what reverses ambien ambien without prescription withdrawal ambien cr

phentermine no side effects buy adipex online does phentermine make you burp

can xanax make your anxiety worse buy xanax online no prescription what is the active ingredient in xanax

ambien xr half life order ambien online buy zolpidem online North Carolina

blood test for valium valium pill taking xanax and valium at the same time

valium drug test kit diazepam 5mg what happens when you take valium and alcohol

tramadol en cuba tramadol 50mg presentacion farmacologica del tramadol

youtube mamac za soma soma online função soma vb

potency of tramadol vs oxycodone tramadol 50 mg how much alcohol can you drink with tramadol

natural alternatives for xanax buy xanax starliterx xanax

CULTURA MASS-MEDIA

Masina de blues

January 10th, 2006, com Un comentariu

  • E „ăla mic şi negru, care respiră greu”?

  • Ei, da. Dar aici, în România, pen­tru că lucrurile sunt atât de infantile încă, nici măcar diavolul nu vine! îi spun aşa, metaforic vorbind, pentru că blues-ului i se mai spune şi „muzica diavolului”, ştii… Nu cumva să scrii că sunt devii version, că nu sunt!…

  • O.K., Mister Blues… şi ţie ţi s-a întâmplat asta în America…

  • …acolo unde, la început, eşti un zero şi trebuie să te reinventezi. Unde nu mai eşti „importatorul de blues în România”. Eşti un big nobody. Mi-au trebuit vreo patru luni să ajung într-un cerc, să mi se dea o şansă. La început, am împărţit cărţi de vizită, pentru un job, ceva… Dar trebuie să ştii vreo 300 de cântece ca să ai şanse! Iar să cânţi într-un circuit de cazinouri e exact cum ai cânta la Băile Herculane! Nu înseamnă că eşti descoperit ca talent. Eşti doar un zilier, cu 100$ pe noapte. Dacă nu-ţi con­vine, vine altul imediat. Acolo, dacă ai un job, sunt deja 20 care te urăsc instantaneu! Iar muzicienii au un cod deontologic: să fie punctuali, disponi­bili, să nu fie băuţi sau drogaţi. Chiar dacă, spre 6 dimineaţa, vezi doar doi jucători mahmuriţi, rătăciţi prin sală, tu trebuie să faci show. E disciplină, pro­fesionalism. Iar eu m-am adaptat uşor, dovadă că am avut o grămadă de job- uri. Aveam viză de lucru, care mi-a per­mis treaba asta. Şi apoi, din cele 600- 700 de dosare de presă trimise către manageri şi case de discuri, am primit două răspunsuri – de la cei care au devenit producătorii discului meu. Şi nu e uşor, pentru cineva de aici, din România, să obţină finanţare pentru un disc, în America, crede-mă!

  • Asta se pare că-i va schimba viaţa lui A.G… Acum eu aş veni să cânt cu americanii aici. Dar asta costă…

    • Mâinile tale oricum costă ceva, se ştie!…

    • Dar nu atât de mult cum se fa- bulează, să fim serioşi! Nu mai mult decât box-office-ul meu. Norocul este că tot ceea ce am învăţat despre mine în America coincide cu ce gândisem despre mine aici, înainte să plec. Am descoperit că aveam, într-adevăr, ne­bunia şi curajul pentru care mulţi de aici m-au acuzat că sunt arogant şi infatuat. Acolo, abia, am descoperit multă lume cu care aveam ce vorbi. Oameni din toată lumea care, ca şi mine, îşi asumaseră riscul să vină şi să-şi încerce norocul. Fără fiţe, fără sil- icoane. Mi-am găsit tribul meu, de care aparţin, DUPĂ MULŢI ANI DE CĂUTĂRI.

    • Dar care a fost cel mai critic moment, pe care l-ai depăşit?

    • Păi, când am vândut aspiratoare. Comis-voiajor. Pentru că acolo, dacă faci foamea, e cumplit. Norocul meu cu nişte prieteni din România, care m-au luat sub aripa lor protectoare. Dar, de exemplu, când am plecat în Arizona să cântăm într-o rezervaţie de indieni, m-am simţit totalmente expus şi sin­gur…

    • Dar şi prin Germania ai avut expe­rienţe de genul ăsta când ai lucrat în tal­cioc şi ai construit un gard contra cost…

    • Oh, sigur! Nu-mi este frică de muncă. Omul trebuie să funcţioneze. N-are nevoie să stea. Doar dacă îţi este şi scopul în viaţă -să ajungi la Mare iluminare, doar respirând, precum sfinţii aceia de prin India…

    • Despre disc?

    • 37 de oameni, numai „grei”, au lucrat la el. S-a „tras” în Nashville, vocile în Seattle şi s-a mixat în Boston. Doar studioul ne-a costat 3.000$ pe zi! Mi-au dat un microfon de „doar” 8.000$! Am zis: „E indecent. La mine, în România, un om lucrează trei ani pentru banii ăştia!” Am angajat suflători, un cor de gospeli dintr-o biserică baptistă… e o treabă se­rioasă. Mai ales că pro­ducătorul meu are deja patru Grammy-uri câştigate! Iar cel care-mi mixează, a mixat şi primul disc al lui Norah Jones.

    • îţi propui să ajungă şi-n mâinile noastre acest disc?

    • Bineînţeles, deşi nu depinde de mine. îi datorez asta publicului de aici, care mi-a construit încrederea în mine. N-am voie să uit asta!

    • Şi ce altceva a mai adus nou America, mâinilor tale?

    • Nişte atingeri istorice! Cum ar fi B.B. King. Şi deoarece în Nashville există cele mai bune studiouri din lume (al nostru era situat chiar pe renumita arteră Music Roads), ai ocazia să dai mâna cu absolut oricine din industria muzicală mondi­ală. în studioul de la etajul de dea­supra noastră, trăgea 50 Century Fox.

    • Dar toată această lume n-ai simţit-o copleşitoare uneori?

    • Nicidecum. în primul rând, pentru că băgase cineva atâţia bani în mine, deci aveam deja o carte de vizită. Şi le-am şi plăcut! Stăteau ca mieluşeii când ascultau piesele mele, cu multă reverenţă, respect. Fără fandoseli sau ipocrizie. Atenţi la ce aveam eu în cap, pentru a mă înţelege. Toţi serveam doar aceeaşi „cauză” – deşi eram cel mai novice, cel mai outsider. Pentru că toţi trecuseră prin situaţia mea, iar poveştile lor de viaţă se asemănau mult cu ale mele şi, sunt convins, cu ale multora din România. Pentru că muzicantul, liber-profesionist fiind, deci neînregistrat în nici un fel, este cel mai vulnerabil din lume, cel mai expus traiectoriei libere a pumnilor care-i cad în cap! Şi pentru că timpul costă bani, nu-l pierdeau cu lupte absurde, de stabilire a autorităţii în grup. Iar pălinca pe care le-am dat-o, a contribuit şi ea din plin la legarea unor prietenii! Căci, în ciuda situaţiei de pe aici, eu tot fiind din România mă marketez, până la urmă, şi „port drapelul cu mândrie”!

    în ciuda situaţiei de pe aici, eu tot fiind din România mă marketez, până la urmă.”

    text Marina Loizou foto Octavian Tibăr

    Taguri:

    Comentarii

    1. Hola great web site you may have showed. We tend to enjoyed reading exploring it listing. I done prefer to form a considered fully understand someone that your type of this web site is quite with certainty great. I became a crucial artisan, now i’m a duplicate editor used in essential to acquire a people?,

    Comenteaza