Militarii romani in Irak: plecam sau mai stam?

Până la începutul anilor ’90, atunci când trupele române au început să fie angajate în misiuni ONU prin Somalia sau Angola, cel mai îndepărtat loc în care fuseseră trimişi oştenii noştri de-a lungul istoriei era Caucazul: în 1473 voievodul Radu cel Frumos participase la campania sultanului Mehmed al ll-lea împotriva hanului Uzun Hasan (printre aliaţii căruia se afla şi Ştefan cel Mare), iar în 1942 armatele române luptaseră alături de aliatul (fără tratat) german împotriva Armatei Roşii a bolşevicilor.

In mai 1945, am ajuns cu Regimentul 2 Care de luptă la 80 km de Viena. Dintr-o dată, în 2006, pasiunile şi ambiţiile politice dâmboviţene au fost aprinse de o dispută privind retragerea câtorva sute de militari români din Irak. De atunci, în flamboaianta retorică dedicată acestei teme, dar şi a rostului prezenţelor militare româneşti peste hotare circulă adesea informaţii vagi sau eronate, perspective de provincie, analize meschine sau după ureche, lată însă zece argumente pro şi contra menţinerii contribuţiei militare româneşti în cadrul Coaliţiei din Irak. în ce parte va înclina balanţa?

Inainte de toate se pune întrebarea ce ar putea pierde sau câştiga statul şi naţiunea română din retragerea sau menţinerea trupelor sale din cadrul Coaliţiei internaţionale conduse de Statele Unite în Irak? în 2003, după războiul Coaliţiei conduse de SUA şi Marea Britanie con­tra lui Saddam Hussein, contribuţia militară românească în Irak, la fel ca şi cea cu un an înainte din Afganistan, alături de Statele Unite în cadrul operaţiunii Enduring Freedom, a însem­nat paşaportul României pentru intrarea în NATO. Aşadar, atingerea unui deziderat naţional. Tot pentru realizarea aceleiaşi mari dorinţe naţionale, trupele române fuseseră tri­mise în 1996 în Bosnia, în 1997 în Albania şi în 2000 în Kosovo, zone aflate în imediata vecinătate a graniţelor şi a căror stabilitate şi securitate nu ne putea lăsa indiferenţi. A pune astăzi problema retragerii sau reducerii contribuţiilor militare româneşti în cadrul KFOR din Kosovo sau ISAF din Afganistan, mi se pare oarecum similar cu a ne pune întrebarea dacă mai rămânem sau „ne reducem” puţin pre­zenţa în NATO.

Cu certitudine, România nu poate fi absentă cu desăvârşire din punctele fier­binţi ale arenei internaţionale, fie datorită obligaţiilor pe care le are în baza tratate­lor de apartenenţă la organizaţiile inter­naţionale (ONU, NATO, UE), fie datorită angajamentelor în cadrul parteneriatelor bilaterale şi, nu în ultimul rând, dacă vrea să fie o prezenţă politică având un dram de autoritate şi credibilitate în concertul intereselor naţionale mondiale. în leat 2007, frontierele şi interesele naţionale nu se mai apără cu arma în mână la frun­tarii sau în imediata lor vecinătate, ca pe vremea lui Ştefan cel Mare sau Mihai Viteazul. Problema care se pune este unde, cum, cât şi când trebuie să-şi joace România resursele (de cele mai multe ori sever limitate) şi atuurile (uneori semnificative) de care dispune, pentru a nu fi purtată la întâmplare de valurile neiertătoare, impredictibile şi implacabile ale istoriei.

în Irak, lucrurile sunt deosebit de complicate din punct de vedere politic, militar şi chiar cultural, dat fiind vorba de o Coaliţie multinaţională având acordul ONU, cu Statele Unite drept lider, de con­vergenţa mai multor tipuri de conflicte, de concurenţa uriaşelor interese naţionale ale marilor puteri, adesea divergente. Ecuaţia irakiană are foarte multe necunoscute şi variabile, iar soluţiile nu sunt unice.

In mai 2007 (ulterior aceste contri­buţii au fost reduse) armata română avea reprezentanţi în Irak în toate cele trei tipuri de misiuni: o companie de peste o sută de militari sub steag ONU în cadrul misiunii UNAMI, circa cinci sute de mili­tari de diverse specialităţi în cadrul forţelor Coaliţiei conduse de SUA (operaţia Iraqi Freedom) şi chiar câţiva ofiţeri în cadrul misiunii NATO de instrui­re a forţelor irakiene.

