Maria Buză: „Sunt ca un cal sălbatic pe care nu prea s-a pus şaua!”

Joacă şi cântă, are umor şi câte şi mai câte. E „în centrul atenţiei”, cum s-ar spune. Doamnă Maria Buză – o întreb – şi dansaţi? „Da, îmi place să dansez. Nu prea am prilejul să o fac profesionist, pe scenă, dar, sincer, mi-ar plăcea tare mult.”‘

„Eu fac lucrurile cu o anumită uşurinţă aproape din amuzament, văd că oamenilor le place să mă privească în timp ce le fac şi atunci mi-am creat un mod de viaţă din treaba asta. Dar poate, dacă aş fi fost o fiinţă cu «pasiuni», aş fi fost mult mai sus în oricare dintre domeniile artistice cu care cochetez. Singura mea pasiune cred că e Andrei, copilul meu.” Maria a debutat în teatrul profesionist în regia regretatului Ion Cojar. A trecut ceva timp de atunci, dar, ca în orice început, amintirile sunt vii. „Păstrez un amalgam de amintiri… Nu ne-ajunge spaţiul, credeţi-mă… Leopoldina Bălănuţă. uluitoare, genială şi de o simplitate a fiinţei care mă lua pe sus, pur şi simplu. E, în mod sigur, cea mai importantă întâlnire artistică a mea de până acum. Leopoldina Bălănuţă mă plăcea, i se părea că sunt un copil nebun şi talentat şi n-avea nici o îndoială că o să am o carieră importantă în teatru. Îmi şi spusese: „Dacă nu te angajează ăştia aici, să vii că te iau eu.” Probabil, dacă m-ar putea vedea azi, ar fi dezamăgită că fac câte puţin din toate şi nimic până la capăt, dumneaei care făcea lucrurile până în adâncul adâncurilor. Niciodată nu m-am simţit în preajma unui artist cum mă simţeam în preajma doamnei Leopoldina Bălănuţă. De aceea nu-mi era deloc frică atunci pe scenă. Mă simţeam în siguranţă, deşi eram o studentă prăpădită pe ditamai scena Naţionalului,cu nume care te lipeau de pereţi pur şi simplu: Mariana Mihuţ, Ileana Stana Ionescu, Rodica Popescu Bitănescu şi însuşi Ion Cojar.”

Stanislavski sau Brecht? Cehov sau Shakespeare? Repere importante ale teatrului universal, dar personalităţi diferite. Cine îi place mai mult? „Mă puneţi să aleg între ciorbă şi sarmale, pe cuvânt! E nevoie de ambele feluri ca să te simţi sătul. Ba chiar şi de un desert, Caragiale flambat, de exemplu.” Am întrebat-o pe Maria dacă ar accepta să intre într-un teatru laborator, poate într-un work-shop al unui regizor cu o metodă specială, sau şi-a definitivat deja personalitatea artistică? „N-am definitivat nimic! Numai moartea e definitivă (şi până şi aici sunt păreri pro şi contra). M-aş băga în orice mă ajută să scotocesc în mine. Sunt un om uneori obositor de jucăuş, pur şi simplu nu mă pot opri din joacă, indiferent cât de îndepărtată devine data naşterii din buletinul meu. Orice work-shop este, până la urmă, un loc unde oamenii fac lucruri care nu au un rezultat concret, deci un privilegiu, deci seamănă cu joaca, privilegiul absolut al copilăriei. Cât despre personalitatea mea artistică, e în continuă formare, am mereu surprize în ceea ce mă priveşte, când plăcute, când dimpotrivă.” Mănuşă – aşa îi vine rolul în care a distribuit-o Felix Alexa în Sinucigaşul. Cum a fost colaborarea cu regizorul? „Pentru mine a fost o întâlnire interesantă. Felix e un regizor cu mania detaliului şi, după ce repetăm şi repetăm, stabilim nişte lucruri şi ne ţinem de ele. Eu sunt ca un cal sălbatic, pe care nu prea s-a pus şaua. O iau de fiecare dată pe unde simt. Ceea ce e admirabil până la un punct, te menţine proaspăt şi creativ, dar devine criminal de la un punct încolo (cei din jur au nevoie de exactitate). Întâlnirea cu Felix m-a obligat la o disciplină pe care n-o aveam şi pe care, acum, la unele spectacole se întâmplă s-o am. Deci am ieşit în câştig.”

„Toţi mă consideră o fiinţă foarte amuzantă. Au şi dreptate, fac un circ întreg oriunde mă duc. În schimb, cei care mă cunosc mai bine, ştiu că sunt un om bun, care n-aş face rău nimănui cu bună ştiinţă în vecii vecilor.”

