Filosoful antic Anacharsis spunea că există trei feluri de oameni: cei vii, cei morţi şi marinarii. Ei, marinarii, au descoperit şi cucerit primii Planeta, iar în războaie şi-au apărat tărâmul natal. La odiseea maritimă internaţională a pus umărul de-a lungul timpului şi Marina Română. Anul acesta s-au împlinit 150 de ani de la înfiinţarea Forţelor Navale Române. 150 de ani de suişuri şi coborâşuri pe valurile istoriei.
„Vedete“ pe valuri
Povestea Marinei Militare Române a început pe 22 octombrie 1860, când a luat fiinţă Corpul Flotilei cu reşedinţa la Ismail, actul său de naştere semnându-l Al. I. Cuza. Au fost unificate atunci flotila fluvială a Moldovei şi cea a Ţării Româneşti, iar pe 2 august 1864, la Giurgiu, a fost lansată la apă nava cu aburi denumită sugestiv pentru momentul istoric al Unirii Principatelor: România. În 1873, în serviciul Flotilei intră canoniera Fulgerul, realizată la Toulon, prima navă militară care a arborat pavilionul naţional în Marea Neagră şi Mediterana. Şalupele torpilatoare deţinute de România în Războiul de Independenţă din 1877 au înregistrat numeroase succese, ceea ce a demonstrat că ţara noastră avea nevoie de crearea unei flote puternice la Dunăre. Revenirea Dobrogei la România a deschis drum liber marinei şi astfel, în 1880, a intrat în serviciu prima navă militară maritimă, canoniera Griviţa. Anul următor, flotila românească primea bricul Mircea, trei şalupe canoniere, un torpilor de baraj, şalupe de poliţie şi crucişătorul Elisabeta (prima navă cu adevărat de luptă de la începutul secolului XX). „Elisabeta a participat în Războiul Balcanic, în flotila internaţională, iar la Istanbul a asigurat protecţia Consulatului, Legaţiei României şi a cetăţenilor aflaţi în zonă”, precizează comandorul dr. Marian Moşneagu – şeful Serviciului Istoric al Armatei.
Înainte de Primul Război Mondial, Flotila românească a beneficiat în trei etape (1883–1885, 1886–1888 şi 1906–1908) de dotări cu mijloace de navigaţie în pas cu vremurile. Între timp este schimbat şi numele de Flotilă de Război în Marină Militară. Tot atunci gradele ofiţerilor din marină au primit denumirile actuale. 1907 este anul lansării la apă a monitoarelor Lahovari, Brătianu, Catargiu şi Kogălniceanu plus alte opt vedete de siguranţă construite în Anglia. Toate aceste dotări au mărit capacitatea României de a se apăra şi a acţiona astfel încât intrarea în Primul Război Mondial (14/27 august 1916) a găsit Marina Militară cu temele făcute. Nici după 1918 flota navală a României Mari nu rămâne în urmă, în serviciul ei intră distrugătoarele Mărăşti şi Mărăşeşti, canonierele Ghiculescu, Dumitrescu, Stihi, Lepri, torpiloarele Vifor, Vârtej, Vijelia, Zmeul, Zborul şi Năluca, plus patru vedete antisubmarine tip M.A.S. Acestor nave maritime li se adaugă monitoarele Ardealul, Basarabia şi Bucovina, România având acum cea mai puternică flotă fluvială din Europa.
Denumirea Marinei Militare se schimbă din nou, devenind Marina Regală, în serviciul căreia au intrat, în 1930, distrugătoarele Regele Ferdinand şi Regina Maria, iar în 1931 prima navă-bază pentru submarine, Constanţa. Perioada dintre cele două războaie mondiale este una favorabilă dotărilor marinei române. În 1936 România îşi permitea luxul de a avea un submarin, primul submarin românesc, Delfinul, iar la 17 mai 1939 intra în serviciu cea de-a doua navă-şcoală românească, actualul velier Mircea, în vreme ce la Galaţi era lansată la apă prima navă militară de producţie proprie, puitorul de mine Amiral Murgescu. Tot înainte de cea de-a Doua Conflagraţie Mondială, Marina Regală este dotată cu trei vedete torpiloare tip Vosper, şase vedete torpilatoare tip Power şi două noi submarine: Rechinul şi Marsuinul.
Pe lângă navele maritime şi fluviale, Marina Regală a beneficiat şi de hidroavioane. „Pe lacul Siutghiol, la Palazul Mare, exista o flotilă de hidroavioane. Pe 15 august 1925, de Ziua Marinei, a avut loc zborul primului hidroavion de producţie românească. Radu Stoika a construit hidroavionul, după proiectul său au fost construite patru aeronave, celelalte hidroavioane au fost importate din Italia. În linia evoluţiei tacticii navale, astăzi, când marile puteri au portavioane, România a optat pentru… fregate. Regele Ferdinand, Regina Maria şi Mărăşeşti sunt dotate şi cu elicoptere româneşti IAR Puma naval cu baza la Tuzla”, ne spune comandor dr. Marian Moşneagu.
