500: Internal Server Error 500: Internal Server Error
CULTURA MASS-MEDIA

Mike Phillips: „Romanul poliţist umple un vid moral”

March 8th, 2011, com 4 comentarii

Scriitorul Mike Phillips s-a născut în Georgetown, Guyana. A venit, încă din copilărie, la Londra. A studiat la Universitatea din Londra şi la cea din Essex. După absolvire, a lucrat ca jurnalist la BBC. Din 1992 s-a dedicat integral scrisului, în special compunerii unor romane poliţiste care s-au bucurat de un mare succes.

Aveti un nume extraordinar pentru un detectiv. Nu v-a tentat să practicaţi meseria asta? Şi înfăţişarea vă ajută – inspiraţi şi încredere, şi forţă. Dacă – Doamne fereşte! – aş avea nevoie, n-aş ezita să fac apel la serviciile dv.

– Cred că înfăţişarea si stilul meu s-au dez­voltat într-un context diferit. Probabil că ima­ginea pe care o impun vine din experienţele mele din tinereţe, şi vă voi povesti două dintre ele, care au pus o amprentă puternică asupra personalităţii mele.

Am rezistat presiunii de a scrie despre Guyana, America de Sud si Insulele Caraibe. În viitor, s-ar putea să recurg la amintirile din copilărie şi să încep să mă gândesc la cum să scriu despre ele.”

 

Va ascult.

  • Prima este din perioada în care am termi­nat facultatea si când, cu diploma în mână, eram în căutare de lucru. Pe atunci diploma aceea nu valora mai nimic, din cauza culorii pielii mele. Asadar, am fost somer pentru ceva vreme si chiar am ajuns să dorm pe străzi la un moment dat, pentru câteva luni. N-am uitat niciodată acea experienţă si am căpătat o mare simpatie pentru cei care se află în situaţii similare. Câţiva ani mai târziu, am reusit să conving autorităţile locale londoneze să îmi permită ocuparea unei case părăsite, pe care am transformat-o într-un adăpost pentru tineri. În acea situaţie trebuia să mă impun, să am autoritate, asa încât să pot acţiona ca un tampon între tineri si autorităţi. Si trebuia, de asemenea, ca aceia pe care îi ajutam să îmi acorde deplină încredere, mulţi dintre ei fiind deja implicaţi în situaţii dificile, până să ajungă la mine. Aveam numai 22 de ani si, în timp ce colegii mei îsi petreceau nopţile dan­sând, eu mi le petreceam prin secţii de poliţie, încercând să salvez vreun tânăr, sau învăţându-i pe adolescenţii analfabeţi cum să scrie si să ci­tească. Cred că eram mult prea tânăr pentru o astfel de muncă – foarte grea, foarte solicitantă – si acest lucru si-a lăsat amprenta asupra per­sonalităţii mele – si în bine, si în rău.

A doua experienţa?

  • Cea de-a doua a fost aceea de jurnalist la radio. Diferenţa faţă de jurnalismul scris ţine de personalitate. În mod ironic, am ajuns la radio când am fost solicitat de BBC pentru a realiza un material documentar despre munca mea cu ti­nerii delincvenţi. Câţiva ani mai târziu, lucram deja ca prezentator al unei emisiuni BBC, inti­tulată Meridian, despre artă si cultură. Prezen­tam, în medie, câte trei interviuri live în fiecare emisiune. În acest context, te puteai trezi în si­tuaţia de a discuta acum cu un tânăr solist de muzică pop, iar jumătate de oră mai târziu – cu un politician de marcă. Perioada de documen­tare, memoria si atenţia la detaliu erau absolut necesare; dar adevăratul talent era să reuşeşti să pătrunzi în spaţiul psihologic al fiecăruia dintre cei intervievaţi. Acest lucru necesita un anumit limbaj corporal, o gestică si o expresie facială aparte, un anumit ton al vocii, precum si abili­tatea de a controla, modela si conduce conver­saţia într-o anumită direcţie, fără a părea domi­nant si agresiv. După un timp, aceste tehnici au devenit parte din personalitatea mea, fiindcă trebuia să fiu foarte bine pregătit si spontan pentru a reusi ca, în câteva secunde, să pornesc discuţia pe făgasul potrivit si să realizez un ma­terial de valoare.

Extrem de solicitant!

