- Revista Flacara - http://revistaflacara.ro -

Maria Callas, la Nottara

Duminică, 20 ianuarie, la sala „Horia Lovinescu”, de la ora 19.00, va avea loc prima reprezentaţie din 2013 a spectacolului “Maria Callas”, după Master Class de Terrence McNally.

  [1]

 Din distributie fac parte: Victoria Cociaş (Maria Callas),  Andreea Măcelaru Şofron (Sophie de Palma),  Mihai Vârtosu (Manny Weinstock ),  Daniel Madia (Tony Candolino),  Ruxandra Urdăreanu (Sharon Graham), Dominic Vârtosu Stefan Bahnaru (maşinistul). Regia: Radu Gabrea. Decorul: Sică Rusescu  & Andreea Koch, costumele: Andreea Koch.

 Premiera absolută a piesei lui Terrence McNally în România a avut loc la Teatrul „Nottara”, în 1997, având-o în rolul principal tot pe Victoria Cociaş. Spectacolul a avut un răsunet extraordinar, atât în ţară, cât şi peste hotare, fiind prezentat cu succes la Canberra, Sydney şi Melbourne în Australia, la New York – Columbia University Theatre, la Washington DC – Rosslyn Theatre. Despre prezenţa pe scenă a Victoriei Cociaş s-au scris cronici elogioase în presa internaţională: „O interpretare excepţională, cum de mult nu s-a mai văzut la Washington. Un spectacol remarcabil, condus cu o mână de maestru de regizorul Radu Gabrea”; „O mare actriţă într-un spectacol de zile mari”; „Publicul a fost entuziasmat de prestaţia artistică excepţională a Victoriei Cociaş”.

Au urmat Helsinki, în Finlanda, precum şi Festivalul Internaţional de Teatru de la Tampere. Trebuie neapărat să o vedeţi pe Victoria Cociaş, interpreta rolului marii Dive. Seducătoare, mai ales în pasajele care îmbină intelectualul cu patosul, scria presa finlandeză.

 

În spectacolul de la Teatrul Nottara, regizorul Radu Gabrea a reunit o echipă de actori tineri, în rolul titular fiind distribuită Victoria Cociaş. Aceasta se achită excepţional de misiunea propusă, reuşind să coaguleze într-un portret fascinat. Montarea ne dezvăluie o Callas diversă, un caracter complex, puternic şi în acelaşi timp fragil, caustică, dar şi generoasă. Actriţa emoţionează în pasajele în care personajul său retrăieşte momente din pasionanta poveste de dragoste cu Aristotel Onassis, perioada copilăriei marcată de o sărăcie torturantă sau clipele de glorie pe marile scene ale lumii. În acest context, la fel de impresionată este şi concepţia scenografică semnată de regretatul Sică Rusescu şi Andreea Koch. (Răzvana Niţă – PORT.ro)

 

Terrence McNally povesteste:

“Cum am cunoscut-o pe Callas…

 Ca cei mai mulţi dintre oameni, am auzit prima dată vocea  Mariei Callas pe un disc. Era întâia înregistrare a Mariei Callas, cântând în opera Lucia De Lamermoor, în anul 1953; eram elev la liceul Corpus Christi, în Texas, şi îmi câştigam banii pentru discuri servind la Caffeteria Robin Hood din apropierea şcolii. Aveam 15 ani şi eram un visător, convins că Maria Callas cântă pentru mine.

A o asculta pe Callas nu este o ascultare pur şi simplu. Este un permanent dialog cu ea şi, în cele din urmă, cu tine însuţi. Atunci când cântă, Callas ne vorbeşte. Ne mărturiseşte tainele ei, durerile şi bucuriile ei – iar noi i le împărtăşim pe ale noastre. „Sunt atât de disperată, atât de fericită”, ne mărturiseşte ea. „Şi noi, şi noi!”, îi răspundem. Ne regăsim în Violetta, Norma sau Lucia, când o ascultăm pe Callas în aceste roluri.

Nu este nicio exagerare atunci când afirmăm că ea a schimbat fundamental faţa operei, ca gen muzical. Trebuie să îi fim recunoscători pentru că ne-a dezvăluit noi înţelesuri ale muzicii pe care credeam că o cunoaştem atât de bine. A ridicat ştacheta pentru toţi cântăreţii de operă, care aveau să-i urmeze. Cântăreţii „mecanici”, cei „comozi”, cei „prudenţi”, trebuie să o fi urât-o enorm. Callas a descoperit în marile opere romantice ale lui Bellini, Donizetti şi Verdi ceea ce niciun alt cântăreţ până la ea nu auzise sau nu descoperise: poezia acestei muzici. Ceilalţi cântau notele, Callas cânta înţelesurile. Toţi se osteneau pentru tonuri frumoase, ea avea un ton aparte.

Arta Mariei Callas este inepuizabilă chiar atunci când înregistrările nu sunt perfecte. Îi vom rămâne veşnic îndatoraţi! Opera a reînviat graţie ei. Trebuie să îi fim recunoscători. După Callas, nu mai există un drum înapoi.”