- Revista Flacara - http://revistaflacara.ro -

Miel în chimen cu mere, ceapă si tarhon

reţetă Viorel Copolovici www.pranzuldincaserola.ro [1] recomandare vin Cosmin Zidurean

Pasul 1. Speli bine carnea de miel si o ames­teci cu prima proporţie de unt si cu chimenul stri­vit în mojar. Laşi amestecul într-un castron vreo zece minute, cât pregăteşti garnitura.

Pasul 2. Toci ceapă şi tai mărul felii subţiri. Topeşti a doua proporţie de unt într-o tigaie fără să-l încingi prea tare şi căleşti ceapa şi merele, amestecând des, aproximativ zece minute, până ce merele se vor înmuia şi ceapa va deveni trans­parentă şi moale. Adaugi o idee de sare şi puţin piper măcinat, mai ţii pe foc un minut, apoi pui tarhonul tăiat fin şi amesteci totul bine.

Pasul 3. Scoţi merele şi ceapa cu tarhon pe o farfurie şi, în aceeaşi tigaie, fără s-o speli, pui ames­tecul de miel, unt şi chimen. Prăjeşti totul pe toa­te părţile, până ce carnea se pătrunde şi se ru­meneşte. Faci toată treaba pe flacără mare, ridi­când uneori tigaia de pe foc şi amestecând car­nea în aer. Asta ca să nu se ardă untul. Mai de­grabă frigi carnea în tigaie. Pui puţină sare la fi­nal. Foarte puţină.

Reţetele lui Viorel Copolovici le puteţi degusta la restaurantul Kopel’s -str. Sirenelor 87, rezervări la 021.410.61.02.

Merlot Alira 2009

Dacă e miel e musai să fie un vin roşu, tânăr, fructos, încărcat de arome, dar nici într-un caz acoperit de baric, de lemnul de stejar. Ar merge o Fetească Neagră, mai bine o Băbească… Dar cel mai bine merge un Merlot, soi franţuzesc, dar cu pretenţii (îndreptăţite) de excelenţă în România. Merlot-ul Alira 2009 îndeplineşte toate condiţiile pentru a străluci la masă lângă miel. E românesc, de pe malul dobrogean al Dunării, e tânăr şi din vie tânără, vine dintr-un loc în care mieii sunt la ei acasă. Şi, foarte important, e făcut de un francez care şi-a dat măsura cu vinurile Enira făcute în Bulgaria. Acum, în România, a făcut un vin pentru miel. De la anu’ le aşteptăm pe cele pentru mistreţ.