Cele zece argumente pro şi contra nu sunt nici univoce şi nici imuabile, ci reprezintă doar o perspectivă de plecare pentru găsirea celui mai bun drum de urmat având ca scop atingerea interese­lor româneşti.

Acum doar zece-doisprezece ani, atunci când sutele de peace-keeperi români luau lungul drum al Somaliei sau Angolei, în misiuni ONU din care nu lipseau nici câmpurile de mine, nici gloanţele şi nici malaria, sau mai apoi erau trimişi în însângerata Bosnie sau frământata Albanie, era greu de imaginat o dezbatere politică de o asemenea intensitate ca cea de astăzi pe tema acţiunilor militare exter­ne ale României. Discursurile patriotice cu iz emoţional-metaforic, reportajele şi inter­viurile entuziast-exotice ale mass-media din acea vreme, au fost înlocuite în prezent de analize, interpretări şi discuţii la cel mai înalt nivel politic, purtate cu argumente din ce în ce mai pertinente, mai profesioniste şi mai ales cu luarea în considerare a unei opinii publice devenite mai puţin inhibate şi mai lucide. Un semn de normalitate, un semn de însănătoşire socială şi politică.

PENTRU menţinerea trupelor in Irak

1. în planul politicii internaponale

• Nu a fost luată încă o hotărâre oficială de retrage­re a trupelor de către SUA sau de prelungire a man­datului forţelor Coaliţiei de către Consiliul de Securitate al ONU.

• Se află în discuţie propunerea irakiană de numire a unui român – ambasadorul Radu Onofrei – drept Reprezentant Special al Secretarului General al ONU în Irak, ceea ce ar însemna nu doar o importantă pre­mieră diplomatică, dar mai ales dobândirea unui imens prestigiu politic internaţional şi diplomatic pen­tru România.

1. în planul politicii naţionale

• Politica României pe plan internaţional dovedeşte în acţiunile sale continuitate, previzibilitate şi loialita­te.

• Respectarea, în condiţiile cutumelor de drept inter­naţional, a unor angajamente şi înţelegeri.

1. Argumente geopolitice internaţionale

• Greutatea şi autoritatea poziţiei României la masa tratativelor şi negocierilor bilaterale, precum şi în cadrul instituţiilor internaţionale, sunt direct pro­porţionale cu amploarea contribuţiei directe cu trupe în teren în cadrul unor misiuni internaţionale în teatre de operaţii fierbinţi.

1. Argumente geopolitice regionale

• Guvernul irakian nu a declarat oficial că nu mai are nevoie de sprijinul şi contribuţia militară externă.

• Militarii români nu sunt priviţi cu ostilitate de către populaţie şi liderii locali.

• România îşi poate susţine în mod activ interesele politice, diplomatice şi economice în zona Orientului Mijlociu şi în lumea arabă.

1. Considerente economice

• Prezenţa trupelor în teren favorizează în mod cores­punzător realizarea unor contracte şi legături econo­mice şi comerciale favorabile companiilor româneşti în Irak.

1. Considerente militare

• Participarea militarilor de toate gradele la o astfel de misiune reprezintă cea mai performantă formă de instruire şi pregătire autentică, contribuind astfel în mod consistent la procesul de profesionalizare a armatei române.

1. Considerente sociale

• Cei 70/80 de dolari pe zi primiţi ca diurnă de către militarii români care îndeplinesc o misiune pe timp de şase luni în Irak (remuneraţie dintre cele mai mici, în comparaţie cu celelalte naţiuni participante) repre­zintă pentru marea majoritate a acestora singura posibilitate de a obţine unele realizări materiale per­sonale (casă, mobilă, maşină etc.).

• Calitatea de fost participant la o misiune în Irak constituie pentru majoritatea militarilor un important element de prestigiu şi mândrie personală faţă de colegi şi în societate.

1. Considerente culturale

• Prin prezenţa şi acţiunea în teren în mijlocul popu­laţiei irakiene a militarilor români este stimulat dialo­gul intercultural, toleranţa şi cunoaşterea reciprocă, se realizează o apropiere între civilizaţii.

