CULTURA MASS-MEDIA

Mânuitorii de bani

March 10th, 2007, com 37 comentarii

O carte semnată de Arthur Hailey, apărută la Editura Nemira, Colecţia Suspans, în traducerea Marianei Ceauşu

Prezentarea cărţii

  • Cartea relatează întâmplările din cadrul unei bănci renumite. Preşedintele băncii anunţă că este pe moarte şi că, neavând un moştenitor legal, le dă drep­tul funcţionarilor să aleagă un succesor. Cei doi vicepreşedinţi de la conducerea afacerii sunt Alex Vandervoort şi Roscoe Heyward. în timp ce Alex nu prea aleargă în căutare de ajutor, Roscoe se gândeşte doar la beneficiile pe care i le poate aduce funcţia de preşedinte, aşa că pleacă în căutarea acelor oameni care sunt interesaţi să facă afacere cu banca lor. El îl abordează pe George Quartermain care vrea ca banca să-i acorde mai mult decât au dreptul. în timp ce majoritatea celor din consiliul de con­ducere sunt încântaţi de posibilitatea de a face afaceri cu Quartermain, Alex este singurul care se abţine, deoarece consi­deră toată afacerea un mare risc. De asemenea, Alex nu este considerat popu­lar pentru că, în timp ce soţia lui se află internată într-un spital pentru bolnavi mintal, el are o aventură cu o avocată specializată în acordarea de ajutoare celor dezavantajaţi, pentru care banca trebuia să ofere fonduri de într-ajutorare, acţiune din care se retrage, deşi Alex le cere să continue. Pe lângă acestea, banca se confruntă cu utilizarea car- durilor false. Alex angajează un agent de securitate, însă acesta nu reuşeşte să-i prindă pe hoţi, ceea ce face ca Alex să fie şi mai detestat de către colegi.

  • Nimeni nu a reuşit mai bine decât Hailey – creatorul celebrului bestseller al oamenilor bogaţi şi celebri.

  • „Absolut impresionant” (Business Week)

  • „Hailey la adevărata lui valoare” (Publishers Weekly)

  • Ecranizarea în patru părţi a acestui roman a primit o nominalizare la Premiile Emmy pentru cea mai bună serie TV a anilor 1976-1977.

  • „Romanele lui Hailey sunt la fel de actuale ca titlurile ziarelor de mâine. Semnul lor distinctiv este pregătirea do­cumentară, meticuloasă şi completă.” (The Nassau Guardian)

  • Romane traduse în 40 de limbi.

Născut în Luton, Anglia, Arthur Hailey a început să scrie poezie şi nuvele încă din copilărie. A fost nevoit să renunţe la şcoală în adolescenţă deoarece familia lui nu-şi per­mitea să-i plătească studiile la colegiu. Hailey a servit ca pilot în timpul celui de al doilea război mondial, după care a imigrat în Canada, unde a sperat să devină un scriitor profesionist. Printre romanele lui Hailey se numără bestseller-urile Hotel, Strong Medicine, Airport, In High Places, The Final Diagnosis şi Detective. Este de remarcat faptul că romanele sale au fost publicate în 39 de limbi şi că majoritatea cărţilor sale au stat la baza unor filme artis­tice sau seriale de televiziune.

  • Comerţ la negru cu mii de cărţi de credit, negocieri secrete îndulcite de sex, lovituri mai mult decât îndrăzneţe şi o dorinţă nesecată de putere se ascund în spatele uşilor de bronz ale uriaşei bănci First Mercantile American. Pentru omul de pe stradă această instituţie finan­ciară este la fel de solidă şi de sigură ca Fort Knox. Dar înăuntru corupţia şi rivalităţile sălbatice se transformă într-un vârtej de violenţă ce sfâşie, deopotrivă, vieţile cinicilor mânuitori de bani şi pe cele ale milioanelor de oameni nevinovaţi. Naivitatea costă.

  • • Strălucirea artistică a lui Arthur Hailey e imposibil de negat. E unul dintre cei mai abili scriitori. Poveştile lui sunt imprimate de realism, ritm, emoţie, ironie, depăşesc aşteptările cititorului. Arthur Hailey susţine cu tărie un argu­ment împotriva distrugătorilor de valori – adică împotriva oamenilor incapabili ce distrug realizările celorlalţi prin manipu­lare afectivă, făcându-i să se simtă vinovaţi.