Al Doilea Război Mondial a găsit aşadar ţara pregătită de luptă. De remarcat grija Comandamentului Marinei Regale de a avea submarine în dotarea sa. „Iniţial, în programul naval au figurat şase submarine, s-au achiziţionat doar trei, însă faptul că ele au participat la cel de-al Doilea Război Mondial, iar Delfinul a făcut-o chiar cu succes – a scufundat un transportor rusesc Uraleţ, în prima parte a campaniei din Est – a reprezentat o performanţă. Prin comparaţie, dacă în aviaţie, eroulul războiului a fost Horia Agarici, în marină s-a remarcat Constantin Bibi Costăchescu, un excepţional comandant de submarin, cel care a scufundat Uraleţ-ul”, povesteşte Marian Moşneagu. Tot în prima parte a campaniei din Est – pe 26 iunie 1941 – Marina Regală Română a scufundat liderul flotei ruse Moskva şi a avariat grav Harkov, apoi flota românească a avut misiuni de protecţie a transporturilor între Odessa şi Bosfor, în perioada 4 august 1941–28 iulie 1942, iar ulterior misiuni de sprijinire a armatei de pe uscat pe Drumul Crimeei în perioada 28 iulie 1942–5 aprilie 1944. Din 5 aprilie 1944 şi până în 14 mai 1944 flota românească a participat la evacuarea trupelor germane şi române din zona Odessa şi Sevastopol în cea mai mare operaţiune navală din Marea Neagră, cunoscută sub numele de Operaţiunea 60.000.
După 23 august 1944 am întors armele, România şi-a schimbat orientarea, s-a aliat URSS, dar ruşii au arestat întreaga flotă maritimă românească, militară şi comercială. S-au purtat tratative cu URSS şi, în final, ruşii au acceptat să restituie, parţial, în trei etape, nave de luptă româneşti. Astfel, pe 25 septembrie 1945, guvernul URSS a hotărât să restituie guvernului României distrugătoarele Mărăşti şi Mărăşeşti, canonierele Ghiculescu şi Stihi, torpiloarele Zborul şi Zmeul, submarinul Delfinul, şalupele hidrografice Rândunica şi Pescăruş şi alte câteva vedete torpiloare, fluviale, remorchere, şlepuri etc. Pe 27 mai 1946 a fost restituită de către sovietici şi nava-şcoală Mircea, fiind considerată de către ruşi nu atât o navă militară cât o navă construită din bani publici care putea fi retrocedată.
„Anul 1960 a fost un an de cotitură în evoluţia Marinei Militare în sensul că toate navele care erau construite în Anglia, Italia, Germania au fost considerate uzate şi am intrat sub umbrela protectoratului sovietic. Ne-am axat de aici înainte pe apărarea costieră, a porturilor, a căilor de comunicaţii şi nu pe cea la distanţă, am achiziţionat vedete torpiloare rapide, vedete purtătoare de rachete etc., majoritatea ruseşti. S-a mers pe această politică până prin anii ’70 când Ceauşescu, distanţându-se de URSS, a decis producţia românească a principalelor categorii de forţe şi armament, inclusiv pentru marină. Astfel, s-au construit la Turnu Severin monitoare – şi avem şi în prezent monitoare şi vedete blindate construite la Mangalia, s-au construit puitoare de mine, dragoare maritime, nave escortoare, inclusiv crucişătorul port-elicopter uşor Muntenia, actuala fregată Mărăşeşti. O performanţă deosebită a fost aceea că România era capabilă să construiască un crucişător, având ca precedent fostul crucişător Elisabeta. Tot în anii ’80 s-a achiziţionat submarinul Delfinul II, care este şi acum în serviciu, dar care are nevoie de acumulatori noi.
Hidroaviaţia a renăscut sub forma port-elicopterelor. În concluzie, flota română – puternică în anii ’39–’40 – a fost distrusă la 23 august 1944, parţial restituită de sovietici după război şi dată la fier vechi după restituirea în trei etape, iar din anii ’70 s-a încercat refacerea ei, iniţial cu nave achiziţionate de la ruşi, apoi cu nave proiectate şi construite la noi”, concluzionează comandorul Moşneagu. „Cât priveşte prezentul, sectorul fluvial excelează prin monitoarele realizate în anii ’80, vedetele blindate şi vedetele dragoare. La mare avem cele trei fregate – două cumpărate din Marea Britanie (Regele Ferdinand şi Regina Maria) şi cea construită pe vremea lui Ceauşescu – fregata Mărăşeşti, avem dragoanele maritime, cele două escortoare-nave logistice Constanţa şi Midia, corvetele de construcţie românească bazate la Mangalia, eficiente şi recent modernizate, vedete torpiloare, navele specializate Grigore Antipa şi Emil Racoviţă, remorcherele maritime de salvare, tancuri maritime, nave pentru scafandri etc.”.