Maria a devenit cunoscută marelui public şi pentru vocea sa. Ce frumos cântă ea din vechile melodii ale Mariei Tănase sau din repertoriul muzicii folclorice. Ce alte genuri muzicale ar aborda? „Mi-ar fi plăcut să cânt jazz, mi-ar fi plăcut să cânt operă, mi-ar fi plăcut să fiu Liza Minelli… De ce mă întrebaţi, puteţi să mă ajutaţi cu ceva, sau doar răsuciţi cuţitul în rană? Mi-ar plăcea, şi acum nu glumesc deloc, să joc într-un musical. Cred că aş fi omul potrivit la locul potrivit.” Dar grupul Vouă e la trecut? E posibil să revină, sau poate într-un nou grup umoristic? „V-am mai zis că nu cred în definitivări. Poate e, poate nu e. Câtă vreme suntem toţi vii, nu ne împiedică nimic să ne jucăm de-a orice împreună. Între timp lumea mă asociază şi cu Marius Rizea cu care s-a tot întâmplat de vreo câţiva ani încoace să apar în scheciuri tv. Nu suntem chiar un grup umoristic, dar un cuplu ne putem numi. Mie îmi place umorul şi se pare că sunt o fiinţă comică, merg pe stradă şi oamenii se hlizesc la mine din senin, doar pentru că mă recunosc, oricât de tristă ar fi faţa mea în ziua aia. Un clovn, ce mai!”

O actriţă expansivă, care face atmosferă, Maria nu avea cum să nu atragă atenţia producătorilor de entertainment. E invitată des la TV, apare în diverse producţii, a avut propria sa emisiune. A ajutat-o în teatru această carieră în televiziune? „Cu nimic. Mai ales că nu am o astfel de carieră. Dacă numim «ajutat» faptul că atunci când apar pe scenă la teatru, cei din sală mă recunosc de la televizor, da, m-a ajutat. Dar mie asta mi se pare mai degrabă trist. Spectatorii de teatru ar trebui să mă ştie de pe scenă. Nu mă întrebaţi de ce nu se întâmplă aşa. E un subiect mult mai amplu şi care mă întristează.” Şi totuşi, succesul. Există reţete de succes? Ce crede Maria? „Dacă or exista, probabil că oamenii greşesc cantităţile ingredientelor, sau lasă prea mult la cuptor, sau pur şi simplu taie maioneza. Nu prea am văzut succes după reţetă. Am văzut doar nişte oameni îngrozitor de talentaţi şi muncitori care fac lucruri minunate pe scenă şi lumea îi iubeşte. Nu numim succes faptul că te recunoaşte lumea pe stradă, da?” Poate reţete de succes în familie? Maria are o nepoată care îi calcă pe urme, e studentă la actorie… A învăţat-o ceva din meseria asta? „Nimic, nimic, nimic! Sunt cea mai nefolositoare mătuşă-actriţă pe care ar fi putut s-o aibă! E talentată şi absolut tot ce a făcut şi va face, este şi va fi meritul ei. Şi am şi un nepot care e actor. Se pare că e un bacil care ţopăie prin familia noastră. Sper să nu-l ia şi fiu-miu.”

„Am o prietenă care consideră că adevăratul meu talent nu e nici cântatul, nici actoria, ci dansul. Poate aşa o fi… nu ştiu. eu, de câte ori prind o ocazie, le combin.”

Cu ce vi se pare diferit teatrul under-ground, faţă de cel instituţional? „Lucrurile sunt mai directe acolo (în underground) şi, într-un fel, responsabilitatea e mai mare şi mai imediată. Plus că mie mi s-a întâmplat să fac teatru independent numai cu prieteni, deci am aşa o senzaţie că merg la o petrecere de câte ori am spectacol acolo. Ce e mai frumos în under-ground este că artiştii se adună chiar de drag, nu prea există un alt motiv. De dragul de a spune împreună o poveste.” Pe siteul contact-artişti.ro Maria Buză apare printre artiştii care oferă prestaţii muzicale. Împreună cu ei, are preţuri care variază între 2.000 si 3.000 de euro. E corectă informaţia? „Da. Ca să fiu mai exactă, 2.672 de euro. Bineînţeles că e o prostie! Cine naiba îşi scrie leafa pe toate gardurile?! Pe a dumneavoastră, de exempu, pe ce site pot s-o citesc?” Că tot veni vorba de bani, o întreb: Ce mai fac artiştii azi ca să trăiască „fără compromisuri”? Că din salariile din teatru… „Viaţa în sine e un compromis. Formula fără compromisuri e o utopie. Compromisurile încep din clipa în care ieşi din casă şi saluţi un vecin a cărui faţă, de fapt, nu-ţi place.”

Taguri: nr. 8-9 / august-septembrie 2011 Tweet

Monday, August 22nd, 2011 at 5:29 pm, PEOPLE, RSS feed