can you take xanax with water generic xanax taking one xanax bar

ambien incidents buy ambien no prescription ambien controlled substance new york

how long will ambien show up urine test buy ambien online warnings of ambien

san francisco hotels soma district buy soma urlaub ägypten soma bay

buy phentermine in london cheap phentermine phentermine on empty stomach

valium in patong buy valium online valium Corpus Christi

motverka illamГҐende tramadol tramadol without prescription tramadol dosage for 30 pound dog

can you take melatonin and xanax generic xanax restoril xanax interactions

why is valium used for seizures buy valium is valium prescription only

provigil and caffeine buy modafinil do you need a prescription to buy provigil

CULTURA MASS-MEDIA

Masina de blues

January 10th, 2006, com Un comentariu

S-a născut pe 30 august 1965 în Oradea. Primul contact cu muzica l-a avut la 10 ani, atunci când, bolnav de encefalită fiind, a avut o viziune intere­santă legată de destinul său muzical – motiv pentru care mama sa i-a cumpărat prima chitară. Profesorul la care l-a dus i-a sesizat talentul şi l-a pregătit timp de trei ani. La 12 ani a avut debutul scenic, cu un recital de muzică clasică. La 13 ani a primit un disc cu Billy Cobham şi i-a schimbat preferinţele muzicale, de la Imn Maiden şi AC/DC, către B.B. King, Muddy Walters, Hendrix ş.a. în anii liceului (de mate-fizică) a făcut parte, ca orice ado­lescent îndrăgostit de muzică, din mai multe trupe rebele – Demonii, Piriton ş.a. Iar din ’86, de când şi-a luat ates­tatul, au rulat cântări alături de cei din Metropol, Podium ş.a., ca şi de alte nume sonore ale jazzului românesc N-au lipsit nici turneele prin ţară sau arhicunoscutele festivaluri de la Sibiu şi Cbstineşti.

A fost mai întâi un ilustru necunoscut venit tocmai din Oradea să cucerească Bucureştiul. Aici a deveni rapid „importatorul de blues în România”. Puţini ştiu însă că, deşi un răsfăţat al cluburilor bucureştene şi un obişnuit al festivalurilor de jazz din ţară, A.G. Weinberger a cunoscut o serioasă criză de identitate, ani de-a rândul. Multe dimineţi, în faţa oglinzii, îşi spunea că barza i-a fost deturnată – de  aceea, paradoxul situaţiei de-a fi un singur evreu care cântă blues în România. Şi, simţind că n-are un punct de referinţă pe aici, deşi era convins că ar fi, totuşi, „din film”, a hotărât să treacă Oceanul, pe tărâmul blues-ului autentic. Poate şi pentru a echilibra proporţiile, căci la cei 1,96 m ai săi şi 48 ‘ la picior, numai la Las Vegas i-ar fi fost pe măsură. Despre experienţele spre care l-au condus talentul mâinilor sale, şi nu numai, A.G. ni se destăinuie.

  • Ce secrete ascund mâinile unui artist?
  • Mi-ai făcut onoarea să mă numeşti „artist”, ceea ce eu nu sunt. E o mare confuzie de termeni, pe la noi. Din superficialitate şi fandoseală. Eu, oricum, nu sunt din sistemul acesta, pentru că nu m-a vrut şi atunci mi-am văzut de treabă prin alte locuri.

  • De ce spui asta? S-au simţit opri­mate vreodată mâinile tale în România, în ciuda succesului la public, de care se ştie?

Cântatul la chitară este o magie – trebuie să ai crucea pe umeri sau steaua în frunte, s-o faci!”

  • Păi, sigur. Cu numele meu, crezi că se putea face ceva sub Ceau- şescu?! Iar după el, deschiderile au fost doar când mi le-am creat eu singur – am croit un drum pe care mulţi s-au plimbat de atunci încoace. Sunt un fel de locomotivă pentru cei care călătoresc azi în vagoanele mele, ascunzându-se sub masca blues. Dar ce ştiu ei despre blues, domnule? Nici chiar eu nu ştiu! Sunt doar un muzician „înrudit” cu blues-ul, dar nu mă pot considera un bluesman veritabil, pen­tru că motivaţiile mele sociale şi istorice sunt altele: poporul evreu, aflat în sclavie acum 4.000 de ani, şi-a rezolvat între timp problema de identi­tate; pe când inventatorii blues-ului au suferit sclavia acum doar 200 de ani – şi resimt încă treaba asta. Iar blues-u/ lor este o portavoce so­cială. Ah!, ca şi în România anilor ’70-’80, bluesul şi jazzul au fost o formă de disidenţă politică, asta e alt­ceva. Dar nu înseam­nă că sunt nişte muzici total inte­lectuale. Ele au fost inventate, la origini, de analfabeţi! Chiar şi astăzi, unii dintre ei nu ştiu nici să-şi scrie numele pe un contract. Deci, fără informaţii corecte, riscăm să ne clădim o lume a iluziilor. Pentru că la noi spi­ritualitatea este mar­fă de larg consum, deşi n-are rost să fie aşa…
  • Şi acum situaţia s-a mai schimbat? La ce nivel crezi că se lasă descoperită şi apreciată muzica ta?

