-au prins cu ajutorul gărzilor. Pictorul a reuşit să scape, dar a fost rănit. Şi de aici legenda că şi-ar fi semnat atunci, cu sânge, pânza Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul.

Comino, o insulă micuţă între Malta şi Gozo, are doar cinci locuitori şi 3,5 kmp, dar este vestită pentru Laguna albastră, considerat locul cu cea mai limpede apă din Mediterana.

În Gozo se află  cel mai vechi templu megalitic, Ggantija, cu peste 7 000 de ani vechime, dar şi unicul semafor din insulă, la intersecţia drumurilor dintre ­localităţile Rabat, Xewkija şi Xaghra. Tot pe Gozo se află basilica Ta’ Pinu (Biserica Mira­co­lelor) şi Citadela, cel mai înalt punct de pe insulă.

Insula Filfla (ardei iute, în traducere), deşi nelocuită şi stingheră în largul mării, îşi are şi ea legendele sale. Se spune despre ea că se mişcă. Ceea ce este adevărat: se deplasează spre Vest. Se mai spune despre ea că este perfect simetrică, adică atât cât se vede la suprafaţa apei, atât se află şi sub apă. Şi, din nou, este adevărat. O legendă spune că în Filfla exista pe vremuri un sat de oameni foarte, foarte răi pe care Dumnezeu nu a reuşit să-i aducă nicicum pe calea binelui. În consecinţă, a decis trimiterea lor şi a insulei în Iad. Scaraoschi a fost iniţial încântat de oaspeţi de un aşa calibru, însă, după o perioadă, a constatat că respectivii oameni erau prea răi chiar şi pentru Infern. Aşa că a hotărât să scape de ei şi a răsturnat insula din Iad pe mare, lăsându-i în voia sorţii. Numai că Scaraoschi a confundat feţele insulei simetrice şi, când a aruncat-o în Mediterana, aceasta a căzut cu susul în jos, astfel că oamenii cei răi au rămas în apă, iar deasupra a apărut Filfla.

Micuţa insulă Saint Paul îşi trage denumirea de la faptul că aici se presupune că a naufragiat Sf. Pavel, apostolul care i-a creştinat pe maltezi.

Fungus Rock, sau Insula Ciupercii, este o stâncă micuţă în apropiere de Gozo care îşi tra­ge denumirea de la faptul că pe vremea ca­va­lerilor de Malta creş­tea pe ea o specie de ciupercă având proprietăţi curative în special în combaterea guturaiului şi a bolilor de stomac. Ciuperca era atât de apreciată încât cavalerii ioaniţi o protejau, nu aveau voie să o cu­leagă decât medicii şi vracii, iar cei care nu se supuneau interdicţiei erau aspru pe­dep­siţi: li se tăia capul. Ciuperca era oferită în dar no­bi­lilor care se remarcaseră prin fapte deosebite.

Despre istoria Maltei şi a cavalerilor săi afli din cărţi, din poveştile ghizilor locali sau pur şi simplu uitându-te în jurul tău, la arhitectura clădirilor din roca galbenă ca mierea, pe care geologii o numesc globicerină. Despre spiritul Maltei şi comorile ei ascunse  rămâne la latitudinea ta să vrei să le descoperi. Nu e un efort prea mare! Aceste mici comori sunt, în fapt, sarea şi piperul arhipelagului cu un trecut fabulos. Colindând pieţele şi magazinele de suveniruri nu se poate să ratezi una dintre cele trei băuturi tradiţionale în arhipelag: bajtra (lichior de culoare roz din fructe de cactus numite prickly pear/pere ţepoase, care îi dau băuturii o aromă deosebită), anisette (un lichior incolor, făcut din fructe de anason) şi aşa-numitul honey liqueur (lichior de miere).

De asemenea, când mergi pe insula Gozo merită să încerci gbejna (brânză de capră) specifică regiunii. Şi, dacă tot eşti în Gozo şi vizitezi Citadela cu a sa impresionantă catedrală, trebuie neapărat să iei masa la restaurantul Ta’ Rikardu. Aici e musai să încerci preparatele tradiţionale malteze, mai ales salată gozitană cu brânză de capră sau iepure cu usturoi. Localul e uşor de găsit, trebuie doar să te uiţi după un butoi de vin, amplasat pe o străduţă îngustă, în apropierea bisericii Ta’ Pinu. Pe butoi sunt aranjate frumos produsele malteze: roşii uscate la borcan, pâinea de Gozo, capere, ciuperci la saramură, miere şi vin. Apropo de vin! În Malta vinurile sunt albe şi roşii, seci ca şi solul din care îşi extrag strugurii seva. Vinurile se numesc de obicei La Vallette Palazzo Verdala alb/roşu, sunt bune şi ieftine. Podgoriile se găsesc pe insula Malta, în sud, lângă Marsaxlokk, în nord la San Pawl şi pe insula Gozo. De obicei sunt podgorii mici, aparţinând fermierilor din zonă. La Marsaxlokk – cel mai mare port pescăresc din Malta – există zilnic târg de peşte şi de produse locale de unde îţi poţi cumpăra diverse suveniruri cu crucea malteză, ciuperci şi roşii preparate tradiţional, nuga într-un curcubeu de culori, lichioruri şi vinuri malteze. Co­mercianţii îţi oferă spre degustare câte un păhărel din vinul produs în via proprie, iar dacă deguşti de la fiecare dintre ei s-ar putea să rătăceşti drumul spre hotel.

//

Aflat în nordul capitalei Valletta, Marsamxett este cel de-al doilea port al insulei Malta, după Marele Port. Spre deosebire de acesta din urmă, Marsamxett se adresează turiştilor care pot face croaziere cu barca sau cu iahtul admirând oraşul de pe mare.

Arhipelagul maltez e ­renumit şi pentru Laguna Albastră şi multe alte grote cu nume necunoscute, dar nu mai puţin frumoase, ­pentru apusurile de soare pe Mediterana, pentru snorkeling, scubadiving, windsurfing, croaziere, ­focuri de artificii, ­numeroasele fiesta, pentru numărul mare de specii de peşti din apele care înconjoară ­insulele şi pentru recifurile de anemone ­portocalii şi corali mov.