Câteva rânduri din primul capitol:

Mulţi îşi vor aminti vreme îndelun­gată, cu mare limpezime şi durere, cele două zile din prima săptămână a lui octombrie.

Era într-o marţi, în acea săptămână când bătrânul Ben Rosselli, preşedintele băncii First Mercantile American şi nepot al fondatorului, a făcut o comunicare – copleşitoare şi sumbră – care a răzbătut până în toate colţurile băncii şi chiar mult mai departe. Iar a doua zi, miercuri, filiala de la sediul central al băncii a descoperit prezenţa unui hoţ declanşându-se astfel o serie de evenimente pe care puţini ar fi putut să le prevadă şi care au dus la prăbuşire financiară, suferinţe omeneşti şi moarte.

Comunicarea preşedintelui băncii a avut loc fără avertisment şi este remarca­bil faptul că nu a fost precedată de zvonuri. Dis-de-dimineaţă, Ben Rosselli a telefonat câtorva dintre directorii săi prin­cipali, prinzându-i pe unii la micul dejun, iar pe alţii imediat după sosirea lor la birou. Erau şi câţiva pe care bătrânul Ben îi considera prieteni, însă nu erau direc­tori, ci numai vechi funcţionari ai băncii.

Mesajul era acelaşi pentru fiecare: Vă rog să veniţi în sala de consiliu din blocul turn FMA la ora 11.

Acum toţi, în afara de Ben, se aflau în sala de consiliu, cam vreo douăzeci la număr, vorbind liniştit în grupuri şi aşteptând. Stăteau cu toţii în picioare: nimeni nu voise să fie primul care să tragă un fotoliu dintre cele aflate în jurul mesei strălucitoare de consiliu, mai lungă decât un teren de squash, la care se puteau aşeza patruzeci de persoane.

Un glas străbătu tăios convorbirile:

  • Cine a aprobat asta?

Toate capetele se întoarseră. Roscoe Heyward, vicepreşedinte activ şi inspec­tor, se adresase unui chelner cu veston alb de la bufetul funcţionarilor superiori. Acesta adusese câteva carafe cu sherry din care turnă în pahare.

Heyward, auster şi având un cont greu la Banca FMA, era un abstinent zelos. îşi privi ostentativ ceasul cu un gest care spunea limpede: „Nu numai băutura, dar şi la ora asta!” Câţiva dintre cei care se pregăteau să ia un pahar îşi retraseră mâinile.

  • Din ordinul domnului Rosselli, dom­nule, spuse chelnerul. Şi a comandat cel mai bun sherry.

Un bărbat viguros, purtând un costum elegant gri-deschis, se întoarse şi spuse calm:

  • Indiferent de oră, nu are rost să renunţăm la ceva atât de bun.

Alex Vandervoort, un blond cu ochii albaştri, puţin albit la tâmple, era, de asemenea, vicepreşedinte activ. Simpatic şi comunicativ, manierele sale degajate erau în contradicţie cu dârzenia deciziilor ce se ascundeau sub ele. Cei doi oameni – Heyward şi Vandervoort – constituiau a doua treaptă a conducerii, imediat după preşedinte, şi cu toate că fiecare era destoinic şi capabil să cola­boreze cu celălalt, în multe privinţe erau rivali. Rivalitatea şi punctele lor de vedere diferite pătrunseseră în bancă până la treptele cele mai de jos, în jurul fiecărui om formându-se un grup de susţinători.

Taguri:

Comentarii

  1. bowling stud says:

    I’ve read through 20 different sites on this and yours is by far the best. Thank you!

  2. I haven’t checked in here for some time as I thought it was getting boring, but the last several posts are really great quality so I guess I’ll add you back to my everyday bloglist. You deserve it my friend. 🙂

  3. Melodie Bast says:

    This is definitely crucial info.

  4. stock charts says:

    oh cool, this information is really useful and definately is comment worthy! hehe. I’ll see if I can try to use some of this information for my own blog. Thanks!