  • Mai sunt încă resentimente xeno­fobe inconştiente, ici şi colo. Dintr-o inerţie a lucrurilor. De ce crezi că nu mă dau la radio? Dar eu nu cânt pentru mass-media, ci pen­tru cei care vin să plătească bilet, pen­tru că sunt un busi- nessman. Şi oricum, orice radio deschizi, găseşti aceeaşi salată – dar sper să ajung şi pe aici, cineva vreodată să facă radiourile pe genuri de muzică, mai targetate. Până şi showbiz-ul este, încă, o brigadă muncitorească, precum pe vremuri, în întreprinderi! Interesul multor aşa-zişi „artişti” este doar să apară la TV şi pe posturi, să-i vadă vecinii şi să-i recunoască barmanii!

  • Şi atunci, în toată situaţia asta con­fuză, Attila ce-şi spune?

  • Că muzica e o taină. Cea mai importantă şi mai ezoterică din cele şase arte.

  • Şi tu crezi că ai descoperit-o cu adevărat?

  • Nu numai eu. Sunt mulţi despre care nu se aude în România, pentru că media de aici nu-i ştie. Informaţiile sunt incorecte şi insuficiente aici, iar lumea nu cântă pentru că nu există o şcoală de muzică adevărată. Ce cân­tăreţi dejazz avem noi? Păi, scuză-mă puţin, dar de la cine să înveţe un copil care are talent şi disponibilitate?

  • Şi „bătrânii”? Sunt, totuşi, nişte nume, alături de care ai cântat şi tu, până nu demult.

  • Să fim serioşi! Sunt nume create doar din incultura mass-media de aici, dar dacă îi trimiţi „afară”, nu au cum să dea în clapa de pian! România nu are material de export muzical, deo­camdată O-Zone a fost o conjunctură, dar ei rămân, totuşi, partea kitschoasă a lucrurilor, de larg consum. Eu cred în ţara asta, în copiii care vin după noi, însă treaba noastră este să le oferim informaţii corecte, un sistem de valori, să-şi poată cunoaşte locul lor sănătos şi real în univers. Să nu aibă frustrări şi ipocrizii când vor ieşi în lume şi se vor compara cu alţii. însă, cât timp în România showbiz este politicul, aşa cum e el, ce fel de sistem moral să-şi clădească ei? Care le vor fi reperele când vor ieşi în lume?

  • înţeleg că şi din supărare te-ai hotărât să-ţi plimbi mâinile şi talentul prin alte colţuri ale lumii?

  • N-aş spune… înţeleg că aşa e tre­aba, încă, pe aici. Dar am preferat să-mi iau catrafusele şi să-mi urmez drumul, care avea oricum o evoluţie independentă de sistemul ăsta.

  • Drumuri care te-au purtat, de-a lun­gul timpului, după Germania, Ungaria, Elveţia, Israel, şi către Statele Unite – visul tău dintotdeauna. Acolo, cât ai stat?

  • Păi, a durat patru ani. Şi printre multe cântări prin cazinouri şi cluburi din Las Vegas, am colindat ţara (vreo 40.000 de mile) cu o cântăreaţă de country – şi pot spune – e un gen de muzică ex-tra-or-di-nar! De altfel, acolo cânţi orice ţi se oferă la început – chiar şi polca! Ştii? Cântatul la chitară este o magie – trebuie să ai crucea pe umeri sau steaua în frunte, s-o faci! Şi trebuie să plăteşti pentru asta. Nu cu bani… Vine cineva foarte puternic, la un moment dat, şi-ţi spune „Vrei să ajungi foarte departe, în treaba asta?” şi tu spui „Da”. „Păi, atunci am un con­tract pentru tine…”

    Taguri:

Comentarii

  1. Hola great web site you may have showed. We tend to enjoyed reading exploring it listing. I done prefer to form a considered fully understand someone that your type of this web site is quite with certainty great. I became a crucial artisan, now i’m a duplicate editor used in essential to acquire a people?,

Comenteaza