how to get a doctor to prescribe provigil buy provigil para que es provigil

phentermine mixed with zoloft phentermine 37.5mg phentermine case studies

determine dois numeros cuja soma é 110 e cuja diferença é 30 buy soma soma grubu iş başvurusu

why do doctors prescribe phentermine phentermine online phentermine if not obese

can you take tramadol subutex buy tramadol online tramadol ah627

tramadol ulcerative colitis tramadol 50mg how fast for tramadol to work

ativan tylenol 3 buy ativan can i mix dramamine and ativan

durée d'action xanax buy xanax buy xanax Lafayette

what is the action of valium buy valium online does the military drug test for valium

2 5 mg valium valium pill valium increase sex drive

PEOPLE

Maria Dinulescu: „Mai rău decât mine, cu mine, nu este nimeni!“

June 15th, 2010, com 65 comentarii

Maria Dinulescu a intrat în atenţia publicului în 2003, când Trafic, unul dintre primele scurtmetraje în care a jucat, a câștigat Palme D’ Or la Cannes. Filmul care a adus-o înapoi la Cannes a fost California Dreamin’ (endless), cu care a câștigat premiul Un Certain Regard în anul 2007. A jucat în peste douăzeci de scurtmetraje, reclame și video clipuri, în câteva seriale de televiziune și în douăsprezece lungmetraje, iar în șapte dintre ele a avut rolul principal.

Jucând într-o gamă variată de producţii  (videoclipuri, scurt şi lungmetraje, într-o perioadă chiar şi telenovele), Maria Dinulescu este una dintre puţinele actriţe cu „valoare adăugată“ din industria filmului românesc. Pe de o parte, ea este într-adevăr o construcţie media, însă – şi e important – are conţinut, fapt care o apropie poate cel mai mult de noţiunea de divă, în rândul actriţelor autohtone. De aici curiozitatea: cine e Maria Dinulescu-artista, cine e omul? Unde se intersectează cele două, unde se despart?


„Probabil că natura nu mă va lăsa să fiu decât omul, instrumentul prin care aceasta îşi exprimă forţa. Dacă nu fac nimic, şi doar mă las să fiu parte a naturii, atunci devin artistă“, spune Maria, care s-a întors de curând din Olanda, unde a fost membru în juriul unui festival de film. E interesant să o întâlneşti pe această actriţă a cărei frumuseţe e „răpită“ doar de obiectivele de filmat, retrasă în spatele camerelor, în postura de „critic“: „Un critic este cel care te ajută să îţi recunoşti disponibilităţile şi să descoperi sensul paşilor pe care îi alegi. Pentru mine sunt unul dintre cei mai drastici critici. Probabil că acesta este şi motivul pentru care nu îmi este teamă de alţi oameni. Mai rău decât mine, cu mine, nu este nimeni!“

Asta da incizie! Modestia nu este însă gratui tă. Dorinţa sa de a juca împreună cu monştrii sacri ai scenei româneşti îşi găseşte aici argument pentru a institui un raport corect de va loare. „Teatrul este cel care cred că o să îmi ofere profunzime şi desigur că este şansa cea mai simplă de a întâlni profesioniştii adevăraţi. Chiar de ziua mea, pe 2 mai, am pri mit invitaţia de a colabora cu regizoarea Andreea Vălean. Ea este cea care a scris piesa Eu când vreau să fluier, fluier, după care s-a adaptat filmul cu acelaşi nume. Mă bucur foarte mult că mă vede parte a ultimei ei piese şi a celui mai nou spectacol pe care îl regizează.“ Totuşi, de ce a ales filmul, şi nu teatrul? „Soarta a ales aşa. Am mers numai pe drumul care a venit. Tea trul este cel pentru care m-am pregătit şi cred că el o să fie şi cel în care am să fac cele mai fru moa se roluri de comedie. Cred că m-am născut să fac comedie, dar încă mai rătăcesc pe drumuri.“