Cele două fregate achiziţionate de la britanici nu au scăpat nici ele scandalurilor numeroase care au existat după 1989 legate de multe dintre tranzacţiile privind achiziţionarea de tehnică militară din Vest. Fregatele au fost cumpărate în 2003, gata recondiţionate şi modernizate de la compania britanică BAE Systems LTd cu aproximativ 180 de milioane de euro fiecare, achiziţionarea lor fiind motivată de aplicarea Strategiei de Înzestrare a Forţelor Navale Române. S-au desfăşurat anchete în paralel în România şi în Regatul Unit, au fost atunci arestaţi un britanic şi soţia sa româncă, acuzaţi de luare de mită, dar până la urmă procurorii DNA au dispus, în 15 iunie 2009, clasarea dosarului.
foto Grupul Mass-media al Forţelor Navale Române
şi Fototeca Serviciului Istoric al Armatei
Anul de vârf al Marinei Militare Române a fost apoi 1939, cu cel mai numeros parc de nave din toate clasele – submarine, puitoare de mine, nave şcoală, canoniere, hidroaviaţie, monitoare etc., inclusiv yahturi. Au existat în tradiţia Marinei Regale Române (azi Marina Militară) yahturi regale şi apoi nave prezidenţiale. De la Cuza la preşedinţii de astăzi, Ferdinand a avut yahtul Ştefan cel Mare, Carol al II-lea a navigat pe Luceafărul – făcut cadou de guvernul Tătărăscu – care era la acea dată cel mai frumos şi mai luxos yaht din lume, Principesa Ileana a folosit yahtul Isprava, a dat examen în şcoala navală, fiind brevetată ofiţer de punte, naviga cu el de la Constanţa la Balcic. Primăria Municipiului Bucureşti a făcut cadou actualului Rege Mihai yahtul Taifun. Inclusiv Ceauşescu şi-a construit navele prezidenţiale Mihai Viteazul şi Mircea cel Mare, devenite azi Mureşul şi Siretul. Aceste yahturi erau conduse de echipaje militare, fiind utilizate de către demnitari pentru întâlnirile cu omologii din străinătate.
Aşa, ca fapt divers…
• Ziua Marinei a fost oficializată ca onomastică a marinarilor români la 15 august 1902, de Sfânta Maria Mare. La această dată, Ziua Marinei a fost marcată la bordul crucişătorului Elisabeta printr-un Te-Deum la care a luat parte şi ministrul de Război Dimitrie A. Sturdza, urmat, în după-amiaza şi seara aceleiaşi zile, de un banchet şi serbarea marinărească propriu-zisă, dată în folosul Palatului Invalizilor. În anul 1912, serbarea nautică a fost pusă sub înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Regina Elisabeta, iniţiativa organizării sale aparţinând Societăţii Regina Elisabeta a Marinarilor Civili din Constanţa. • În anii 1910–1911, ofiţerul de marină mecanic Ion Paulat a proiectat şi construit, în premieră mondială, primul hidroglisor românesc; în anul 1920 s-a constituit Grupul de Aviaţie Maritimă în bazinul Titan al portului Constanţa, nucleul hidroaviaţiei româneşti; primul hidroavion construit integral în România, cu care s-au efectuat zboruri, a fost hidroavionul R.A.S.–GETTA, proiectat de tânărul inginer Radu A. Stoika. • Câteva pierderi suferite de Forţele Navale Române în cel de-al Doilea Război Mondial: 15 august 1941, vasul Peleş a fost torpilat, cel mai probabil de un submarin inamic, în regiunea NE cap Eminef • 10 octombrie 1941, crucişătorul auxiliar Regele Carol I, care ieşea din portul Varna pentru a continua operaţiunea de minare din zona Varna-Bugaz, a lovit la ora 11.55 o mină şi s-a scufundat • 11 iunie 1942 vasul Ardealul a fost eşuat în dreptul satului Fontanca • În ziua de 11 mai 1944, ora 17.52 nava România, angajată într-o luptă cu forţele sovietice, a fost bombardată şi ca urmare s-a scufundat l 12 mai 1944, nava Danubius, plecată din Constanţa, în cadrul Misiunii Navale Germane din România, a fost lovită de patru bombe care au dus la scufundarea ei. • Orice navă care circulă pe mările şi oceanele lumii are câte o mascotă. Marinarii simt nevoia să ia cu ei un animăluţ pe care să-l răsfeţe în lungile luni petrecute pe mare. Uneori găseai la bordul navelor o adevărată faună: de la bufniţe la pui de urs. Tradiţia mascotelor ambarcate s-a păstrat şi în zilele noastre. Astfel, la bordul fregatei Mărăşeşti, nava-amiral a Forţelor Navale Române, şi-a făcut stagiul, între 1995 şi 1997, căţeluşa Lola. Locul ei a fost luat apoi de frumoasa Rona.