  5. mutual funds says:

    Thankyou for sharing Mânuitorii de bani | Revista flacara with us keep update bro love your article about Mânuitorii de bani | Revista flacara .

  6. I’m viewing your site through IE and not all of the pictures is showing correctly. Were you aware of this?

  7. rather important stuff, overall I believe this is really worth a bookmark, kudos

  8. I was just looking for this info for some time. After six hours of continuous Googleing, finally I got it in your website. I wonder what’s the lack of Google strategy that do not rank this type of informative web sites in top of the list. Normally the top websites are full of garbage.

  9. The article constantly include lots of really up-to-date details. Where do you come up with this? Simply stating you are quite inspiring. Many thanks

  10. Appreciate it for sharing Mânuitorii de bani | Revista flacara with us keep update bro love your article about Mânuitorii de bani | Revista flacara .

  11. Do you mind if I repost this info on one of my Web sites?

  12. But wanna input on few general things, The website style is perfect, the written content is rattling wonderful : D.

  13. Congratulations on having 1 of the most sophisticated blogs Ive come throughout in some time! Its just incredible how a lot you can take away from something simply because of how visually beautiful it’s. Youve put together a great weblog space –great graphics, videos, layout. This is surely a must-see blog!

  14. I deal with companies from different time zones and this really poses a problem for me. Keeping your font size to a maximum of 14 and no lower than a 12 will keep the message size down to reduce per page transmissions as well as reduce the receiving party’s fax paper waste to a minimum.

  15. Yosh says:

    Best Links 2011…

    This is a very good tips especially to those new to blogosphere, brief and accurate information… Thanks for sharing this one. A must read article….

  16. Best Links 2011…

    hi!,I like your writing so much! share we communicate more about your post on AOL? I need an expert on this area to solve my problem. May be that’s you! Looking forward to see you….

  17. Best Links 2011…

    This blog is definitely rather handy since I’m at the moment creating an internet floral website – although I am only starting out therefore it’s really fairly small, nothing like this site. Can link to a few of the posts here as they are quite. Thanks…

  18. Best Links 2011…

    I truly appreciate this post. I’ve been looking everywhere for this! Thank goodness I found it on Bing. You’ve made my day! Thanks again…

  19. Best Links 2011…

    I loved as much as you’ll receive carried out right here. The sketch is attractive, your authored subject matter stylish. nonetheless, you command get bought an edginess over that you wish be delivering the following. unwell unquestionably come furthe…

  20. Best Links 2011…

    Great line up. We will be linking to this great article on our site. Keep up the good writing….

  21. Best Links 2011…

    Hello there, just became alert to your blog through Google, and found that it’s truly informative. I’m going to watch out for brussels. I will appreciate if you continue this in the future. Lots of people will be benefited from your writing. Cheers!…

  22. Neck Support says:

    Best Links 2011…

    This is a very good tips especially to those new to blogosphere, brief and accurate information… Thanks for sharing this one. A must read article….

  23. Best Links 2011…

    Way cool, some valid points! I appreciate you making this article available, the rest of the site is also high quality. Have a fun….

  24. Best Links 2011…

    Heya i’m for the first time here. I found this board and I find It really useful & it helped me out much. I hope to give something back and help others like you helped me….

  25. Best Links 2011…

    Your style is so unique compared to many other people. Thank you for publishing when you have the opportunity,Guess I will just make this bookmarked….

  26. Best Links 2011…

    I really appreciate this post. I’ve been looking all over for this! Thank goodness I found it on Bing. You have made my day! Thank you again…

  27. Best Links 2011…

    What’s Happening i am new to this, I stumbled upon this I’ve found It absolutely useful and it has helped me out loads. I hope to contribute & aid other users like its aided me. Good job….

  28. Best Links 2011…

    Pretty! This was a really wonderful post. Thank you for your provided information….

  29. Best Links 2011…

    Saved as a favorite, I really like your blog!…

  30. Best Links 2011…

    Attractive section of content. I just stumbled upon your website and in accession capital to assert that I get in fact enjoyed account your blog posts. Anyway I will be subscribing to your augment and even I achievement you access consistently quickly….

Comenteaza