Zici on-line, şi aproape că ai pierdut cultura printre rânduri. Normal, la grămada de informaţie. Cu toate astea se poate, mai ales „dacă ai chef“ şi te interesează. Unul dintre cele mai bine poziţionate site-uri literare româneşti este revista „Tiuk!“
❙ Sunt vreo zece ani de la apariţia Tiuk!, al cărei fondator eşti. S-a schimbat ceva în privinţa revistei?
– Mda, primul număr al revistei web Tiuk! a apărut în iarna dintre 2001 şi 2002, a curs ceva apă pe Spurcata de-atunci… Am gândit îndelung şi cu multă grijă structura revistei, rubricile, temele, colaboratorii şi restul şi aş putea spune că de atunci doar am făcut câte-un retuş, am mai adăugat ceva rubrici, am mai renunţat la altele, în rest – încercăm să respectăm idealurile iniţiale: să fim sunetul imediat al evenimentelor culturale, să publicăm texte şi autori buni, indiferent de generaţia sau gruparea din care fac parte, importantă e doar calitatea – şi a textelor, şi a autorilor. E adevărat că încurajăm mai mult tinerii, dar ne bucurăm să-i susţinem şi pe scriitorii buni cenzuraţi sau respinşi la revistele hârtioase. Oricum, la Tiuk! publică cei mai buni scriitori români – de pe ambele maluri ale Prutului. S-a schimbat şi locul unde activăm, datorită profesioniştilor de la reea.net, care ne ajută şi cu design-ul, dar ne şi găzduiesc.
❙ La înfăţişare pare să fi rămas aceeaşi. Care e secretul rezistenţei Tiuk! pe piaţă?
– Am avut câteva numere jucăuşe şi din punct de vedere tehnic, dar ştii bine că cei mai mulţi dintre scriitorii care s-au născut în celălalt mileniu nu se prea descurcă fără să le bagi în faţă şi un cuprins. Dacă le trimiteam o reclamă despre apariţia unui nou număr Tiuk! îmi răspundeau: „Mulţumesc pentru revistă!”, iar când ne întâlneam, mă rugau să le dau şi lor un exemplar. Aşa că am optat pentru un stil mai simplu, dar ideatic şi inteligent, mai ales că Tiuk! e ilustrat de maestrul Dan Perjovschi. La urma urmei, Tiuk! e o revistă de cultură, în care cel mai important e textul, aş putea spune că şi desenele lui Perjovschi sunt scrise. Secretul rezistenţei e-n subtitlul revistei: rezistă că aşa avem noi chef! O facem c-avem chef, iar cititorii o citesc când şi de unde au ei chef! De fapt, „secretul” e-n prietenia dintre echipa redacţională şi colaboratorii Tiuk! Apoi – în cel care munceşte efectiv la Tiuk! (m-am antrenat pentru asta ani de zile în biblioteci şi – mai ales – în sălile de sport, din copilărie şi până acum).
❙ Care e avantajul unei reviste de literatură că e on-line?
– Sunt ne-nu-mă-ra-te avantaje! Numărul poate fi adunat oriunde, îl pot posta de oriunde, poate apărea oricând vreau eu, nu depind de nici un tipograf etc. (chiar acum am băgat noul număr – www.tiuk.reea.net –, şi deja îl finalizez pe următorul), poate fi citită de oriunde, poţi umbla la ea, schimba, adăuga, şterge, corecta, etcetera. Nu se şterge nimeni la fund şi nu are cum să învelească sandvişul cu ea…
❙ Crezi că i-a schimbat on-line-ul cu ceva pe împătimiţii de literatură?
– Internetul este cea mai mare invenţie a omenirii din ultima vreme, merită toate premiile din lume! Ne-a schimbat pe toţi, şi pe cei mai frumoşi şi mai înalţi, şi iubitori de literatură, sport, film, muzică, teatru, şi pe cei mai graşi şi mai scunzi, cu nickname-uri anonime pe net, fără nici un fel de discriminare. Internetul a influenţat şi scriitorii, şi cititorii. Acum nu prea mai are rost să scrii un roman ca Război şi pace, nu? Că nu te-ar mai citi nici iubita – mai bine stă pe Facebook, la o bârfă cu foştii colegi de clasă… Aşa că scrii mai scurt şi mai direct, într-un limbaj mai viu, apoi propui textul la Tiuk!, că până apare într-o revistă hârtioasă poate treci la alt stil literar şi de-acolo oricum nu te mai citeşte aproape nimeni, nici măcar redactorii acelei reviste, doar prietenul din redacţie şi fata cu corectura, he-he.
❙ Ai câştigat ceva de pe urma Tiuk!, financiar vorbind, în cei zece ani de existenţă?
– Da, şi aici e ascuns secretul vivacităţii Tiuk! Redactorii Tiuk! nu au salarii, colaboratorii – nu au onorarii, facem revista doar de plăcere, departe de ochiul dracului, care desparte foşti prieteni, care au format curente literare şi au suferit alături în tinereţe ş.a.m.d. Nu, nu fac revista Tiuk! pentru bani, am refuzat s-o dolăresc, dar datorită revistei Tiuk! am cunoscut scriitori minunaţi, oameni frumoşi şi scriitoare tinere şi nebune, ahahaha. Fără Tiuk! nici această întâlnire a noastră nu ar fi avut loc!
❙ Ştiu că Tiuk! a publicat o antologie de proză. Este ceea ce vreţi să păstraţi fizic din arhiva revistei în mod special?