• Contactul personal dintre militarii români şi cei par­ticipanţi la forţele Coaliţiei are un efect pozitiv puter­nic asupra deschiderilor şi înţelegerilor reciproce, cu efecte benefice pe termen lung.

1. Efecte de imagine

• Menţinerea unei vizibilităţi consistente româneşti în mass-media locale, regionale şi internaţionale.

• Menţinerea unei imagini convingătoare a României ca participantă pe scena politico-mililară internaţională.

1. Aspecte istorice şi morale

• Ştergerea amprentei românilor ca aliaţi nesiguri şi imprevizibili, percepţie creată în urma deciziilor şi actelor politice româneşti din 1914 (neutralitate, în opoziţie cu tratatul secret de alianţă cu Austro- Ungaria din 1883), la 23 august 1944 şi prin retra­gerea de facto din dispozitivul militar al Tratatului de la Varşovia începând cu anii ’70.

  
  

CONTRA menţinerii trupelor în Irak

1. în planul politicii internaţionale

• Din SUA şi Marea Britanie vin semnale politice puternice privind perspectiva unei diminuări şi chiar a retragerii trupelor.

• Marile puteri din UE se dovedesc a fi reti­cente faţă de un angajament militar pe ter­men lung în Irak.

• Ţări membre NATO şi UE, precum Spania, Italia şi Bulgaria, şi-au retras deja contin­gentele militare din Irak.

  1. în planul politicii naţionale

• Sunt semnale că o parte a opiniei publice nu înţelege rostul prezenţei militare în Irak şi crede că misiunea trupelor române s-a încheiat.

• Se continuă astfel profilul tradiţional pacifist şi umanitar al majorităţii misiunilor militare externe postdecembriste (spitale de campa­nie, geniu, menţinerea păcii etc.).

1. Argumente geopolitice internaţionale

• în condiţiile unor resurse umane şi materiale limi­tate, România, prin forţele sale armate, trebuie să ia în considerare posibilitatea suplimentării sau deschi­derii unor contribuţii militare externe în cadrul unor misiuni ONU (în Sudan, Darfur), NATO (suplimentări de trupe în Kosovo sau Afganistan) sau UE (Bosnia, Darfur).

• După accederea în NATO şi UE, România nu mai trebuie să recurgă la contribuţii militare externe doar pentru a convinge asupra capacităţilor şi bunelor sale intenţii. Astfel de gesturi sunt aşteptate acum din partea unor naţiuni candidate precum Albania, Georgia, Serbia.

  1. Argumente geopolitice regionale

• Guvernul irakian a făcut progrese însemnate în operaţionalizarea unor batalioane ale forţelor sale armate şi a celor de securitate internă.

• Populaţia irakiană are o percepţie în general nega­tivă asupra prezenţei trupelor străine în ţară.

1. Considerente economice

• Anularea costurilor privind menţinerea contingen­tului militar românesc şi eventuala reorientare a res­pectivelor fonduri ale Ministerului Apărării spre înzestrare sau susţinerea altor contribuţii în cadrul NATO.

1. Considerente militare

• Resursele umane angajate în prezent în Irak pot fi reorientate spre alte contribuţii militare româneşti în cadrul unor misiuni ale NATO (de exemplu Kosovo, Afganistan), ONU sau UE.

1. Considerente sociale

• Se vor reduce în mod corespunzător riscurile des­tul de mari de accidentare, rănire sau de pierdere a vieţii unor militari.

• Se reduce ameninţarea unor eventuale acţiuni teroriste punitiv-revendicative împotriva intereselor româneşti.

1. Considerente culturale

• Se reduce, în rândul unor anumite segmente ale populaţiei musulmane, percepţia de cruciadă a popoarelor occidental-europene împotriva lumii isla­mice.

1. Efecte de imagine

• Ameliorarea imaginii României în anumite cercuri politice şi sociale naţionale şi internaţionale nefavo­rabile unei prezenţe militare străine în Irak.

• Crearea imaginii unei politici externe româneşti fle­xibile şi pragmatice.

1. Aspecte istorice şi morale

• România nu are o tradiţie semnificativă privind acţiuni sau participări militare în afara graniţelor sale şi cu atât mai puţin în Orientul Mijlociu.