Înalt, tandru, mişto, devreme la redacţie, târziu acasă, prieten şef şi nu redactor-şef, mai degrabă amic decât director, astfel se autocaracterizează Marius Tucă. Director şi editorialist al Jurnalului, astăzi director general, creatorul emisiunii Marius Tucă Show priveşte cu oarecare nemulţumire spectacolul pe care îl oferă presa română de astăzi, cu precădere presa cotidiană. O presă aflată în criză, în care singurul ţel a rămas nu a fi cel mai bun, ci a supravieţui.

– Jurnalul Naţional a fost unul dintre primele cotidiane care a utilizat reţeta înfolierii cu un CD, carte etc. După dv. s-au inspirat cam toţi, mai este de succes această reţetă?

– Nu mai e un succes aşa de mare cum era la începuturi, pentru că, la începuturi, tirajele erau de sute de mii de exemplare. Acum ele au mai scăzut, dar reţeta este un succes în funcţie de conţinutul produselor ambalate acolo, fie că e vorba de un CD cu muzică sau de o carte, fie că e vorba de un DVD cu film.

– Omul ar putea cumpăra ziarul numai fiindcă îl interesează produsul, adevăratul succes se măsoară abia când se cumpără ziarul fără să fie înfoliat cu ceva!

– Tirajele de lunea, când nu există CD, sunt similare cu zilele când există CD. Explicaţia e foarte simplă. În ziua când nu mai ai CD ziarul costă un leu, în zilele când există CD costă cinci lei. Nu există nici o diferenţă, dar trăim într-o lume în care „faci orice ca să vinzi ziarul“. Peste tot în Europa şi în lume produsele complementare au început să devină parte a ziarului. Asta se întâmplă şi pentru că la cele mai multe dintre marile ziare tirajele au scăzut şi atunci trebuie găsite soluţii pentru a supravieţui. Cum presa din România, după părerea mea este într-o criză profundă, ca să nu zic totală, aceste produse – CD, filme, cărţi – te pot ajuta să supravieţuieşti.

– Ce fel de criză traversăm acum, una de identitate sau una de subiecte?

– Criza fiind totală ţine şi de identitate. În ultimii ani, presa scrisă nu a mai avut identitatea pe care a avut-o la începutul anilor ’90, când ştiai foarte clar ce conţine sau care e identitatea fiecărui cotidian. Acum e o devălmăşie totală la nivelul presei. Avem criză de identitate, criză de subiecte, criză editorială, dar şi criză de oameni. Au fost foarte mulţi cei care au venit în presă după ’89 cu talent, entuziasm şi pasiune. Lucrul acesta nu mai există în presă astăzi. Dacă înainte stăteau la uşa ta zeci, sute de oameni care voiau să lucreze la un ziar cunoscut şi ar fi făcut orice pentru asta, acum trebuie să cauţi oameni şi îi găseşti din ce în ce mai greu. O altă cauză a acestei crize o reprezintă televiziunea. Televiziunea vehiculează informaţiile 24 de ore din 24, iar ziarele cu greu mai vin, după 24 de ore, să spună ceva în plus. Pe de altă parte, o altă problemă e manelizarea presei, fiindcă, într-o mare măsură, presa din România, ca şi societatea românească în ansamblu, s-a manelizat în ideea de a vinde. Iată tot atât de multe motive complete şi complexe care, cred eu, au făcut ca presa din România să treacă printr-o criză fără precedent. Este o criză fără precedent şi cred că sloganul sub care se desfăşoară ea este: scapă cine poate. E o bătălie pe viaţă şi pe moarte în presa scrisă şi mai ales cotidian, nu de a fi primul, nu de a câştiga un loc în faţă, ci de a supravieţui.

– Care e situaţia la Jurnalul Naţional?

– Jurnalul Naţional supravieţuieşte. Şi această supravieţuire – fără a-mi face un titlu de glorie din ea – este tot ceea ce poate fi mai bun acum pentru un cotidian. Când zic că supravieţuieşte înseamnă că: are 700-800 de mii de cititori în fiecare zi, în Studiul Naţional de Audienţă, cel care contează cel mai mult; că reuşim să vindem 60-70-100 de mii de exemplare în funcţie de zi. Încercăm să supravieţuim şi frumos şi asta ne costă foarte mult în materie de investiţii editoriale, de idei, campanii de produse care să se vândă împreună cu Jurnalul.

– Cu ce noutăţi veţi veni în 2009?

– Va fi o altă colecţie, aşa cum nu a fost niciodată în România. Va cuceri cititorii Jurnalului şi nu numai fiindcă vor fi chestii inedite. Vom veni cu un concept de filme româneşti pentru 2009 – seriale ca şi filme artistice care înseamnă în primul rând valoare – vom începe să scoatem cărţi, şi asta se va întâmpla chiar de la sfârşitul anului acesta. Vom scoate o carte cu Ştefan Iordache (despre viaţa lui), apoi o carte dedicată lui Amza Pellea – aceasta va fi o carte cu scrieri inedite ale lui Amza Pellea. Puţini ştiu că el a scris note de călătorie, poezie, articole, satiră. Avem multe lucruri noi cu care vom veni anul acesta şi anul viitor, cărţi cu şi despre personaje care au fost sau sunt mari actori, artişti ai României. De aceea spun că Jurnalul Naţional este cel care va supravieţui cel mai frumos dintre toate. Sunt convins că va fi mai mult decât atât. Îmi place ideea de supravieţuire într-o lume în care toţi se străduiesc să scape.