  • Câteodată, această intensitate devenea puntea dintre viaţa din studio si viaţa reală. Mi-aduc aminte că aveam, la un moment dat, ca invitată, o actriţă de cinema, si relaţia stabili­tă atunci, în cele cincisprezece minute de emisiune, a continuat apoi ani buni, de parcă ar fi fost un fel de fascinaţie la prima vedere. Era, de fapt, efectul acelui interviu. Ca o mică digresi­une, as vrea să vă spun că, din această cauză, m-am identificat complet cu începutul relaţiei dintre Mladin si Mihaela, personajele cărţii dumneavoastră Atac în bibliotecă. Stiam cât de reală era situaţia.

„Oamenii trăiesc cât pot mai bine şi le doresc succes celor care pot găsi un ajutor în viaţă. E posibil să te simţi mai în siguranţă trăind după un set sau altul de reguli, dar adevărul este că în viaţă nu există nici o garanţie. Aşa cum văd eu lucrurile, suntem într-o situaţie fără ieşire.” – din „An Image to Die For” („O imagine pentru care merita sa mori”).

Multumesc pentru digresiune!

  • În sfârsit, v-am vorbit despre toate acestea bănuind că dumneavoastră vă referiţi la detec­tivul fictiv – un detectiv privat, ca în romanele lui Chandler, Hammett s.a. În viaţa reală, de­tectivii sunt, în mod obisnuit, angajaţi la stat, iar prioritatea lor este, indiferent de înclinaţiile lor personale, aceea de a impune si întări preroga­tivele sistemului justiţiar, lucru care – după cum stiţi – poate fi uneori influenţat de politica zilei într-o măsură destul de mare, indiferent de cât de democratică este societatea respectivă. Sper că detectivul pe care îl identificaţi dumnea­voastră în personalitatea mea este unul cu o moralitate personală, unul care este interesat de înţelegerea problemelor diferiţilor indivizi, si care are o viziune proprie asupra societăţii.

Experienţa de jurnalist a lui Mike Phillips si-a pus amprenta asupra scrisului auto­rului Mike Phillips?

  • Da, cu siguranţă. Acest lucru se datorează, în parte, timpului petrecut ca ziarist, dar si ide­ilor pe care le consideram importante în arta scrierii unui roman. În momentul în care am în­ceput să mă gândesc la trecerea în domeniul ro­manului, modelul meu literar era Honore de Balzac. Mi s-a părut că felul în care a scris despre Franţa este exact acela în care ar fi scris un bun ziarist, asimilând si folosind elemente de socio­logie si antropologie. În Comedia umană, Balzac si-a propus să exploreze vieţile oamenilor din toate păturile sociale ale Franţei vremurilor sale. Acest lucru m-a inspirat si, când am început să lucrez la primul meu roman – „Blood Rights” (Dreptul sângelui) – mi-am propus să examinez toate nivelurile societăţii engleze din punctul de vedere al unui imigrant. Cred că, în momen­tul acela, îmi propusesem să scriu douăzeci de volume, dar intenţiile mele s-au schimbat după apariţia celei de-a treia cărţi. Deci, as putea spune că, în cazul meu, trecerea de la jurnalism spre roman s-a datorat ambiţiei de a-l egala pe Balzac.

O ambiţie nobila!

  • În acelasi timp, tranziţia a fost posibilă da­torită faptului că există două aspecte legate de lumea jurnalismului pe care le consider impor­tante pentru orice romancier.

Care anume?

  • Primul: jurnalistii au ocazia de a se întâlni cu persoane de toate felurile si de toate profesi­ile si, de fiecare dată, au obligaţia să le asculte  opiniile până la capăt, să le studieze comporta­mentul şi să încerce să înţeleagă mediul din care aceşti oameni provin şi în care trăiesc, pre­cum şi obiceiurile sau tradiţiile lor. Aceste în­tâlniri neaşteptate sunt folositoare şi la un alt ni­vel. La începutul carierei am lucrat în redacţia radio a BBC Manchester. Sarcina mea era să aduc două ştiri zilnic, fiecare cu interviuri înre­gistrate pe bandă. Astfel, îmi începeam munca pe la cinci şi jumătate dimineaţa, petrecându-mi ziua alergând de la o şcoală la alta, apoi pe la fabrici şi prin alte locuri de muncă, intervie­vând diferite persoane şi lucrând la rezumate pentru buletinele de ştiri care se transmiteau de-a lungul zilei.

Cam extenuant chiar şi pentru un jurna­list!

  • Pe vremea aceea, Manchester încă era o zonă industrială foarte activă, plină de oţelării, fabrici de tot felul şi mine de cărbune. Fiind străin atât de locuri cât şi de oameni, faptul că eram jurnalist a fost singurul lucru care mi-a permis să observ şi să redau viaţa din Man- chester.

Şi ce-aţi constatat?

