De mai bine de un an am trecut de la ROL la RON.

Oamenii însă nu s-au obişnuit cu „denominarea monedei naţionale“. Continuă să spună că au lefuri de zece milioane, de pildă, sau că pensia lor sare de cinci milioane. Pe nevasta unui muncitor o ia ameţeala când bărbatul ei vine triumfător de la serviciu şi o anunţă entuziast: „Femeie, am luat o primă de două milioane, merit şi eu o bere! Rece să fie, că ne permitem!“ O băbuţă tremură de emoţie când poştaşul care îi aduce lunar banii îi dă cu 200.000 de lei mai mult, şi se gândeşte cu toată veneraţia la guvernanţii care au o asemenea grijă faţă de cei vârstnici, şi le cresc periodic veniturile cu astfel de sume substanţiale. Iar apoi şopteşte înlăcrimată: „Păcat că s-a dus ăl bătrân, ce s-ar mai fi bucurat şi el, astăzi am fi făcut-o lată!“ Chiar şi copiii freamătă cu voioşie pentru că li s-a mărit alocaţia cu 30.000 de lei – ce, câteva lame de gumă în plus sunt de colo?

O simplă obişnuinţă la care nu se poate renunţa aşa uşor, am putea spune. Un mers al lucrurilor în virtutea inerţiei. Am putea da vina şi pe lenea de a calcula potrivit noilor reguli. Sau – Doamne fereşte! – chiar pe neştiinţa unora de a socoti cu alte cifre.

Şi totuşi, eu cred că este vorba despre ceva mai profund în această situaţie. Ceva care ni s-a fixat temeinic în subconştient. Ne-a cam plăcut jocul cu milioanele. Ne-a creat o stare de bine. O vreme, ne-am simţit mai împliniţi, mai siguri pe noi înşine, mai încrezători în viaţă. Am fost, cu toţii, milionari. Ni s-a părut că suntem bogaţi. Chiar dacă noi, cei mai mulţi, eram milionari în lei, iar o mână de răsfăţaţi ai sorţii erau milionari în euro. Ne-am cufundat cu deliciu într-o iluzie la care ne vine greu să renunţăm. Iluzie pe care o prelungim în zadar – numai în cazul leilor a funcţionat tăierea a patru zerouri. Euro a rămas la fel.

Taguri: nr. 3 / martie 2008 Tweet

Saturday, March 15th, 2008 at 4:27 pm, ALTCEVA, RSS feed