Măriuca ne trezea pe toţi foarte devreme. Fie ca eram invitaţi în studioul de la „Prima oră”, fie că eram doar telespectatori fideli. Zâmbind din spatele micului laptop, gesticula arătându-ne oja roşie de pe unghii şi anunţându-ne ştirile zilei. Am vrut să mă răzbun pentru acele dimineţi cu somn întrerupt şi străzi goale, în goana mea spre televiziune, când întotdeauna era „Liber pe contrasens”, şi i-am cerut… un interviu! lată-l!
„Se spune că doar copiii si nebunii spun adevărul. Aş extinde un pic media de vârstă şi aş zice că şi adolescenţii fac acelaşi lucru. Nu poţi să-i manipulezi. Sunt speciali, mai interesanţi decât generaţia mea, de exemplu, dar orientaţi spre cu totul şi cu totul alte lucruri. Şi au o altă mare calitate: sunt extrem de lucizi, dar încă nu sunt cinici.”
I De ce liber? Şi de ce pe contrasens? E un mod de viaţa sau o invenţie a producătorului emisiunii?
- Suntem cu toţii pe contrasens într-o mai mare sau mai mică măsură. Liber pe contrasens este un produs de televiziune de succes. O spun asumat, fără să exagerez. Buget mic, tineri frumoşi si deştepţi, audienţă mare fără asistente sau subiecte de scandal. Ceea ce în peisajul media din România este mare lucru. Dacă e şi un mod de viaţă cu atât mai bine: e important să creşti un public tânăr corect şi frumos, care să nu se lase impresionat de sili- coane, genţi şi maşini scumpe şi care să poată schimba mentalităţi, în ţara asta, la un moment dat.
I Cât de liber este astăzi un jurnalist? Mai ales unul de televiziune…
-
Atât de liber cât îi convine. Ţine de fiecare jurnalist în parte felul în care îşi gestionează libertatea de exprimare. Cum ar spune profesorul meu din facultate de la Teoria Generală a Dreptului: „Libertatea ta se termină acolo unde începe libertatea celorlalţi”.
I Până de curând ai trezit telespectatorii de la TVR 1 cu Prima oră. A fost o experienţă interesantă? O regreţi?
-
Nu am de ce să regret. Emisiunea poate fi reluată oricând. A fost o experienţă plăcută în sensul în care formatul a fost exact aşa cum mi-am dorit: fără încrâncenările de la alte televiziuni. Am început să mă satur de toţi cei care arată cu degetul spre ceilalţi, se încruntă şi dau verdicte doar pentru că aparţin unei tabere. Toată lumea acuză, vorbeşte, demonstrează, dar nimeni nu face nimic. Până una- alta, în urma invitaţiilor pe care le-am făcut la emisiune, am constatat că puţini sunt politicienii care se trezesc de dimineaţă. Probabil de asta nici noi, românii, nu am ajuns prea departe.
I Ce caută o jurnalistă din Iaşi la Bucureşti? O carieră sigură? Succesul? Fericirea?
- Mutarea mea în Bucureşti a venit de la sine. E o poveste frumoasă pe care eu o las în seama lui „aşa a fost să fie”. Am găsit anunţul de casting pe net, mi-am luat o zi liberă de la muncă, m-am urcat în tren fără să spun nimănui că am plecat la concurs (până şi mie mi se părea cam romantic şi nerealist), am ajuns, am constatat că sunt cea mai „bătrână” de pe acolo, aşa că mi-am luat gândul şi după două săptămâni a sunat telefonul. A urmat o navetă de opt luni în care veneam la Bucureşti pentru înregistrări. Plecam miercuri la 5 dimineaţa şi mă întorceam joi la aceeaşi oră în Iaşi. O perioadă de care îmi aduc aminte cu mult drag. După opt luni am hotărât că poate e bine să vin cu arme şi bagaje aici. Nu ştiu ce înseamnă o carieră sigură, succesul sau fericirea. Ştiu că fac ce-mi place, că am oameni dragi (puţini, dar buni) lângă mine şi că acum viaţa mea e aici. Legat de întrebarea asta trebuie să-ţi spun cel mai bun banc pe care l-am auzit în ultima vreme: un dialog între doi câini; unul spune: Să ne mutăm în Bucureşti. – Ce să căutăm acolo?, răspunde al doilea. – Am înţeles că acolo se duce o adevărată viaţă de câine.
I Cum te-ai adaptat la „tumultul” Capitalei? Cum sunt bucureştenii faţă de ieşeni?
- Adaptarea vine odată cu timpul. Mă simt mai confortabil în Bucureşti decât acum trei ani când m-am mutat aici. Dar acasă e la Iaşi. Cât despre bucureşteni, ieşeni, ardeleni nu vreau să mai cad în capcana prejudecăţilor. Aud mereu tot felul de comentarii despre moldovence, dar nu-mi mai bat capul. De multe ori acţionăm şi reacţionăm sub povara schemelor educative pe care fiecare dintre noi le-am asimilat. Nu poţi să te superi pe un om care nu a fost suficient educat, nu?
I Ce aşteaptă de la viaţă o jurnalistă tânără în 2010?
- Salariul Andreei Esca.
I Unde te refugiezi când vrei să uiţi de serviciu şi de viaţa cotidiană?
-
Acasă, cu multă ciocolată, cărţi, muzică şi filme bune.
I Ce va urma după… contrasens? Din nou în sensul normal sau o nouă emisiune non-conformistă?
-
Nu cred că există emisiuni conformiste sau non-conformiste. Orice nou proiect se bucură întotdeauna de toată atenţia mea. N-au fost emisiuni în care m-am implicat mai mult sau mai puţin. În ceea ce priveşte proiectele viitoare, am de gând să observ exact ca un turist ce e în stânga sau în dreapta mea, în faţă şi în spate. Voi merge în continuare pe contrasens, dar doar cu condiţia să găsesc în cele din urmă sensul.
I Ce întrebare ţi-a fost adresată cel mai des?
-
Dacă numele scris în buletin e chiar Măriuca. Este.
I Ce întrebare nu ţi-a fost adresată niciodată deşi ţi-ai fi dorit?
-
Când plecăm în jurul lumii?
„Nu îmi doresc ceva anume. Las lucrurile să se întâmple. Ultimul moment pe care l-am trăit cu bucurie şi care a venit fără să-l fi căutat a fost la Bruxelles: am ascultat ore în [ir muzică clasică la un col] de stradă, în plină noapte. Am sim]it că sunt şi că zâmbesc pe bune.”