  • Am fost foarte mirat să văd că majoritatea tinerilor romancieri pe care i-am întâlnit abia ieşiseră de pe băncile facultăţii, începând să scrie înainte de a fi avut vreo experienţă de muncă, sau să fi reuşit să înţeleagă oameni precum cei care lucrau în uzine. Astfel, mulţi dintre tinerii scriitori nu aveau nici cea mai vagă idee despre cum munceau, cum trăiau, cum vorbeau sau cum îşi petreceau vremea mulţi dintre conaţio­nalii lor. Mă aflam într-o situaţie diferită de a lor şi munca de ziarist deja mă făcuse să am o altă relaţie cu diferite grupuri de oameni despre a căror existenţă nu aş fi aflat dacă nu aş fi fost re­porter. Odată cu trecerea timpului, spaţiul meu de lucru s-a schimbat şi m-am familiarizat cu mediile în care se învârt oamenii de cultură, po­liticienii, lorzii, sportivii, afaceriştii şi membrii marilor corporaţii. Când am început să scriu primul meu roman, aveam deja la îndemână imaginile precise ale multor tipuri de persona­litate, precum şi caracteristicile lor.

Al doilea aspect?

  • Al doilea element important din experienţa de jurnalist, care poate fi de folos romancierilor, este buna înţelegere a modului în care schim­bările sociale – politicile sociale, chiar – pot fi in­fluenţate de către anumiţi indivizi sau de către unele grupuri de persoane. Ca romancier, m-am trezit punându-mi întrebări venite din expe­rienţa mea anterioară ca ziarist. De exemplu: care este legătura dintre unele clădiri noi şi anu­miţi politicieni? Cum este influenţată infra­structura unui oraş de obiceiurile unui grup so­cial? Si aşa mai departe.

Aţi văzut lumina zilei în Guyana. Acel loc e reflectat în literatura dv.?

  • Răspunsul meu trebuie să fie şi da, şi nu. Am scris un singur eseu despre copilăria mea în Guyana, publicat în volumul de eseistică şi po­vestiri intitulat „London Crossings” (Felii de Londra). În acelaşi timp, în romanele mele de în­ceput se găsesc ecouri ale stărilor sufleteşti din vremea când am ajuns în Marea Britanie, în 1956. Foloseam multe imagini care veneau din copilăria în Guyana şi care erau puse în contrast cu mediul înconjurător din Anglia. Scriam, de exemplu, despre ploaie şi culorile penelor păsărilor, despre comportamentul diferit al oa­menilor de aici. Bineînţeles, aceste lucruri le scriam din reflex şi îmi dau seama doar acum, după mulţi ani, de aceasta. O explicaţie ar fi că am început să scriu în momentul în care a fi un imigrant de culoare te transformă în ochii mul­tor oameni într-un străin – un străin perfect, ci­neva venit de pe alte meleaguri. Astfel, lumea se aştepta să scriu despre locul unde m-am născut, despre Guyana, nu despre Londra, locul unde am crescut. Bineînţeles, în acele momente nu ştiam multe despre Londra şi aveam o mare do­rinţă să explorez în scrierile mele toate eveni­mentele şi împrejurimile acestui oraş.
    Taguri:

Comentarii

  1. Publications (novels and stories)by Mike Phillips:
    • The Name You Once Gave Me, HarperCollins, 2006
    • A Shadow of Myself, HarperCollins, 2000
    • The Dancing Face, HarperCollins, 1998
    • An Image To Die For, HarperCollins, 1995
    • Point of Darkness, Michael Joseph, 1994
    • Boyz ‘n the ‘Hood, Pan, 1991
    • Blood Rights, Michael Joseph, 1990
    • Smell of The Coast (stories), Akira Press, 1987

  2. http://www.bbc.co.uk/iplayer/episode/b011j8zb/In_for_the_Kill/

    Crime writer Mike Phillips investigates the coming of age of black British crime fiction and asks why there is still a reluctance to see the black detective as hero.

  3. MIKE PHILLIPS is author of several crime fiction books featuring black British journalist Sam Dean: Blood Rights (1989), The Late Candidate (1990), Point of Darkness (1994), and An Image to Die For (1995).

    He was awarded the Crime Writers’ Association Silver Dagger in 1990.

    Other novels include: Fast Road to Nowhere (1994, as Joe Canzius), The Dancing Face (1997), A Shadow of Myself (2000) and The Name You Once Gave Me (2006).

  4. author Mike Phillips on his new book about Romania’s most notorious serial killer: Rimaru – The Butcher of Bucharest

    http://www.profusion.org.uk/products/164-mike-phillips-interview-in-enfield-independent.aspx

Comenteaza