A rătăci pe drumuri, dar a juca… În România, uitarea e ultima reprezentaţie pe care o joacă, de data aceasta viaţa, în faţa actorilor de odinioară. Se ştie cum o duc actorii pensionari. Trauma e psihică (cine-şi mai aduce aminte de ei?), dar şi fizică (n-au din ce să trăiască). Cine-i de vină? Statul? Poate. Sigur e că azi trăim alte vremuri, iar asta schimbă cumva centrul de greutate al responsabilităţii. Până la urmă, tu eşti singurul care trebuie să aibă grijă de tine. „Să te vinzi cât mai bine, atunci când toţi te vor! Să investeşti banii în terenuri şi să nu laşi şansa să treacă pe lângă tine. Dacă aşteptăm ca alţii să ne ajute, atunci murim de foame!“ – declamă Maria. Dar şansa? Sunt o groa ză de actori talentaţi pe care nu-i ştie ni meni. Poate că există o reţetă de succes în aceas tă meserie, poate că, pe lângă talent, e nevoie de noroc, de tenacitate. Sau de compromis! Răspunsul actriţei e tranşant şi lipsit de echivoc: „Cred că fiecare primeşte atât cât cere şi atât cât trebuie să aibă. Nimic nu vine fără sens!“

Maria Dinulescu a ajuns deja pe covorul roşu de la Cannes, urmează Hollywood-ul? Cât cere ea, de fapt, de la această meserie şi ce culmi vrea să atingă? „Vreau să fac parte din producţii cu bugete foarte mari, să am echipe excelente de profesionişti în spatele meu, care să se mişte perfect în tot acest mecanism al cinema-ului şi, da, îmi doresc să fiu protejată de un sindicat. Dacă o să fie aici, la Paris sau Hollywood, o să vedem în timp, dar ştiu sigur că şi aceste lucruri vor face parte din viaţa mea.“ La fel de bine, însă, ceea ce face ca toată voinţa ei să fie pusă în slujba acestui unic ţel, se poate întoarce în cu totul altă direcţie. Care direcţie… Ei bine, întrebând-o dacă există vreun motiv care să o facă să renunţe la actorie, îţi spune: „Foarte multe, dar pentru moment prefer să mă concentrez pe acest moment forte al vieţii mele“.

Una dintre trăsăturile care o fac deosebită pe Maria Dinulescu este că îşi organizează timpul pentru a profita la maximum de el – în sensul special al unei anumite acumulări culturale: „Vreau să cunosc în fiecare zi câte o nouă personalitate“, spunea ea. Acest fapt denotă o luciditate destul de neobişnuită asupra efemerului, pentru o actriţă tânără şi frumoasă ca ea (în condiţiile în care mai toate starletele din show-bizul românesc, încremenite de „cosmetizarea“ generală a corpului şi a minţii, cred că totul li se cuvine, chiar şi eternitatea). Să treacă gloria aşa repede?… „Să treacă viaţa atât de repede?…“ – răs – punde ea la întrebare, retoric, cu o altă întrebare.

„Merită să iau tot ce pot din tot ce nu am avut. Personajele mele or să fie mai bogate şi am să descopăr care este acel lucru sau moment, pentru care a meritat să trăiesc.“ Tăcere. Intuind o puternică dorinţă a actriţei de a afla şi mai multe despre viaţă, despre oameni. Dar niciodată nu poţi să ştii totul. Poate doar încercarea de a fi cât mai aproape de o situaţie limită, dincolo de cuvinte. Printre personajele pe care ar vrea să le interpreteze se află şi o surdo-mută. Oare cum şi-ar exprima iubirea Maria într-un astfel de personaj, lipsit de voce? Faţă de un bărbat, faţă de un copil… „Aşa cum o fac şi în viaţa reală. Privirea.“ Dar invers? Cum ar putea să-i demonstreze cineva dragostea? „Nu am nevoie să îmi dovedească. Mă bucur de ceea ce este.“ E în această afirmaţie mai mult decât mândria unei femei, conştiente de talentul şi frumuseţea ei. Este generozitatea sa, hrănită dintr-o dragoste care se deschide infinit.