– Marius Tucă Show a dispărut din grila Antenei 1, vă pare rău, priviţi în urmă cu mânie?

– Nu, de ce? Nu m-a dat nimeni afară, m-am hotărât să nu mai fac emisiunea, o voi face iar, dar nu ştiu când. Voi mai face, între timp, ediţii speciale Marius Tucă Show, vor fi cu totul speciale, fiindcă oamenii care vor participa nu au mai fost niciodată la un talk-show sau la o emisiune. Vor fi pentru prima dată în faţa camerei de luat vederi, aşa cum a fost Costel Busuioc. Apropo de asta, vom lansa la sfârşitul anului, în decembrie, drept cadou pentru cititorii Jurnalului, primul DVD cu primul concert al lui Costel Busuioc.

– Nu e o miză pentru dv. să apăreţi pe sticlă?

– Nu, în acest moment nu este. După ce ai făcut zece ani de televiziune în fiecare seară, ajungi la un moment dat să fii foarte selectiv vizavi de ceea ce faci. Să realizezi zilnic o emisiune ar fi un efort incredibil pentru mine şi echipa mea, pentru că noi avem pretenţii de la noi înşine şi de la ceea ce facem şi ar fi foarte dificil. Întotdeauna am mers în direcţia opusă decât mergeau toţi ceilaţi. Nebunia de a apărea la televizor cu orice preţ e atât de gravă pentru cei care îşi doresc asta că nici nu realizează. Sticla e cea care consumă cel mai tare, cea care devorează, sticla e cea care înalţă, dar mai degrabă te coboară şi, dacă te coboară, te coboară definitiv.

– Dar e impactul unei idei pe care o lansezi în direct şi primeşti un feedback mult mai rapid!

– E adevărat, dar spun mereu: lăsaţi-i pe băieţii şi fetele care sunt disperaţi să apară pe ecran, nici nu realizează cât rău poate să le facă asta, cât de mult îi consumă televiziunea şi că ea se întoarce împotriva lor. Toţi cei care dau din coate, din mâini sau din ce pot ca să ajungă la televiziune nu îşi dau seama că, de fapt, televiziunea – mai ales când nu ai nimic de spus şi asta se întâmplă în majoritatea cazurilor – este aidoma unui felinar care îşi aşteaptă fluturii să se prăjească la căldura lui.

– Privind la breasla ziariştilor, cum o vedeţi?

– Păi o văd exact cum văd criza profundă din presa românească. Prin îndepărtarea unui Cristian Tudor Popescu de la conducerea ziarului, prin îndepărtarea ideii de ziar condus de către o personalitate care să-şi pună amprenta asupra ziarului se îndepărtează ultima redută din calea prăbuşirii ziarului şi a ideii de cotidian. Toţi cred că e suficient să foloseşti o reţetă ca să faci un ziar şi să faci un ziar de succes. Total fals. Întotdeauna în capul unui ziar trebuie să stea o mare personalitate sau, dacă nu e chiar o mare personalitate, să fie un gazetar cu o mare personalitate care să-şi îşi pună amprenta asupra ziarului pe care îl face. Nimeni nu mai are timp astăzi să citească, toată lumea scrie. Nu mai are nimeni răbdare să cunoască, toată lumea ştie dinainte şi atunci practic asistăm la o lume golită de conţinut, dar plină de etichete.

– Semnale de la tinerii jurnalişti?

– Nenorocire. Aici este dezastru. Nu s-a cultivat nimic în materie de oameni, sunt atât de puţini cei care vin în meseria asta, iar cei care vin, vin să o facă de parcă ar fi o meserie de funcţionar. Meseria asta fără pasiune, fără devotament, fără talent nu ai ce căuta în ea. Meseria asta e o căutare permanentă, cauţi de la primul articol pe care îl scrii până la ultimul pe care l-ai scris.

– Se apropie campania electorală, vă rog să transmiteţi un mesaj către publicul cititor şi către politicieni.

– Către politicieni ar fi: Ciocul mic! Şi către cititori: Ochii mari!

foto Octavian Tibăr şi arhiva personală

„Televiziunea mi-a făcut rău în măsura în care fiecare preţ al succesului trebuie să fie plătit pe undeva. Cred că, în anii ăia, preţul pe care l-am plătit a fost că am stat foarte puţin cu familia mea. Fetiţa mea, Daria, a ajuns la 10 ani bucurându-se foarte puţin de mine.“

Taguri: nr. 11 / noiembrie 2008 Tweet

Monday, November 10th, 2008 at 3:40 pm, CULTURA MASS-MEDIA, RSS feed