– Tiuk! are toată arhiva pe net, cine are chef să vadă vreun număr – o poate face chiar acum, să vadă cine a publicat în numărul 1, ce texte, ce rubrici aveam, care s-au păstrat până astăzi, ce scriitori au publicat şi-n primul număr, şi-n cel mai recent… Dar am avut şi o bibliotecă Tiuk!, am publicat câteva cărţulii underground foarte faine plus acest volum de proză la care ţin tare mult. A apărut la biblioteca Revistei la Plic, care între timp a dispărut. E o antologie de proză, alături de care se va aşeza în raft altă antologie de proză, gata de mai mult de jumătate de an, în curs de apariţie la Casa de Pariuri Literare.
❙ Tiuk! a ieşit şi în realitate, cu CenaKLUb-ul, cu filiale la Braşov, Cluj, Bucureşti, Chişinău. Ce evenimente aveţi acolo?
– Da, Tiuk! nu e doar revistă şi bibliotecă, ci şi cenaclu şi club. Avem întâlniri în diferite locuri, am avut cenacluri permanente la Chişinău şi Cluj, iar acum avem CenaKLUb-ul TIUK la Rockstadt/Braşov, unde ne întâlnim cel puţin o dată pe lună. Apoi – mai ieşim în lume, cum s-a întâmplat recent la Fânfest/Roşia Montană sau la Artmania/Sibiu, Club A/Bucureşti, Republica/Chişinău etc.
❙ E disputa asta între a citi o carte pe hârtie şi cititul pe internet. Tu ce părere ai?
– Lectura, acţiunea e mai importantă decât de unde citeşti – computer, telefon sau carte. Părinţii au o bibliotecă imensă, m-am născut şi am crescut printre cărţi şi voi avea cărţi pe lângă mine toată viaţa, dar îmi place să am cât mai multe posibilităţi de lectură, citesc şi pe computer, şi pe telefon, şi ascult foarte multe audiobook-uri, mai ales când călătoresc, dar am ascultat sute de romane în drum spre serviciu şi înapoi spre casă.
❙ Îmi aduc aminte de scriitorul Paul Goma, că lăuda virtuţile internetului. A devenit acesta pentru „outsideri” un fel de patrie virtuală?
– Paul Goma n-a fost un outsider niciodată. Din contră, pe net îi găseşti pe cei mai buni scriitori, unii au bloguri foarte faine, alţii au rubrici permanente la reviste ş.a.m.d. De exemplu, în Tiuk! numărul 1 (era 2001, afară zăpadă) publică şi N. Manolescu, şi Al. Cistelecan, Matei Vişniec, Florin Iaru, Gheorghe Iova, Liviu Ioan Stoiciu, Ovidiu Pecican, Marta Petreu, Mircea Cărtărescu, Bogdan Ghiu, Marius Oprea, Radu Andriescu, Daniel Pişcu, nu doar scriitori foarte tineri… Internetul ne uneşte şi, într-adevăr, poate fi Patria, mulţi dintre noi ar putea spune că locuiesc la blog.
❙ Apropo de patrie, cum ţi se pare că merg azi treburile în Basarabia?
– Ca şi-n România – şi bine, şi rău. C-au dispărut neo-comuniştii e o mare realizare pentru basarabeni, dar şi acolo oamenii îşi părăsesc familiile şi pleacă la muncă în străinătate, alţii se alcoolizează, alţii pleacă la studii şi nu se mai întorc decât în vizită… Capitalism găunos de tranziţie continuă şi aici, şi acolo…
❙ Ce poţi să ne spui despre tinerii din Basarabia pasionaţi de literatură?
– Mulţi dintre cei care nu-s vierieni, păşunişti şi patriotarzi sunt foarte talentaţi, foarte implicaţi în fenomen, trăiesc mai intens şi mai acut şi scriu cu mai multă viaţă, sânge şi forţă, doar că în loc să folosească ce e mai original – şi ca limbaj, şi ca subiecte – încearcă să scrie cât mai ca peste Prut, cu urechile ciulite la ce screm criticii români, care-s foarte slabi, rămaşi tare departe de căruţa scriitorilor…
❙ Ce atitudine crezi că au ei faţă de unirea Basarabiei cu România?
– Diferită, dar foarte pătimaşă. Oricum, în 1989 basarabenii au fost foarte porniţi să reîntregim ţara, doar că românii s-au grăbit să ne declare suverani şi independenţi, în loc să-i primească acasă… Părerea mea despre acea perioadă e exprimată de personajul central din Tovarăşi de cameră.
❙ Şi, în sfârşit, o ultimă întrebare, adresată de data aceasta scriitorului Mihail Vakulovski: ştiu că pregăteşti apariţia a două cărţi. Poţi să ne spui despre ce e vorba?
– Ai în vedere partea a II-a şi a III-a din trilogia Tovarăşi de cameră, cred. Prima parte se numeşte Student la Chişinău şi a apărut la Cartea Românească, dar după aceea am mai publicat un rockman, Biblidioteca, la Casa de Pariuri Literare, istorie care are acelaşi protagonist ca-n trilogie. Şi celelalte două părţi sunt aproape gata, dar am nevoie de ceva timp liber ca să le finalizez aşa cum îmi place mie. Mă uit spre linia orizontului şi zăresc un fel de luminiţă de la capătul tunelului, nu însă şi timpul meu liber… Probabil c-am să le finalizez tot aşa, într-un concediu, dacă nu voi câştiga vreo bursă din asta la care alţii au abonamente…