Maria spunea cândva că şansa unui artist este că îşi permite să trăiască așa cum vrea. E aici un act de curaj, dar şi riscul de a intra în gura slobodă a publicului. Câtă cerneală n-a curs despre relaţia ei cu Codin Maticiuc, acest personaj agăţat de fusta vedetelor ca o etichetă la vedere! Totuşi, ce ştim noi despre el? Nu mai mult decât ne permite nivelul bârfei mondene, pentru care acest băiat de bani gata e doar un factor parazitant şi atât. Dar Maria, o fată fermecătoare, căreia mirosul de bani nu-i spune mare lucru, l-a asumat altfel, dincolo de ceea ce ştim noi de prin ziare. O fi ştiind ea ceva, ce nouă ne lipseşte! Dar cui îi pasă de bârfe?

În spatele meu, în acest moment, este o bibliotecă plină de cărţi. În dreapta ei este un  dvd pe care stau aşezate șapte filme care mă  aşteaptă să le vizionez, pe birou trei noi scenarii  şi în geantă textul episodului pe care trebuie  să îl filmez curând. De ce mi-aş pierde  timpul cu bârfe?“


Cu rolul din filmul Pescuit sportiv a câștigat premiul pentru cea mai bună actriţă la  mai multe festivaluri, ca BAFICI – Argentina, sau Festivalul de Film de la Salonic, iar  în România a fost aleasă cea mai bună actriţă a anului într-un film românesc, în  cadrul Best Film Fest. A primit aprecieri și din partea publicaţiilor Hollywood Reporter și Variety. A lucrat cu regizori ca Radu Mihăileanu, Cătălin Mitulescu și Cristian  Nemescu, iar printre partenerii ei de film se numără Rutger Hauer, Armand Assante  și Anthony Delon.

foto Marc Bossaerts și Alex Gâlmeanu

Există un Dumnezeu pe lumea asta?

Da.

Care este lucrul care îţi place cel mai mult la tine?

Ambiţia.

În Vălenii de Munte n-a apărut încă o stradă cu numele Maria Dinulescu?

La această întrebare nu pot să îţi răspund. Trufia este unul dintre păcate.

Pentru ce motiv ai pleca din România?

Tu, cel care citește acum acest interviu, te rog să îmi spui primul motiv pentru care nu ai rămâne aici. Vezi!? Cam asta mă face și pe mine să plec.


„Lumea pe care o văd este majoritară la limita prostiei şi ignoranţei. Mă doare şi tocmai de asta nu o să aduc un suflet pe lume“, îşi exprima ea ceea ce părea un gând egoist. „Egoist? Pentru că ofer şansa unui bătrân de a fi acceptat cu toată lipsa lui de a îşi mai trăi viaţa, cu mirosul de care fug toţi sau cu poveştile pe care le tot repetă? Sau pentru că un copil deja născut, care a rămas singur, poate primi dragoste şi susţinere din partea mea? Ei bine, răspunsul este: nici pe departe!“


Taguri:

Comentarii

  1. Enjoy Your Time Everywhere…

    Thanks for writing this interesting post. You are making cool posts. Funny website….

  2. Article on The All Topics…

    …If you have skills and experience, these are are very important to make you happy at all things in life….

  3. Read More…

    […] If you’re looking for more in detail information on this topic, more information about today’s topic was published over at […]…

  4. […] femeia asta vrea sa impresionezi. nu prea stie ea cum insa chiar vrea sa o faca. citeste aici: Maria Dinulescu: „Mai rău decât mine, cu mine, nu este nimeni!“ […]

  5. …Recent post…

    […]I like this web site so much, saved to fav. […]…

Comenteaza