Mânuitorii de bani

O carte semnată de Arthur Hailey, apărută la Editura Nemira, Colecţia Suspans, în traducerea Marianei Ceauşu

Prezentarea cărţii

• Cartea relatează întâmplările din cadrul unei bănci renumite. Preşedintele băncii anunţă că este pe moarte şi că, neavând un moştenitor legal, le dă drep­tul funcţionarilor să aleagă un succesor. Cei doi vicepreşedinţi de la conducerea afacerii sunt Alex Vandervoort şi Roscoe Heyward. în timp ce Alex nu prea aleargă în căutare de ajutor, Roscoe se gândeşte doar la beneficiile pe care i le poate aduce funcţia de preşedinte, aşa că pleacă în căutarea acelor oameni care sunt interesaţi să facă afacere cu banca lor. El îl abordează pe George Quartermain care vrea ca banca să-i acorde mai mult decât au dreptul. în timp ce majoritatea celor din consiliul de con­ducere sunt încântaţi de posibilitatea de a face afaceri cu Quartermain, Alex este singurul care se abţine, deoarece consi­deră toată afacerea un mare risc. De asemenea, Alex nu este considerat popu­lar pentru că, în timp ce soţia lui se află internată într-un spital pentru bolnavi mintal, el are o aventură cu o avocată specializată în acordarea de ajutoare celor dezavantajaţi, pentru care banca trebuia să ofere fonduri de într-ajutorare, acţiune din care se retrage, deşi Alex le cere să continue. Pe lângă acestea, banca se confruntă cu utilizarea car- durilor false. Alex angajează un agent de securitate, însă acesta nu reuşeşte să-i prindă pe hoţi, ceea ce face ca Alex să fie şi mai detestat de către colegi.

• Nimeni nu a reuşit mai bine decât Hailey – creatorul celebrului bestseller al oamenilor bogaţi şi celebri.

• „Absolut impresionant” (Business Week)

• „Hailey la adevărata lui valoare” (Publishers Weekly)

• Ecranizarea în patru părţi a acestui roman a primit o nominalizare la Premiile Emmy pentru cea mai bună serie TV a anilor 1976-1977.

• „Romanele lui Hailey sunt la fel de actuale ca titlurile ziarelor de mâine. Semnul lor distinctiv este pregătirea do­cumentară, meticuloasă şi completă.” (The Nassau Guardian)

• Romane traduse în 40 de limbi.

Născut în Luton, Anglia, Arthur Hailey a început să scrie poezie şi nuvele încă din copilărie. A fost nevoit să renunţe la şcoală în adolescenţă deoarece familia lui nu-şi per­mitea să-i plătească studiile la colegiu. Hailey a servit ca pilot în timpul celui de al doilea război mondial, după care a imigrat în Canada, unde a sperat să devină un scriitor profesionist. Printre romanele lui Hailey se numără bestseller-urile Hotel, Strong Medicine, Airport, In High Places, The Final Diagnosis şi Detective. Este de remarcat faptul că romanele sale au fost publicate în 39 de limbi şi că majoritatea cărţilor sale au stat la baza unor filme artis­tice sau seriale de televiziune.

• Comerţ la negru cu mii de cărţi de credit, negocieri secrete îndulcite de sex, lovituri mai mult decât îndrăzneţe şi o dorinţă nesecată de putere se ascund în spatele uşilor de bronz ale uriaşei bănci First Mercantile American. Pentru omul de pe stradă această instituţie finan­ciară este la fel de solidă şi de sigură ca Fort Knox. Dar înăuntru corupţia şi rivalităţile sălbatice se transformă într-un vârtej de violenţă ce sfâşie, deopotrivă, vieţile cinicilor mânuitori de bani şi pe cele ale milioanelor de oameni nevinovaţi. Naivitatea costă.

• • Strălucirea artistică a lui Arthur Hailey e imposibil de negat. E unul dintre cei mai abili scriitori. Poveştile lui sunt imprimate de realism, ritm, emoţie, ironie, depăşesc aşteptările cititorului. Arthur Hailey susţine cu tărie un argu­ment împotriva distrugătorilor de valori – adică împotriva oamenilor incapabili ce distrug realizările celorlalţi prin manipu­lare afectivă, făcându-i să se simtă vinovaţi.

Câteva rânduri din primul capitol:

„Mulţi îşi vor aminti vreme îndelun­gată, cu mare limpezime şi durere, cele două zile din prima săptămână a lui octombrie.

Era într-o marţi, în acea săptămână când bătrânul Ben Rosselli, preşedintele băncii First Mercantile American şi nepot al fondatorului, a făcut o comunicare – copleşitoare şi sumbră – care a răzbătut până în toate colţurile băncii şi chiar mult mai departe. Iar a doua zi, miercuri, filiala de la sediul central al băncii a descoperit prezenţa unui hoţ declanşându-se astfel o serie de evenimente pe care puţini ar fi putut să le prevadă şi care au dus la prăbuşire financiară, suferinţe omeneşti şi moarte.

Comunicarea preşedintelui băncii a avut loc fără avertisment şi este remarca­bil faptul că nu a fost precedată de zvonuri. Dis-de-dimineaţă, Ben Rosselli a telefonat câtorva dintre directorii săi prin­cipali, prinzându-i pe unii la micul dejun, iar pe alţii imediat după sosirea lor la birou. Erau şi câţiva pe care bătrânul Ben îi considera prieteni, însă nu erau direc­tori, ci numai vechi funcţionari ai băncii.

Mesajul era acelaşi pentru fiecare: Vă rog să veniţi în sala de consiliu din blocul turn FMA la ora 11.

Acum toţi, în afara de Ben, se aflau în sala de consiliu, cam vreo douăzeci la număr, vorbind liniştit în grupuri şi aşteptând. Stăteau cu toţii în picioare: nimeni nu voise să fie primul care să tragă un fotoliu dintre cele aflate în jurul mesei strălucitoare de consiliu, mai lungă decât un teren de squash, la care se puteau aşeza patruzeci de persoane.

Un glas străbătu tăios convorbirile:

• Cine a aprobat asta?

Toate capetele se întoarseră. Roscoe Heyward, vicepreşedinte activ şi inspec­tor, se adresase unui chelner cu veston alb de la bufetul funcţionarilor superiori. Acesta adusese câteva carafe cu sherry din care turnă în pahare.

Heyward, auster şi având un cont greu la Banca FMA, era un abstinent zelos. îşi privi ostentativ ceasul cu un gest care spunea limpede: „Nu numai băutura, dar şi la ora asta!” Câţiva dintre cei care se pregăteau să ia un pahar îşi retraseră mâinile.

• Din ordinul domnului Rosselli, dom­nule, spuse chelnerul. Şi a comandat cel mai bun sherry.

Un bărbat viguros, purtând un costum elegant gri-deschis, se întoarse şi spuse calm:

• Indiferent de oră, nu are rost să renunţăm la ceva atât de bun.

Alex Vandervoort, un blond cu ochii albaştri, puţin albit la tâmple, era, de asemenea, vicepreşedinte activ. Simpatic şi comunicativ, manierele sale degajate erau în contradicţie cu dârzenia deciziilor ce se ascundeau sub ele. Cei doi oameni – Heyward şi Vandervoort – constituiau a doua treaptă a conducerii, imediat după preşedinte, şi cu toate că fiecare era destoinic şi capabil să cola­boreze cu celălalt, în multe privinţe erau rivali. Rivalitatea şi punctele lor de vedere diferite pătrunseseră în bancă până la treptele cele mai de jos, în jurul fiecărui om formându-se un grup de susţinători.