Martor atunci şi acum

O frumoasă dimineaţă de vară, sâmbătă, devreme. Oraşul este pustiu. Un apartament într-un bloc nou, din centru. Cu portar. Lift. Sonerie. Profesorul îmi deschide uşa şi mă invită în încăperea din dreapta. Si deodată, ca o vrajă, o altă lume, biroul academicianului Giurescu.Dinu C. Giurescu s-a născut în 1927 şi este fiul istoricului Constantin C. Giurescu.

• Luaţi loc acolo, domnule Hrib. Pe scau­nul acesta.
• Vă mulţumesc, domnule profesor. Pot să folosesc această formulă şi nu cea cu domnule academician?
• Vă rog chiar. Înainte de toate sunt profe­sor…

Îmi pregătesc reportofonul, un notes, pixul, volumul Lichidatorii, o foaie cu întrebări­le scrise de mână – din respect – şi aparatul foto. Sunt într-o cameră invadată de cărţi, pe rafturile care înconjoară pereţii, pe o masă uriaşă, pe birou.

• Vă uitaţi la cărţi? Sunt doar cele pe care le-am strâns în ultima vreme. Celelalte sunt în America.

Nu comentez. Profesorul Dinu C. Giurescu se aşază pe scaunul de lângă mine. Pune o carte pe masă. Ca şi mine, are un exemplar din Lichidatorii, volum al cărui autor este, apărut anul trecut la Editura Enciclopedică.

• În caz că am nevoie de un citat exact, îmi explică domnia sa.

Sunt uşor emoţionat şi copleşit de om şi de loc.

• Putem începe?
• Vă ascult.

I Prima întrebare. Consideraţi că actul din 30 decembrie 1947 a fost premeditat? Mă gândesc la momentul ales, între Crăciun şi Anul Nou…

• Nu cred că a fost premeditat în sensul sta­bilirii cu mult timp înainte a datei de 30 decem­brie. Şi pentru a susţine aceasta aduc două sau trei argumente. Unul e că planul de măsuri pe care partidul comunist l-a luat şi a fost aprobat în vederea abdicării Regelui şi a proclamării republicii poartă data de 29 decembrie. Aşadar, cu o zi înainte şi e clar că a fost lucrat în viteză. Al doilea argument este că Regele s-a întors pe 22 decembrie în Bucureşti, pe 23 a stat la Palatul Elisabeta, a doua zi a plecat la Sinaia. Şi probabil că atunci au luat hotărârea de a grăbi puţin lucrurile. Al treilea argument este că în septembrie, când s-a înfiinţat Com- inform-ul în Polonia, Gheorghiu-Dej a prezen­tat un raport despre situaţia din România, raport care s-a publicat după abdicarea Regelui sau în ziua aceea. Raportul acela vorbea de eli­minarea lui Tătărăscu, dar nu se făcea nici o referire la monarhia din România, în nici un fel. Sigur că era în aer, se vorbea la Bucureşti, se vorbea şi în alte cercuri, pentru că Regele Mihai era ultimul suveran în funcţie într-o ţară din zona de dominaţie sovietică. Monarhia fusese abolită în Bulgaria cu un an înainte, în 1946; în 1945 în Iugoslavia, sigur, în Grecia mai exista pentru că erau acolo trupele britanice, altfel ar fi fost şi de acolo eliminată. Ungaria renunţase la regent şi era republică. Aşadar, România era excepţia şi, în plus, prezenta unui suveran nu era compatibilă cu regimul spre care ne îndrep­tam. Semne erau. Avem şi o mărturie a lui Ion- niţiu, fratele secretarului particular al Regelui, Mircea Ionniţiu, conform căreia ei credeau acasă că înfruntarea între monarhie şi regim ar fi trebuit să aibă loc mai curând spre martie sau aprilie 1948. Toate acestea arată că planul a fost făcut atunci, ad-hoc, în grabă, guvernul fiind, cred, foarte deranjat de întoarcerea Regelui.

I Aceasta era şi cea de-a doua întrebare: con­sideraţi că guvernul spera ca suveranul să nu se mai întoarcă din călătoria sa în stră­inătate?

• Sunt semne în acest sens. Iată de ce: când regele a plecat din Bucureşti la 12 noiembrie, tot guvernul era acolo să-i ureze drum bun, cu feţe surâzătoare… Şi corpul diplomatic. Când s-a întors, pe de o parte corpul diplomatic era reprezentat numai din diplomaţii ţărilor prin care trecuse Regele cu trenul, atât şi nimic mai mult, şi martori oculari spun că feţele erau des­tul de posomorâte, că Ana Pauker protocolar i-ar fi urat bun venit, atâta tot, dar că atmosfe­ra era mai curând întunecată. Şi mai era încă un semn apropo de corpul diplomatic. La venirea lui Tito, tot corpul diplomatic a fost convocat, pe când acum, când s-a întors Regele ţării, adică şeful statului, doar, cum am spus, repre­zentanţii ţărilor pe care le-a parcurs cu trenul îl aşteptau… Nerevenirea suveranului ar fi fost o ocazie propagandistică deosebită pentru guvern de a bate toba, că Regele si-a părăsit ţara. Guvernul ar fi marsat pe această idee până în pânzele albe…
  

  Citeste urmatoarea pagina: 1 2 3 4

  Taguri: nr. 7 / iulie 2011
  Tweet

  Thursday, July 7th, 2011 at 4:03 pm, DOSAR, RSS feed